Am reuşit să obţinem acte oficiale, din arhivele Guvernului rus, care confirmă transferul de armament către grupările paramilitare ilegale, faptul ilegalităţii fiind recunoscut chiar de către Procuratura rusă. Din 1992 până în 1996, din unitatea militară rusă, dislocată pe teritoriul Republicii Moldova, însă controlat de administrația separatistă, (armata a 14-a) au fost transferate structurilor paramilitare 150 de unităţi de tehnica de luptă, precum şi peste 3.000 de tone de „patrimoniu militar” (aşa figurează oficial).
Cine i-a creat lui Smirnov „armată”?
Pe 26 ianuarie 1995, pentru a întări regimul separatist al lui Igor Smirnov, care tocmai îşi înfiinţase propria armată, Guvernul rus a dispus, prin Hotararea sa nr.125-p, transmiterea a 35 de unităţi de tehnică militară şi a 160 tone de arme şi muniţie aşa-zisei armate transnistrene din depozitele Grupului Operativ de Trupe Ruse. Acesta a fost primul transfer de acest fel autorizat de Guvernul rus. Ulterior au avut loc şi alte cesiuni similare. Veţi întreba cât de legale au fost aceste transferuri. Mai ales că Rusia pretinde a fi stat mediator, pacificator, garant, etc. Regretabil este şi faptul că i se acceptă aceste roluri, reuşind din stat agresor (semnarea Acordului de Pace la 21 iulie 1992 a avut loc anume între R.Moldova şi F.Rusă) să devină pacificator. Nu mai găseşti nicăieri în lume o astfel de schemă. Cred că înţelegeţi de ce nimeni de la Chişinău nu acceptă să vorbească deschis atunci când sunt întrebaţi despre aceste situaţii.
La 30 august 1996, Procurorul General Militar al Federaţiei Ruse, Grigorii Nosov, i-a adresat un demers ministrului Apărării al Rusiei din acea perioadă, Igor Rodionov, în care l-a atenţionat asupra unor “ilegalităţi periculoase” comise de şeful Grupului Operativ de Trupe Ruse din Moldova, generalul Vladimir Evnevici, în procesul transmiterii patrimoniului militar rusesc pseudorepublicii separatiste. Atașat, Nosov i-a transmis atunci lui Rodionov un document întitulat “Propuneri pentru înlăturarea ilegalităţilor comise în cadrul Grupului Operativ de Trupe Ruse din Transnistria”, despre conţinutul căruia nu se ştie decât că viza un transfer de armament către armata separatistă, datat cu 17 iulie 1996. Oficialii de la Moscova şi pionii lor de la Tiraspol refuză categoric să ofere detalii despre tipul de armament livrat grupărilor paramilitare ilegale la acea dată.
Tot în acel demers, procurorul rus Nosov susţinea că, la solicitarea administraţiei regiunii, la 23 ianuarie 1996, adjunctul şefului trupelor de genisti din cadrul Ministerului rus al Apararii, Nikolai Antonenko, a semnat cu administraţia ielaglă un acord adiţional care conţinea lista patrimoniului militar ce urma a fi împarţit între Rusia şi „Transnistria”. Potrivit documentului, Rusia (contrar statutului său, a obligaţiilor şi angajamentelor sale internaţionale, sfidând normele dreptului internaţional) a cesionat 179 de unităţi de tehnică militară şi 3.000 de tone de patrimoniu militar, chipurile, uzat. Nosov susţine că „forţelor armate transnistrene” le-a mai fost cesionat şi “patrimoniu militar activ”, inclusiv peste 30 de staţii electrice mobile de diferită capacitate de care armata rusă avea şi ea însăşi nevoie.
Astăzi unităţile militare ruseşti reprezintă, în esenţă, garanţia instabilității și dezastrului din Moldova, consolidează regimul separatist pe care oficial nici Rusia nu îl recunoaște, propteşte fiabilitatea „rmn”, face reintegrarea mai dificilă şi asigură regulat cu materiale, cunoştinţe şi suport de altă natură un regim supus doar regulilor nescrise ale unor cercuri înguste de la Kremlin.
De atunci, din 1992, forţele paramilitare ilegale, subordonate regimului separatist s-au înmulţit şi s-au întărit. Multe fabrici şi uzinele au falimentat şi s-au închis, fie activează la capacitate minimă, cu un număr limitat de angajaţi. Astfel, „armata” şi celelalte presupuse stucturi de forţă au rămas singurele care asimilează numărul mare de şomeri, făcându-i dependenţi de aceste „oferte de job-uri”.
Ajunşi la vârsta de 18 şi refuză „înrolarea”, indiferent de cetățenia lor sau convingerile religioase, tinerii din regiunea transnistreană devin, practic, automat pasibili de puşcărie. Sună diabolic, absurd şi nedrept, dar în această afirmaţie nu avem absolut nici o exagerare.
Conform art.325 din presupusul „cod penal al rmn”, locuitorii acestui teritoriu „care refuză sau se eschivează de la satisfacerea serviciului militar” riscă puşcărie. Pe de altă parte, art.282 din Codul Penal al Republicii Moldova prevede de la 5 până la 10 ani de puşcărie „pentru participarea în cadrul unor formaţiuni paramilitare ilegale”. Tinerii sunt nevoiţi să aleagă răul cel mai mic şi profită de faptul că autoritățile constituționale nu aplică această prevedere. Se duc în „armata transnistreană” unii de voie alții de nevoie, însă ies de acolo schilodiţi, iar unii mor din cauza relelor tratamente la care sunt supuşi. Nici aceasta nu este o exagerare.
Chişinăul nu are mecanismul trasat
Începând cu 2008, Asociaţia „Promo-LEX” a adus în atenţia opiniei publice mai multe cazuri de omor în aşa-zisa „armată transnistreană”. Anatol Mospan a fost ucis cu cruzime într-o unitate militară din Tiraspol. Oficial, administrația separatistă a spus că acesta a murit ca urmare a insuficienţei cardiace. Dar părinţii au deschis sicriul şi au văzut că el, practic, avea faţa desfigurată. Au făcut poze, dar acestea le-au fost luate de către aşa-zisul „reprezentant local al ombudsmanului din regiune”. Apoi separatiştii au avut grijă să le promită sprijin, despăgubiri și ajutor pentru fiul omorât. Ulterior, potrivit unor vecini, persoane dubioase au „înecat” amarul și durerea părinților în alcool. Anatol Mospan era cetăţean al Republicii Moldova, la fel cum sunt și părinții săi, iar statul nu a făcut nimic pentru a le apăra drepturile. Formal, Procuratura Generală a deschis un dosar penal, dar asupra acestuia nu s-a lucrat. De ce? – Mai contează?!
Un alt caz: Eugen Colobîşco (cu cetăţenie ucraineană) a „dezertat” de două ori din „armata transnistreană” după ce s-a plâns în repetate rânduri părinţilor că este bătut şi umilit de superiori. În cele din urmă a fost găsit, cu semne de moarte violentă, înecat în Nistru.
În 2010 a fost omorât Alexandru Stomatii, dosarul căruia a fost expediat la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, care l-a comunicat deja Guvernelor pârâte (Moldova și Rusia).
Asociaţia „Promo-LEX” a acordat asistenţă și unor tineri evadaţi din „armata transnistreană”. Au fugit, la Chişinău, să ceară ajutor autorităţilor constituţionale, dar au rămas derutaţi când au constatat că aici sunt numiţi „уголовнич”, iar autorităţile îi percep ca pe o povară, neavând trasat, pentru ei, un mecanism de încadrare în circuitul constituţional. Îi plimbă de la o instituție la alta, îi adăpostesc câteva zile pe unde apucă, iar pe cei care nu ştiu să se împotrivească, îi pot băga și în Centrul de triere… Asta se întâmplă după 22 de ani de când acest fenomen există, iar despre apropierea malurilor sau sporirea măsurilor de încredere între cele 2 maluri oficialii de la Chișinău preferă să vorbească tot mai mult și mai frumos.
Autorităţile constituţionale au picat testul
Am făcut un experiment simplu. Am mers la Bender şi am încleiat la una din staţii următorul anunţ: „Pentru a afla cum puteţi evita înrolarea în structurile paramilitare ilegale ale „rmn”, sunaţi la Biroul de Reintegrare de la Chişinău…” şi am indicat telefonul. Apoi ne-am îndepărtat şi am urmărit ce se întâmplă. Timp de o oră, anunţul a fost citit de 23 de oameni (probabil viitori „recruţi” sau rudele lor). 19 dintre aceştia şi-au notat numărul de telefon. Întorşi la Chişinău, am telefonat la Biroul de Reintegrare şi i-am comunicat funcţionarului: ”Sunt din satul Cocieri. Un tânăr din Transnistria a fugit din „armata” lor și se află la mine în casă. Cere ajutor. Ce să facem? Unde să mergem?”. Răspunsul a fost halucinant: „Păi de ce l-aţi primit?”. Chişinăul nu are şi nici nu se gândeşte să instituie un mecanism de atragere a tinerilor cetățeni din regiune în câmpul constituţional. Dar aceasta este generaţia de mâine – de mentalitatea, viziunea, principiile şi înţelegerea căreia depinde soluţionarea presupusului conflict transnistrean. Or, toţi înţeleg astăzi că acest conflict nu foate fi soluţionat într-o zi.
Rezolvarea acestei probleme necesită investiţii, inclusiv de timp şi, cel mai important, soluţionarea problemei necesită o creştere a numărului de oameni care au o imagine reală a situaţiei.
Interviu cu expertul “Promo-LEX”, Alexandru Zubco:
– Ce diferenţa există între o grupare separatistă, care a uzurpat puterea într-o regiune a unui stat, creîndu-şi acolo forţat un fel de „armată” – şi o grupare teroristă care dezvoltă şi dotează cu arme reţele de luptători, pentru a se opune orânduirii constituţionale?
La prima vedere, nu există vreo diferenţă. Legislaţia penală condamnă şi uzurparea puterii în stat, şi actul terorist la pedeapsa maximă de 20 ani închisoare. Problema constă în capacitatea organelor de drept ale statului în protejarea cetăţenilor prin prevenirea unor fapte ilegale şi sancţionarea penală a persoanelor vinovate. În general, datele problemei transnistrene sunt prezentate greșit de către Federația Rusă. Dacă autoritățile constituționale ar fi capabile să explice, să insiste asupra înțelegerii corecte a acestor date, rezolvarea ecuației ar putea fi posibilă pentru că Moldova are de partea sa totul, inclusiv normele juridice și spijinul comunității internaționale. Pentru a înregistra rezultate pozitive, R.Moldova trebuie să vină cu propuneri, recomandări. Să demonstreze că se pricepe, că înțelege și vrea să rezolve presupusl conflict transnistrean, garantând astfel drepturile și libertățeile fundamentale tuturor celor ce locuiesc acolo.
– Ce pedepse riscă cei care administrează forţele paramilitare transnistrene şi de ce, în opinia Dvs, până acum nu s-a auzit ca, pe numele vreo unuia din ei, organele de drept de la Chişinău să fi deschis dosar penal?
În aceste structuri paramilitare sunt implicate forțat sau benevol numeroase persoane. Atât cetățeni ai R.Moldova cât și ai altor state. Indiferent de cetățenia lor, aceștia pot şi trebuie sancționați penal de către autoritățile constituționale, deoarece conform Codului Penal al R.Moldova, pentru organizarea sau conducerea unei formaţiuni paramilitare neprevăzute de legislaţia R.Moldova, precum şi participarea la o astfel de formaţiune se prevede o pedeapsă cu închisoare de la 2 la 7 ani (art.282 CP). Potrivit Ministerului de Interne, în baza centrală de date a MAI există menţiune despre o singură cauză penală iniţiată de Procuratura Bender în temeiul art.282 Cod penal în anul 2004. Acest dosar a fost suspendat, deoarece nu au fost identificaţi făptuitorii. De ce este ignorată legislația națională nu este clar. Putem doar intui: din incompetență sau din cauza unor posibile sancțiuni economice, energetice, etc. din partea Federației Ruse. Ar putea fi vorba și despre alte motive. Nu mai contează, de fapt. Cert este faptul că de peste 20 ani este ignorată legea și aici deja vorbim despre ilegalități, care, inexplicabil pentru orice student de la facultatea drept, au devenit normă în R.Moldova.
– De fapt, tinerii de acolo sunt somaţi să jure credinţă unui regim ilegal, inexistent şi anticonstituţional… Cum pot ei, locuind acolo, să se opună?
Am menționat că autoritățile constituționale nu aplică sancțiuni pentru această categorie de cetățeni., deoarece statul realizează că nu a creat pentru ei instituțiile legale respective, nu i-a informat și nu-i apără în nici un fel. Nu putem acuza oamenii de acolo. Vina aparține exclusiv autorităților. Tinerii din stânga Nistrului, nu au posibilitate să se opună. Presupusa legislaţie penală locală îi sancţionează pentru refuzul încorporării. Singura soluţie este doar părăsirea regiunii pentru o perioadă nelimitată (cel puţin până la soluţionarea conflictului).
– Ce se întâmplă dacă un tânăr refuză să facă „armată” în Transnistria?
De exemplu, pentru eschivare de la „înrolare”, tinerii riscă privaţiune de libertate de până la 2 ani sau amendă de până la 500 de euro.
– Ce ar trebui să facă statul, Republica Moldova, ca să-i protejeze pe aceşti tineri, să-i aducă într-un cadru militar constituţional?
Încă prin 2007-2008, lucrând la un studiu, am propus autorităţilor Republicii Moldova, următoarele: Elaborarea unor programe de informare a populaţiei din regiune cu privire la drepturile şi obligaţiile lor constituţionale, inclusiv militare; Crearea unui Centru militar pentru regiunea transnistreană, responsabil de asigurarea evidenţei militare, soluţionarea problemelor recruţilor din zona de est a ţării, etc; Înrolarea cetăţenilor apţi de serviciul militar din regiunea transnistreană în Forţele Armate ale R.Moldova; Iniţierea cauzelor penale pe faptul organizării şi conducerii formaţiunilor paramilitare ilegale din stânga Nistrului şi atragerea la răspundere a persoanelor vinovate. Luarea la evidenţa militară a tinerilor din regiunea transnistreană la prima lor documentare cu acte de indentitate naţionale, de către subdiviziunile Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor în colaborare cu Ministerul Apărării al R.Moldova; Expedierea citaţiilor tinerilor rezidenţi ai regiunii transnistrene pentru comisiile medico-militare, conform adreselor de domiciliu deţinute de ÎS „CRIS Registru” în perioada 1 septembrie – 1 ianuarie; Eliberarea adeverinţelor de recrut tinerilor din regiune la momentul trecerii examenului medical; Modificarea pct.9 a livretului militar eliberat pentru cetăţenii din stînga Nistrului care au îndeplinit serviciul militar la catedrele militare cu înscrierea menţiunii: SERVICIUL MILITAR ÎNDEPLINIT conform art.5 a Legii RM nr.1245 din 18.07.2002; Adoptarea unui sistem şi a unui mecanism eficient de apărare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale locuitorilor regiunii transnistrene; Implicarea activă a celor din Formatul 5+2 în soluţionarea problemei privind retragerea din zona de conflict a formaţiunilor paramilitare (posturi) dislocate contrar Acordului moldo-rus din 21.07.1992 privind reglementarea conflictului armat din regiunea transnistreană a R.Moldova. – Sunt cunoscute practicile sovietice de demonstrare a superiorităţii în armată.
Din informaţiile de care dispuneţi, sunt cazuri de maltratare a tinerilor în structurile paramilitare? Cât de grave sunt?
Da. Mai mulţi beneficiari, rude au reclamat diverse forme de maltratare. De exemplu: bătăi, lovituri peste urechi (metoda telefon), în regiunea abdomentului („fanera”), lovituri în regiunea feţei (festali); lovirea cu prosopul umed sau cu sare, lovirea cu catarama curelei peste degete; lovituri în regiunea muşchilor braţelor (laukik); lovituri aplicate de ofiţeri peste chipiu, astfel încât pe frunte să se amprenteze insigna militară (snikers); incendierea pe corp a unor obiecte, care provoacă dureri fizice, lovituri după cap, flotări pe timp de noapte în curtea cazărmii, scufundarea în WC, impunerea la munci nocive, estorcare de sume băneşti, aflarea în tură mai mult de 3 zile, fără întrerupere, strangulare, sechestrarea produselor alimentare, etc).
– Dacă ar vrea să depună o plângere împotriva celor care i-au maltratat, unde ar trebui să se adreseze?
Oricine poate reclama cazurile de rele tratamente la Procuratura Generală a R.Moldova sau la procuraturile teritoriale, care au obligaţia să înregistreze plângerea şi să iniţieze urmărirea penală, iar în cazul în care victima se află în pericol, procurorul urmează să aplice măsuri legale de protecţie pentru aceasta.
De Vitalie Călugăreanu,
Acest material a fost elaborat în cadrul Proiectului „Suport Instituțional Program Drepturile Omului” implementat de Asociația Promo-LEX cu suportul financiar oferit de Civil Rights Defenders din fondurile Sida. Punctele de vedere exprimate în articol reflectă opinia şi poziţia autorului și nu neapărat poziția Asociației Promo-LEX și a Civil Rights Defenders.
Toate drepturile protejate. Conţinutul articolului poate fi utilizat şi reprodus în scopuri non-profit şi fără acordul prealabil al Asociației Promo-LEX cu condiţia indicării sursei de informaţie.
Sursa: http://www.promolex.md/upload/ebulletin/ro/nr82_1390218879ro_.pdf