Analize și articole recomandate – Centrul de Studii Globale

Ce, pe cine și cum citim?

27.04.2023

Andreea ADAM și Laura ȘANDRU, interni la Centrul de Studii Globale, vă prezintă următoarea recomandare de lectură:

Impactul sancțiunilor (Și ce se întâmplă cu adevărat cu economia rusă?) / The Impact of Sanctions (And what’s really going on with the Russian economy) de Lawrence Freedman

În analiza sa, Lawrence Freedman evaluează eficacitatea sancțiunilor economice împotriva Rusiei de până acum și potențialul impact al acestora în viitor:

În prezent, sancțiunile par să fi ajuns la un punct de saturație, iar consensul Vestului asupra unor noi măsuri mai dure devine din ce în ce mai dificil de atins;
Sancțiunile aplicate din 2014 și până la momentul invaziei nu și-au atins scopul principal, anume de a descuraja o potențială agresiune rusească; dacă războiul ar fi fost unul de scurtă durată, așa cum Rusia a plănuit inițial, Vestul ar fi renunțat la implementarea mai multor măsuri din cauza lipsei de timp și a consecințelor extinse asupra propriei economii;
Eșecul armatei ruse și mobilizarea celei ucrainene au oferit suficient timp pentru adoptarea a peste 12.000 sancțiuni noi, pe lângă cele aproape 2.700 deja existente după anexarea ilegală a Crimeei; totuși, este de notat faptul că acestea sunt preponderent implementate de state vestice sau aliate, în timp ce actorii Sudului Global lipsesc din schemă;
Deși impactul economic inițial a fost considerabil, s-a dovedit insuficient pentru a obliga Rusia să își reconsidere strategia și obiectivele; în acest context, Vestul a sperat ca impactul lor să se răsfrângă mai mult asupra capabilităților de luptă rusești, a sprijinului public și a condițiilor de negociere;
În realitate, au fost puse în practică diverse moduri de a evita efectele sancțiunilor: veniturile statului au crescut odată cu prețurile la petrol și gaz, astfel încât datoriile au fost plătite, inflația a fost relativ ținută sub control, iar rubla s-a recuperat rapid;
Importurile Rusiei și-au menținut un nivel stabil deoarece partenerii comerciali vestici au fost înlocuiți cu alți actori; în plus, vânzările neautorizate ale unor bunuri din Vest către Rusia prin actori terți au cunoscut o creștere considerabilă de la începutul invaziei și până în prezent;
Impactul asupra oligarhilor ruși a fost, de asemenea, minim – aceștia au găsit alternative în jurul interdicțiilor de călătorie și pentru accesarea proprietăților din străinătate; este posibil ca sancțiunile să fi reliefat și rolul exagerat pe care Vestul îl atribuia oligarhilor ruși în procesul de decizie;
Felul în care economia rusească a rămas pe linia de plutire sugerează o anumită reziliență ascunsă ce ar putea adăuga presiune asupra Kievului în următoarele luni, întrucât prelungirea situației actuale va crește șansele unui compromis nesatisfăcător pentru Ucraina;
Unii analiști sugerează că economia Rusiei este mai grav afectată decât se vede din exterior, acuzând Fondul Monetar Internațional că omite alte surse de informare în procesul de prognozare;
Mai mult, singurul sector aflat în creștere este cel militar, care a atins 7% din PIB în 2022, față de 4% în 2021. În același timp, costurile adiacente ale războiului nu vor face decât să pună presiune suplimentară pe lista de cheltuieli a Moscovei, în condițiile în care și veniturile energetice au început să scadă.

Petrol și gaze naturale

Creșterea deficitului bugetar este puternic influențată de costurile războiului, dar mai mult decât atât, de scăderea prețurilor la petrol și gaze. Eforturile Rusiei pentru diversificarea surselor de venit au fost afectate semnificativ de sancțiunile aferente invaziei, economia statului fiind puternic dependentă de exporturile de energie.
Paradoxul sancțiunilor este pragmatic redat de sectorul energetic, acesta fiind utilizat atât de Rusia cât și de statele vestice drept instrument de constrângere. Abandonarea proiectului Nordstream 2 de către Germania a generat anxietatea și în rândul altor state europene cu privire la consecințele sancțiunilor. Dependența Europei de energia rusească a fost percepută de către statul agresor drept un avantaj decisiv în eforturile sale de a convinge vestul să abandoneze Ucraina. Așadar, Rusia dorește constrângerea Europei prin privarea acesteia de energie; concomitent, Europa adoptă o metodă similară prin respingerea veniturilor.
A existat un moment când Rusia a beneficiat de sistarea alimentării cu energie a Europei, acesta determinând o creștere semnificativă a prețurilor și câștiguri substanțiale pentru Rusia. Mai mult decât atât, Rusia a inițiat și a continuat sistarea exporturilor către Europa invocând motive precum impunerea achiziționării în ruble, precum și necesitatea lucrărilor de mentenanță a infrastructurii.
Contrar așteptărilor, statele vestice au continuat în mod proactiv să susțină Ucraina, militând pentru surse alternative de aprovizionare cu energie. La scurt timp, veniturile Rusiei au scăzut, iar reorientarea exporturilor este îngreunată de lipsa infrastructurii.
Creșterea prețurilor ce a succedat invazia de Ucraina au fost puse pe seama unei panici generale. Comunitatea internațională a impus un preț maxim de 60 dolari/baril pentru petrolul exportat din Rusia. Mai mult decât atât, prețul a fost plafonat și în cazul exporturilor către India și China. În aprilie, Organizația Statelor Exportatoare de Petrol a convenit asupra reducerii producției la 1.6 milioane de barili pe zi; așadar, pentru a-și menține profitul, prețul țițeiului a necesitat o majorare: prețul per baril a crescut la 66 de dolari, scăzând la scurt timp la 63 dolari pe baril.

Viziunea pe termen lung

Stratagema adoptată de Putin conduce inevitabil la creșterea dependenței Rusiei de China. În ceea ce privește situația Ucrainei, se remarcă o diminuare a prezenței actorilor economici internaționali pe teritoriul său, determinând o scădere a producției industriale cu 8% pe an; cu toate acestea, cererea din domeniul militar a crescut cu peste o treime.
Principalele probleme ale Rusiei sunt marcate de retragerea a peste 1.000 de companii din domeniul petrolului și al tehnologiei. Mai mult decât atât, statul se confruntă cu o scădere demografică semnificativă. Rata de natalitate scăzută și cea de mortalitate deja crescută au fost puternic afectate de pandemia de Covid-19, de migrația survenită în urma invaziei, precum și de rata alarmantă de mortalitate generată de războiul propriu-zis.
Problema echipamentelor militare reprezintă o altă provocare a Rusiei. Recent, CSIS a semnalat deficiențe majore a componentelor esențiale pentru construcția de tancuri și vehicule armate.
Predicțiile inițiale ce aveau în prim-plan retragerea Rusiei din Ucraina în urma sancțiunilor s-au dovedit prea optimiste, însă scenariile pe termen lung ilustrează un declin tragic al economiei ruse.
Rusia este capabilă să mențină războiul activ pentru o perioadă lungă de timp, dar scopurile sale în ceea ce privește acumularea de teritorii nu au fost încă atinse. The Economist sugerează că amânarea ofensivei ruse și concentrarea exclusivă pe apărarea teritoriilor obținute până în prezent creează dezavantaje Moscovei.
În mod firesc, sectoarele militar și economic sunt strâns conectate, iar orice deficiență a oricăruia dintre acestea va genera presiuni sistemice și mai puternice asupra Kremlinului.

Sfârșitul sancțiunilor

Situația problematică a statelor ce au suferit sancțiuni economice este generată de modul în care acestea vor fi gestionate ulterior. Tendința este de a păstra o parte din sancțiuni pentru descurajarea continuă a agresorului de a întreprinde acțiuni nocive.
Un posibil scenariu are în vedere revenirea la granițele precedente invaziei precum și reacția comunității internaționale la această stare. Va ridica Occidentul sancțiunile asupra Rusiei în contextul dat? Vor exista consecințe pentru crimele împotriva umanității și prejudiciile aduse teritoriului ucrainean?
Este necesară o analiză în retrospectivă a situației din Irak și a sancțiunilor impuse în urma invaziei Kuweitului ce au persistat și după înlăturarea lui Saddam Hussein și al căror impact asupra societății a fost semnificativ și dăunător.
Este imperativă susținerea eforturilor Ucrainei precum și înăsprirea sancțiunilor, iar posibilitatea ca Rusia să accepte adevăratele consecințe economice și militare ale războiului va veni la pachet cu o serie de carențe aproape ireversibile.

11.04.2023

Dl. George Nicula, intern la Centrul de Studii Globale, vă prezintă următoarea recomandare de lectură:

Lecții preliminare obținute din operațiunile neconvenționale ale Rusiei în timpul Războiului ruso-ucrainean, februarie 2022 – februarie 2023 / Preliminary Lessons from Russia’s Unconventional Operations During the Russo-Ukrainian War, February 2022–February 2023. Analiza publicată de Jack Watling, Oleksandr V. Danylyuk și Nick Reynolds sub egida Royal United Services Institute (RUSI) abordează fenomenul utilizării rețelelor de informații și spionaj instrumentate de Rusia în scopul pregătirii și executării invadării Ucrainei, conturând o imagine de ansamblu a capacităților și modului de operare. Lucrarea are o valoare aparte deoarece surprinde construcții relevante despre amploarea, desfășurarea și efectele operațiunilor neconvenționale demarate de Federația Rusă în cadrul acestui conflict. Limbajul intelectual și obiectiv aduce informații pertinente atât publicului larg cât și decidenților din domeniu.

Idei cheie:

Obiectivul principal al operațiunilor neconvenționale întreprinse de serviciile de informații ruse pe teritoriul Ucrainei a vizat destabilizarea și dezorganizarea structurilor de stat, atacând în mod principal instituțiile guvernamentale și cele de forță.

Strategia folosită de grupurile de spionaj ale Kremlinului au depus eforturi substanțiale pentru recrutarea unor așa numiți agenți seniori din diferite straturi ale societății ucrainene, care să acționeze autonom, gestionând astfel rețele informaționale proprii. Această practică tradițională a spionajului sovietic a continuat să fie utilizată și astăzi de serviciile de intelligence ale Rusiei.

Modelul operațional/modus operandi descentralizat al Kremlinului conferă o serie de avantaje:

– detectarea redusă sau întârziată de către autoritățile statului agresat;

– asocierea slabă sau neclară cu gresoru, respectiv cu statul rus;

– accesul la poziții semnificative de influență și îngreunarea compromiterii totale a operațiunii, în cazul deconspirării unor celule individuale.

Exemple consacrate ale unor agenți de influență ucraineni care au operat în favoarea Rusiei:

Andriy Derkach – deputat parlamentar care a promovat agenda pro-rusă. Acesta s-a întors în Ucraina în anul 1993, după ce a absolvit Universitatea Serviciului Federal de Contrainformații din Moscova, iar tatăl său a fost membru al KGB-ului. Pe lângă rolul său politic, Derkach a condus Energoatom, compania nucleară de stat a Ucrainei, semnând o serie de contracte ce au creat o dependență față de conglomeratul rusesc Rosatom.

Oleg Kulinich – general-maior în Serviciul de Securitate al Ucrainei (SSU). Acesta a operat o rețea clandestină de informații în interiorul SSU și a întreprins schimburi de intelligence cu anumite contacte rusești. Kulinich a sabotat procesul de contrainformații ucrainean interferând în dezbaterile politice privind cooperarea cu NATO.

Yuriy Goluban – colonel în Poliția Națională Ucraineană. Acesta a fost membru al SSU, alăturându-se în secret unei grupări pro-ruse pe parcursul unei staționări în Donetsk. Goluban s-a alăturat mai târziu structurilor de poliție ucrainene și, împreună cu asociații săi, s-a implicat în protestele anti-guvernamentale cu scopul provocării violențelor stradale și regizarea impresiei colectevie a producerii unei tentative de lovitură de stat, pentru justificarea unei intervenții militare rusești.

Iliya Kiva – liderul ultranaționalist al grupării Patrioți pe Viață. În ciuda puternicului său discurs anti-rus, acesta s-a alăturat organizației Sectorul Dreapta, condusă de Viktor Medvedchuk, în 2019. El a coordonat Patrioți pe Viață, un grup de arte marțiale format din foști ofițeri și membrii ai crimei organizate, care avea intenția de a se infiltra și provoca violențe în cadrul protestelor.

Infiltrarea agenților s-a realizat în mare parte în straturile superioare ale societății ucrainene, proiectând mai apoi această influență în cadrul societății civile. Pe parcursul invaziei, aceștia au avut menirea de a neutraliza, sabota și de a induce în eroare structurile statului, facilitând invadatorului avansarea pe teren. În primele ore ale invaziei, oficiali guvernamentali și ofițeri ucraineni au fost contactați, în special telefonic, de omologi ruși sau belaruși, care au încurajat la inacțiune sau predare în fața asaltului. Acest proces a urmărit paralizarea nucleului central și predarea militarilor pentru a facilita ocuparea rapidă a Ucrainei. Din fericire, rețele nu au fost atât de eficiente pe cât s-a anticipat, iar anumite verigi din cadrul acestora, nefiind familiarizate cu natura clandestină a efortului lor, au fost mai puțin dornice să susțină invazia.

Atacul cibernetic inițial nu a vizat infrastructurile critice, ci rețele vitale ucrainene de comunicare în masă. Efortul invaziei a fost susținut de o campanie de dezinformare menită să creeze panică și paranoia pentru a suprasolicita și problematiza capacitatea de răspuns a autorităților. Deoarece structurile aviației nu au putut fi penetrate eficient, infrastructura aeroportuară vitală a fost lovită intens în prima fază a conflictului, reducând semnificativ capacitățile aeriene ucrainene în primele două zile ale invaziei.

Scopul fazei inițiale a fost ocuparea Kievului și a rutelor principale de transport, într-un interval de 72 de ore. Acest prim val ar fi fost urmat de batalioane ale forțelor speciale menite să faciliteze eliminarea rezistenței și ocuparea teritoriului. Agenții infiltrați aveau ca misiune capturarea liderilor politici și neutralizarea coagulării unei potențiale rezistențe populare, în timp ce grupările militare aveau ca scop pacificarea populației și ocuparea infrastructurilor civile. Deznodământul vizat de Kremlin implica formarea unui nou guvern, sub tutela lui Viktor Medvedchuk și a asociaților săi, care să-și construiască imaginea și legitimitatea prin aparenta protejare a vieților ucrainene.

Planul Moscovei s-a prăbușit datorită subestimării rezilienței, disponibilității și capacității de luptă a Ucrainei, invazia transformându-se într-un război de uzură. Odată cu eșuarea intervenției rapide, batalioanele de recunoaștere și cele de suport a ocupației au fost convertite în grupări de asalt și trimise pe linia de front. Agenții infiltrați au început să colecteze informații pentru a sprijini campania de bombardamente, gestionată de Direcția Principală de Informații a Rusiei.

În zonele capturate de armata rusă s-a implificat efortul de menținere a controlului asupra populației ucrainene. Agenții militari care lucrau în favoarea Rusiei au început confiscarea tuturor documentelor administrative din mâinile administrației și a entităților private, inclusiv din locuințele cetățenilor, cu scopul de a crea o hartă situațională a populației și de a stabili care cetățeni au conexiuni cu statul ucrainean.

Pe baza acestui mecanism, populația a fost divizată în 5 categorii:

– lideri ucraineni a rezistenței naționaliste (meniți pentru capturare sau lichidare);
– simpatizanți ai rezistenței (meniți pentru recrutare sau neutralizare);
– cetățeni apatici;
– colaboratori ruși;

– persoane necesare pentru menținerea infrastructurilor critice (cu scopul de a fi controlați).

Forțele ruse au convertit stații de poliție sau de pompieri în centre de operații pentru gestionarea civililor, dotate cu capacități pentru detenție, interogare sau tortură. Faptul că majoritatea acestor centre prezintă similarități de structură și echipament, denotă că modelul de ocupație a fost planificat dinainte, nefiind rezultatul unei improvizației de moment a forțelor ruse. În realitate, aceste practici reprezintă o doctrină standard.

Concomitent, a fost demarat un proces de controlare și recrutare a colaboratorilor din cadrul instituțiilor publice. Majoritatea liderilor inițiali au fost eliberați din funcții și înlocuiți de colaboratori sau ofițeri de informații ruși. Doar un procent din acești colaboratori au fost agenți recrutați înaintea invaziei, aceștia neavând un rol determinant în neutralizarea instituțiilor, dau au contribuit la confiscarea documentelor și monitorizarea populației. Serviciul Federal de Securitate rus estimează cu 8% din populația unei zone ocupate trebuie să colaboreze pentru ca procesul de intelligence să se desfășoare eficient și această proporție pare să fi fost atinsă în zonele ocupate din Ucraina. Controlul a fost impus prin violență, omoruri și intimidarea, în mod special, a oficialilor din administrațiile locale. Pedepsele aplicate de forțele ruse au avut un caracter colectiv, întreaga comunitate fiind țintită în cazul unor suspiciuni de sprijin a armatei ucrainene.

Deși nivelul de rezistență la ocupație al populației ucrainene este ridicat, acest fapt în sine nu are un efect tangibil în cadrul conflictului. Acțiunile civile au un impact neglijabil asupra forțelor de ocupație, iar cetățenii sunt mai utili pentru a oferi suport forțelor ucrainene și a contribui la procesul de adunare a informațiilor privind poziția rușilor.

Câteva concluzii de luat în considerare

Sub aura pretinsă a naționalismului și patriotismului s-au clădit veritabile acoperiri în rândul grupurilor controlate de Kremlin sau au fost oferite motivații false cu scopul recrutării sau manipulării. Recrutările ruse sunt un proces ce alterează ierarhia socială într-un stil top-down, elitele politice și economice, împreună cu membrii administrației și a structurilor de forță sunt cei mai expuși la această strategie.

Rusia și-a bazat planul de acțiune în mare parte pe capacitatea de a neutraliza mecanismele de decizie și intervenție ale statului ucrainean, fără a lua în calcul posibilitatea unui conflict pe termen lung. Războiul de uzură și distrugerile masive pe care le vedem în prezent au început după eșecul acestui plan inițial.

Obiectivul invaziei a urmărit instaurarea unui nou regim politic, aflat sub controlul Moscovei. Mecanismele acestui efort de control nu au vizat doar arealul politic, ci întreaga societate ucraineană, căutând să plaseze accesul la necesitățile de zi cu zi în mâna forțelor armate ruse. Această practică, împreună cu stilul de intimidare și brutalizare exercitată la nivel colectiv, crează o practică de ocupație care forțează cooperarea populației civile.

***

06.04.2023

Internii Centrului de Studii Globale, Andreea Adam și George Nicula, vă prezintă recomandarea săptămânii.

În analiza recent publicată, reputatul strateg de origine australiană, Mick Ryan, aduce argumente în privința schimbărilor ce vor avea loc în tiparul războiul dintre Rusia și Ucraina. Plecând de la sprijinul militar occidental acordat în ultima jumătate de an, concentrat pe creșterea mobilității armatei ucrainene, ofensivele se vor diferenția de cele petrecute în 2022.

Un prim argument pornește de la schimbările apărute în cadrul armatei ruse, anume noua conducere, echilibrul diferit dintre forțele profesioniste și cele mobilizate și multiplele straturi de apărare create. Presupunând că rușii vor avea rezerve de trupe și de muniție pentru contraatac, se preconizează un nivel mai mare de sofisticare strategică în abordarea Kremlinului care, deși inexistentă până acum în luptă, nu trebuie subestimată de armata ucraineană.

În al doilea rând, sunt luate în considerare și schimbările din structurile de forță ucrainene: pregătirea recentă a trei noi formațiuni de ofensivă, sprijinite de noile echipamente vestice vor aduce un plus în tabăra ucraineană, care cel mai probabil vor fi instrumentate cu succes datorită adaptabilității deja dovedite.

O altă schimbare crucială este reprezentată de zonele dense de obstacole pe care rușii le-au plasat în Ucraina. Mick Ryan remarcă faptul că acestea vor obliga armata ucraineană să conducă operațiuni complexe pentru atingerea obiectivelor operaționale, implicit să depună și mai mult efort înspre adaptare, dezvoltare și contracarare.

Deoarece câmpul de luptă a evoluat constant într-unul de perpetuă supraveghere reciprocă, este necesar ca ucrainenii să adopte o abordare bazată pe inducere în eroare pentru a-și ascunde obiectivele, concentrările de trupe și capacitățile logistice, atât în general, cât și în momentele specifice ale ofensivelor. În acest sens, este posibil ca ucrainenii să recurgă mai degrabă la multiple ofensive de dimensiuni mici pentru a induce în eroare armata rusă.

Un argument final invocat de Generalul Maior (r) Mick Ryan se referă la mizele strategice implicate. În timp ce rușii încearcă să prelungească temporal conflictul, pentru a profita de o potențială pasivitate americană cauzată de alegerile prezidențiale din 2024, ucrainenii conștientizează că anul curent este cel care va face diferența pe termen lung și în care trebuie să înregistreze victorii decisive.

* Articolele publicate de analiști notorii independenți în spațiul surselor deschise pot constitui un izvor de înțelegere strategică și expertiză.

Analiza integrală, publicată de Mick Ryan, poate fi parcursă prin accesarea următorului link:

https://mickryan.substack.com/p/the-coming-fight-will-be-different