Tetiana Toma: Reacția presei din Federația Rusă la declarațiile Maiei Sandu privind retragerea forțelor militare ruse din Transnistria

„Pacificatorii vor rămâne: MAE rus condamnă poziția Maiei Sandu privind Transnistria”, „Pasiunea pentru forțele de menținere a păcii: ce vrea să obțină președintele ales al Republicii Moldova”, „S-a pus capăt conflictului din Karabah, iar conflictul transnistrean ar putea reizbucni”, „Maia Sandu subminează soluționarea conflictului transnistrean” – acestea sunt câteva titluri de articole de presă apărute pe paginile online ale principalelor resurse mass media din Federația Rusă, publicate la scurt timp după declarațiile președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, referitoare retragerea trupelor ruse staționate în stânga Nistrului.

Declarațiile Maiei Sandu referitoare la acest subiect au fost făcute imediat după alegerea sa în funcție după al doilea tur de scrutin prezidențial[1], în cadrul unui interviu pentru publicația ucraineană „Evropeiska Pravda”[2], și au fost reiterate la prima conferință de presă, organizată pentru presa din Republica Moldova și internațională pe 30 noiembrie 2020.

Maia Sandu n-a spus nimic nou, doar a repetat poziția oficială, bine cunoscută, a Moldovei pe dosarul transnistrean, în care Chișinăul a solicitat evacuarea depozitelor de muniție și retragerea Grupului Operativ al Trupelor Ruse, conform prevederilor summitului OSCE de la Istanbul din 1999 și a reuniunii ministeriale de la Porto[3], și transformarea misiunii de menținere a păcii din zona transnistreană într-o misiune civilă internațională sub egida OSCE.

Moscova a ripostat prin diverși experți, parlamentari, miniștri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitrii Peskov, și chiar și președintele Vladimir Putin, care au transmis același mesaj: Maia Sandu pune în pericol pacea și stabilitatea regională.

„Pacificatorii vor rămâne: MAE rus condamnă poziția Maiei Sandu privind Transnistria” a titrat publicația „Gazeta”[4], potrivit căreia această poziție a Republicii Moldova a fost considerată drept o tentativă de a submina soluționarea pașnică a conflictului de la Nistru. Purtătoare de cuvânt al Ministerului de Afaceri Externe al Rusiei, Maria Zaharova, citată în articol, a declarat că trupele ruse vor staționa în Transnistria până la identificarea unei soluții politice, pe care o consideră că „este departe”. „Datorită prezenței pacificatorilor în Transnistria de 25 de ani este menținută stabilitatea și nu sunt vărsări de sânge”, a accentuat Maria Zaharova, citată de „Gazeta”.

Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a calificat drept „iresponsabil” apelul lansat de Maia Sandu[5]. „Este dificil să judecăm ce anume a avut în vedere doamna Sandu atunci când a anunțat necesitatea retragerii forțelor ruse de menținere a păcii, dar faptul că acest lucru va ajuta cu greu la soluționare și că vom putea cu greu să acceptăm o astfel de cerere este destul de iresponsabil, sincer vorbind, este o certitudine”, a spus ministrul Lavrov la o conferință de presă la Moscova.

Ministrul rus de externe a făcut această declarație după ce poziția Maiei Sandu a fost susținută de Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care a accentuat sprijinul pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova. „Vedem cum Rusia a desfășurat trupe cu încălcarea dorințelor diferitelor guverne din vecinătatea noastră apropiată, cum Rusia a anexat ilegal Crimeea, cum continuă să destabilizeze estul Ucrainei, cum există trupe rusești în regiuni din Georgia și, de asemenea, cum există trupe în Moldova, în Transnistria. Și aceasta este o încălcarea integrității teritoriale a Moldovei și este încă un exemplu al modului în care Rusia nu prea respectă dreptul internațional și integritatea teritorială a țărilor, inclusiv a Moldovei”, a menționat secretarul general al NATO în cadrul unei conferințe de presă[6].

Ziarul „Nezavisimaia gazeta” a publicat articolul întitulat „S-a pus capăt conflictului din Karabah, iar conflictul transnistrean ar putea reizbucni[7], semnat de Svetlana Gamova, responsabila de rubrica țărilor din vecinătatea apropiată a Rusiei. Jurnalista susține că declarațiile Maiei Sandu referitoare la trupele rusești a provocat apariția îngrijorărilor atât în societatea moldovenească, cât și în Rusia privind posibilitatea dezghețării conflictului transnistrean. „Anterior, Chișinăul era conștient la ce pot duce criticile zeloase la adresa forțelor de menținere a păcii care au intrat în Transnistria în 1992 în baza acordului semnat de președinții Moldovei și Rusiei. Pentru a evacua contingentul rus de menținere a păcii, Maia Sandu va trebui să retragă semnătura președintelui Republicii Moldova din acordul de pace, care apoi va fi considerat reziliat (…) Chișinăul a vorbit de multe ori despre necesitatea înlocuirii misiunii militare de menținere a păcii cu una civilă, dar nu s-au retras din acord. Sandu se pare că este pregătită să facă acest pas, iar în acest caz dialogul cu Moscova, despre care spune că este inevitabil, este puțin probabil să reușească”, subliniază autoarea articolului din „Nezavisimaia gazeta”.

Portalul online „Eurasia Daily” care are un conținut generos referitor la situația politică din fostele republici sovietice a publicat analiza întitulată „Președintele Moldovei se pregătește pentru un război cu Transnistria – expert[8], în care politologul rus Nikolai Starikov estimează că victoria Maiei Sandu presupune schimbări politice radicale în Republica Moldova, inclusiv la capitolul politicii de reintegrare a Transnistriei, pe care, potrivit expertului, Chișinăul va încerca să o forțeze să revină sub jurisdicția sa. „Cu ce am putea să îi felicităm pe moldoveni? În prima zi, când Comisia electorală centrală a declarat oficial că Maia Sandu a învins, în aceeași zi a acordat un interviu ziarului ucrainean [Maia Sandu – n. aut.], în care a declarat că „abordarea soft” în soluționarea conflictului transnistrean nu a oferit niciun rezultat și trebuie acționat mult mai dur. Avem în față un pas făcut în direcția războiului”, a declarat Nikolai Starikov pentru „Eurasia Daily” din Rusia. „Cuvântul „pacificatori” în limba rusă are un sens foarte concret. Dacă doriți retragerea pacificatorilor, acest lucru înseamnă că se dorește încetarea procesului de pace. Pentru că niciun alt consens dintre Tiraspol și Chișinău nu a fost găsit, chiar și în perioada președinției lui Igor Dodon (…) odată cu retragerea pacificatorilor acolo va începe războiul”, mai subliniază expertul rus în materialul citat. Articolul conține și opinia liderului de la Tiraspol Vadim Krasnoselski: „Tiraspolul nu va admite retragerea trupelor rusești de pe teritoriul său, deoarece transnistrenii se simt protejați atunci când alături de ei sunt soldații ruși”[9].

Pericolul reizbucnirii conflictului de la Nistru este evidențiat și de săptămânalul „Kommersant” în articolul „Conflictul înghețat riscă să se dezghețe[10], semnat de analistul politic Dmitrii Drize. Acesta îi dă dreptate lui Dmitrii Peskov, purtătorului de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin, care a avertizat că o modificare a status quo-ului forţelor ruse de menținere a păcii în Transnistria ar putea duce la o destabilizare în regiune, dar totodată apreciază curajul Maiei Sandu de a face ordine în reglementare. În viziunea analistului rus, succesul Maiei Sandu este condiționat de relația cu Federația Rusă. „Se va descurca (Maia Sandu – n.n.) dacă va avea o abordare corectă față de partener, dacă va arăta respect față de conducerea rusă, nu va anexa Transnistria la România, nu va adera imediat la NATO și dacă va promite o nouă integrare cu Estul, nu cu Occidentul”, subliniază autorul articolului. „În cazul în care colaborarea amiabilă nu va fi posibilă, confruntarea va fiinevitabilă. Și acest lucru este foarte periculos, având în vedere prezența trupelor rusești în RMN („Republica Moldovenească Nistreană” – trad. n.), atitudinea negativă a SUA și a UE față de Moscova și faptul că republica nu se învecinează cu Rusia, iar calea către aceasta duce prin Ucraina ostilă. Un conflict înghețat riscă să se dezghețe. Există destule puncte fierbinți chiar și fără Moldova – Belarus, Nagorno-Karabakh, Kârgâzsta (…) Politica externă și de apărare a Rusiei ar putea avea o nouă provocare în viitor”, scrie autorul.

În analiza „Pasiunea pentru forțele de menținere a păcii: ce vrea să obțină președintele ales al Republicii Moldova”[11], semnată de Valerii Demidețkii, corespondentul agenției de știri TASS de la Chișinău, este subliniat din nou pericolul escaladării conflictului. „Principala întrebare care a alarmat un șir de experți este dacă scenariul tragic al războiului din Nagorno-Karabah, unde conflictul armat a fost considerat înghețat de aproape trei decenii, nu se va repeta pe malurile Nistrului. Sandu a turnat gaz pe foc în interviul acordat pentru presa ucraineană, în care și-a exprimat regretul că „abordarea ușoară” a Chișinăului în negocierile cu Tiraspol nu a dat rezultate. Și a sfătuit Kievul să ia în considerare această experiență în acțiunile sale din Donbas”, scrie corespondentul în primele rânduri ale analizei.

Expertul rus Gevorg Mirzayan subliniază în articolul său „La Moscova prin Tiraspol: cine și de ce încearcă să explodeze Transnistria?”[12], publicat în „Gazeta” că după evenimentele din Nagorno-Karabah și alte republici ex-sovietice cu probleme teritoriale ar putea recurge la folosirea forței. „Ocuparea majorității teritoriului din Nagorno-Karabah de către Azerbaidjan și (conform opiniei liderului azer Ilham Aliyev) soluționarea finală a problemei Karabah a inspirat elitele republicilor post-sovietice, care au propriile lor „regiuni separatiste”. Și dacă Georgia și Ucraina încă se gândesc, atunci în Moldova au trecut la vociferarea ideilor. Aceste declarații s-ar putea revărsa în acțiune și ar putea crea probleme serioase Moscovei, care, cu sprijinul moral și material al viitoarei administrații Biden”, notează autorul articolului.

Alte surse mass-media au plasat declarația Maiei Sandu în susținerea „retoricii anti-rusești a Occidentului”, citându-l pe liderul de la Tiraspol Vadim Krasnoselski, dar și pe fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon.

În timpul vizitei sale la Moscova din decembrie 2020, după încetarea mandatului, Igor Dodon a declarat într-un interviu acordat agenției de știri TASS că Maia Sandu ar putea acționa în direcția blocării Transnistriei, cu ajutorul statului vecin Ucraina, care ar susține un astfel de demers. În același interviu Dodon admite că Maia Sandu nu va recurge la acțiuni radicale referitoare la Transnistria până la posibilele alegeri parlamentare anticipate, care ar putea avea loc în luna mai 2021, deoarece până atunci nu va dispune de o susținere politică în acest sens. „Noul președinte nu are puterea de a influența asupra politicii interne și să blocheze Transnistria în vreun fel. Va face numeroase declarații, deoarece acestea îi vor fi dictate de cei care o coordonează din Occident. Este clar că ei au nevoie de o confruntare aici (în Republica Moldova – n. n.). Vom face tot posibilul pentru a preveni această destabilizare[13], a declarat fostul președinte de la Chișinău.

În cadrul aceluiași interviu Igor Dodon a fost întrebat dacă ar exista vreo șansă de retragere a pacificatorilor ruși. „Eu cred că nu este real. Cei care fac aceste afirmații peste tot – și în Occident, și nu doar acolo – nu înțeleg că acestea sunt doar niște declarații politice (…)  Pacificatorii ruși au asigurat pacea și liniștea de peste douăzeci de ani. În prezent situația nu este chiar atât de liniștită, pentru a renunța la acest instrument de descurajare. Prin urmare, nimeni nu o va face. Acest lucru poate fi discutat în cadrul agendei politice de soluționare a crizei transnistrene, dar nu imediat”.[14]

Un alt articol publicat de „Nezavisimaia Gazeta”, întitulat „SUA își sporesc influența asupra Transnistriei[15], notează intensificarea interesului SUA față de problema transnistreană, deși are doar poziția de observator în formatul „5+2”. „Anterior, tot ce se referea la Transnistria, oficialii moldoveni discutau în primul rând cu ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova. Dar tradițiile se schimbă odată cu președinții”, subliniază autorul, referindu-se la întâlnirea vicepremierului pentru reintegrare de la Chișinău, Olga Cebotari, cu ambasadorul SUA din Republica Moldova, Derek J. Hogan, în ajunul reuniunii Consiliului de Miniștri ai OSCE de la Tirana din luna decembrie.

O abordare dintr-o altă perspectivă a avut-o ziarul de opoziție din Rusia „Novaya gazeta” în articolul „Militarii pot fi retrași, dar ce facem cu „Sheriff-ul”?[16]. Autorul materialului, Irek Murtazin, face o trecere în revistă a istoricului apelurilor politicienilor din Republica Moldova  privind retragerea trupelor militare ruse, inclusiv despre rezoluția Adunării Generale a ONU din 22 iunie 2018. „Câți ani au trecut, dar situația nu s-a schimbat. Depozitele din satul Colbasna a raionului Râbnița din Transnistria continuă să stocheze aproximativ 20 de mii de tone de proiectile, bombe aeriene, mine, grenade, cartușe. Două treimi din muniție a expirat deja, acestea nu pot fi nici utilizate, nici transportate (…) Trebuie spus că problema eliminării muniției din depozitele din Transnistria a fost abordată mai devreme. Dar dincolo de acorduri nu s-a întâmplat nimic. Aparent, pentru că la Moscova, la Chișinău și la Tiraspol, toți au înțeles demult că singura explicație rezonabilă pentru prezența armatei ruse în Transnistria constă în paza acestor depozite”, scrie jurnalistul de la „Novaya gazeta”. Autorul articolului vede în această situație un cerc vicios. „Pentru a transfera GOTR (Grupul operativ de trupe ruse – trad. n.) în Rusia este necesar să fie eliminate 20 de mii de tone de muniție și pentru a începe eliminarea la scară largă a arsenalului, autoritățile din Moldova, Rusia și Transnistria trebuie să negocieze și să cadă de acord asupra tuturor aspectelor. Iar procesul de negociere se confruntă în mod regulat cu capcane, principala fiind forțele influente la Tiraspol, Chișinău și Moscova, care sunt mulțumite atât de statutul actual al Transnistriei, cât și de prezența armatei ruse în regiune”, mai subliniază jurnalistul rus, făcând trimitere directă la principalul beneficiar – holdingul „Sheriff”. Compania amintită reunește zeci de companii, care controlează economia regiunii și partidele politice de la Tiraspol. „Nu întâmplător Maia Sandu a ținut prima conferință de presă a doua zi după rezultatele alegerilor din Transnistria[17]. Și, abordând problema retragerii armatei ruse, de fapt, președintele ales al Moldovei a propus Moscovei să rezolve problema „Sheriff-lui. Pentru că, atât timp cât Transnistria este condusă de „Sheriff”, orice negocieri se vor bloca de reticența „Sheriff-ului” față de orice schimbare. „Sheriff-ul” este mulțumit de toate”, concluzionează jurnalistul de la „Novaya gazeta”.

 

Concluzii

Din relatările prezentate mai sus putem reține că în anul 2021 Federația Rusă va fi atentă în continuare la acțiunile și declarațiile conducerii Republicii Moldova, în special în contextul desfășurării alegerilor anticipate, pentru a vedea dacă Maia Sandu va reuși să treacă la acțiuni concrete privind Transnistria. Deocamdată, Moscova prevede aceste acțiuni sub forma unei alianțe dintre Republica Moldova și Ucraina împotriva autorităților autoproclamate de la Tiraspol, cu susținerea Occidentului. Crizele dinBelarus, Ucraina și Moldova se regăsesc în scenariile și perspectivele politicii externe ruse pentru anul 2021, creionate de diverși experți ruși.

 

NOTE BIBLIOGRAFICE

[1]Maia Sandu a fost aleasă președinte al Republicii Moldova pe data de 15 noiembrie 2020

[2]„Російські війська мають піти з Придністров’я, а Крим – це Україна”: інтерв’ю Маї Санду / „Trupele ruse trebuie să plece din Transnistria, iar Crimeea este parte a Ucrainei”: interviul Maiei Sandu

https://www.eurointegration.com.ua/interview/2020/11/20/7116719/ (20.11.2020)

[3]Prezența militară rusă în Republica Moldova – subiect sensibil pentru viitorul relațiilor dintre Chișinău și Moscova, Buletin IDIS „Viitorul”, 8 decembrie 2020

http://viitorul.org/files/library/IDIS%20Bulletin%20Power%20Politics%20Policy%20Nr8%20RO.pdf

[4]„Миротворцы останутся: в МИД РФ осудили позицию Санду по Приднестровью” / „Pacificatorii vor rămâne: MAE al Rusiei a condamnat poziția Sandu privind Transnistria”

https://www.gazeta.ru/army/2020/11/27/13377571.shtml?updated (29.11.2020)

[5]„Лавров назвал безответственным заявление Санду о Приднестровье” / „Lavrov a declarat iresponsabilă declarația lui Sandu privind Transnistria”

https://www.interfax.ru/world/739469 (02.12.2020)

[6]Conferința de presă a Secretarului general NATO, Jens Stoltenberg, susținută pe 1 decembrie 2020

https://www.nato.int/cps/en/natohq/opinions_179794.htm (01.12.2020)

[7]„В карабахском конфликте поставлена точка, приднестровский может разгореться опять” / „S-a pus capăt conflictului din Karabah, iar conflictul transnistrean ar putea reizbucni”

https://www.ng.ru/week/2020-11-22/7_8020_week1.html (25.11.2020)

[8]„Президент Молдавии готовится к войне с Приднестровьем — эксперт” / „Președintele Moldovei se pregătește de război cu Transnistria – expert”

https://eadaily.com/ru/news/2020/11/26/prezident-moldavii-gotovitsya-k-voyne-s-pridnestrovem-ekspert (26.11.2020)

[9]Ibidem

[10]„Замороженный конфликт рискует разморозиться” / „Conflictul înghețat riscă să se dezghețe”

https://www.kommersant.ru/doc/4593788 (30.11.2020)

[11]„Страсти по миротворцам: чего добивается избранный молдавский президент” / „Pasiunea pentru forțele de menținere a păcii: ce vrea să obțină președintele ales al Republicii Moldova”

https://tass.ru/opinions/10164727 (04.12.2020)

[12]„В Москву через Тирасполь: кто и зачем пытается взорвать Приднестровье?” / „La Moscova prin Tiraspol: cine și de ce încearcă să explodeze Transnistria?”

https://www.gazeta.ru/comments/column/mirzayan/13390513.shtml (08.12.2020)

[13]„Игорь Додон: под боком у России пытаются зажечь еще один фитиль” / „Igor Dodon: În coasta Rusiei se încearcă aprinderea a încă unui fitil”

https://tass.ru/interviews/10363539 (28.12.2020)

[14]Ibidem

[15]„США усиливают влияние на Приднестровье” / „SUA își sporesc influența asupra Transnistriei”

https://www.ng.ru/cis/2020-11-25/5_8023_transnistria.html (25.11.2020)

[16]„Военных вывести можно, но как быть с «Шерифом»?” / „Militarii pot fi retrași, dar ce facem cu „Șerif-ul”?

https://novayagazeta.ru/articles/2020/12/02/88209-voennyh-vyvesti-mozhno-no-kak-byt-s-sherifom (02.12.2020)

[17] Pe 29 noiembrie în regiunea transnistreană au avut loc alegeri parlamentare pentru Sovietul Suprem de la Tiraspol

 

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ

 Documente

 Prezența militară rusă în Republica Moldova – subiect sensibil pentru viitorul relațiilor dintre Chișinău și Moscova, Buletin IDIS „Viitorul”, 8 decembrie 2020

http://viitorul.org/files/library/IDIS%20Bulletin%20Power%20Politics%20Policy%20Nr8%20RO.pdf

  

Websites

 „В карабахском конфликте поставлена точка, приднестровский может разгореться опять” / „S-a pus capăt conflictului din Karabah, iar conflictul transnistrean ar putea reizbucni”

https://www.ng.ru/week/2020-11-22/7_8020_week1.html

  1. „В Москву через Тирасполь: кто и зачем пытается взорвать Приднестровье?” / „La Moscova prin Tiraspol: cine și de ce încearcă să explodeze Transnistria?”

https://www.gazeta.ru/comments/column/mirzayan/13390513.shtml

  1. „Замороженный конфликт рискует разморозиться” / „Conflictul înghețat riscă să se dezghețe”

https://www.kommersant.ru/doc/4593788

  1. „Лавров назвал безответственным заявление Санду о Приднестровье” / „Lavrov a declarat iresponsabilă declarația lui Sandu privind Transnistria”

https://www.interfax.ru/world/739469

  1. „Миротворцы останутся: в МИД РФ осудили позицию СандупоПриднестровью”/ „Pacificatoriivorrămâne: MAE al Rusiei a condamnat poziția Sandu privind Transnistria”

https://www.gazeta.ru/army/2020/11/27/13377571.shtml?updated

  1. Президент Молдавии готовится к войне с Приднестровьем — эксперт / Președintele Moldovei se pregătește pentru un război cu Transnistria – expert

https://eadaily.com/ru/news/2020/11/26/prezident-moldavii-gotovitsya-k-voyne-s-pridnestrovem-ekspert

  1. „Санду вновь выступила за вывод российских войск из Приднестровья” / „Sandu solicită din nou retragerea trupelor rusești din Transnistria”

https://interaffairs.ru/news/show/28285

  1. „Страсти по миротворцам: чего добивается избранный молдавский президент” / „Pasiunea pentru forțele de menținere a păcii: ce vrea să obțină președintele ales al Republicii Moldova”

https://tass.ru/opinions/10164727

  1. „США усиливают влияние на Приднестровье” / „SUA își sporesc influența asupra Transnistriei”

https://www.ng.ru/cis/2020-11-25/5_8023_transnistria.html