Oazu Nantoi: Problema conflictului din raioanele de est ale Republicii Moldova după Summitul UE de la Vilnius

Parafarea Acordurilor de Asociere a  UE cu  Republica Moldova și Georgia a constituit singurul rezultat concret al Summitului UE de la Vilnius, din 28-29 noiembrie 2013. Acest rezultat neașteptat de modest pentru promotorii proiectului Parteneriatului Estic a fost determinat în primul rând de faptul, că implementarea Parteneriatului Estic a fost percepută de administrația lui Vladimir Putin ca o ameninţare la adresa planurilor de creare a unui pol geoplitic prin atragerea fostelor republici unionale sub dominația Rusiei – în Uniunea Vamală şi cea Euroasiatică. Drept urmare, în vara anului 2013, brusc au apărut probleme, legate de exportul mărfurilor din Ucraina pe piaţa Federaţiei Ruse. Deja tradiţional pentru asemenea situații în spațiul post-sovietic au apărut „probleme de calitate” ale unor categorii de produse ucraineşti exportate în Rusia. Inclusiv Rusia și-a intensificat eforturile diplomatice în raport cu țările inclusice în Programul  Parteneriatului Estic. Așa, la 3 septembrie 2013, în urma întrevederii dintre Vladimir Putin, Președintele Rusiei și Serj Sargsean, Președintele Armeniei, s-a anunțat că Armenia aderă la Uniunea Vamală și, respectiv, părăsește Programul Parteneriatului Estic. Totodată, miza principală a Summitului UE de la Vilnius era semnarea Acordului de Asociere cu Ucraina. Or, în urma unor cominicări obscure între Victor Ianukovici, Președintele Ucrainei, cu același Vladimir Putin, administrația de la Kiev a refuzat să semneze la Vilnius Acordul de Asociere cu UE, cu toate că acest document a fost parafat în decembrie 2011 şi prevederile lui erau bine cunoscute la Kiev.

S-ar părea straniu la prima vedere, dar parafarea Acordului de Asociere cu Georgia, care a fost ținta agresiunii militare din partea Rusiei în 2008, s-a dovedit a fi un rezultat mult mai previzibil și garantat. Deoarece, după anexarea de facto a Osetiei de Sud și stabilirea controlului militar asupra Abkhaziei, introducerea regimului de vize, embargoului și ruperii relațiilor diplomatice, Rusia și-a consumat instrumentele de șantaj politic în raport cu Georgia. Pe când clasa politică din Georgia, în pofida turbulențelor politice interne, a rămas consolidată în ceea ce privește opțiunea europeană și euroatlantică a Georgiei.

Se poate de constatat că Rusia pe durata anului 2013 nu a recurs la realizarea scenariilor dure pentru eliminarea Republicii Moldova din programul Parteneriatului Estic. În primul rând aceasta se referă la situația legată de existența conflictului în raioanele de est ale Republicii Moldova (conflict Transnistrean), care în realitate este un conflict între Republica Moldova şi Federaţia Rusă.

Cert este că Rusia percepe acest conflict, precum şi regimul din „Republica Moldovenească Nistreană” („RMN”), în calitate de instrument de control asupra întregii Republici Moldova. Aceasta se manifestă, în primul rând, prin faptul că Federaţia Rusă întreţine şi protejează regimul fălit din „RMN”, însă nu recurge la recunoașterea lui în calitate de subiect al deptului internațional (cum s-a întâmplat în cazul Osetiei de Sud și Abkhaziei). Prin intermediul mariponetelor sale din „RMN” Rusia exercită controlul total asupra „procesului de negocieri” în formatul „5+2”. Format  care contravine esenţei conflictului, dar care a fost acceptat de guvernările precedente incompetente ale Republicii Moldova. Un alt instrument de control asupra situației din partea Rusiei este formatul ”unic” al operațiunii de menținere a păcii, care demult a devenit un instrument de izolare forțată a ”RMN” de restul teritoriului Republicii Moldova și, totodată, – scut de protecție al regimului anticonstituțional din regiune. Profitând  de acest control, Rusia doreşte să impună o asemenea „soluţie” a conflictului care o să-i permită pe viitor că exercite controlul asupra Republicii Moldova „reîntregite”.

Se cere de menţionat că asemenea comportament al Rusiei este posibil în condiţiile indiferenţei societăţii moldoveneşti faţă de acest conflict, precum şi a incompetenţei şi coruperii[1] clasei politice din Republica Moldova. Totodată, rămâne deschisă întrebarea cu privire la dependenţa directe de Rusia a mai multor personalităţi politice din Republica Moldova (factorul corupţiei şi al serviciilor secrete). 

Există un precedent, care a developat intențiile reale ale Rusiei. În noiembrie 2003, când totul era gata pentru a fi semnat „Memorandumul Kozak”, Rusia urma să-şi atingă scopul de transformare a Republicii Moldova într-un satelit docil al Rusiei – un pseudo stat nefuncţional controlat de ea, inclusiv prin prezența militară legalizată. Or, din momentul când acest scenariu, în urma intervenției energice din partea SUA, EU și OSCE, a eşuat, Rusia a revenit la politica de conservare a situaţiei prin exercitarea controlului total asupra raioanelor de est ale Republicii Moldova (Transnistrei) și implicit asupra procesului de negocieri în formatul ”5+2”. 

Totuşi Rusia, după eșecul din noiembrie 2003, a fost nevoită să accepte noile reguli pentru agenţii economici din Transnistria, impuse de UE cu începere din 3 martie 2006, când a început să funcţioneze Misiunea UE de Asistenţă la Frontiera ( www.eubam.org ) moldo-ucraineană. Se cere de remarcat că aceste acţiuni conjugate ale UE, Republicii Moldova şi Ucrainei, în urma cărora a început să funcţioneze EUBAM, au devenit posibile în condiţiile când atât conducerea Republicii Moldova (Vladimir Voronin), precum şi a Ucrainei (Victor Iuşcenko) erau într-un antagonism evident cu administrația de la Kremlin.

În paralel, în raport cu agenţii economici din Transnistria, UE a aplicat politica de „Stick and Carrot”. Odată cu impunerea noilor reguli de export în urma instaurării mecanismului EUBAM, UE a oferit agenţilor economici de pe ambele maluri ale Nistrului sistemul de preferinţe GSP plus (Generalised System of Preferences Plus). Drept consecință, pe parcursul câtorva ani exportul mărfurilor din Transnistria în Rusia a scăzut până la 22% (în 2012), pe când exportul în UE a atins cota de 29%-30%.  

Republica Moldova s-a evidenţiat printre ţările Parteneriatului Estic prin termenii record de negociere a Acordului de Asociere, inclusiv a DCFTA. Cu toate că reprezentanţii Republicii Moldova din start i-au invitat şi pe reprezentanţii „RMN” să participe la aceste negocieri, regimul din „RMN”, fiind ghidat de Rusia, a refuzat această ofertă. Totul s-a redus la prezenţa formală la rundele de negocieri a unei persoane incompetente din partea „MAExt” de la Tiraspol. Mai mult, regimul din „RMN” a încercat să inainteze nişte pretenţii aberante de a semna un acord separat de Republica Moldova cu UE în problema DCFTA. În paralel, în „RMN” a fost lansată o companie propagandistică isterică „anti-Vilnius”. Ţinând cont de aceste circumstanţe, la 24 ianuarie 2013, la Chişinău a fost organizată o întrevedere (ne publică) a reprezentanţilor businessului din raioanele de est ale Republicii Moldova cu negociatorii din partea UE în domeniul DCFTA. Aceasta întrevedere a demonstrat clar că businessul din raioanele de est ale Republicii Moldova doreşte ca prevederile DCFTA să se extindă asupra întregului teritoriu al Republicii Moldova, şi că oamenii de afaceri din stânga Nistrului doresc să fie prezenţi în continuare de piaţa UE cu mărfurile sale. Însă, businessul din stânga Nistrului rămâne ostatic al poziţiei Rusiei care nu doreşte ca „RMN” să devină parte componentă a spaţiului economic unic al UE, laolaltă cu restul teritoriului Republicii Moldova. Cert este, că în asemenea situaţie, erodarea firească a regimului din „RMN” s-ar fi accelerat, ceea ce Rusia doreşte să evite cu orice preţ. Dorind să evite tensionarea situaţiei, UE a acceptat ca pentru agenţii economici din „RMN” să fie prelungite, până la 1 ianuarie 2016, prevederile GSP plus. Totodată, amânarea pentru doi ani a aplicării prevederilor DCFTA asupra malului stâng nu scoate de pe ordinea de zi această problemă. În special, ţinând cont de lipsa totală de progres în cadrul formatului „5+2” şi pe fundalul comportamentului agresiv al Rusiei.

Pe parcursul anului 2013, regimul din „RMN” a constituit sursa unor provocări şi ameninţări la adresa securităţii Republicii Moldova. Conducerea Republicii Moldova era extrem de alarmată în legătură cu riscul unor provocări în Zona de Securitate şi în mun. Bender în special, în scopul zădărnicirii eforturilor conducerii Republicii Moldova de a asigura parafarea Acordului de Asociere cu UE la Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius. În aceste condiţii s-a sensibilizat societatea civilă din Republica Moldova, Parlamentul. S-a reuşit atragerea atenţiei din partea partenerilor străini asupra riscului realizării provocărilor din partea regimului din „RMN”, ghidat şi instigat de Rusia. Evoluția situației pe parcursul anului 2013 a demonstrat că Rusia s-a limitat la promovarea politicilor din domeniul ”Soft Power” în Republica Moldova și totodată nu a recurs la acțiuni violente, cu aplicarea forței prin intermediul regimului din ”RMN” și propriilor servcii secrete, masiv  prezente în raioanele de est ale Republicii Moldova. 

În prezent (decembrie 2013) parafarea Acordului de Asociere a devenit un fapt împlinit. Totodată, pentru intrarea lui în vigoare se cere realizarea unor acţiuni interne – textul Acordului urmează a fi tradus în limba română, semnat şi ratificat în Parlamentul Republicii Moldova. Ceea ce înseamnă, că în Republica Moldova urmează a fi asigurată stabilitatea politică şi funcţionalitatea coaliţiei de guvernare până la realizarea acestor paşi. Se consideră că semnarea şi ratificarea Acordului de Asociere urmează să fie realizate până în luna octombrie 2014, când în Republica Moldova va demara oficial compania electorală pentru următoarele alegeri parlamentare ordinare. Situația se complică inclusiv în urma faptului că campania electorală în Republica Moldova de facto deja a demarat.

Totodată, Republica Moldova rămâne vulnerabilă atât  în raport cu eventualele provocări, posibile de realizat prin intermediul regimului din ”RMN”, precum și în raport cu eventualele acțiuni coercitive din partea Federației Ruse. Cum ar fi expulzarea masivă a cetățenilor moldoveni; extinderea  embargoului, introdus la 10 septembrie 2013 pentru exportul vinurilor din Republica Moldova, asupra întregului spectru de produse exportate în Rusia; șantaj în urma incapacității Republicii Moldova de a rezolva problemele existente în relațiile cu compania ”GAZPROM” etc. În plus, deja se cunoaște că Unitatea Teritorial Administrativă (UTA) Găgăuză va fi utilizată pentru destabilizarea situației politice în zona de Sud a Republicii Moldova.   

Se consideră, că riscul eventualelor provocări, realizate prin intermediul ”RMN”, precum și al intervențiilor mult mai brutale în procesul politic intern al Republicii Moldova, va spori după încheierea Olimpiadei de iarnă de la Soci (februarie 2014).

Situația internă în ”RMN”

1– Stările de spirit locale

Perceperea problemei conflictului din raioanele de est ale Republicii Moldova de regulă se bazează pe un set de stereotipuri eronate, simpliste, care s-au înrădăcinat atât din cauza incompetenței și politicilor conformiste ale guvernărilor din Republica Moldova, precum și în urma politicilor consecvente, promovate de Federația Rusă.

Una din greșelile fundamentale în înțelegerea problemei ”conflictului Transnistrean” este perceperea comunității de locuitori din raioanele de est ale Republicii Moldova în calitate de un monolit politic – ”parte” în conflict, reprezentat de administrația din ”RMN”. În primul rând acesta se referă la ”unanimitatea” falsă a ”poporului transnistrean”. În realitate, starea de spirite în ”RMN” este determinată de următorii factori:

1.1.      Natura autoritară a regimului politic din ”RMN”. Inclusiv de epurările etnice și anihilarea oricărei opoziții politice în raport cu regimul impus în urma conflictului armat din 1992;

12.      Exodul masiv al populației din regiune și schimbarea dramatică a structurii sociale în regiune;

13.      Aflarea populației din regiune într-o atmosferă de frică și supunere docilă, lipsa oricăror tradiții de exprimare liberă a opiniilor, de pluralism politic. Izolarea maxim posibilă a populației din ”RMN” de orice comunicare cu tot ce se identifică cu Republica Moldova;

14.      Nedorința și incapacitatea statului Republica Moldova de a-și apăra propriii cetățeni, care locuiesc în teritoriul controlat de regimul din ”RMN” și în localitățile din stânga Nistrului (raionul Dubăsari) aflate sub jurisdicția Republicii Moldova.

Din datele statistice oferite de administrația din regiune rezultă că în ”RMN” în prezent  locuiesc la moment circa 500 mii de locuitori, și că această cifră anual scade cu 2% – 3%. Totodată, mai multe surse de pe ambele maluri ale Nistrului insistă asupra faptului că în ”RMN” se observă un exod masiv al tineretului și populației social active. Drept urmare cifra reală de locuitori în regiune este mult mai mică decât cea anunțată de administrația locală.

În urma analizei unor parametri indirecți se insistă chiar că în ”RMN” numărul real de locuitori este puțin peste 300 mii.  Ceea ce constituie mai puțin de o jumătate din populația municipiului Chișinău, de exemplu. Totodată, din datele recensământului realizat în URSS în 1989 rezultă, că pe teritoriul controlat în prezent de regimul din ”RMN” locuiau circa 750 mii de locuitori. Confruntarea acestor cifre demonstrează, că cel puțin o jumatate din locuitori din regiune din diferite motive au preferat să evadeze, ”votând cu piciorele” împotriva realităților impuse în ”RMN”. Totodată, este credibila cifra anunțată de 138 mii de pensionari care locuiesc în regiune. Rezultă, că Transnistria a devenit un teritoriu depopulat, depresiv din punct de vedere social-economic. La un pensionar revine circa 0,75 persoane angajate în economia reală a regiunii. Situația se agravează inclusiv în urma militarizării excesive a regiunii, când un regim fălit din punct de vedere economic întreține[2] un șir de ”structuri de forță”, potențialul cărora este comparabil cu cel al Republicii Moldova.

În aprecierea stărilor de spirite în ”RMN” este inadmisibil de pornit de la rezultatele anunțate ale ”referendumurilor”, desfășurate în ”RMN” și, în special, al celui[3] din 17 septembrie 2006. Mimarea loialității față de regim, supunerea docilă și conformismul, impuse de instrumentele represive ale regimului nu permit evaluarea opiniilor reale ale populației prin utilizarea instrumentelor tradiționale pentru societățile deschise, democratice. În plus, regimul din ”RMN” poate anunța orice rezultate dorite (de Kremlin) ale acestor ”referendumuri”.

În prezent, în  ”RMN” există un singură organizație[4] care pretinde că realizează cercetări  sociologice. Or, este evident că rezultatele anunțate[5] ale pretinselor studii sociologice obligatoriu se încadrează în ”ideologia oficială” a regimului. Pe când nici unei companii sociologice din Republica Moldova nu i se permite să activeze în raioanele de est ale Republicii Moldova.

Totuși, din comunicarea directă cu un șir de persoane reprezentative ale diferitor segmente sociale din ”RMN” rezultă, că printre locuitorii din regiune cresc spiritele critice în raport cu Rusia. Ei sunt conștienți de faptul că sunt niște ostatici ai politicilor promovate de Rusia.

Se cunoaște, că circa 60% din locuitorii ”RMN” dețin cetățenia Republicii Moldova. Ce e drept, în ”RMN” posesia vreo unui sau altui pașaport nu obligă la loialitate față de statul care a eliberat acest document. Așa, de exemplu, se cunoaște că printre posesorii cetățeniei Republicii Moldova se numără un șir de persoane ”suspuse” din anturajul nemijlocit al lui Evghenii Șevciuk, direct implicate în acțiuni ilegale împotriva Republicii Moldova. Totodată, regimul din ”RMN” îi tratează pe locuitorii din regiune, posesori ai cetățeniei Republicii Moldova, cu suspiciune și ei, de regulă, sunt ținta unor politici discriminatorii. Prin urmare se poate de conchis că majoritatea persoanelor care au decis să aibă cetățenia Republicii Moldova fac parte din opoziția tacită față de regim.

Businessul din ”RMN”  (cu excepția celui criminalizat) cu certitudine este loial față de ideea reîntregirii Republicii Moldova. Este bine cunoscut faptul că mai mulți oameni de afaceri din stânga Nistrului dețin proprietăți și afaceri în restul teritoriului Republicii Moldova. Însă, și acest segment al populației din ”RMN” este impus să se conformeze realităților impuse de Rusia și marionetele ei locale. Respectiv – nu poate să-și permită manifestări de opoziție față de regimul existent și de comportamentul Rusiei.

În ”RMN” a apărut o generație de tineri care nu au experiența de a trăi în componența Republicii Moldova integre. Pentru ei existența regimului din ”RMN” constituie un element de normalitate și rutină. Realitățile din ”RMN” ei de regulă le percep prin clișeele primitive impuse de regim. Totodată, spre deosebire de generația mai în vârstă, ei nu au trecut prin experiența personală dramatică și șocul psihologic al conflictului armat din 1992. Ei sunt deschiși pentru comunicare, mulți dintre ei utilizează Internetul. Circa 4000 de tineri din raioanele de est ale Republicii Moldova sunt studenți la instituțiile de învățământ de la Chișinău.

Un alt paramentru care caracterizea acest ”conflict înghețat” este faptul că la diferite disciplini sportive campionatele Republicii Moldova se desfășoară cu participarea sportivilor de pe ambele  maluri ale râului Nistru. Inclusiv, din cauza lipsei la Chișinău a unui stadion conform standardelor internaționale, selecționata Republicii Moldova la fotbal își joacă meciurile internaționale, cu arborarea drapelului și intonarea imnului Republicii Moldova, cu venirea masivă a susținătorilor din dreapta Nistrului, pe stadionul clubului de fotbal ”Sheriff” de la Tiraspol.

Locuitorii din stânga Nistrului apelează liber și sistematic  la serviciile sistemului de ocrotire a sănătății al Republicii Moldova. Înainte de închiderea abuzivă de administrația de la Tiraspol a forurilor din Internet, tematica căutării celor mai potriviți medici de la Chișinău și discutarea condițiilor de accesare ale serviciilor medicale era foarte populară printre vizitatorii acestor foruri din stânga Nistrului.

Analiza realistă a stărilor de spirit în stânga Nistrului demonstrează că populația din ”RMN” nu este ”parte” în conflict, și majoritatea ei absolută nu s-ar fi opus unui proces pașnic de reîntregire a Republicii Moldova. Proces, care ar fi ținut cont de psihologia, temerile și interesele lor, iar fi eliberat de atmosfera de frică și le-ar fi asigurat o perspectivă sigură de a fi cetățeni ai unui stat de drept democratic.

Prin urmare, fenomenul cunoscut sub denumirea de ”conflict Transnistrean” nu este un ”conflict înghețat” intern, ci este un conflict între Republica Moldova și Rusia,  procesul de soluționare al căruia este  premeditat ”înghețat”.

2– Procesul politic intern din ”RMN”

Concurența politică în ”RMN” se desfășoară în limitele rigide ale ”ideologiei oficiale” a regimului  – devotament indiscutabil față de tot ce se identifică cu Rusia și regimul lui Putin, și negarea categorică a oricărui compromis cu Republica Moldova. Campaniile electorale locale se reduc la lupra pentru postul de ”președinte” al ”RMN” și controlul asupra ”Sovietului Suprem[6]” (”SS”). Însă, primii douăzeci de ani de existență a ”RMN” au decurs fără nici o concurență politică internă, deoarece Igori Smirnov pe durata acestor două decenii a deținut postul de ”președinte” în lipsa oricărei concurențe interne. În același timp, pe atunci exista o ”armonie” totală între ”președinte” și ”SS”.

Situația a început să se schimbe doar în 2011, când Rusia a decis să-l elimine pe Igori Smirnov  de la putere. Rusia, manifestând aroganță și superficialitate, a mizat pe persoana Anatolii Kaminskii, candidatul promovat de compania ”Sheriff”. Pentru prima dată în ”RMN” a avut loc o companie electorală și o concurență acerbă (cu folosirea masivă a ”PR negru”)  pentru postul de ”președinte”. Drept urmare, la 26 decembrie 2011, Evghenii Șevciuk a fost declarat învingător, în pofida resurselor financiare nelimitate ale  companiei[7] ”Sheriff”. După expirarea fazei scurte, pe durata căreia Evghenii Șevciuk avea iluzii privind gradul său de independență decizională în raport cu Rusia, el a fost nevoit să se supună docil dictatului din partea administrației de la Kremlin.

Alegerile în ”SS” se desfășoară în baza sistemului electoral majoritar, întregul teritoriu controlat de regimul din ”RMN” fiind împărțit în 43 de circumscripții uninominale. Se cere de remarcat, că în ”RMN” nu există partide politice. Multiplele încercări de a crea partide politice în regiune au eșuat. Totuși, se consideră că în prezent în ”RMN”  funcționează trei (pseudo) partide politice – partidul ”Obnovlenie” (”Înnoire”), partidul ”Vozrojdenie”(”Renaștere”) și Partidul Comuniștilor din ”RMN”. 

Partidul ”Obnovlenie” deține majoritatea calificată (cel puțin 29 de voturi, sau 2/3) în ”SS”. În realitate, acest ”partid” este o unealtă de promovare și apărare a intereselor aceleiași companii ”Sheriff”.  Concurența electorală pentru candidații din partea acestui ”partid” se reduce la coruperea alegătorilor din resursele financiare ale ”sponsorului principal”.  Cert este că și însăși existența acestui ”partid” depinde de voința ”sponsorului principal”. Acest ”partid” nu are nici un potențail intern și nici o motivație, care i-ar fi permis să supraviețuiască în cazul stopării finanțării din partea companiei ”Sheriff”. Totodată, partidul ”Obnovlenie”, după înscăunarea lui Evghenii Șevciuk, joacă rolul unui scut de protecție a companiei ”Sheriff”, cu conducerea căreia Evghenii Șevciuk se află într-un conflict, bazat pe orgoliile lui personale. Mihail Burla, președintele partidului”Obnovlenie” este o persoană lipsită de orice carismă și totalmente supusă companiei ”Sheriff”.  

După venirea sa la putere Evghenii Șevciuk a încercat să preia controlul asupra ”SS”. În acest scop, la 1 martie 2012, a fost organizat congresul de constituire al partidului ”proprezidențial” ”Vozrojdenie”, în fruntea căruia a fost plasat Andrei Sipcenko, persoana fidelă lui Evghenii Șevciuk. Însă, cu toate că au trecut aproape doi ani de la acel congres, nu există nici un semn de activitate a acestui ”partid proprezidențial” în afara ”SS”. Toate încercările lui Andrei Sipcenko de a crea în interiorul ”SS” o majoritate ”proprezidențială” au eșuat. Inclusiv este inutil de căutat deosebiri ”doctrinare”  între aceste două ”partide de buzunar” (ai proprietarilor companiei ”Sheriff” și Evghenii Șevciuk).

Partidul Comuniștilor (PC) din ”RMN” este o organizația care exploatează sentimentele nostalgice în raport cu trecutul sovietic ale persoanelor vârstnice din ”RMN”. Doar Oleg Horjan, liderul acestui partid, a reușit să fie ales, în decembrie 2010, în componența ”SS”, profitând de suportul financiar din partea PC din Rusia.

Însă, acest partid, ca și partidul ”Vozrojdenie”, este o unealtă politică, folosită de Evghenii Șevciuk pentru exercitarea presiunilor ”în numele poporului transnistrean” asupra ”SS”, controlat de oponenții lui.

Toate celelalte proiecte de creare ale partidelor politice în ”RMN” au eșuat lamentabil și nu există nici un fel de iluzii privind viabilitatea lor. Prin urmare, pretinsul pluralism politic în ”RMN” este mimat prin existența acestor pseudo-partide politice, care nu au nimic comun cu interesele populaței din regiune.

Pe lângă partidele politice enumerate, în ”RMN” există un șir de ”organizații obștești”, majoritatea cărora au fost create pe durata fazei violente a conflictului. Respectiv, activul acestor organizații este reprezentat de persoane în etate, ancorate în trecut, care nu reprezintă pe nimeni constituind, ca și pretinsele partide politice, niște elemente de decor politic al unui regim autoritar și xenofob[8].

În prezent concurența politică internă în ”RMN” se reduce la rivalitatea între Evghenii Șevciuk, care este o persoană complexată și rănchiunoasă, ”garda veche”, reprezentată de unele grupări de persoane din anturajul lui Igori Smirnov, și proprietarii companiei ”Sheriff”. Șevciuk nu tolerează nici o critică la adresa sa și, din această cauză, au fost blocate patru Internet-Forumuri, deservite de provaiderul local.

Ca o mostră a moravurilor locale și de funcționare a ”statului de drept” poate servi cazul cu Oxana Ionova. În martie  2012, Oxana Ionova, fost șefă a Bancii centrale din ”RMN”, fiind convinsă personal de Evghenii Șevciuk (prin telefon), a revenit la Tiraspol dintr-o țară europeană. Însă, la 13 martie 2012, Oxana Ionova a fost arestată de reprezentanții ”KGB” și până-n prezent se află, fără nici o judecată (fie și ilegală) în detenție. În prezent, dosarul ei se află la CEDO, ea fiind cetățeancă a Republicii Moldova. Însă, nu există nici o certitudine privind soarta ei din momentul când Evghenii Șevciuk personal a tras-o în cursă pentru a se răfui cu ea.

Șevciuk și-a demonstrat incapacitatea sa de a crea o echipă de manageri competenți pentru gestionarea situației în ”RMN”. Așa, de exemplu, la postul de ”ministru al justiției” timp de doi ani s-au schimbat cinci persoane. Toate funcțiile în ”Guvern”, cu excepția structurilor de forță, sunt ocupate de doamne, care au activat în aparatul ”SS” pe timpul când Evghenii Șevciuk a deținut funcția de ”speaker” (decembrie 2005 – iulie 2009). Fiind mistuit de neîncredere și suspiciuni, Evghenii Șevciuk a purces la comasarea[9] ”ministerului de interne” și a ”comitetului vamal de stat” sub controlul lui Ghenadii Kuzimiceov, uneia din cele puține persoane care se bucură de încredere din partea lui Evghenii Șevciuk.

Există suficiente motive pentru a considera că Evghenii Șevciuk a preluat de la Igori Smirnov practicile de obținere a veniturilor ilicite prin exercitarea controlului asupra fluxurilor de contrabandă. Conform ”tradițiilor” locale, anturajul lui Evghenii Șevciuk este implicat în  producerea și contrabanda cu țigări contrafăcute în proporții deosebit de mari.  Evghenii Șevciuk a creat un ”Fond de Stabilizare” banii din care sunt cheltuiți fără nici un control public, inclusiv pentru asigurarea unui mod de viață de lux pentru un cerc restrâns de persoane apropiate. În anul 2013 ”RMN” a funcționat fără un buget adoptat, iar anturajul lui Șevciuk au cheltuit veniturile colectate în afara oricărui control din partea ”SS”.

Regimul din ”RMN” se află întrun proces continuu de degradare internă. Stabilitatea și unanimitatea falsă a regimului este asigurată atât prin instrumentele represive interne, precum și prin politicile de control riguros și manipulare, aplicate de Federația Rusă.

Factorul Ucrainei

Regimul din ”RMN” este perfect conștient de vulnerabilitatea sa în raport cu Ucraina. Respectiv, atunci, când se considera că Ucraina totuși va semna Acordul de Asociere cu UE la Summitul de la Vilnius, în ”RMN” a început să se instaureze atmosfera de nervozitate și chiar de panică. Totodată, este evident că Rusia nu doreşte ca, în urma semnării Acordului de Asociere a Ucrainei cu UE, să se reproducă situaţia, când vor deveni posibile acțiunile coordonate între Bruxelles, Kiev și Chișinău, în urma cărora regimul din ”RMN” ar putea fi demontat necondiționat. În același timp, pe durata existenței problemei conflictului din raioanele de est ale Republicii Moldova, în repetate rânduri s-a demonstrat că ea constituie o carte de schimb în relațiile dintre Ucraina și Rusia.

Ultimul timp Vladimir Putin a demonstrat că, profitând de multiplele probleme cu care se confruntă Occidentul, el poate juca eficient în diferite zone geopolitice sensibile (Siria, Iran). Cu atât mai mult Putin se simte liber în realizarea scenariilor dorite de el în cazul Ucrainei şi Republicii Moldova. În special, ţinând cont de faptul, că relaţiile cu Rusia ale actorilor importanţi, cum ar fi de exemplu SUA şi Germania, sunt mult mai importante pentru ei decât problemele Republicii Moldova – un stat slab, cu o clasă politică coruptă, incompetentă şi care deloc nu este preocupată de problema conflictului din raioanele de est ale Republicii Moldova.

Refuzul administrației de la Kiev de a semna Acordul de Asociere cu UE a lăsat spațiu liber pentru realizarea mai multor scenarii. În special, semne de întrebare apar în urma faptului că nu se cunoaște conținutul înțelegerilor, atinse în cadrul întrunirilor repetate între Victor Ianukovici și Vladimir Putin. Totuşi, este puţin probabil că Victor Ianukovici a reuşit să obţină suport financiar din partea lui Putin, vital necesar atât pentru evitarea defoltului Ucrainei, precum şi pentru consolidarea poziţiilor sale personale în perspectiva alegerilor prezidenţiale din 2015, fără a oferi garanţii de comportament docil în conformitate cu scenariile dorite de acelaşi Putin.

Drept urmare, arată logic ca în cadrul acestor întruniri netransparente să fie discutată  și problema conflictului din raioanele de est ale Republicii Moldova. Deoarece, pe de o parte, Rusia este angajată în realizarea mai multor proiecte de lungă durată în Transnistria ce au drept scop consolidarea prezenței ei în ”RMN”. Pe de altă parte, Putin nu poate să nu-și dea seama de importanța poziției Ucrainei pentru atingerea acestor scopuri, şi că apropierea Ucrainei de UE ar putea zădărnici toate eforturile Rusiei de exercitare a controlului asupra Republicii Moldova prin intermediul regimului de marionete ruseşti din „RMN”.  

Deocamdată, în pofida protestelor masive împotriva deciziei sale de a nu semna Acordul de Asociere cu UE, Victor Ianukovici are toate șansele să-și ducă până la capăt mandatul de Președinte până la următoarele alegeri prezidențiale ce urmează să aibă loc ”în ultima duminică a ultimei luni a celui de al cincelea an de competențe ale Președintelui Ucrainei” (29 martie 2015). Dacă Ianukovici va reuşi să dezamorseze situaţia politică în Ucraina fără cedări substanţiale în faţa opoziţiei, atunci asistenţa financiară oferită de Putin (scăderea preţului la gaz în primul rând, şi oferirea asistenţei financiare necondiţionate, fără a cere realizarea acţiunilor de austeritate cu impact electoral negativ) cu certitudine vor consolida poziţiile lui electorale.

Este logic de presupus că atunci, în caz de victorie la următoarele alegeri prezidenţiale,  va veni momentul, când Ianukovici îşi va respecta angajamentul faţă de Putin şi va aduce Ucraina în Uniunea Vamală. Inclusiv, în asemenea condiții, ar putea să se ajungă la încetarea unilaterală a mandatului  EUBAM și va avea loc ”conectarea” și a Transnistrei la acest spațiu (în cazul când nu se va reuși aducerea întregii Republici Moldova în Uniunea Vamală).

Ţinând cont de cariera profesională a lui Putin şi de atitudinea lui public exprimată faţă de destrămarea URSS, este puţin probabil ca el ar putea să-i ofere lui Victor Ianukovici un suport atât de generos fără a obține în prealabil garanţii ca ultimul nu se va eschiva de la  participarea la realizarea scenariilor geopolitice dorite de Putin.

Politicile Rusiei în raport cu Republica Moldova după Summitul UE de la Vilnius

În încercarea de a intui politicile promovate de Rusia în raport cu „RMN” şi Republica Moldova după Summitul UE de la Vilnius trebuie de ţinut cont de următorii factori:

1–   Transnistria, în calitate de o enclavă depopulată, cu un statut nedefinit şi viitor incert nu prezintă nici o valoare pentru Rusia. „RMN” a fost concepută şi continuă să fie un instrument al Rusiei, prin utilizarea căruia administraţia de la Kremlin doreşte să impună o asemenea formulă de „soluţionare a conflictului” Transnistrean, care va transforma Republica Moldova într-un pseudo-stat, aflat sub controlul geoplitic garantat al Rusiei. „Memorandumul Kozak”, semnarea căruia urma să aibă loc la 25 noiembrie 2003, a demonstrat cu prisosinţă aceasta. În această ordine de idei arată logic relansarea, la indicaţia Kremlinului, la 25 noiembrie 2013, a ideii de federalizare a Republicii Moldova prin intermediul Partidului Socialiştilor (Igor Dodon) şi cu participarea „experţilor” (Valerii Liţkai) de la Tiraspol;

2–    Pentru realizarea scenariului menţionat (de preluare a controlului asupra Republicii Moldova prin impunerea formulei dorite de Rusia de „soluţionare” a conflictului) Rusia va depune eforturi şi va întreprinde acţiunile necesare pentru:

2.1)       A nu admite semnarea şi ratificarea Acordului de Asociere de către Republica Moldova până la desfăşurarea alegerilor parlamentare ce urmează să aibă loc în toamna anului 2014 – primăvara anului 2015. Pentru atingerea acestui scop Rusia poate utiliza regimul din „RMN” pentru realizarea acţiunilor de destabilizare a situaţiei politice în Republica Moldova, inclusiv prin acţiuni de forţă în Zona de Securitate. Politicile de marginalizare[10] a Misiunii OSCE în Republica Moldova, lansate recent prin intermediul marionetelor ruseşti de la „MAExt.„ de la Tiraspol se încadrează într-un asemenea scenariu;

2.2)      În paralel, prin aplicarea politicilor de „Soft Power”, provocarea tensiunilor în relaţiile dintre UTA Găgăuză şi puterea centrală, stimularea disensiunilor în interiorul coaliției pro-Europene etc. Rusia va încerca, în urma alegerilor parlamentare ordinare din 2014, să aducă la guvernare forţele politice revanşarde („Coloana a cincea”), să izoleze ulterior Republica Moldova de spaţiul euro-atlantic şi să-şi asigure controlul asupra Republicii Moldova prin impunerea formulei dorite de ea de „soluţionare” a conflictului din raioanele de est ale Republicii Moldova.

Situația internă în ”RMN” degradează vertiginos. Populaţia care încă a mai rămas în regiune în continuare este obligată să se conformeze regulilor de comportament  impuse de regim. Regimul supraviețuește grație suportului și controlului total din partea Federației Ruse. Consolidarea prezenţei militare a Rusiei în raioanele de est ale Republicii Moldova, suportul financiar masiv oferit regimului din „RMN” şi lansarea mai multor proiecte[11] de ordin social în regiune demonstrează că Rusia are planuri de lungă durată în ceea ce privește această parte a teritoriului Republicii Moldova.

Semnarea şi ratificarea de către Republica Moldova a Acordului de Asociere cu UE, liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii Republicii Moldova, inclusiv pentru cei care locuiesc în teritoriul controlat de „RMN”, va spori atractivitatea Republicii Moldova şi, în perspectivă, vor lipsi de sens atât proiectele lansate de Rusia în „RMN”, precum și  factorul militar într-o perspectivă mai îndepărtată. Drept urmare, este logic de presupus, că Rusia, pe parcursul anului 2014, va încerca să impună propriile scenarii de evoluţie a situaţiei politice în Republica Moldova, profitând în special de incompetenţa, iresponsdabilitatea şi vulnerabilitatea (fenomenul corupției și a serviciilor secrete) clasei politice din Republica Moldova. Aceste scenarii se completează reciproc – destabilizarea situaţiei politice în Republica Moldova în scopul neadmiterii semnării şi ratificării Acordului de Asociere cu UE va spori în acelaşi timp și şansele revenirii la guvernare ale formaţiunilor politice care și-au asumat rolul „coloanei a cincea” a Rusiei.

Riscurile pentru Republica Moldova sporesc inclusiv în urma faptului că UE va trece prin alegerile (22 – 25 mai 2014) în Parlamentul UE, după care vor urma procedurile interne complicate de formare a noii componențe a Comisei UE, mandatul căreia expiră la 31 octombrie 2014. Situația nu poate fi compensată prin sporirea implicării din partea SUA, de exemplu. Deoarece administrația de la Washington oferă suport[12] pentru realizarea unor proiecte în Republica Moldova, însă nu manifestă interes față de concurența geopolitică cu Rusia în cazul Republicii Moldova.Vizita Secretarului de Stat al SUAJohn Kerry, la 4 decembrie 2013, în Republica Moldova demonstrează că importanţa Republicii Moldova după eşuarea aşteptărilor legate de Ucraina a sporit. Totodată, rămâne deschisă întrebarea prind capacitatea Republicii Moldova şi a susţinătorilor ei din exterior de a face faţă politicilor “asimetrice” utilizate de Rusia în spațiul postsovietic.

Rezultă că evoluția situației în Republica Moldova după Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius într-o manieră decisivă va depinde de nivelul de maturitate a societății moldovenești, de capacitatea clasei politice de a face față provocărilor externe, și de capacitatea societății moldovenești de a forma o guvernare pro-europenă în urma alegerilor parlamentare libere și corecte la finele anului 2014. Inclusiv procesele politice din 2014 vor demonstra în ce măsură clasa politică din Republica Moldova este șantajabilă din partea Rusiei (factorul corupției și al serviciilor secrete).  Riscurile, legate de existența regimului din ”RMN” și politicile promovate de Rusia, pot fi diminuate numai în cazul atingerii unui nivel adecvat de consolidare și mobilizare a societății și responsabilizării clasei politice din Republica Moldova.