Priorități comune pe agenda relațiilor bilaterale România – Ucraina

Priorități comune pe agenda relațiilor bilaterale România – Ucraina

Dezbatere cu Exceleța Sa, Domnul Oleksandr BANKOV

Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Ucrainei în România

13 decembrie 2019

Relațiile bilaterale dintre cele două state sunt structurate pe baza unor mecanisme suple de cooperare la nivel înalt, precum Comisia Mixtă Prezidențială Româno-Ucraineană (CMPRU) și formatele de cooperare constituite în temeiul prevederilor unor tratate, acorduri și convenții bilaterale și/sau trilaterale. Temele de interes comun cuprind drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale; cooperarea economică, industrială și tehnico-științifică; verificarea traseului frontierei, cu întocmirea unei noi documentații de frontieră; cooperarea în zona formată din ariile protejate ale Deltei Dunării și Prutului de Jos.

În anul 2018, exporturile României în Ucraina au fost de 511 milioane USD (locul 22), iar importurile de peste 932 milioane USD (locul 14), rezultând un volum total al schimburilor comerciale de 1,443 miliarde USD.

La nivel multilateral, în cadrul OSCE, Comisiei NATO-Ucraina și a elaborării instrumentelor UE pentru vecinătatea estică, dialogul mutual a reprezentat un model eficient de conlucrare.

În prezent, datorită scăderii producției de gaz natural intern în România și în urma supraimpozitării sectorului energetic, nevoia de import a României a crescut pe parcursul anului 2019 de la 10% la 20%. Totodată, furnizarea de gaz prin conductele ucrainene menține presiunea necesară în rețea pentru operarea optimă a tranzitului energetic în sistemul național, constituind un factor de interdependență tehnică. Capacitatea notabilă de stocare a gazului în Ucraina, în rezervoare de mare capacitate, reprezintă și pentru România o formulă de backup pe termen scurt și mediu în condițiile unor posibile întreruperi de furnizare energetică din variate motive. Considerând terminarea contractelor de furnizare negociate de UE și Ucraina cu Rusia, la sfârșitul lunii decembrie a.c., explorarea opțiunilor de cooperare energetică reprezintă un imperativ cheie pentru perioada următoare. În această ordine de idei, ambele părți caută formule pentru aprofundarea unei relații energetice sustenabile.

Din perspectiva evoluțiilor de securitate și militare în regiune, atât pentru Ucraina, cât și pentru România, este necesară o înțelegere aprofundată asupra riscurilor regionale cu adresabilitate în spațiul amenințărilor convenționale, războiului non-cinetic și măsurilor active. Pentru creșterea gradului de securitate regională se impune elaborarea unor scenarii posibile, identificarea instrumentelor comune pentru gestionarea amenințărilor și constrângerilor fizice, descurajarea militară în spațiul Mării Negre, dar și susținerea aspirațiilor statelor vecine de a-și afirma neîngrădit obiectivele de politică externă, de a accede la NATO și UE, precum și la formate noi de lucru.

Dezbaterea academică își propune prospectarea unor coordonate de cooperare geoeconomică și geostrategică regională, precum și a constituentelor ce pot susține o abordare pragmatică din perspectiva conlucrării diplomatice bilaterale.

La nivelul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu a fost semnat în urmă cu șase ani un parteneriat ERASMUS+ cu Universitatea „Taras Shevchenko” din Kiev, în cadrul căruia s-au efectuat schimburi academice, cercetări pe problematica securității energetice și regionale, participări ale colegilor ucraineni la conferințele internaționale ale facultăților de Științe Socio-Umane și celei de Științe Economice, precum și afilieri ale cadrelor didactice din ULBS în comitetul științific al revistei Bulletin of Taras Shevchenko National University of Kyiv și a profesorilor ucraineni în revistele Studia Securitatis (ULBS) și Economica (ULBS).

Dat fiind istoricul formativ al Excelenței Sale Domnul Oleksandr BANKOV, Ambasadorul Ucrainei în România, în calitate de absolvent al Universității „Taras Shevchenko” din Kiev, apreciem ca fiind deosebit de onorantă vizita dânsului în mediul universitar sibian.

 

Agenda evenimentului

 

10:00 – 11:00 Prelegere oferită studenților ULBS

Repere ale agendei bilaterale România – Ucraina (educație, cultură, economie, diplomație și securitate)

11:30 – 14:00 Sesiune dezbateri cu experți invitați, cadre universitare, studenți și interni ai Centrului de Studii Globale

Interdependență avantajoasă și stabilitate regională prin prisma relațiilor diplomatice România-Ucraina

  • economie, legislație și politici privind complementaritatea energetică dintre România și Ucraina în scopul tranzitului, stocării, furnizării și exploatării gazelor naturale;
  • înțelegerea riscurilor și amenințărilor regionale;
  • rafinarea instrumentelor de apărare și securitate în spațiul Mării Negre, în context bilateral, sub umbrela NATO și a Parteneriatului Strategic România-SUA;
  • susținerea eforturilor Ucrainei de adaptare și reformă pe format bilateral, precum și în cadrul Comisiei NATO-Ucraina;
  • nevoia de regândire a Uniunii Europene pentru inovarea instrumentelor Parteneriatului Estic în scopul creșterii nivelului de stabilitate și dezvoltare în vecinătatea estică;
  • eficiența formatelor trilaterale: contribuția României și Ucrainei la asigurarea unui parcurs stabil în Republica Moldova.

Experți invitați:

  1. Dr. Antonia COLIBĂȘANU – Senior Analyst & COO Geopolitical Futures USA, fost Consilier Onorific al Ministerului Energiei din România.
  2. Dr. Ganna Kharlamova – Conferențiar universitar, Universitatea Națională „Taras Shevchenco” din Kiev, Ucraina.
  3. Dr. Leonela LECA – Analist securitate energetică, România.

Așteptări:

  • surprinderea provocărilor aflate în orizontul strategic al ambelor părți;
  • identificarea de priorități și teme comune cheie;
  • proiectarea unui set de recomandări politice, venite dinspre mediul academic.

Coordonator proiect

Conf. univ. dr. Silviu NATE

Director, Centrul de Studii Globale

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu

Sinteza dezbaterii poate fi accesată aici: RO_UKR_CSG_ULBS_Sinteza_DEC_2019.

Versiunea în limba engleză a raportului: RO_UKR_DEC2019_GSC_LBUS.