Forţele Mixte de Menţinere a Păcii în Zona de Securitate au fost create în 1992. Această misiune este formată din contingente militare ale Federaţiei Ruse, Moldovei, Ucrainei şi regiunii transnistrene. În prezent sunt 15 posturi permanente ale forţelor de menţinere a păcii, iar efectivul misiunii este de 1.300 de militari.[1]
La 27 de ani de la crearea misiunii de pacificare, marcați astăzi, 31 iulie 2019, rolul său rămâne unul contestat deoarece nu a contribuit și nu contribuie cu nimic la soluționarea conflictului și nici la rezolvarea numeroaselor probleme cu care se confruntă autoritățile constituționale și populația celor două maluri ale Nistrului.
Totuși, Federația Rusă dar mai ales administrația de facto de la Tiraspol promovează idea eficienței Misiunii de pacificare. Mai mult, administrația de facto insistă asupra acestei idei, stabilind sancțiuni „penale” pentru eventualele opinii contrare, adică „lipsa de respect față de misiunea de pacificare”.[2]
În mediul de experți activitatea acesteia este percepută diferit, în primul datorită faptului că această Misiune nu are un termen clar, a fost impusă unilateral de una dintre părți și este compusă din forțele care s-au aflat în conflict (Acordul moldo-rus din 21 iulie 1992), Misiunea nu are competențe acordate de ONU, deci nu corespunde Standardelor ONU, organizație ce poartă principala responsabilitate pentru pacea și securitatea internațională.
Astfel, discuțiile privind necesitatea transformării misiunii de menținere a păcii din Moldova într-o misiune civilă internațională de monitorizare s-au intensificat și au devenit fundamentale în special după 1 ianuarie 2012, atunci când Vadim Pisari, a fost împușcat mortal de către un pacificator rus la punctul de control de menținere a păcii nr. 9 Vadul lui Vodă.
Amintim că în anul 2015, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CtEDO) în cauza Pisari vs. Moldovei și a Rusiei a constatat încălcarea dreptului la viață. În aceeași ordine de idei, la 16 mai 2019, CtEDO a comunicat Guvernelor de la Chișinău și Moscova un alt caz (Manole și Postica vs. Moldovei și Rusiei) ce se referă la activitatea necorespunzătoare a misiunii de pacificare și abuzurile pe care le admit persoanele înarmate de la aceste posturi. Cauza respectivă se referă la incidentul din 2005 când soldații ruși au reținut trei persoane și au deschis ilegal focul din arma automată marca Kalașnikov, fără avertisment, creând pericol real pentru viața și integritatea fizică a zeci de oameni pașnici.
Analizând formatul actual al misiunii de pacificare, constatăm că acesta rămâne unul ineficient pentru pacea și securitatea națională și regională. Formal, această operațiune este responsabilă în fața Comisiei Unificate de Control, însă ca urmare a deficiențelor sistemului de funcționare, acțiunile care depășesc atribuțiile sale rămân nesancționate. Din moment ce părțile conflictului (Moldova și Rusia) formează misiunea de pacificare, aceasta nu poate fi imparțială, ceea ce este contrar standardelor ONU.
Suplimentar, observăm că deseori sunt constatate cazuri de nerespectare de către contingentul Forțelor de Menținere a Păcii ale Federației Ruse a procedurilor stabilite privind rotația anuală, care fără înștiințare, coordonare și decizia Comandamentului Militar Întrunit și a Comisiei Unificate de Control, efectuează în Zona de Securitate un marș cu tehnică militară și efectivul din subordine.[3] Astfel de situații sau cazuri deși reprezintă încălcări grave ale
În ciuda cazului tragic a lui Vadim Pisari și a altor incidentele repetate din Zona de Securitate, situația misiunii de pacificare rămâne astăzi neschimbată. Considerăm că schimbarea formatului de pacificatori în Republica Moldova este necesară, or aceasta va aduce un nou suflu pentru procesul de soluționare a problemei transnistrene, dar mai cu seamă va reprezenta un moment definitoriu în asigurarea drepturilor omului în acest teritoriu, aflat în afara oricărui control.
Detalii despre statutul forțelor pacificatoare în dreptul internațional, puteți găsi informații în studiul elaborat cu suportul Asociației Promo-LEX în anul 2015.
[1] Guvernul Republicii Moldova, https://gov.md/ro/content/trmmd-moldova-insista-pe-transformarea-misiunii-de-mentinere-pacii-din-regiunea
[2] Promo-LEX reiterează necesitatea reluării discuțiilor despre transformarea misiunii de pacificatori, https://www.ipn.md/ro/arhiva/92679
[3] Militarii ruși nu respectă procedurile stabilite în Zona de Securitate, https://gov.md/ro/content/militarii-rusi-nu-respecta-procedurile-stabilite-zona-de-securitate –
Sursa: https://promolex.md/