Acordul de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană acoperă “întreg teritoriul recunoscut internațional al Republicii Moldova”, iar Transnistria, ca parte integrantă a acestuia, trebuie să fie subiect al Acordului, au stabilit deputații din parlamentul UE. Ei au adăugat ca UE trebuie sa joace un rol mai important în găsirea unei soluții pentru o clarificare efectivă a situației transnistrene între Chișinău și Tiraspol. Deputații europeni au subliniat ca rolul jucat de Rusia în criza din Ucraina a modificat ordinea geopolitică și a afectat si relațiile UE-Moldova. Ei cer Rusiei sa respecte pe deplin integritatea teritorială a Moldovei și alegerile sale europene. Europarlamentarii au unele rezerve în utilizarea continuă de către Rusia a blocării importurilor de produse din Moldova, ca mijloc de destabilizare a regiunii. În schimb, deputații europeni susțin inițiativele de contrabalansare a embargoului rusesc asupra produselor moldovenești.
Ex prim-ministru Republicii Moldova Iurie Leancă a catalogat decizia Parlamentului European drept “un eveniment istoric” pentru Republica Moldova. “Sunt convins ca doar un viitor european va oferi cetățenilor noștri un trai mai bun, venituri mai mari, drumuri de calitate, educație și medicină cu cele mai bune servicii, acces la o piață de jumătate de miliard de consumatori, instituții care vor funcționa și mai puternic, după modelul european”, a spus Leancă, într-un comunicat al Guvernului Republicii Moldova. La rândul sau, președintele Delegației Parlamentului European la Comisia parlamentara de cooperare Uniunea Europeana – Republica Moldova, europarlamentarul român Andi Cristea (PSD), a subliniat că este important ca viitorul Parlament și Guvern de la Chișinău, care va rezulta din alegerile programate în 30 noiembrie 2014, sa continue procesul pro-european al tarii. [9] Pe 18 decembrie 2015 Jurnalul Oficial al UE publică decizia Consiliului de Asociere UE-Republica Moldova privind aplicarea titlului V din Acordul de Asociere Republica Moldova -UE (Comerț și aspecte legate de comerț) pe întreg teritoriul Republicii Moldova (inclusiv în regiunea transnistreană). Luând în considerare faptul că preferințele comerciale autonome (PCA) oferite Republicii Moldova au expirat la 31 decembrie 2015, de la 1 ianuarie 2016 agenții economici de pe ambele maluri ale Nistrului au exportat mărfurile în UE în baza aceluiași regim de comerț liber.
Dacă aruncăm o scurtă privire asupra prevederilor Acordului de Asociere (Art. 8 alineatul 2) desprindem drept obiectiv general soluționarea conflictului transnistrean prin intermediul mecanismelor oferite de Acord, printre care și ZLSAC (Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană). Acțiunea poartă în sine un scop mai degrabă politic, și anume, reintegrarea economică a Republicii Moldova prin inserarea mediului de afaceri din regiunea separatistă în economia malului drept al Nistrului, urmând apoi apariția unui grup de presiune care să schimbe vectorul politic al Tiraspolului dinspre eurasianism spre integraționism cu Republica Moldova. Totul ar fi început pe 3 martie 2006, când Ucraina, în urma unor presiuni considerabile din partea UE, a încetat să mai accepte mărfuri din Transnistria fără ștampila vamală a Republicii Moldova, iar Chișnăul a facilitat înregistrarea companiilor transnistriene. Deși demersul a fost interpretat drept o blocadă economică de către Transnistria și Rusia, mediul de afaceri din regiunea separatistă a reușit să convingă oficialii tiraspoleni să permită înregistrarea la Chișinău. Practic, a fost demarat un proces gradual de înregistrare a tuturor companiilor exportatoare din Transnistria, silind aceste afaceri să țină o dublă contabilitate – una pentru autoritățile separatiste și alta pentru Republica Moldova. În ciuda acestui fapt, implicarea guvernului moldovean și a UE în interesele de afaceri din regiune nu a avut efectul scontat: crearea unui grup de presiune la adresa Tiraspolului pentru a obține concesii politice în relația cu Chișinăul. Odată înregistrate la Chișinău, aceste firme au beneficiat de un regim mai bun de export către statele din UE, fiind, totodată, scutite de plata impozitelor către autoritățile moldovene.
Logica simplistă: „e mult mai profitabil să exporți în calitate de companie moldovenească, decât ca entitate transnistreană” trebuia să demareze o reintegrare economică incipientă a afacerilor din Transnistria în economia Republicii Moldova. S-a constatat un efect pervers al acestei măsuri, și anume, creșterea numărului de cazuri de contrabandă dinspre regiunea separatistă. Republica Moldova pierde anual nu mai puţin de încă un buget de stat din cauza schemelor de contrabandă, care duc la eschivarea de la achitarea plăţilor vamale la introducerea mărfurilor în țară, care constituie 80% din buget. Filiera ideală pentru contrabandişti este „gaura neagră” transnistreană, prin intermediul căreia s-au creat mai multe rețele de transport ilegal sau semi-legal al mărfurilor. În perpetuarea acestei stări de facto stau mai multe interese ale cercurilor financiare nu numai din Tiraspol, ci și din Kiev, Odesa, Moscova și chiar Chișinău. [2, pp. 47-50]
Dincolo de asta, reacția liderilor de la Tiraspol pare a fi mai degrabă reticentă în fața oricăror proiecte integraționiste europene. La un briefing de presă, fostul lider al autoproclamatei „rmn”, Evgheni Șevciuk, a subliniat că filosofia Tiraspolulului în raport UE și Republica Moldova se va baza pe principiul „economics without politics” – un principiu transformat acum în laitmotivul diplomației din stânga Nistrului. Desigur că, potrivit versiunii oficialilor și a presei transnistrene, vinovat în toate problemele regiunii (deficit bugetar, inflație galopantă, restanțe în plata salariilor și pensiilor, scăderea exporturilor etc.) sunt Republica Moldova și Ucraina. Potrivit datelor de care dispune Chișinăul, după preluarea funcției de, actualmente fostul guvernator al regiunii ucrainene Odesa (din imediata apropiere de regiunea separatistă transnistreană) de către ex-președintele georgian Mihail Saakașvili, contrabanda prin segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene a fost stopată practic integral. Astfel, potrivit datelor oficiale furnizate de așa-numitul minister al dezvoltării economice al regiunii transnistrene, ponderea UE din volumul total al exporturilor în 2015 a înregistrat 27%, în condițiile în care exporturile spre Federația Rusă au scăzut, în decurs de un an, de la 14,3% la 7,7%. Totodată, este de menționat că ponderea importurilor în regiunea transnistreană prezintă o situație inversă, importurile din UE constituind aproximativ 8%, iar cele din Federația Rusă aproximativ 50%. Pe parcursul anului 2015 „comerțul extern al Transnistriei” a scăzut cu 16,9%, ceea ce l-a determinat pe Șevciuk să apeleze la ajutorul Moscovei, de la care a împrumutat un miliard de ruble (echivalentul a 90 milioane de dolari).
Așadar, incompetența administrației tiraspolene e pusă pe seama unei așa-numite „blocade economice” din partea Ucrainei și a Republica Moldova, care, chipurile, își coordonează eforturile pentru a reglementa conflictul în contul problemelor economice regionale. Dosarul este unul vechi, fiind permanent mediatizat și dezbătut de presa locală. În contextul ultimilor așa zise alegeri prezidențiale care au avut loc la sfârșitul anului 2016, această retorică izolaționistă anti-europeană și pro-rusă ar putea fi folosită în răfuiala politică a partidei pro-Șevciuk cu clanul „Sheriff”. Pentru Chișinău și UE asta ar însemna amânarea implementării ZLSAC în regiunea transnistreană până în 2017. In timpul campaniei electorale, administrația de la Tiraspol a asigurat populația că s-a ajuns deja la un acord cu UE, însă detaliile tehnice ale acestuia nu au fost făcute publice. Totuși, potrivit unor surse din presă, Transnistria ar urma să îndeplinească următoarele condiții:
- Excluderea tarifelor la importul a 2500 de mărfuri din UE (reprezentând aprox. 50% din întreaga gamă de produse europene importate în regiune) în anul 2016;
- Excluderea totală a tarifelor la importul bunurilor din UE până în 2018; [12]
- Schimbarea sistemului de impozitare (ce se poate traduce și ca instituirea taxei pe valoare adăugată care la moment nu se percepe în regiunea transnistreană);
- Identificarea unei strategii implementare a reglementărilor tehnice din ZLSAC;
- Identificarea unor modalități de interacțiune și cooperare cu autoritățile Republica Moldova în vederea respectării standardelor sanitare și fito-sanitare și respectiv eliberarea certificatelor de conformitate pentru bunurile exportate, atât la nivelul sferei vamale, cât și celei bancare;
- Neperturbarea tranzitului gazului rusesc către UE;
- Armonizarea nomenclatorului mărfurilor din Transnistria cu cel al UE.
Aici vedem că punctul privind accesul nestingherit al Serviciului Vamal al Republicii Moldova la operatorii din regiunea transnistreană pentru eliberarea certificatelor de origine a fost eliminat. Concomitent, pentru Tiraspol este inacceptabilă orice modificări cu implicarea punctelor de control, iar criza politică de la Chișinău va tergiversa adoptarea unei soluții. Cu siguranță că cel mai nedorit scenariu, luând în considerare implicațiile și efectele negative pentru economia regiunii transnistrene, este izolaționizmul economic și amânarea implementării ZLSAC în regiune, ceea ce ar provoca o pierdere în buget de 30-50 milioane de dolari (4-5% din PIB). Momentan, singurii în măsură să poarte discuţia despre relaţia comercială cu UE sunt agenții economici, însă aceștia sunt agrenați în plină confruntare politică cu fostul lider de la Tiraspol Șevciuk, fiind acuzați de complicitate cu „oligarhii locali ai Sheriffului” și guvernul Republica Moldova, în contrapondere cu loialitatea manifestată de regimul Șevciuk față de Moscova.
În consecință, analizând declarațiile autorităților moldovenești, cele ale oficialilor UE și a le reprezentanților administrației de la Tiraspol, putem constata că deocamdată nu s-a reușit identificarea unui mecanism clar care ar permite extinderea ZLSAC în regiunea transnistreană. Regimul de la Tiraspol urmărește, mai degrabă, menținerea statu-quo-ului pentru a obține capital electoral pentru ultimile așa zise alegeri prezidențiale din regiune. Astfel, principala provocare a autorităților de la Chișinău va fi identificarea unei soluții de a evita sancțiuni europene pentru nerespectarea prevederilor Acordului în regiunea transnistreană.
Odată cu semnarea Acordului de Asociere Republica Moldova şi Ucraina au intrat în zona de liber schimb cu UE, Transnistria însă rămâne „blocată economic”. „Semnarea Scordului între Chișinău și Bruxelles este o chestiune suverană a Moldovei. Cu toate acestea, considerăm că pasul trebuia discutat cu Tiraspolul”. Balanţa comercială a regiunii e marcată de dezechilibre. Transnistria a vândut străinilor în prima jumătate a anului 2016 mărfuri în valoare de 288 de milioane de dolari, dar a cumpărat de la ei de 616 milioane. Practic, exporturile sunt mai puţin de jumătate din valoarea importurilor. Comerţul exterior al regiunii s-a prăbuşit cu putere în ultima perioadă. [11]
Deși fostul așa-zisul lider al regimului separatist de la Tiraspol spune că semnarea Acordului de Asociere a afectat economia regiunii, statisticile îl contrazic. Avanpostul rusesc din Balcani exportă de două ori mai multe mărfuri în România decât în Rusia. 15% din tot ce vinde regiunea peste granițe este cumpărat de români, în vreme ce în Federația Rusă ajunge doar 8% din total. România e a doua cea mai mare piaţă de export pe care o are Transnistria. Prima este Republica Moldova. Deși rușii nu cumpără prea multe produse din Transnistria, cumpără foarte multe din Rusia. Datele de la Tiraspol arată că aproape 60% din importurile regiunii vin din Federaţia Rusă și doar 7% din restul Moldovei. Demersul Lituaniei privitor la noul APC implică de asemenea problema transnistreană, care în viziunea Vilniusului trebuie să fie abordată în mod eficient de către UE. Chiar dacă poziţia Lituaniei riscă să genereze perturbaţii în dialogul Bruxelles-ului cu Moscova, oricum aceasta ar putea avea un rezultat pozitiv asupra reglementării transnistrene, care în pofida ultimelor mişcări pozitive întârzie să avanseze în mod esenţial. În afară de aceasta, conflictul transnistrean continuă să facă parte din dialogul ruso-european, dat fiind faptul că UE este interesată în atragerea Rusiei în procesul de stabilizare a vecinătăţii comune. Cu toate acestea, subiectul dat ţine de discuţii politice ce nu prevăd angajamente juridice asumate de către UE şi Rusia privind termenii şi condiţiile soluţionării conflictului transnistrean.
De fapt, la nivel oficial, părţile europeană şi rusă susţin în mod declarativ ideea reglementării acestui conflict. Însă din punct de vedere practic, Moscova şi Bruxelles contribuie mai mult în mod indirect la soluţionarea conflictului transnistrean (Rusia prin influenţarea voinţei politice a liderilor de la Tiraspol, iar UE prin susţinerea activităţii Misiunii Uniunii Europene de Asistenţă la frontiera dintre Moldova şi Ucraina, segmentul transnistrean.). Aceasta are loc atât din cauza inerţiei formatului de negocieri “5+2”, cât şi datorită eficienţei reduse a negocierilor în cadrul acestui format.
Principalul obstacol în desfăşurarea productivă a tratativelor constă în prezenţa factorului militar rusesc în regiunea transnistreană deghizat sub misiunea de pacificare, alcătuită din forţe ruseşti ce apără armamentul militar din raioanele de Est ale Republicii Moldova, până la soluţionarea politică a acestui conflict (conform opiniei oficialilor ruşi). Or, problema se rezumă la existenţa misiunii de pacificare realizată de Rusia, care în realitatea sporește sentimentele rebele şi antagoniste ale liderilor de la Tiraspol. Prin urmare, cererile Lituaniei nu sunt suficiente pentru a facilita reglementarea transnsitreană. [5, pp. 71-82]
Ţinem să subliniem că ameninţările provocate de secesionismul din raioanele de est ale Republicii Moldova au un impact negativ în toate cele cinci domenii ale securităţii pe care le abordăm. În acest sens, din punct de vedere politic: existenţa în estul ţării a unei autorităţi separatiste anticonstituţionale, rusofile şi antioccidentale susţinute economic, politic şi moral de Federaţia Rusă pune sub semnul întrebării autoritatea, suveranitatea, indivizibilitatea, unitarietatea şi însăşi existenţa statului Republica Moldova; în domeniul militar: prezenţa ilegală, abuzivă şi anticonstituţională în zona de est a Republicii Moldova a contingentului militar al Armatei a 14-a şi a forţelor paramilitare transnistrene, ce deţin un arsenal important de arme ofensive şi defensive, constituie o ameninţare serioasă la adresa statului şi a cetăţenilor şi compromite suveranitatea şi independenţa Republicii Moldova în sectorul economic: deţinerea ilegală de către autoproclamatele şi nerecunoscutele autorităţi de la Tiraspol a dreptului la proprietate asupra infrastructurii industriale, a terenurilor agricole şi a schimburilor comerciale din stînga Nistrului subminează esenţial puterea economică a statului şi contribuie la dezvoltarea unei economii subterane în zonă; în domeniul societal: rusificarea forţată, politizarea intenţionată a relaţiilor interetnice, a etnonimului de limbă, istorie şi identitate provoacă sciziunea populaţiei pe criterii etnice, amplifică cultivarea artificială a urii dintre etnii pe întreg teritoriul Republicii Moldova şi conduce la incapacitatea cristalizării unei identităţi naţionale; în domeniul ecologic: depozitarea ilegală în raioanele de est ale Republicii Moldova a unui arsenal important de arme învechite şi uzate, a deşeurilor industriale şi menajere în locuri neautorizate provoacă poluarea apelor freatice şi a rîului Nistru, principala sursă de apă potabilă în multe localităţi din ţară.
Prezenţa Armatei a 14-a, a arsenalului şi armamentului, transferate în urma retragerii trupelor sovietice din Germania şi Cehoslovacia în Transnistria, a constituit un motiv şi un pretext suplimentar pentru ca Rusia să păstreze regiunea sub controlul său, consideră unii cercetători. Circumstanţele nefaste pentru Republica Moldova enumerate mai sus indică asupra mizei acestui conflict pentru Federaţia Rusă, dar şi asupra obiectivelor nedeclarate ale politicii de protejare a minorităţii ruse în străinătate. Conform unor analiști politici internaţionali, politica de folosire a drepturilor omului pentru a influenţa afacerile vecinilor săi datează din era pre-sovietică. Imperiul Rus a utilizat panslavismul, la sfîrşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, pentru a contracara influenţa celor două mari rivale ale sale: Austro-Ungaria şi Imperiul Otoman. În contextul nostru, după încheierea Războiului Rece o asemenea politică s-a reactivat în tandem cu relansarea rivalităţii dintre Federaţia Rusă şi Occident (UE şi NATO), stare de lucruri care pare să fie la fel de actuală şi astăzi. Remarcăm, în consecinţă, că separatismul transnistrean a survenit în urma convergenţei a trei factori: activitatea rebelă a separatiştilor transnistreni, suportul militar, politic şi moral al Federaţiei Ruse acordat separatismului şi replica neadecvată a elitei politice de la Chişinău la criză.
Subliniem, totodată, că reglementarea conflictului prin mijloace paşnice şi democratice a cunoscut mai multe etape importante. [1] Conflictul a parcurs mai multe stadii – de la „etapa fierbinte” (acţiuni militare în anii 1991–1992) pînă la cel de statu-quo din prezent. Totodată, remarcă autorul, după etapa activă, între părţile în conflict nu a fost semnat un acord de pace definitiv, existînd doar Acordul de încetare a focului din 21 iulie 1992. În pofida faptului că acesta nu este un conflict interetnic, şi a faptului că, în opinia mai multor experţi occidentali, dintre toate conflictele îngheţate din spaţiul postsovietic acesta este cel mai simplu sub aspectul reglementării, totuşi, în prezent, constatăm că nu au fost înregistrate evoluţii semnificative în soluţionarea lui. După mai bine de douăzeci și cinci de ani de la izbucnire şi negocierea multiplelor concepte, strategii şi planuri de soluţionare propuse de diferiţi actori, precum OSCE, Federaţia Rusă, Ucraina, Republica Moldova, devine din ce în ce mai evident că problema nu va fi uşor de soluţionat chiar şi cu implicarea mai activă a UE şi SUA. Pentru a explica esenţa problemei transnistrene, considerăm importantă analiza punctuală a principalelor tentative de soluţionare, evidenţiind, rolul angajamentelor europene în cadrul procesului dat. Trebuie subliniat că după escaladarea situaţiei şi izbucnirea luptelor armate pentru oraşul Bender, primul Preşedinte a Republicii Moldova Mircea Snegur şi omologul său rus Boris Elţin au semnat la 21 iulie 1992 Acordul cu privire la principiile de reglementare paşnică a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova. [7, pp. 124-138]
De altfel, în Declaraţia Summitului de la Istanbul din 19 noiembrie 1999, a şefiilor de stat şi de guverne ale statelor OSCE au declarat că ei se aşteaptă la o retragere rapidă, în ordine corespunzătoare şi completă a forţelor armate ruseşti din Republica Moldova şi au salutat angajamentul asumat de către Federaţia Rusă de a finaliza pînă la finele anului 2002 retragerea efectivului militar, armamentului, muniţiilor şi echipamentului de pe teritoriul Republicii Moldova. Aceștea au reiterat că o misiune internaţională de evaluare era gata să înceapă imediat supravegherea retragerii şi distrugerii muniţiilor şi armamentului rusesc.[8] În acelaşi timp, la Istanbul a fost semnat şi Tratatul privind Forţele Armate Convenţionale în Europa (TCFE). În esenţă, TCFE Adaptat renunţă la abordarea de „blocuri” şi instituie plafoane naţionale pentru deţinerile de armament, precum şi plafoane teritoriale pentru armamentul terestru. Condiţia politică impusă de NATO pentru iniţierea procesului de ratificare a TCFE Adaptat a fost ca Rusia să-şi îndeplinească obligaţiile asumate la Istanbul (1999) privind retragerea armamentului şi a forţelor militare staţionate în Georgia şi Republica Moldova. În consecinţa lărgirii mandatului OSCE în decembrie 1999, un aspect important al activităţii acestei instituţii paneuropene a devenit controlul armamentului şi dezarmarea în Republica Moldova. Drept urmare a Summitului de la Istanbul, Misiunea OSCE a fost mandatată să asigure transparenţa în procesul de retragere şi distrugere a muniţiilor şi armamentului rusesc din Republica Moldova, precum şi să coordoneze asistenţa financiară şi tehnică, pentru a facilita procesul respectiv. Salutabilă, în acest sens, este şi decizia Parlamentului European de a susţine Rezoluţia OSCE prin aprobarea unui document de poziţie în care înaltul for legislativ european sprijină iniţiativa OSCE şi consemnează că organizaţia, din componenţa căreia fac parte 55 de state, este unica instituţie paneuropeană care a implementat activităţi ale diplomaţiei preventive, de promovare a drepturilor omului, a democraţiei, a statului de drept, a cooperării politice şi a controlului armamentelor.
Evidenţiind că OSCE nu dispune de instrumente legale care să impună statelor membre respectarea obligaţiilor asumate, Parlamentul European recomandă tuturor statelor membre ale UE să susţină implementarea Rezoluţiei OSCE prin mobilizarea resurselor tehnice şi politice respectînd totodată Carta ONU şi Actul Final de le Helsinki. Acest suport trebuie acordat, în accepţia Parlamentului UE, ţinînd cont de faptul că securitatea europeană nu este limitată doar la aspectul său militar, aşa cum se doreşte a fi percepută de NATO şi UEO, ci cuprinde într-o măsură, din ce în ce mai mare, domeniul politic, economic şi social. Conform datelor oficiale oferite de OSCE în 2011, în perioada 2000–2001, Federaţia Rusă a retras pe cale ferată doar 141 unităţi de artilerie autopropulsată şi alte vehicule blindate şi a distrus pe loc 108 tancuri T-64 şi 139 unităţi de echipament militar în conformitate cu TCFE.
În decursul anilor 2002 şi 2003, militarii ruşi au distrus alte 51 de vehicule blindate, asupra cărora nu se extind restricţiile TCFE. Misiunea a monitorizat şi a verificat retragerea a 11 trenuri încărcate cu echipament militar şi 37 de trenuri încărcate cu peste 22.000 tone de muniţii. Din martie 2004 însă nu au mai avut loc activităţi de retragere şi alte 20.000 tone de muniţii, precum echipamentul militar rămas, care urmează să fie retras.
Viabilitatea procesului de negocieri pe marginea conflictului transnistrean poate fi asigurată de dinamizarea cooperării ruso-europene ce se schiţează în domeniul securităţii externe, şi anume a managementului de crize. Intenţia Rusiei de a elabora şi semna împreună cu UE un acord bilateral în acest sens, pe principii de echitate, oferă perspective clare pentru o eventuală participare în comun a acestor părţi în gestionarea de crize pe spaţiul ex-sovietic. Dat fiind faptul că, conflictul transnistrean este cel mai apropiat focar de criză pentru UE, aceasta este cointersată în soluţionarea lui durabilă. [13] În condiţiile în care Rusia intenţionează să convină cu UE asupra unor reguli comune de acţiune privind desfăşurarea operaţiunilor de pacificare (ce vor fi evocate în viitorul acord bilateral), Bruxelles-ul ar putea face rost de pârghii eficiente de implicare directă în soluţionarea conflictului transnistrean, alături de partea rusă. Însă reieşind din retorica dură a Rusiei vizavi de afirmaţiile privind necesitatea schimbării mecanismelor existente a proceselor de reglementare a „conflictelor îngheţate”, şansele UE sunt destul de modeste. Oricum, în condiţiile în care Moscova doreşte să contribuie la emanciparea sistemului internaţional multipolar prin întărirea ponderii UE, prima ar putea să cadă de acord să atragă ultima în schemele sale de soluţionare a acestor conflicte, în special a celui transnistrean.[6, pp. 93-105]
Totodată, în contextul în care Georgia cere cu efervescenţă schimbarea pacificatorilor ruşi din Abhazia cu forţele NATO sau cu Forţele de Reacţie Rapidă Europeană, Moscova poate să facă mai degrabă concesii în favoarea unor misiuni în comun cu UE decât cu NATO (SUA), fiind excluse din start înlocuirea integrală a formatelor de reglementare aflate sub conducerea rusă. Spre deosebire de conflictele din Georgia, problema transnistreană face parte din cadrul de negocieri ale formatului “5+2”. Totodată, Bruxelles-ul poate determina conjunctura problemei transnistrene prin intermediul Misiunii UE de Asistenţă la frontiera moldo-ucraineană. Or, datorită gradului relativ mare de participare directă şi indirectă a UE la procesul reglementării transnistrene, Rusia ar putea să aibă în viitor o atitudine favorabilă unei eventuale misiuni de pacificare în comun cu aceasta în regiunea transnistreană (acest imperativ poate deveni iminent dacă liderii de la Tiraspol vor încerca să acţioneze în contradicţie cu prescripţiile Kremlinului sau dacă aceştia vor deveni greu de controlat de către centrul de decizie de la Moscova). Aceasta se poate întâmpla, în rezultatul unor tranzacţii dintre Bruxelles şi Moscova pe marginea altor subiecte de importanţă regională sau internaţională (De exemplu, Rusia ar putea accepta antrenarea UE în reglementarea transnistreană în schimbul participării sale la operaţiunile europene de menţinere a păcii din Kosovo etc.). [4]
Variaţiile în parteneriatului ruso-european au diverse implicaţii asupra reglementării conflictului transnistrean. Blocarea noului APC şi demersul Lituaniei ar putea avea o influenţă pozitivă asupra pocesului de negocieri, care însă suferă de mai multe puncte slabe legate de ponderea mare a factorului rusesc în această problemă, precum şi datorită politicii precaute a Bruxelles-ului care încearcă să evite subiectele sensibile ce ar putea tensiona relaţiile cu Moscova (aceasta este consecinţa directă a dependenţei UE de sprijinul rusesc în mai multe afaceri internaţionale, precum şi din cauza încercării acesteia de a tempera critica adusă de Rusia faţă de independenţa Kosovo).
Problema transnistreană poate obţine noi contururi graţie apropierii ruso-europene în materie de securitate externă, precum şi datorită eventualului acord bilateral semnat între părţile rusă şi europeană privitor la cooperarea în domeniul managementului de crize. Iniţiativa Rusiei de a participa în cadrul misiunii europene de menţinere a păcii în Africa (Ciad, Republica Africană Centrală) creează perspective clare pentru posibila implicare în comun a Moscovei şi Bruxelles-ului în alte operaţiuni de pacificare, inclusiv pe spaţiul ex-sovietic (în reglementarea transnistreană etc.). Datorită capacităţilor înalte sporite ale UE, precum şi în scopul sustragerii acesteia de sub influenţa americană (realizată prin NATO, dar şi prin sateliţii SUA în Europa: stalele „Vâşegrad”, Ţările Baltice), Rusia s-ar putea alia cu aceasta în materie de securitate externă, în ceea ce priveşte lansarea unor acţiuni de pacificare pe teritoriul din sfera sa de interes vital (statele ex-sovietice). În acest fel, Moscova va reuşi să consolideze structura multipolară a sistemului de relaţii internaţionale, contribuind la solidificarea continuă a potenţialului european în afacerile internaţionale.[10] Or, materializarea acestor perspective, dar şi utilizarea lor corespunzătoare pot avantaja în mod sigur soluţionarea eficace a conflictului transnistrean.
Obiectivul Acordului de Asociere este angajarea în procesul de asociere politică și integrare economică pentru beneficiul întregului teritoriu, recunoscut internaţional, al Republicii Moldova. UE nu a exclus Transnistria niciodată din această perspectivă. Autorităţile Transnistriei au fost invitate să se alăture procesului de negocieri, pentru a se angaja în discuţii privind pregătirile practice pentru implementarea ZLSAC în cele mai bune condiţii posibile, în beneficul economic al regiunii. Pentru Transnistria, beneficiile participării la Acord vor depăși substanţial posibilele costuri ce ţin de tarife. Aceste beneficii includ: creșterea accesului pe piaţa UE pentru produsele transnistrene (piaţa UE absoarbe actualmente aproximativ 45% din exporturile companiilor din regiune); micșorarea barierelor nontarifare pe piaţa UE după implementarea standardelor de calitate minime; îmbunătăţirea climatului de afaceri în regiune și, drept rezultat, stimularea activităţii investiţionale. Acordul de Asociere va fi aplicat pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Regiunea transnistreană a beneficieze de preferinţe comerciale autonome (deschiderea asimetrică a pieţelor din UE pentru produsele fabricate în regiunea transnistreană) pînă la sfîrșitul anului 2015. Din acel moment, în cazul în care condiţiile nu vor permite punerea în aplicare a ZLSAC, exporturile din Transnistria în UE vor beneficia de clauza naţiunii celei mai favorizate a Uniunii Europene (de exemplu, se vor aplica tarife nonpreferenţiale); cu alte cuvinte, UE nu va recurge la interzicerea exporturilor pentru companiile din Transnistria.
Referințe bibliografice
- Acord cu privire la principiile de reglementare paşnică a conflictului din regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Chişinău, 1996. http://www.reintegrarea.gov.md/index1.php?id=18&tip=1&l=ro&sub=&sub3/mecanismul_de_mentinere_a_păcii.html (accesat la 9 aprilie 2017)
- Boţan I. Prevederile Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană Ghid. Chişinău: ARC. 2014. 98 p.
- Boţan I. Reglementarea transnistreană: o soluţie europeană. Chişinău: Tipografia Centrală, 2009. 88 p.
- Cenuşă D. Potenţialul relaţiilor ruso-europene// https://cenusadi.wordpress.com/2008/05/07/potentialul-relatiilor-ruso-europene/ (accesat la 11 aprilie 2017)
- Chifu Iu. Provocările insecurităţii în Republica Moldova contemporană. În: Moldova pe calea democraţiei şi stabilităţii: din spaţiul post-sovietic în lumea valorilor democratice. Chişinău: Cartier, 2015, pp. 71-82
- Juc V., Ungureanu V. Fundamentarea și instituţionalizarea securităţii naţionale a Republicii Moldova. În: Revista de Filozofie, Sociologie şi Știinţe Politice. Chișinău, 2008, nr. 3 (148), p. 93-105.
- Lavric A. Abordări ale soluţionării conflictului în disputa transnistreană. În: Revista moldovenească de drept internaţional şi relaţii internaţionale. 2011, nr. 3, p. 124-138
- Nantoi O. Cazul Republicii Moldova: ce ar putea face UE şi SUA? http://ipp.md/lib.php?l=ro&idc=162 (accesat la 17 aprilie 2017)
- Parlamentul European a ratificat Acordul de Asociere UE – Republica Moldova cu doua săptămani inainte de alegerile legislative din această țară// http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18545408-parlamentul-european-ratificat-acordul-asociere-republica-moldova-doua-saptamani-inainte-alegerile-legislative-din-aceasta-tara.htm (accesat la 27 martie 2017)
- Rurac I. Separatismul şi impactul lui asupra procesului de edificare a statalităţii în Republica Moldova. http://ipp.md/lib.php?l=ro&idc=170 (accesat la 15 aprilie 2017)
- Şevciuk E. Acordul de Asociere RM-UE a blocat economia Transnistriei// http://independent.md/sevciuk-acordul-de-asociere-rm-ue-blocat-economia-transnistriei/#.VtizyNKLSt9 (accesat la 1 martie 2017)
- ŢÎbrigan N. Transnistria față în față cu Acordul de Asociere RM UE// http://fumn.eu/transnistria-fata-in-fata-cu-acordul-de-asociere-rm-ue/ (accesat la 15 aprilie 2017)
- Vrabie R. Problematica transnistreană şi integrarea europeană a Moldovei. Rolul UE. http://www.ape.md/doc.php?l=ro&idc=156&id=1272 (accesat la 12 martie 2017)
Sursa: Afanas N., Impactul Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană asupra regiunii transnistrene în Revista de Filozofie, Sociologie și Științe Politice. Nr. 2 (173). Chișinău, 2017. pp. 209 – 218. ISSN 1857-2294