Interviu cu Victor Osipov, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Austria şi Republica Slovacă, Reprezentant Permanent pe lângă OSCE, Oficiul ONU şi Organizaţiile Internaţionale de la Viena.
Realizat de Tetiana Toma, lector universitar, și Maia Uzun, studentă în anul III RISE, Facultatea Transfrontalieră, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați
Victor Osipov
Excelență, vă rog să faceți o scurtă caracterizare a colaborării Republicii Moldova cu OSCE din 1992 până în prezent.
Colaborarea Republicii Moldova cu şi în cadrul OSCE s-a intensificat începând cu anul 1993 odată cu instituirea Misiunii OSCE în Moldova şi a mandatului său, fapt survenit după încetarea fazei armate a conflictului de pe Nistru. Principala raţiune a acestui mandat constă în „a facilita o soluționare politică cuprinzătoare și durabilă a conflictului transnistrean în toate aspectele acestuia, consolidând independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, cu o înțelegere privind statutul special pentru Transnistria în cadrul frontierelor Republicii Moldova recunoscute pe plan internațional”. În context mai larg, însă, Misiunea dezvoltă activităţi şi proiecte în multiple domenii legate direct sau conex de cooperarea în domeniul securităţii, de dezvoltare economică şi democratică, de propagare a drepturilor omului. Scopul prioritar, departe încă de a fi atins, rămâne a fi „reglementarea transnistreană”, dar multe altele pot fi constatate pe agendă, inclusiv, dezvoltarea conectivităţii economice, ecologia, minorităţile etnice, libertatea presei şi altele. Ei bine, colaborarea pe durata celor aproape trei decenii a fost marcată de evoluţiile din Republica Moldova, în special, alături de modificarea formatelor de negocieri şi a abordărilor faţă de problemele din Republica Moldova arătate de partenerii externi. Vorbim despre un sistem complicat de relaţii multilaterale şi despre o organizaţie bazată pe principiul consensului în luarea deciziilor, ceea ce le face foarte dificile, uneori imposibile. Astfel, deşi au existat câteva tentative serioase de a propune concepte şi planuri de soluţionare a conflictului de pe Nistru, ele au relevat întrucâtva tendinţele, dar nu au produs rezultate politice. Prezenţa OSCE şi în OSCE a ajutat mult la menţinerea climatului paşnic în perioada de după conflictul armat şi oferă până în prezent cel mai direct canal de avertizare a comunităţii internaţionale asupra unor tensionări în Zona de Securitate din estul Republicii Moldova. Pe tot acest parcurs a fost semnificativă contribuţia OSCE la dezvoltarea statului, în ce ţine de politicile specifice în diverse domenii, a integrării în sistemul internaţional de schimb de informaţii militare, de lichidare a ameninţărilor generate de stocurile de armament – toate acestea şi multe altele fiind realizate prin proiectele pe teren ale organizaţiei şi prin participările reprezentanţilor Republicii Moldova la diverse programe de instruire sau evenimente de nivel regional şi internaţional.
Un alt domeniu esenţial este şi cel electoral, expertiza cadrului legal şi de administrare, observarea, monitorizarea alegerilor de către ODIHR şi Adunarea Parlamentară a OSCE, aceasta din urmă fiind şi un for, o tribună pentru exponenţii tuturor forţelor politice parlamentare. Pentru a conchide, deşi în problema transnistreană soluţia politică se lasă aşteptată, impactul participării Republicii Moldova în cadrul OSCE este amplu şi proiectat în multiple domenii. Să nu uităm, că Republica Moldova este și consumator, dar și generator de securitate: participă la finanțarea organizaţiei și a operațiunilor ei primordiale, cum ar fi Misiunea Specială de Monitorizare din Ucraina; deleghează și susține cetățenii moldoveni selectați la posturi responsabile în Secretariatul OSCE, instituțiile autonome și Misiunile din teren; contribuie la dezbateri și la luarea deciziilor în cadrul organizatiei, etc.
Care sunt subiectele prioritare de pe agenda cooperării Republicii Moldova cu OSCE în materie de securitate, la ora actuală?
Temele generale cu impact asupra climatului de securitate, comune pentru majoritatea absolută a celor 57 de state participante la OSCE, vizează şi Republica Moldova: cooperarea în domeniul securităţii, schimbul de informaţii militare, sporirea gradului de încredere şi reducerea riscurilor de incidente militare, prevenirea ameninţărilor internaţionale, în special, a celor generate de terorism, contracararea traficului ilicit de arme, ş.a.m.d. O temă ce ne priveşte în mod special ţine de conflicte, pentru că ne confruntăm cu cel „prelungit” în estul Republicii Moldova. OSCE este o organizaţie omniprezentă în formatele de negocieri existente pentru toate conflictele din arealul său, şi în cele din Caucazul de sud, şi cel „deschis” din estul Ucrainei, are şi un Centru de Prevenire a Conflictelor în cadrul Secretariatului său, un instrumentar special de „avertizare timpurie, prevenire şi soluţionare a conflictelor”, reguli elaborate de „mediere”. Tot în rândul acţiunilor comune intră şi consolidarea capacităţilor de control la frontieră, a celor de control asupra sectorului militar şi de securitate, de anihilare a riscurilor, inclusiv, ecologice, generate de diverse tipuri de combustibili cu destinaţie militară, adesea învechite şi aflate în condiţii improprii de păstrare. Republica Moldova a beneficiat şi beneficiază de suport în aceste privinţe, la fel ca şi alte state. În ceea ce priveşte chestiunile noastre specifice şi cele mai importante pentru asigurarea securităţii statului ele urmăresc finalizarea retragerii trupelor străine, aflate ilegal pe teritoriul Republicii Moldova şi a enormelor stocuri, pe care acestea le au la Cobasna, în stânga Nistrului şi în imediata apropiere a frontierei cu Ucraina. În ultimele luni, după un anunţ făcut de Ministrul rus al Apărării în 2019, confirmat ulterior şi pe canale diplomatice, s-a discutat despre distrugerea muniţiilor din stocurile de la Cobasna, deocamdată, fără a se întrevedea un real progres.
Autoritățile de la Chișinău insistă asupra retragerii trupelor ruse din regiunea transnistreană și a distrugerii muniţiilor din depozitele de la Cobasna. Ce asistență poate oferi OSCE Republicii Moldova în acest demers?
Răspunsul la această întrebare poate veni doar odată cu deblocarea procesului de retragere/evacuare şi ar depinde de resursele care pot fi mobilizate şi de deciziile la zi luate în OSCE, care implică, repet, întrunirea consensului celor 57 de state participante. Dacă e să vorbim despre ce se cunoaşte până în prezent, la faza de evacuare a muniţiilor de la Cobasna realizată la începutul anilor 2000 în cadrul OSCE a fost creat un Fond Voluntar, în care statele disponibile au contribuit substanţial şi care a finanţat procesul. După suspendarea acestuia Fondul a fost, oarecum, conservat şi este disponibil pentru a relua finanţarea, odată reluat procesul de distrugere sau evacuare a muniţiilor. Dincolo de aceasta, atât OSCE ca organizaţie, cât şi statele cu potenţial militar avansat deţin expertiză şi tehnologii de ultimă oră pentru distrugere, prelucrare, utilizare a muniţiilor, care pot fi accesate.
Foarte importantă este experienţa practică şi exclusivă de planificare şi organizare în teren a acestor activităţi, acumulată în alte asemenea operaţiuni, de obicei de deminare, în ţări ale Asiei Centrale şi în alte teatre post-conflict. Dincolo de aspectele de tehnologie militară cu grad înalt de securizare, care trebuie să protejeze şi populaţia civilă într-o zonă cu densitate demografică înaltă, cum e la noi, este de neînlocuit potenţialul OSCE de a asigura de la nivel internaţional transparenţa proceselor de retragere/evacuare şi/sau distrugere a armamentelor şi muniţiilor. Acesta este un interes de securitate indispensabil al Republicii Moldova, dar şi al comunităţii internaţionale, pentru a garanta procesul din toate punctele de vedere şi a preveni fenomene sau suspiciuni negative.
În ce măsură OSCE susţine Republica Moldova în intențiile de transformare a actualei misiuni de pacificare în una civilă, sub egida organizațiilor internaționale de securitate?
Revin la faptul cunoscut, că OSCE este organizaţia celor 57 de state participante şi se bazează pe principiul consensului în luarea deciziilor. Ar fi incorect să pretindem că OSCE susţine o chestiune, dacă măcar unul dintre aceste state este în dezacord. Şi, după cum se ştie, cel puţin un participant este, ca să ne exprimăm atent, mai mult decât rezervat în privinţa ideii de a transforma actuala misiune de pacificare din Zona de Securitate a Republicii Moldova.
Ce părere aveți despre performanța misiunii OSCE în Republica Moldova? Cum apreciați faptul că șeful și membrii misiunii OSCE nu au acces liber în regiunea transnistreană?
În calitatea mea de Reprezentant Permanent al Republicii Moldova pe lângă OSCE, contribui la formularea poziţiei noastre faţă de activitatea şi rezultatele Misiunii OSCE în Moldova, dar pot prezenta doar aprecierile făcute de către autorităţile naţionale de la Chişinău. De altfel, exact acelaşi lucru îl fac şi reprezentanţii altor state, or, toţi cei care doresc participă la evaluare. Periodic, Şeful Misiunii OSCE prezintă rapoarte de activitate, iar cel puţin o dată pe an vine cu raport în cadrul Consiliului Permanent al OSCE, la care Misiunile Permanente pot reacţiona. Noi oferim aprecierile date de Republica Moldova, care cuprind, în linii mari, arealul de activitate al Misiunii OSCE, conform mandatului său, trecut în revistă la prima întrebare din acest interviu. Desigur, Republica Moldova mulţumeşte pentru proiectele Misiunii, în general. La modul mai concret, se abordează evoluţiile curente ale procesului de reglementare a conflictului de pe Nistru. Uneori pot apărea viziuni diferite în procesul de conlucrare cu Misiunea OSCE, însă, mandatul ei este clar definit şi urmează a fi realizat fidel şi complet, iar autorităţile statului au şi posibilitate şi obligaţia şi fie pro-active în lucrul lor comun cu Misiunea OSCE. Situaţia privind accesul personalului Misiunii OSCE în regiunea transnistreană a avut diferite grade de dificultate la diferite etape, generate, evident, de administraţia neconstituţională de la Tiraspol. După o fază de blocaj cvasi-total în perioada 2014-2018, actualmente accesul e posibil într-o măsură mai mare. Deşi, nu e complet, cum prevede Mandatul Misiunii, şi rămâne riscul de a fi limitat din nou.
OSCE facilitează și încurajează cooperarea sectorială, în special în domeniul economiei. În același timp, o parte din societatea civilă din Republica Moldova este îngrijorată că sunt neglijate aspectele ce țin de drepturile omului. Cum considerați această abordare a mediatorului?
O stare de conflict prelungit, caracterizată şi prin faptul că o parte substanţială a teritoriului internaţional recunoscut al Republicii Moldova este în afara controlului efectiv al autorităţilor constituţionale, generează complicaţii enorme în toate domeniile. Este o sarcină grea, uneori imposibilă, să găseşti soluţii optime pentru fiecare dintre ele – cu aceasta se ocupă Reprezentantul politic al Guvernului Republicii Moldova cu sprijinul OSCE şi al partenerilor internaţionali. Evident, aceasta nu e o situaţie de normalitate şi problemele vor persista până în momentul în care se va găsi şi aplica o soluţie politică definitivă a acestui conflict. Societatea trebuie să le sesizeze şi să le ridice în faţa opiniei publice şi a celei internaţionale, în faţa instituţiilor. Iar instituţiile statului sunt obligate să lucreze asupra soluţiilor, în primul rând, să apere interesele naţionale şi pe cele ale cetăţenilor Republicii Moldova, inclusiv, ale celor care s-au pomenit în stânga Nistrului, ostatici ai conflictului nesoluţionat. Este firesc să se încurajeze refacerea legăturilor în toate domeniile între malul stâng şi cel drept al Nistrului şi constituie una dintre premisele reintegrării Republicii Moldova. Dar este un imperativ să fie apărate drepturile omului într-o regiune, temporar controlată de o administraţie neconstituţională. OSCE susţine ambele abordări şi nu poate fi altfel. Dificultatea aici ţine de altceva, de care sunt şi cine poate aplica pârghiile necesare pentru a garanta drepturile omului.
Situația din prezent este una prielnică pentru discutarea statutului regiunii transnistrene? Ce spun partenerii din OSCE?
Întotdeauna sunt unii factori, condiţii, ce favorizează, şi alţii, care defavorizează discutarea statutului regiunii transnistrene. Cei din urmă, se poate constata, au prevalat până acum, odată ce nu a fost încă identificată o soluţie. Şi, nici nu a fost iniţiată la modul serios o discuţie…
Ce poate face mai mult OSCE ca organizație internațională pentru soluționarea conflictului transnistrean?
Întotdeauna şi pentru toţi actorii e loc de mai bine, există „rezerve” de creştere a eficienţei, idei alternative, etc. În ce priveşte OSCE eu consider că trebuie să se plieze mai mult pe interesele naţionale ale Republicii Moldova, care este stat participant şi se confruntă pe teritoriul său cu probleme şi fenomene ce încalcă flagrant integritatea sa şi dreptul internaţional. Cunosc bine, însă, că organizaţia, prin definiţie, are anumite limite în promovarea unei abordări, care ar ţine de interesul exclusiv al unui stat participant şi se poate baza în acţiunile sale doar pe „echilibrul intereselor”. De aceea, consider neproductiv să aşteptăm soluţii magice de la OSCE sau de la oricare altă organizaţie internaţională. În acelaşi timp, ele ne oferă o şansă unică – să facem astfel, încât „echilibrul intereselor” să ţină cont şi de Republica Moldova şi să împiedice orice încercare de a submina interesele noastre naţionale. Sunt sigur că din moment ce noi înşine vom găsi modalităţi mai eficiente de a realiza dezideratul reintegrării, OSCE şi alţi parteneri internaţionali vor face şi ei mai mult pentru a ne susţine.
Domnule Ambasador, de fiecare dată când un stat preia președinția anuală rotativă a OSCE, presa și societatea civilă din Republica Moldova analizează perspectivele pentru soluționarea conflictului transnistrean în acel mandat. De asemenea, este analizată relația acestei țări cu Federația Rusă. Ce face diplomația moldovenească în astfel de situații, pentru a se asigura că problema transnistreană se va regăsi în prioritățile președinției în exercițiu a OSCE?
Din anul 2009 până în prezent am conlucrat sau am monitorizat activ, în funcţie de ipostazele mele, cu toate preşedinţiile OSCE, ale: Greciei, Kazahstanului, Lituaniei, Irlandei, Ucrainei, Elveţiei, Serbiei, Germaniei, Austriei, Italiei, Slovaciei şi, cea curentă, a Albaniei. Profilul acestor state este foarte diferit, implicit, politica lor externă, distanţa dintre ele şi Republica Moldova, interdependenţele şi interesele în politica lor externă. Şi aceasta trebuie să arate un lucru invizibil pentru majoritatea oamenilor, dificultăți suplimentare pe care le au diplomaţii în promovarea intereselor naţionale în funcţie de cine sunt partenerii de discuţii aflaţi în poziţie de forţă la o anumită etapă. Preşedinţia în cadrul OSCE, fie ea şi rotativă, are un impact hotărâtor în conducerea organizaţiei pe parcursul mandatului anual. Trebuie de spus, că diplomaţia noastră a reuşit în perioada despre care vorbesc să menţină conflictul prelungit în estul Republicii Moldova pe agenda OSCE şi al altor organizaţii internaţionale. În anumite momente chiar a excelat, având în vedere ponderea mult prea redusă şi resursele limitate. Secretul, după mine, constă în perseverenţa conducerii de stat, care trebuie să excludă rabaturile la interesul naţional şi să fie consecventă în politica internă şi externă, iar în acest context, diplomaţii au un suport solid pentru a promova interesele naţionale, chiar şi cu resurse mici. Fără a exagera calitatea de ansamblu a acestor documente, voi aminti că deja de mulţi ani Consiliul Ministerial al OSCE reuşeşte să adopte o declaraţie privind evoluţia negocierilor doar referitor la reglementarea transnistreană şi nici despre un alt conflict activ sau prelungit. Astfel, la cel mai înalt nivel posibil în OSCE toate statele participante reconfirmă aderenţa la principiul de bază al potenţialei reglementări: respectarea independenţei, suveranităţii şi a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova în cadrul frontierelor sale internaţional recunoscute. Şi nu e puţin lucru…
Dumneavoastră ați deținut de două ori funcția de Viceprim-ministru pentru reintegrare (2009-2011 și 2015-2016), iar actuala poziție pe care o aveți pe lângă la OSCE ne permite să afirmăm că aveți conexiuni directe cu dosarul conflictului transnistrean. Cum apreciați evoluția dialogului dintre Chișinău și Tiraspol, dar și atitudinea comunității internaționale față de reglementarea transnistreană?
Este un proces sporadic, incert în ceea ce ţine de potenţialul său rezultat politic, în cadrul căruia Guvernul Republicii Moldova se axează prioritar pe soluţionarea diverselor probleme, generate de conflict, cu care se confruntă populaţia pe ambele maluri ale Nistrului. Această abordare este corectă, în primul rând, din punct de vedere umanitar, dar şi în ceea ce priveşte creşterea încrederii populaţiei din stânga Nistrului faţă de malul drept şi faţă de conducerea politică de la Chişinău. În acelaşi timp se vede că este o metodă puţin productivă în ce priveşte rezolvarea definitivă a conflictului, ba chiar şi a unor probleme curente, cum ar fi cea a drepturilor omului şi altele. O caracteristică evidentă a unui asemenea proces constă în faptul că autorităţile separatiste creează cu regularitate noi situaţii de criză, după care toată negocierea şi eforturile partenerilor internaţionali se consumă pentru a le soluţiona. Iar odată rezolvate problemele de acest fapt beneficiază autorii lor, cei care le-au creat sunt scoşi de sub presiunea societăţii, căreia i se oferă o soluţie existenţială sau alta, fie şi pe o perioadă de timp. În asemenea condiţii, când toţi lucrează implicit la asigurarea confortului ei, nu văd cum administraţia neconstituţională de la Tiraspol ar avea vreo motivaţie să negocieze soluţionarea politică definitivă a conflictului.
Pentru comunitatea internaţională, după cum se vede, aceste efecte ale procesului sunt un lucru acceptabil şi dorit, fiindcă asigură liniştea (previne eventuale crize de securitate) şi o bază de asigurare social-economică în regiune (previne eventuale crize umanitare), ceea ce e incomparabil mai bine decât cum stau lucrurile în alte zone de conflict.
OSCE este o organizație internațională în care deciziile sunt luate prin consens, iar Federația Rusă blochează luarea unor decizii, în special când vorbim despre conflictele de pe teritoriul fostului spațiu sovietic. Cum vedeți posibilă depășirea unor astfel de blocaje?
Deciziile în cadrul OSCE reclamă întrunirea consensului celor 57 de state participante. Orice ţară îşi poate exprima dezacordul, sau poate să se abţină, atâta timp cât nu este gata de a susţine consensul. Acest mecanism de luare a deciziilor ar putea fi considerat mai valoros pentru statele mici decât pentru cele mari, care au posibilităţi superioare şi diverse de a-şi promova interesele. Bunăoară, fără acceptul tuturor este imposibil de schimbat principiile fundamentale ale dreptului internaţional agreate prin Actul final de la Helsinki sau Carta de la Paris. Personal văd OSCE ca pe un for regional în care toţi sunt egali, indiferent de ponderea statelor, şi pot să exprime liber poziţia naţională la o tribună internaţională. Şi, mai puţin – ca pe un arbitru supranaţional. Aşteptările faţă de această organizaţie trebuie să fie realiste, nu iluzorii. Dacă avem neapărat nevoie şi dorim o decizie în OSCE, trebuie să convingem toţi partenerii.
În ultimii ani se discută despre imperativul reorganizării OSCE, pentru o mai bună eficiență a organizației în prevenirea și soluționarea conflictelor. Care ar fi cea mai optimă variantă, din punctul Dvs. de vedere?
Fără îndoială, şi OSCE, ca şi orice altă organizaţie, se ciocneşte de provocările noi ale timpului şi are nevoie să se dezvolte, să se adapteze, chiar să anticipeze ameninţări şi probleme potenţiale de viitor. Dificultăţile şi nereuşitele generează critici. Există viziuni de modernizare, tentative repetate de a lansa asemenea proiecte, procese de lucru orientate spre elaborarea următorului nivel de instrumentare a aranjamentelor de securitate. Anume în acest context se înscrie aşa-numitul „Dialog Structurat”, lansat în 2016 de către Consiliul Ministerial de la Hamburg, desfăşurat sub Preşedinţia în exerciţiu a Germaniei la OSCE din acel an. O propunere de eficientizare la nivel executiv cu motto-ul „Fit for purpose” a venit în 2018 din partea actualului Secretar General al OSCE, Thomas Greminger. Ca întotdeauna, discuţiile sunt complexe şi durează, dar, continuă. Păstrarea ordinii internaţionale bazate pe drept, pe principiile Actului Final de la Helsinki, se dovedeşte a fi cu atât mai importantă, cu cât acestea sunt sfidate în cazuri bine-cunoscute. OSCE este fără alternativă în acest sens.
Vă mulțumim.
Mulţumind pentru interesul pe care îl manifestaţi pentru temele de pe agenda comună a OSCE şi a Republicii Moldova, fac precizarea că unele dintre ele sunt destul de sensibile, iar subsemnatul poate să le trateze doar în limitele poziţiei oficiale, exprimate de statul pe care îl reprezintă.