Reglementarea transnistreană are o istorie de 28 de ani, iar problema în sine și soluționarea acesteia, ținând cont de interesele diferitelor părți, este în vizorul actorilor internaționali încă de la începutul anilor 90’. Cu toate acestea, procesul de reglementare (în sens politic, economic, militar și de altă natură) este lent (se implementează politica pașilor mici[1]), controversat, iar statutul politic și juridic al regiunii transnistrene este încă un subiect de dezbatere în procesul de negocieri și în cadrul Conferinței Permanente pe probleme politice în cadrul procesului de negociere pentru reglementarea transnistreană în formatul „5+2”. Conflictul transnistrean este complex, multidimensional și este cel mai aproape „conflict înghețat” din spațiul post-sovietic situat lângă granițele Uniunii Europene.
Cadrul general al conflictului transnistrean este constituit de conjunctura politică, însă sunt evidențiate și interesele economice. La data de 2 iunie 1990 în comuna Parcani, raionul Slobozia, a avut loc primul congres al deputaților din regiunea transnistreană în urma căruia a fost adoptată „Declarația privind dezvoltarea socio-economică a Transnistriei” și a fost ales Consiliul/Sovietul de coordonare a dezvoltării socio-economice a regiunii în frunte cu I. Smirnov.[2] În stadiul primar, ca urmare a prăbușirii URSS, regiunea a început să se afirme mai întâi ca o entitate autonomă teritorial-economică și apoi administrativ-teritorială. Condiția prealabilă pentru afirmarea autonomiei teritorial-economice a constat în faptul că în regiune a fost concentrată infrastructura a 30-35% din complexul agro-industrial și infrastructura de producție a fostei RSSM (sisteme de alimentare cu energie electrică și gaz, legăturile cheie ale rețelelor feroviare și auto, instalații de irigare etc.). În același timp, întreprinderile mari din regiunea transnistreană sau aflat direct în subordinea Uniunii și aveau legături cu centrele industriale din Ucraina și Rusia. Un alt factor important este că, majoritatea directorilor întreprinderilor industriale transnistrene proveneau din orașele mari din Ucraina sau Rusia.[3]
În perioada RSSM, regiunea transnistreană era considerată din punct de vedere economic cea mai dezvoltată zonă. Conform unor calcule, economia regiunii reprezenta mai mult de un sfert din produsul intern brut (PIB) al RSSM. În partea stângă a Nistrului se producea mai mult de o treime din producția industrială totală, incluzând aproximativ 90% din produsul de electricitate, oțel și metal laminat, precum și cele mai grele echipamente industriale, materiale de construcție și produse din industria ușoară. Contribuția regiunii la producția agricolă a fost mai puțin importantă (aproximativ 10-15%), însă agricultura era mai productivă în comparație cu cea a restului republicii, întrucât pământurile cele mai bine irigate erau situate în regiunea transnistreană. Producțiile de culturi pentru multe produse agricole, în special pentru cereale, floarea-soarelui, cartofi, legume și fructe, au fost mai mari în stânga Nistrului decât pe malul drept al Nistrului. O mare parte din industria ușoară a fost, de asemenea, localizată în regiune. Toate țesăturile de mătase și bumbac și peste 50% din încălțămintea produsă în RSSM au avut originea pe malul stâng al Nistrului. Datorită locației sale geografice, regiunea a fost întotdeauna un hub natural pentru comerțul Chișinăului cu Estul, atât în ceea ce privește transportul terestru, cât și conexiunile conductelor de energie.[4]
Ca urmare a conflictului armat din 1992[5], regiunea transnistreană și-a dezvoltat propriile sale caracteristici socio-economice specifice din punct de vedere instituțional, legislativ și procedural – un sistem economic separat, care reproduce toate caracteristice clasice ale unei economii naționale.[6] În ciuda dimensiunilor teritoriale reduse, regiunea transnistreană are o importanță economică majoră pentru Chișinău, deoarece este relativ mai industrializată, joacă un rol foarte important în sectorul energetic și a fost întotdeauna un centru pentru legăturile comerciale și de transport către Est. Însă, statutul nerecunoscut al regiunii slăbește potențialul economic din stânga Nistrului și complică considerabil tranziția Republicii Moldova la o economie de piață în cadrul comunității europene.
În anul 1992, economia transnistreană ca și alte economii din spațiul CSI, a început să-și creeze propriul sistem de management și infrastructură. Regiunea transnistreană a fost nevoită să implementeze măsuri pentru protejarea pieței interne, pe de o parte și pentru asigurarea activității optime a întreprinderilor transnistrene pe piețele externe, pe de altă parte. După prăbușirea URSS, interacțiunea economică a regiunii transnistrene cu economiile din spațiului post-sovietic s-a agravat semnificativ. Declinul producției și instabilitatea situației macroeconomice în țările CSI au dus la reducerea cererii pentru furnizarea tradițională de produse transnistrene. De asemenea, sau complicat condițiile pentru furnizarea de combustibil, materii prime și componente pentru întreprinderile transnistrene, care în timpul economiei centralizate erau concentrate pe piața din toată Uniunea. Totuși, economia transnistreană a reușit în mare parte să-și mențină potențialul de export în spațiul CSI și să-și extindă semnificativ formele de participare la schimbul economic internațional, pentru a pătrunde în noile segmente ale pieței mondiale.[7] O particularitate a comerțului extern al regiunii transnistrene pentru anul 1992 consta în faptul că exportul prevala importul. Datorită stimulării exporturilor de mărfuri, gradul de acoperire a importurilor cu livrările din export a fost în creștere.
Regiunea transnistreană dispune de o serie de caracteristici aparent complet incompatibile. Pe de o parte, regiunea păstrează o formă socio-politică care a menținut în mare măsură continuitatea din sistemul sovietic. Pe de altă parte, în regiune au fost realizate reforme politice și economice, iar în multe domenii acestea sunt mai semnificative decât în alte state post-sovietice. După prăbușirea Uniunii Sovietice, regiunea transnistreană și-a continuat independent politicile economice. Aceste politici s-au caracterizat prin diferențe semnificative față de abordarea oficială a Republicii Moldova de reformă economică și restructurare. Acest lucru a dus la o izolare a regiunii de malul drept al Nistrului și, într-o măsură semnificativă, de Occident, deși contactele economice cu statele CSI au rămas vaste. În 1992-1993, au fost întreprinse o serie de măsuri complexe pentru crearea unor instituții economice[8] separate în regiunea transnistreană.[9] În același timp, programul de stabilizare macroeconomică și reformă structurală lansat în R. Moldova nu a fost acceptat de Tiraspol. Acest lucru s-a datorat incapacității autorităților regionale de a obține un consens asupra principiilor reformei economice, inclusiv rolul proprietății private și schimbarea funcțiilor economice ale statului. Până în zilele noastre, sectorul privat domină producția și distribuția în regiune. Cu toate acestea, ar fi greșit să clasificăm economia transnistreană ca un sistem pur de planificare economică centrală. Au fost întreprinse eforturi de liberalizare economică limitată în regiune. Aceste eforturi au fost completate de o liberalizare spontană suplimentară care a avut loc în perioada inițială a haosului economic și a lipsei de supraveghere economică după conflictul armat.
Actele normative ale regiunii transnistrene cu privire la proprietăți, aprobate în 1991[10], declară un statut egal pentru proprietățile de stat, colective și private. O diferență-cheie cu legislația oficială de la Chișinău se referă la problema proprietății funciare. Pământul rămâne proprietatea statului, dar poate fi transmis persoanelor fizice pentru a fi folosite de ei și de legatarii lor pentru întreaga viață. Cu toate acestea, în contrast cu actul normativ, terenurile nu sunt negociabile în regiunea transnistreană.
În anul 1992, 41,3% din populația regiunii transnistrene, angajată în economia națională, lucra în domeniul industrial, 9,4% în domeniul educațional, iar 8,3% în domeniul agrar. Structura activelor de producție și a capitalului de lucru pentru anul 1992 arată astfel: 74% – industrie; 8,2% – agricultură; 4,9% – comerț; 3,9% – construcții; 3,8% – servicii; 3,1% – transport și comunicații; 1,3% – aprovizionare, comercializare și achiziții; 0,8% – altele. În producția bunurilor de consum în anul 1992 pe locul întâi se situau produsele din industria ușoară – 40,8%, urmate de produsele alimentare – 31,1% și produse din industria grea – 28,1%.[11] Ponderea, în miliarde de ruble, a producției activelor regiunii transnistrene pentru anul 1992 este următoarea: industria – 9,62 mlrd. ruble; agricultura – 1,06 mlrd. ruble; comerțul – 0,6 mlrd. ruble; construcții – 0,5 mld. ruble; servicii – 0,49 mlrd. ruble; transport și comunicații – 0,4 mlrd. ruble; aprovizionare, comercializare și achiziții – 0,16 mlrd. ruble; altele – 0,1 mlrd. ruble.[12]
Relațiile economice externe joacă un rol important în dezvoltarea socio-economică a regiunii, în ridicarea ponderii producției tehnice și îmbunătățirea nevoilor populației cu bunuri și servicii.
În anul 1992, potrivit actelor normative[13], regiunea transnistreană implementa următoarele tipuri de activități economice externe: exportul și importul de bunuri în conformitate cu nomenclatura și modul stabilit de organele administrative; schimb de operațiuni economice și alte activități bazate pe principiile de schimb de servicii egale; cooperarea cu entitățile comerciale străine; activități comerciale comune cu entitățile comerciale străine; cooperarea cu investitorii străini; concesiuni către persoanele juridice și fizice străine; operațiuni financiare, bancare, de credit, decontare, operațiuni de asigurare și operațiuni cu valori mobiliare conform actelor normative; operațiuni economice intermediare; alte tipuri de activități economice străine care nu contravin actelor normative din regiune.
Producția mai multor întreprinderi din regiune se exporta. Regiunea transnistreană a fost un furnizor de produse electrotehnice, echipamente de turnătorie și forjare, dispozitive și echipamente de automatizare, materiale de construcție, metale. Complexul agrar al regiunii transnistrene exporta fructe, legume, produse de tutun.
Prin intermediul importului, regiunea transnistreană își satisfăcea nevoia de transportatori de energie primară, îngrășăminte minerale, metale valoroase, utilaje agricole, transport auto și feroviar, tehnologie radio, aparate electrice. În mare parte datorită importurilor, erau furnizate nevoile de lemn industrial, echipamente tehnologice, metale feroase laminate, produse chimice, bunuri de larg consum și cereale.
În anul 1992, cifra de afaceri a comerțului extern pe cap de locuitor în raioanele din stânga Nistrului a fost următoarea: raionul Camenca – aproximativ 10 mii de ruble, raionul Râbnița – 40-50 mii de ruble, raionul Dubăsari – 10-20 mii de ruble, raionul Grigoriopol – aproximativ 10 mii de ruble, raionul Slobozia – 40-50 mii de ruble. Orașul Tiraspol avea o cifră de afaceri a comerțului exterior pe cap de locuitor de 57 mii de ruble, iar orașul Bender/Tighina – 62 mii de ruble. Pentru anul 1992 ponderea raionului Camenca în comerțul extern al regiunii transnistrene a fost de 2%, raionul Râbnița a avut o pondere de 15%, raionul Dubăsari – 4%, raionul Grigoriopol – 2%, raionul Slobozia – 2%, orașul Tiraspol a avut o pondere de 40%, iar orașul Bender/Tighina de 33%.[14]
Structura regională a exportului regiunii transnistrene în anul 1992 arăta în felul următor: 94% din totalul mărfurilor exportate mergeau către CSI; 4% către Europa/UE; 1% – Asia; 1% – America de Nord. În cazul importului, CSI prevalează cu 83%, urmată de Europa/UE – 10%; Asia – 5% și America de Nord – 2%.[15]
Principalii parteneri comerciali ai regiunii transnistrene în 1992 erau statele din Comunitatea Statelor Independente. Cifra de afaceri a exportului regiunii transnistrene cu statele CSI în 1992 a fost de 5,191 mlrd. de ruble[16] (12,5 mln. $ conform cursului valutar din 30.12.1992[17]). Cifra de afaceri a importului regiunii transnistrene cu statele CSI în 1992 a fost de 3,330 mlrd. de ruble[18] (8 mln. $ conform cursului valutar din 30.12.1992).
Cu alte state ale lumii, în anul 1992 regiunea transnistreană a avut următoarea cifră de afaceri: export – 484 mln. de ruble (1,1 mln. $ conform cursului valutar din 30.12.1992); import – 1,151 mlrd. de ruble (2,535 mln. $ conform cursului valutar din 30.12.1992).[19]
Cifra totală de afaceri a comerțului regiunii transnistrene pentru anul 1992 a fost de 10,056 mlrd. de ruble (24,260 mln. $ conform cursului valutar din 30.12.1992).
Cei mai importanți parteneri comerciali în anul 1992 pentru regiunea transnistreană au fost Republica Moldova, Federația Rusă, Ucraina, Republica Belarus, Uzbekistan, Kazahstan, Bulgaria, Germania.
Caracteristicile dezvoltării macroeconomice a regiunii transnistrene în perioada sa de început au fost determinate de mai mulți factori. Cele mai semnificative dintre acestea au fost următoarele:
- statutul politic și juridic incert al regiunii transnistrene, care a creat dificultăți semnificative în implementarea activității economice;
- absența în faza inițială a organelor instituționale și a cadrului legal necesar pentru implementarea managementului macroeconomic;
- starea de criză a economiei în țările partenere economic;
- nevoia de a trece de la un sistem economic centralizat (directivă) la unul de piață, lipsa de experiență în managementul corporativ și instituțional într-un mediu de piață;
- agravarea situației demografice ca urmare a declinului populației naturale și migrației;
- necesitatea de a devia fonduri semnificative de la sectorul civil pentru a asigura securitatea fiabilă a regiunii;
- posibilități limitate în formarea resurselor umane în instituțiile de învățământ profesionale din străinătate;
- volume insuficiente de resurse de investiții interne, lipsa accesului la surse externe de finanțare, necesitatea continuă de a servi datoria externă (aflată în creștere);
- politică de import excesiv de liberală și lipsa unui concept optim de înlocuire a importurilor, ceea ce a dus la degradarea industriei și producției interne individuale;
- utilizarea ineficientă a principalelor avantaje competitive (forță de muncă ieftină și calificată, potențial agricol și recreativ, poziția geografică și locația rutelor de transport internațional);
- lipsa unei versiuni finale a modelului de dezvoltare socio-economică, care nu a contribuit la concentrarea optimă a resurselor demografice, financiare și materiale.[20]
Note bibliografice
[1] Mihai Melintei, Cronologia procesului de reglementare a conflictului transnistrean – februarie 2020, „LACT” 01.03.2020, https://centers.ulbsibiu.ro/ccsprise/lact/2020/03/01/cronologia-procesului-de-reglementare-a-conflictului-transnistrean-februarie-2020/ (25.02.2020)
[2] Vladislav Grosul, Istoriya Pridnestrovskoy Moldavskoy Respubliki, T. № 2, Tiraspol, Riopgu, 2001, p. 269-271
[3] Mikhail Zhirokhov, Semena raspada: voyny i konflikty na territorii byvshego SSSR, Sankt-Peterburg, BHV-Peterburg, 2012, p. 79
[4] The World Bank, Republic of Moldova. Economic Review of the Transnistria Region, Report No. 17886-MD, 1998, p. 7
[5] Mihai Melintei, Cronologia conflictului transnistrean adnotată bibliografic (cu versiune în limba rusă), Sibiu, Armanis, 2018, p. 33
[6] Eugen Străuțiu, The Transnistrian Conflict Files, Sibiu, Techno Media, 2017, p. 277
[7] Vladislav Grosul, Istoriya Pridnestrovskoy Moldavskoy Respubliki, Tom 2, Riopgu, Tiraspol, 2001, p. 346
[8] Vladislav Grosul, Istoriya Pridnestrovskoy Moldavskoy Respubliki, Tom 2, Riopgu, Tiraspol, 2001, p. 344
[9] Pridnestrovskiy respublikanskiy bank, Istoriya Banka, https://www.cbpmr.net/content.php?id=1 (27.02.2020)
[10] Zakon PMR, Zakon Prezidenta Pridnestrovskoy Moldavskoy Respubliki o sobstvennosti v Pridnestrovskoy Moldavskoy Respublike, 12.11.1991, http://zakon-pmr.com/DetailDoc.aspx?document=36367 (27.02.2020)
[11] Atlas Pridnestrovskoy Moldavskoy Respubliki, Pridnestrovskiy Gosudarstvenno-Korporativnyy Universitet im. T.G. Shevchenko, Tiraspol, 1996, p. 15
[12] Ibidem, p. 15
[13] Zakon PMR, Zakon Prezident Pridnestrovskoy Moldavskoy Respubliki ob Osnovakh Vneshneekonomicheskoy Deyatel’nosti, 28.04.1992, http://zakon-pmr.com/DetailDoc.aspx?document=36506 (27.02.2020)
[14] Atlas Pridnestrovskoy Moldavskoy Respubliki, Pridnestrovskiy Gosudarstvenno-Korporativnyy Universitet im. T.G. Shevchenko, Tiraspol, 1996, p. 16
[15] Ibidem, p. 17
[16] Ibidem, p. 17
[17] Tsentral’nyy Bank Rossiyskoy Federatsii, Ofitsial’nyye kursy valyut na zadannuyu datu, ustanavlivayemyye yezhednevno, http://cbr.ru/currency_base/daily/?date_req=31.12.1992 (27.02.2020)
[18] Atlas Pridnestrovskoy Moldavskoy Respubliki, Pridnestrovskiy Gosudarstvenno-Korporativnyy Universitet im. T.G. Shevchenko, Tiraspol, 1996, p. 17
[19] Ibidem, p. 17
[20] Vladislav Grosul, Istoriya Pridnestrovskoy Moldavskoy Respubliki, Tom 2, Riopgu, Tiraspol, 2001, p. 300
BIBLIOGRAFIE
Monografii
- Străuțiu Eugen, The Transnistrian Conflict Files, Sibiu, Techno Media, 2017;
- Campbell David, Edgar David, Stonehouse George, Business Strategy: An Introduction, Third Edition, London, Red Globe Press, 2011;
- Grosul Vladislav, Istoriya Pridnestrovskoy Moldavskoy Respubliki, T. № 2, Tiraspol, Riopgu, 2001;
- Zhirokhov Mikhail, Semena raspada: voyny i konflikty na territorii byvshego SSSR, Sankt-Peterburg, BHV-Peterburg;
Documente
- Zakon PMR, Zakon Prezidenta Pridnestrovskoy Moldavskoy Respubliki o sobstvennosti v Pridnestrovskoy Moldavskoy Respublike, 12.11.1991;
- Zakon PMR, Zakon Prezident Pridnestrovskoy Moldavskoy Respubliki ob Osnovakh Vneshneekonomicheskoy Deyatel’nosti, 28.04.1992;
Articole, Studii
- The World Bank, Republic of Moldova Economic Review of the Transnistria Region, Report No. 17886-MD, 1998;
- Ministerstvo ekonomicheskogo razvitiya PMR, Gosudarstvennaya sluzhba makroekonomiki i nalogovoy politiki;
- Torgovo Promyshlennaya Palata Pridnestrov’ya, Ekonomicheskii potentsial;
Instrumente de lucru
- Melintei Mihai, Cronologia conflictului transnistrean adnotată bibliografic (cu versiune în limba rusă), Sibiu, Armanis, 2018;
- Atlas Pridnestrovskoy Moldavskoy Respubliki, Pridnestrovskiy Gosudarstvenno-Korporativnyy Universitet im. T.G. Shevchenko, Tiraspol, 1996.
Surse web