Partidul Popular European din Moldova (PPEM)
Iurie Leancă, președintele PPEM, este prezentat de presa din Republica Moldova, dar și de cea internațională, ca un opozant vehement al comuniștilor, cu precădere al lui Voronin. Tema transnistreană nu face excepție pe lista înțelegerii diferite a cauzelor și soluțiilor.
Iurie Leancă a deținut, pe parcursul anilor, mai multe funcții: fost prim-ministru al Republicii Moldova (martie 2013-februarie 2015), fost prim viceprim-ministru (septembrie 2009-mai 2013), ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene (septembrie 2009-mai 2013), ambasador cu misiuni speciale pentru integrare europeană, ministru consilier al Ambasadei Republicii Moldova
În ceea ce privește problemele transnistreană și integrării Republicii Moldova în spațiul european, opiniile lui Iurie Leancă au fost principial constante. Raportarea la chestiunea transnistreană poate fi cuprinsă, în chintesență, în declarația: ,,un viitor pentru Transnistria, altul decât în componenţa Republicii Moldova independente nu există”[1].
Într-un interviu acordat „României Libere”, şeful diplomaţiei moldovene admite că integrarea în spaţiul european rămâne aspiraţia prioritară a Republicii Moldova, iar relaţia cu Federaţia Rusă trebuie gestionată pornind de la punctele comune, şi nu de la diferenţe. Deşi reprezintă un punct sensibil pe cele două direcţii strategice, Chişinău-Bruxelles şi Chişinău-Moscova, ministrul Iurie Leancă este tranşant şi în privinţa locului conferit Transnistriei pe harta diplomaţiei de peste Prut: „nu renunţăm (…) Nu ştiu dacă există în istoria relaţiilor internaţionale vreun precedent în care un stat s-a dezis de o parte integrantă a teritoriului său. Pornim de la faptul că în 1991 Moldova a fost recunoscută în frontierele de atunci, iar Transnistria este parte componentă a republicii. Nu văd nici un motiv pentru care ne-am dezice de o parte a teritoriului nostru şi de o parte a cetăţenilor Republicii Moldova. Nu avem nici un drept să ne gândim la o astfel de posibilitate. Trebuie să creăm condiţiile pentru reintegrare, dar o reintegrare care să nu fragilizeze şi mai mult Molodva”[2].
Dată fiind poziția foarte fermă a liderului PPEM referitoare la parcursul european al Republicii Moldova, pe care îl consideră obligatoriu de înfăptuit, de multe ori a fost chestionat despre posibilitatea unui parcurs occidental fără Transnistria: „nimeni nu cedează nici un milimetru din pământul care îi aparţine conform dreptului internaţional. Premisa de la care pornim este că perspectiva integrării europene pentru Republica Moldova va aduce elemente suplimentare pentru a ne face mult mai atractivi pentru cei care locuiesc pe malul stâng al Nistrului, prin urmare vom avea drumuri mult mai bune, infrastructură mult mai bună, spitale şi centre sociale mult mai bune. Atunci sunt convins că şi cei care locuiesc la Tiraspol vor vrea să se vadă parte integrantă a Republicii Moldova. Integrarea europeană ne va crea premise mult mai bune pentru a creşte atractivitatea Chişinăului în raport cu cei de la Tiraspol şi a ne ajuta să facilităm reglementarea conflictului”[3].
De departe una dintre cele mai relevante declarații în presă ale lui Iurie Leancă a fost făcută la începutul anului 2014, în calitatea de premier al Republicii Moldova. Interviul acordat inițial pentru „Vedomosti.ru”[4] a fost preluat de o serie de agenții de presă din Republica Moldova, precum și de cele internaționale. Viitorul lider PPEM declara că Republica Moldova e pregătită să îi ofere Transnistriei o autonomie largă, pledând pentru o strategie a pașilor mărunți în dosarul transnistrean, în defavoarea unui plan general și brusc – și făcând comparație (considerată inspirată de analiștii politici) cu Catalonia: ,,nu intenţionăm să inventăm bicicleta. Suntem gata să oferim regiunii o autonomie largă, dar astfel încât statul să rămână integru şi funcţional, ca pârghiile de funcţionare a statului să nu fie paralizate. Bineînţeles că am putea să prezentăm un document ambiţios, dar nu cred că va avea mari perspective. Exemplul Sudanului, adus de Şevciuk (Evgheni Şevciuk, liderul autoproclamatei regiuni transnistrene, n.n.), nu e cea mai bună soluţie în opinia mea. Suntem o ţară europeană şi trebuie să căutăm soluţii europene, cum ar fi Catalonia (regiune autonomă din nord-estul Spaniei (…) Când ni se spune că Transnistria nu este interesată de Zona de Liber Schimb cu Uniunea Europeană, ne mirăm, pentru că asta e o nouă oportunitate de dezvoltare pentru companiile din stânga Nistrului. Vor apărea mai multe locuri de muncă, tehnologii noi, un sistem de asistenţă socială. Până la urmă, asta înseamnă un grad înalt de stabilitate economică. Circa 70% din exportul din regiune este direcţionat în dreapta Nistrului şi în UE. Cum s-ar putea anula acest fapt, pur şi simplu? Cei de la Chişinău încearcă să rezolve conflictul într-un mod cât mai puţin politizat și problema rămâne actuală”[5]. Bazat pe experiența sa diplomatică, Iurie Leancă propune un compromis ce constă într-un plan de soluționare a problemei transnistrene printr-un aranjament constituțional care să dea o largă autonomie Transnistriei „astfel încât statul să fie unit şi, în acelaşi timp, funcţional, iar ramurile Guvernului să nu poată fi paralizate”[6].
Oazu Nantoi, unul dintre membrii marcanți ai PPEM, membru al grupului de inițiativă pentru crearea formațiunii în anul 2015 și devenit apoi vice-președinte, este obligatoriu de urmărit în analiza noastră. Ideologul moldovean venea cu un impresionant bagaj analitic anterior, în calitate de lider în diferite think-tankuri de la Chișinău. Din toamna lui 2016 relația sa cu partidul a devenit problematică, oscilând către Partidul Acțiune și Solidaritate condus de către Maia Sandu. Așadar, ne oprim la declarațiile din perioada 2015 – 2017, acolo unde Oazu Nantoi își declară explicit apartenența la PPEM.
Acesta consideră că cea mai importantă cauză a nesoluționării conflictului transnistrean este coruptibilitatea funcționarilor de pe ambele maluri ale Nistrului. Politolog de formație, cunoscută voce în presa moldovenească, precum și în cea internațională, Oazu Nantoi este de părere că «formatul „5+2” nu este capabil să soluţioneze nicio problemă a reglementării transnistrene. Conflictul transnistrean nu este unul intern – între locuitorii celor două maluri ale Nistrului. Între ei nu există antagonisme. Acesta este un conflict între Moldova şi Rusia. Prin crearea acum 16 ani, la Bratislava, a formatului „5+2” nu s-a decis nimic. Încercarea de a prezenta demontarea funicularului de pe Nistru şi apostilarea documentelor drept progres în conflict este praf în ochi (…) Pentru mulţi demnitari de la Chişinău şi Tiraspol conflictul transnistrean a devenit o afacere profitabilă[7]». Politologul a menţionat că în toţi aceşti ani părţile niciodată nu au încercat să discute „coşul trei” – definirea statului Transnistriei în componenţa Moldovei: „cum poţi explica faptul că în parcul Uzinei Metalurgice Moldoveneşti, care nu este contribuabil al Moldovei, sunt 345 automobile cu numere de înregistrare moldoveneşti? Aceasta a devenit posibil graţie corupţiei şi impotenţei clasei politice din Moldova”[8].
Oazu Nantoi se remarcă în presă prin poziția categorică pe care o are față de politica dusă de actualul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, inclusiv în ceea ce privește chestiunea transnistreană: «Dodon nu a făcut în perioada de după învestire decât să cânte în struna sentimentală a Moscovei: a eliminat limba română de pe site-ul Președinției, l-a demis prin decret pe „pro-NATO”-istul de la Apărare, Anatol Șalaru, i-a retras cetățenia ex-președintelui României, Traian Băsescu, a dat jos drapelul UE de la Președinție, a avertizat americanii că închide Centrul NATO la Chișinău, că va federaliza R. Moldova, după care a mers la Tighina, s-a închinat „președintelui” rmn, Vadim Krasnoselski, și l-a asigurat că nu va cere retragerea munițiilor și trupelor ruse din Transnistria»[9].
Evaluând interesele geopolitice ale Federației Ruse, acesta crede că Federația Rusă nu are nevoie de Transnistria, ci de toată Republica Moldova – iar acțiunile șefilor de la Tiraspol sunt strict determinate de Rusia: «lor li se permite să fure nestingherit. De regulă – în cârdăşie cu funcţionarii şi politicienii corupţi din Republica Moldova (RM) şi Ucraina şi cu condiţia că „nu-i uite” şi pe patronii săi de la Moscova. Ei sunt obligaţi să menţină, utilizând instrumentele unui regim autoritar şi xenofob, controlul rigid asupra populaţiei din regiune, anihilând dur orice abatere de la ideologia „oficială” de „avanpost al Rusiei”. Şi, principalul, să execute docil toate ordinele şi indicaţiile Kremlinului privind relaţiile cu RM. Să fie clar – fenomenul cunoscut sub denumirea de „conflict transnistrean” nu este un conflict intern, interetnic sau interconfesional, ci este conflictul dintre proiectul de edificare a statului Republica Moldova, în limitele frontierelor fostei RSS Moldoveneşti, şi ambiţiile neoimperiale ale Federaţiei Ruse. Federaţia Rusă menţine ilegal pe teritoriul Republicii Moldova trupele sale, fiind singurul stat care sfidează suveranitatea, integritatea teritorială şi statutul de neutralitate permanentă a Republicii Moldova. Revenind la esenţa conflictului, putem constata că Federaţia Rusă nu are nevoie de „Transnistria” propriu zis, ci de întreaga RM. Scopul final al Rusiei este de a transforma RM într-un pseudo-stat, paralizat din interior şi controlat de Rusia din exterior. Pentru început, Rusia a impus două mecanisme de conservare a situaţiei şi de neadmitere a oricărui progres în direcţia soluţionării conflictului. Este vorba de formatul „unic” al operaţiunii de menţinere a păcii, impus prin semnarea, la 21 iulie 1992, a Acordului privind principiile reglementării paşnice a conflictului armat în regiunea Nistreană a Republicii Moldova. Al doilea mecanism este formatul pentalateral al „Consfătuirii permanente pentru probleme politice în cadrul procesului de negocieri pentru reglementarea trasnistreană”, oficializat în februarie 2002. „Unicitatea” operaţiunii de menţinere a păcii se reduce la aceea că din ea fac parte trupele Federaţiei Ruse, ale Republicii Moldova, precum şi unităţile paramilitare ale regimului din Transnistria. Comisia Unificată de Control (CUC) este responsabilă de situaţia în Zona de Securitate. Or, toate deciziile în cadrul CUC se adoptă prin consens, ceea ce înseamnă că de peste 24 de ani Republica Moldova se confruntă cu poziţia comună a ofiţerilor ruşi din Rusia şi tot a ruşilor din „Republica Moldovenească Nistreană” („RMN”). Pe când în cadrul formatului pentalateral, Rusia are statutul inocent de „mediator” între RM şi marionetele ruseşti de la Tiraspol. Mai este un moment, straniu la prima vedere, anume că nimeni nu manifestă interes faţă de soluţionarea acestui conflict. Nici societatea moldovenească, debusolată şi atomizată, nici clasa politică din RM şi nici comunitatea internaţională, care este pe deplin mulţumită de faptul că conflictul este „îngheţat”, nimeni nu se ucide, refugiaţii din RM nu asaltează frontiera UE, etc.»[10].
Un alt membru important la PPEM, prim-vicepreședinte al partidului, Eugen Carpov a fost, timp de patru ani (între 2011-2015) viceprim-ministru pentru reintegrare al Republicii Moldova (în calitate de membru al Partidului Liberal Democrat din Moldova), în momentul de față fiind deputat. În atribuțiile și pozițiile sale recente legate de apartenența la PPEM, Eugen Carpov este una dintre cele mai vocale și autorizate voci ale societății moldovenești pe tema transnistreană.
Referindu-se la evoluția relațiilor dintre Chișinău și Tiraspol, punctual la afirmațiile părții transnistrene că regiunea e blocată economic, Eugen Carpov declară în presă că: „eu pot să spun cu toată responsabilitatea: blocaj economic din partea Chişinăului, dar cred că şi din partea Kievului nu există. Chişinăul nu are niciun motiv să blocheze economic regiunea transnistreană, să intre populaţia Republicii Moldova, locuitoare a acestei părţi a statului nostru, într-un colaps economic, să treacă prin crize ş.a.m.d. Cu atât mai mult, cred că nici Kievul nu are nevoie de zone care ar fi cu turbulenţe şi ar crea o bătaie de cap suplimentară. Faptele care există de facto este că Ucraina se confruntă într-un război cu fenomenul separatismului cu Federaţia Rusă, care a anexat o parte din teritoriul ucrainean. Evident că măsurile de securitate ale Ucrainei sunt întărite şi pe frontiera cu Federaţia Rusă, dar şi pe segmentul de frontieră moldo-ucraineană, pe segmentul transnistrean, pentru că în regiunea transnistreană se află trupe ruseşti militare, care stau ilegal pe teritoriul Republicii Moldova şi, corespunzător, reprezintă, din punctul de vedere al ucrainenilor, o ameninţare în stare de război şi pentru teritoriul ucrainean. Din punctul acesta de vedere, evident că instabilitatea generează şi o încetinire a relaţiilor economice, comerciale chiar şi la nivel de companii, de firme, care din regiunea transnistreană aveau relaţii cu cei din Ucraina sau cu cei din Federaţia Rusă. Dar tranzitul prin Ucraina, tranzitul terestru a devenit şi el o problemă, pentru că războiul nu stimulează circulaţia pe drumurile ucrainene”[11].
Eugen Carpov este de părere că situația economică într-un proces de înrăutățire de la Tiraspol este folosită ca o scuză nepliată pe realitate: ,,cei de la Tiraspol, mă refer la reprezentanţii de acolo, pentru ca să găsească scuze pentru incapacitatea lor de a veni cu soluţii la toate problemele care sunt de un caracter inclusiv geopolitic, încearcă să meargă pe ideea veche – Transnistria este înconjurată de duşmani, aceşti duşmani generează crize, ne blochează, noi suntem într-un război rece şi societatea de acolo ar trebui să se unească în jurul, de fapt, liderilor. Şi e o tactică de pe timpul sovietic, e una cu propagandă foarte bine orientată. Din punctul acesta de vedere, nimic nou şi trebuie să fim conştienţi că aceasta este unica posibilitate a celor de la Tiraspol să mai înfricoşeze o dată populaţia, să le spună că doar liderul de la Tiraspol poate să-i salveze. Dar nu este aşa”[12].
Eugen Carpov consideră că problema transnistreană trebuie să fie ancorată într-un spațiu nic al Republicii Moldova, declarațiile din presă făcând apel la conștientizarea autorităților nerecunoscute de la Tiraspol în ceea ce privește apartenența la Republica Moldova: ,,cei de la Tiraspol trebuie să înțeleagă că orice problemă poate fi mult mai ușor soluționată, dacă ea va fi plasată într-un spațiu unic al R. Moldova. Teritoriul din stânga Nistrului trebuie să beneficieze de un statut juridic, care poate fi sub forma unei părți a R. Moldova, ca parte componentă a ei. Dacă vom accepta acest principiu, cred că vom găsi soluțiile pentru majoritatea problemelor cu care se confruntă atât agenții economici din stânga Nistrului, cât și populația de acolo. Încercările de a prezenta lucrurile sub forma unor relații dintre două entități separate, dintre două state, așa cum vor să prezinte aceste relații cei de la Tiraspol, doar prelungesc situația incertă pentru regiunea transnistreană și nu contribuie sub nicio formă la rezolvarea problemelor”[13]. Cu precădere din perspectivă economică, Eugen Carpov consideră că încercările de a prezenta lucrurile separat nu fac altceva decât să prelungească situația incertă pentru regiunea transnistreană.
În concluzie, matricea de tip soluție/răspuns a temelor principale în programul PPEM cu referire la conflictul transnistrean arată astfel:
- Cauza principală: ingerința Federației Ruse
- Metoda: negocierea bilaterală și internațională
- Soluția: larg statut de autonomie
- Partenerul extern preferat: Occidentul, România
- Factorii externi periculoși: Federația Rusă
- Prezența militară rusă: retragere imediată.
[1]Transnistria nu are alt viitor decât în componenţa R. Moldova, la http://www.timpul.md/articol/iurie-leanca-transnistria-nu-are-alt-viitor-decat-in-componenta-r–moldova-26755.html (02.09.2011)
[2] Nu renunţăm la Transnistria, la http://www.romanialibera.ro/opinii/interviuri/iurie-leanca—nu-renuntam-la-transnistria–185435, (14.02.2016)
[3] Cum crede Iurie Leancă că se va rezolva criza din Transnistria, la http://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/cum-crede-iurie-leanca-ca-se-va-rezolva-criza-din-transnistria-94348
[4] «YA ne boyus’, chto s otkrytiyem granits iz Moldavii vse uyedut», – Yuriye Lyanke, prem’yer-ministr Moldavii, la http://www.vedomosti.ru/newspaper/articles/2014/01/16/ya-ne-boyus-chto-s-otkrytiem-granic-iz-moldavii-vse-uedut (16.01.2014)
[5] Premierul Iurie Leancă, declarație istorică despre Transnistria, la https://www.dcnews.ro/premierul-iurie-leanca-declaratie-istorica-despre-transnistria_412133.html (16.01.2014)
[6] Iurie Leancă propune un compromis: Moldova este gata să ofere autonomie Transnistriei, la
http://www.puterea.ro/externe/iurie-leanca-propune-un-compromis-moldova-este-gata-sa-ofere-autonomie-transnistriei-84784.html (16.01.2014)
[7] Cauza nesoluţionării conflictului transnistrean este coruptibilitatea funcţionarilor de pe ambele maluri ale nistrului, la http://www.infotag.md/rebelion-ro/228585/ (12.11.2016)
[8] Idem
[9] Oazu Nantoi despre greșelile președintelui Dodon și despre vizita acestuia la Moscova, la http://www.zdg.md/stiri/stiri-politice/oazu-nantoi-despre-vizita-lui-dodon-la-moscova (15.01.2017)
[10] Oazu Nantoi: Federaţia Rusă nu are nevoie de Transnistria, ci de toată Republica Moldova, la http://www.timpul.md/articol/oazu-nantoi-federatia-rusa-nu-are-nevoie-de-transnistria-ci-de-toata-republica-moldova-101856.html (19.06.2016)
[11] Chişinăul nu are niciun motiv să blocheze economic regiunea transnistreană, la http://www.europalibera.org/a/27345577.html (04.11.2015)
[12] Idem
[13] Problema transnistreană trebuie plasată într-un spațiu unic al R. Moldova, la
http://www.timpul.md/articol/eugen-carpov-problema-transnistreana-trebuie-plasata-intr-un-spaiu-unic-al-r–moldova–39972.html (16.01.2013)
(va urma)