Ziarulnational.md – DECLARAȚIE: Cele patru protocoale semnate între Chișinău și Tiraspol, „lanț de CEDĂRI dezechilibrate, cu EȘECURI garantate”

Cele patru protocoale semnate în toamna anului trecut între Chișinău și Tiraspol, care vizează problemele legate de accesul fermierilor la terenurile de după traseul Tiraspol-Camenca, ale școlilor cu predare în limba română din stânga Nistrului, restabilirea telefoniei fixe și mobile între cele două maluri ale Nistrului și apostilarea diplomelor de studii emise de Transnistria, ar fi, de fapt, „un lanț de cedări” din partea autorităților constituționale, iar „eșecurile” sunt garantate.

„Cele patru protocoale reprezintă un lanț de cedări dezechilibrate cu eșecuri garantate pentru R. Moldova”, a declarat Igor Munteanu, directorul executiv al IDIS „Viitorul”, instituție care a lansat, pe 12 iulie curent, trei studii ce vizează situația din Transnistria.

Potrivit lui Munteanu, Transnistria este supusă unui proces de anexare la Federația Rusă.

„Transnistria rămâne un instrument folosit de Rusia pentru a devia și altera prioritățile de politică internă și externă urmate de R. Moldova, care sponsorizează acest regim pe mai multe planuri, exploatând regiunea ca miză într-un joc de natură geopolitică. Regimul separatist subzistă datorită susținerii economice, militare și diplomatice ale Moscovei, însă trezește mirare lipsa unei politici adecvate din partea R. Moldova. Deși există o hotărâre a Curții Constituționale, oficialii Guvernului de la Chișinău nu folosesc termenul de „teritoriu ocupat”, iar măsurile aplicate regimului de la Tiraspol sunt mai degrabă de susținere, privilegiere și nu de constrângere. Măsurile de consolidare a încrederii sunt adeseori o supapă de alimentare a regimului semi-muribund cu bunuri care-l păstrează în viață, la fel putem vorbim și despre accesul exporturilor sale la piața UE, ceea ce-i umple bugetul, și astfel își păstrează funcțiile formale”, a adăugat Munteanu, exemplificând prin faptul că datoria externă a Transnistriei este astăzi de peste 17 miliarde de ruble, 668 de milioane de dolari dintre care reprezintă datorii către Moscova.

Textul complet: https://www.ziarulnational.md/