Situaţia în jurul Transnistriei devine tot mai tensionată, iar rolul acesteia este de a face presiuni atât asupra Moldovei, cât şi asupra Ucrainei. De această opinie este expertul polonez Jakub Melnik în articolul „Operaţiunea Transnistria” pentru publicaţia poloneză „Wprost”.
Potrivit agenţiei INFOTAG, el consideră că, „din punctul de vedere al Kremlinului, acesta este locul ideal pentru conflict”.
„Pe de o parte a frontierei transnistrene se află Ucraina, care se răzvrăteşte împotriva Moscovei, și, pe de altă parte, Republica Moldova, unde s-a dezvoltat un conflict politic avantajos pentru ruși cu privire la ce ar trebui să facă țara: să mențină contacte strânse cu Rusia sau să adere la UE și NATO. Cu câțiva ani în urmă, o dispută similară în Ucraina s-a încheiat cu Maidanul și cu invazia militară rusă în Donbass și Crimeea. Acum, la rolul lui Ianukovici din Moldova pretinde președintele prorus Igor Dodon”, a menționat autorul.
Potrivit lui, „autorităţile de la Kiev se tem că va trebui să ducă război cu Rusia pe două fronturi, de aceea susține cererea Chișinăului de retragere a trupelor rusești din Transnistria”.
„Amenințarea dezghețării conflictului din Transnistria poate servi bine Moscovei în negocieri, în cadrul cărora UE și ucrainenii înșiși, temându-se de un nou război, se vor resemna cu pierderea Donbasului”, consideră Melnik.
El a amintit că „Rusia are motive de neliniște: moldovenii, care fuseseră loiali Moscovei, au început tot mai des să pună la îndoială axiomele vechi postsovietice despre prietenia eternă și necondiționată cu Rusia. Guvernul de la Chișinău a reamintit că Moscova trebuia să-și retragă trupele din Transnistria încă în anul 2002, dar nu a făcut-o până acum. Vara, parlamentul moldovean a numit prezența forțelor rusești în republică o amenințare și o încălcare a suveranității Republicii Moldova, cerând Kremlinului să retragă militarii și să lichideze depozitele enorme de muniţii. Atunci când acest lucru nu a avut niciun efect, Chișinăul s-a adresat Adunării Generale a ONU cu solicitarea de a priva Rusia de mandatul de a efectua misiunea de menținere a păcii în Transnistria și în locul trupelor sale să fie introduse în regiunea forţe care nu vor reprezenta atât de deschis interesele Moscovei”.
„Exemplul Crimeei arată că diplomația subtilă combinată cu provocările militare poate face minuni. Fundamentul pentru realizarea scenariului a început deja să fie pregătit de propaganda rusească, care acuză moldovenii de faptul că, împreună cu ucrainenii, încearcă să introducă o blocadă pentru rușii din Transnistria. Rușii susțin că aceasta face parte din planul perfid al americanilor, care doresc să elimine Rusia de la Marea Neagră și să preia controlul rutele de aprovizionare cu gaze și petrol din Asia Mijlocie și Iran. Transnistria și Moldova joacă un rol important: ele acționează ca un buffer care separă Rusia de UE și NATO, precum și punctul care se află în apropierea unor țări balcanice prietene cu Moscova, precum Serbia. Dacă Chișinăul va urma curs prooccidental, Kremlinul va pierde un important punct de sprijin”, susține autorul.
Sursa: