Serviciul de Informații și Securitate a elaborat o hartă a riscurilor și amenințărilor securității statului. Potrivit directorului SIS, Mihai Balan, în această schemă se regăsesc peste 100 de ONG-uri, servicii și organizații, partide, mass-media sunt gata „să sfâșie acest pământ, să rupă în bucăți țara”
„Cu părere de rău, provocatori de aceștia sunt mai mulți decât cei care iubesc Republica Moldova”, afirmă șeful SIS, într-un interviu pentru radio Europa Liberă, citează UNIMEDIA.
În context, Balan a precizat că Serviciul de Informații și Securitate nu a permite destabilizarea situației în țară, iar cei care întreprind tentative de a organiza acțiuni subversive nu vor scăpa nepedepsiți.
„Menționez doar că SIS-ul cunoaște și monitorizează în limitele legislației aceste structuri și persoane. Să nu se creadă că totul se permite în țara noastră. Vă sigur că nicio declarație cu tentă extremistă sau separatistă nu este lăsată fără atenția SIS-ului. Și dacă nu azi, mâine autorii acestora vor trebui să răspundă în fața legii”, a declarat sursa citată.
Amintim că secretarul general al Aparatului Preşedintelui, Ion Păduraru, a declarat că în curând organele de forță vor face publice mai multe dosare penale instrumentate împotriva mai multor persoane care au organizat sau care au pus la cale acte subversive în adresa statului. Păduraru a specificat că instituțiile abilitate ale statului își fac bine datoria și că persoanele care încalcă legea vor fi trase la răspundere.