TIRASPOL, 27 dec – Sputnik, Irina Leahova. Vameșii transnistreni au descoperit o schemă de livrare prin contrabandă a mezelurilor care erau puse ulterior în vânzare în rețeaua comercială. ajungând astfel pe masa consumatorilor. Oamenii nu aveau însă cum să știe că aceste produse erau de o calitate dubioasă.
Reținute de mai multe ori pentru contrabandă
„În Transnistria este interzis importul produselor din carne din Ucraina, deoarece acolo au fost înregistrate cazuri de ciumă africană. Iar oamenii legii le cunoșteau deja bine pe cele două femei”, a comunicat serviciul de presă al vămii transnistrene.
Ucrainencele făceau parte dintr-un grup de persoane care, pe parcursul mai multor luni, se ocupau cu livrarea ilegală a acestor produse în punctele comerciale din Tiraspol, Slobozia și Dubăsari. Periodic, membrii grupării erau reținuți, amendați și impuși să se întoarcă de unde au venit cu tot cu marfa lor nedeclarată.
Sub acoperirea copiilor
„Cinismul celor care au pus la cale această schemă i-a scandalizat chiar și pe oamenii legii cu experiență. Căruciorul era ticsit cu marfă, iar de asupra stătea bebelușul”, au spus vameșii.
Ucrainencele care locuiau temporar în Pervomaiskul transnistrean depozitau marfa în camera conductei de gunoi nefuncțională a unui bloc cu cinci etaje. Ulterior, organizatorul schemei distribuia marfa fără certificat de proveniență la un depozit din Tiraspol sau direct la punctele comerciale mai mici.
Volumul impunător al livrărilor
În timpul măsurilor operative a fost confiscată circa o tonă jumătate de mezeluri nedeclarate.
Cercetările continuă. Organizatorul schemei va fi obligat nu doar să achite o amendă egală cu valoarea deplină a mărfii, ci și să o scoată din regiunea transnistreană.
Read more: https://sputnik.md/society/20181228/23853863/schema-contrabanda-destructurata-Transnistria.html