CENTRUL DE STUDII ȘI CERCETĂRI PENTRU DEFORMĂRI PLASTICE

LABORATORUL DE ECHIPAMENTE ȘI TEHNOLOGII DE PRESARE ȘI INJECTARE

        Laboratorul de echipamente și tehnologii de presare și injectare include patru baze experimentale cu o suprafață totală de peste 200 metri pătrați, precum și săli pentru desfășurarea activităților teoretice de instruire, echipate cu toate facilitățile necesare (smart-board, videoproiectoare) și 3 rețele de calculatoare cu un total de 24 de posturi de lucru individuale.




        ​Din dotarea laboratorului face parte mașina automată de testare a materialelor prin încercare la tracțiune, compresiune și flambaj INSTRON 5587, care permite determinarea proprietăților mecanice ale materialelor. Mașina are o capacitate în regim static 300kN permițând recunoașterea și calibrarea automată a traductoarelor de forță, deplasare și deformație.
        De asemenea, din dotarea laboratorului face parte și mașina automată de testare a materialelor INSTRON 4303, având o capacitate în regim static 25 kN. În laborator se găsesc de asemnea diverse echipamente specifice pentru prelucrare prin deformare plastică a materialelor.

        ​​Unele dintre cele mai avansate echipamente utilizate în cadrul centrului sunt sistemele optice de măsurare a deformațiilor și a subțierii la piesele deformate din tablă, ARAMIS și ARGUS.
        ​Acestea permit măsurarea deformațiilor principale, secundare și echivalente pe piesele din tablă, în urma unei operații deformare plastică la rece.
        ​De asemenea este posibilă trasarea curbelor limită de deformare și a subțierii materialului în timpul procesului de deformare. Sistemele de măsurare a deformațiilor includ și pachete software pentru evaluarea și prelucrarea datelor, cu controlul înregistrării imaginii și postprocesare, scanare automată a unei serii de imagini, vizualizări 2D și 3D.

        ​​​Din grupa echipamentelor pentru prelucrare prin injectare în laborator se găsește mașia de injectat mase plastice tip ARBURG 170-90-200, precum și noul tip de echipament ENGEL VC 330/80 seria 219878, una dintre cele mai moderne mașini de acest tip de pe piață.
        ​Laboratorul de presare dispune de asemenea de o cameră de termoviziune care permite măsurarea temperaturii cu 4 spoturi, 4 arii, 3 izoterme DeltaT, precum și realizarea unei analize termice în timp real.
        ​Dotarea laboratorului de echipamente și tehnologii de presare și injectare este completată de pachetele software CAD (Catia v5 si SolidWorks), CAE (ANSYSDynaFormAutoForm). De asemenea laboratorul dispune de un sistem performant de achiziții de date format din placa de achiziție de date Keithley KPCI 3108 și pachetul software TestPoint.