2016

Actions

Conferences

Conferință de închiderea proiectului ,,Gastronomia tradițională locală- valori reinterpretate prin tineri, pentru noi toți, 19 noiembrie 2016, coordonator conf. univ. Maria-Mihaela Antofie. A avut loc o conferință științifică despre patrimoniul gastronomic cu invitați din țară (USAMV Cluj și USAMV București) și de la nivel local.

 

Cultural actions

Expoziție concurs, 20 aprilie, 2016  Deșeurile pot fi și artă ediția a 8-a cu tematica Deșeuri din domeniul agro-alimentar, Responsabil Șef lucr.dr.ing. Cristina Moise.

Târgul de produse tradiționale, Gustos. Românesc, 22 aprilie 2016, Organizatori prof. Gligor Ciortea și prof. Camelia Sava. Organizatorii au fost studenții facultății noastre și cei ai USAMV București. Târgul a luat naştere în urma iniţiativei celor două instituţii de învăţământ superior. Ele au decis, prin cei aproape 50 de foşti studenţi, să înfiinţeze o Asociaţie Alumni, prin intermediul căreia să continue parteneriatul cu universităţile. Toţi cei care fac parte din această organizaţie au, în prezent, afaceri în domeniul agricol, zootehnie, piscicultură, prelucrarea produselor agricole, apicultură sau agroturism. Prin intermediul acestei asociaţii, companiile conduse de foştii studenţi şi cele două universităţi ar urma să devină parteneri, în special în accesarea şi implementarea proiectelor europene, dar şi pentru deschiderea unor lanţuri de magazine care să comercializeze exclusiv produsele autohtone realizate de membrii asociaţiei.

World Migratory Bird Day, 10 mai 2016, organizator Conf. Maria-Mihaela Antofie, În data de 10 mai 2016, studenții specializărilor de Inginerie și Protecția Mediului în Agricultură au participat la un seminar cu ocazi zilei mondiale a păsărilor migratoare. Seminarul a fost susținut în cadrul facultății de către specialiști ornitologi. Evenimentul a fost mediatizat în rândul studenților de către tutorii de an și pe pagina de facebook a specializărilor.

Târgul de produse tradiţionale „Gustos. Românesc” 17-19 iulie 2016, Organizatori prof. Gligor Ciortea și prof. Camelia Sava. Absolvenţi ai Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, împreună cu cei ai Universităţii de Ştiinţe Angronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti au deschis, pentru a doua oară, târgul de produse tradiţionale „Gustos.Românesc” pentru sibieni şi nu numai. Timp de trei zile, între 17-19 iunie, absolvenţi şi actuali studenţi ULBS din Sibiu la Galeria Carrefour din Shopping City Sibiu au prezentat spre vânzare preparate româneşti.

Anunțul oficial al Candidaturii Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019, 29 septembrie 2016, responsabil din partea centrului Conf.univ.dr. Maria-Mihaela Antofie și Prof. univ. Camelia Sava. Dosarul de candidatură a fost depus în iulie, cu contribuția centrului nostru. Pentru anul 2019, dosarul de candidatură al Regiunii Sibiu enumeră mai multe arii tematice care se vor desfășura sub eventuala titulatură de Regiune gastronomică europeană. Astfel, Agenda Culturală și Agenda Comunității ale municipiului Sibiu au alături programul ”Origini”. ”Patrimoniul culinar va fi în continuare cercetat pentru înţelegerea specificităţii bucătăriilor istorice, a condiţiilor care le-au generat şi a rolului pe care care îl au în noua bucătărie transilvăneană. Ingrediente, tehnici de producţie şi de conservare, instrumentar, reţete, amprente gastronomice, obiceiuri de consum, tradiții, credințe, comunități şi poveşti vor fi aduse în prim-plan”, este descrierea programului Origini.