Analiza modului în care se reflectă problema transnistreană în programele oficiale ale partidelor politice de la Chișinău, poate părea la o primă vedere un demers relativ simplu, având în vedere importanța și impactul acestei probleme pentru societatea civilă și viața politică din Republica Moldova. În calea cercetătorilor apar însă numeroase obstacole și dificultăți, între care:
– ponderea slabă (uneori laconică) a problemei transnistrene în programele partidelor, care se află în evidentă contradicție cu importanța temei pentru societatea moldoveană;
– fluctuațiile în timp sub aspectul identificării detaliilor problemei și soluțiilor propuse;
– contradicțiile care apar între versiuni succesive ale programelor, sau între versiunea oficială și alte documente programatice ale partidelor.
Context general
Analiza situației de astăzi a problemei transnistrene și raportarea clasei politice la această problemă, nu poate să facă abstracție de câteva repere evolutive ale acestui conflict înghețat. Astfel, acest conflict privit din perspectiva teoriei politice și a analizelor post-conflict[1] poate fi considerat un conflict ”firesc” apărut în momentul disoluției puterii sovietice ca rezultat direct al vidului de putere și autoritate din societatea și structurile de putere succesorale ale fostelor republici sovietice. Criza de autoritate și legitimitate coroborată cu absența unei experiențe democratice, prezența puternică a unor interese politico-militare în zonă precum și carențele unei societăți civile conștiente, au constituit terenul propice izbucnirii unui conflict aparent periferic – dacă ne raportăm la mutațiile geopolitice ale anilor 90, însă deosebit de dureros și nociv pentru societatea și autoritatea politică din Republica Moldova.
Chiar și catalogat periferic în raport cu situațiile macro-politice și strategice, conflictul transnistrean a devenit imediat un punct de presiune[2] pe harta geopolitică a lumii contemporane. George Friedman aduce în discuție situația din republica Moldova, în una din cele mai recente analize geopolitice publicate în 2015, publicată și în limba română în 2016[3], plasând Republica Moldova alături de celelalte zone de influență rusă, drept zone care primesc pe viitor un rol din ce în ce mai important în stabilirea noilor granițelor de exercitare a influenței. În acest context, zonele caracterizate de conflicte înghețate (cum e cazul Transnistriei) devin puncte de presiune directă, nu numai asupra statelor care trebuie să le gestioneze – și devin astfel dosare presante pentru mediul de securitate internațional. În acest context, soluțiile politice asupra conflictului înghețat din Transnistria reclamă analize cât mai pertinente și urgente; impredictibilitatea actorilor internaționali din zonă, precum și evoluțiile politice interne devin realități și indicatori valoroși în înțelegerea și gestionarea eficientă a acestei situații incerte.
În mod concret, evoluția politicii de la Chișinău și modul de gestionare al problemei transnistrene devin indicatori ai confruntării geopolitice strategice dintre Est și Vest[4], iar problema transnistreană rămâne un real impediment în stabilirea unei agende strategice de evoluție a Republicii Moldova. Cunoașterea poziționărilor partidelor politice față de această problemă este cu certitudine o cheie în identificarea posibilelor soluții. Este evident că un conflict înghețat nu este un conflict încheiat sau soluționat, înghețarea conflictului apare ca soluție provizorie în absența unei soluții politice acceptabile, iar soluționarea lui nu poate fi decât una politică. Dar, o dată cu înaintarea pe drumul democratizării, viața politică prin partide și societate civilă este chemată să gestioneze și să soluționeze astfel de dosare, găsind elemente comune ca surse ale legitimității și autorității necesare elaborării și acceptării unei soluții.
Se pune astfel întrebarea pertinentă: cât de matură este democrația și clasa politică din Republica Moldova? Este clasa politică din Moldova în etapa procesului de democratizare care să poată genera soluții politice reale și permanente la un conflict înghețat provizoriu? Răspunsurile vor veni preponderant din analiza programelor politice ale partidelor, relevând gradul de maturitate în abordare și conștientizare a acestei situații conflictuale, care apasă din ce în ce mai amenințător asupra destinului Republicii Moldova.
În trăsături generale, viața politică din Republica Moldova poate fi ușor asemănată cu evoluția sistemului politic din țările Europei centrale și de est. Studiile lui Jean Michele de Waele[5] despre Partide politice în Europa centrală și de est publicat încă din 2003 sau cunoscuta lucrare de științe politice coordonată de Larry Diamond, Yun-han Chu, Marc F. Plattner și Hung-mao Tien despre Cum se consolidează democrația[6], surprind foarte bine clivajele și dificilul proces de consolidare a tinerelor democrații est europene. Aceleași probleme de legitimitate și criză a autorității până la atomizare a opțiunilor politice, precum și o volatizare a sistemului de partide întâlnite și descrise de politologi în cele două studii, referindu-se la statele din Europa centrală și de est, le regăsim și în evoluția scenei politice de la Chișinău.
În cei douăzeci și cinci de ani de la izbucnirea conflictului transnistrean, Republica Moldova a trecut prin etapele clasice ale reconstrucției post-conflict pentru a-și redobândi și consolida legitimitatea politică. Procesul s-a dovedit deosebit de greu, iar absența unor proiecte comune pe termen lung care să unească societatea moldovenească și s-o consolideze ca sistem politic democratic este vizibilă și astăzi prin oscilanta poziție dintre est și vest (oscilație explicabilă și normală pe de o parte), precum și fragmentarea clasei politice. Urmărind portalul e-democracy[7] din Republica Moldova constatăm fragmentarea opțiunilor politice prin multitudinea de actori politici prezenți, situația fiind foarte asemănătoare cu ceea a României din anii 90 – când opțiunile politice erau atât de neclare și confuze, iar pe de altă parte toată lumea dorea să se exprime și manifeste, încât oferta politică foarte largă a fragmentat foarte mult opțiunile de vot, blocând astfel creionarea unui sistem politic echilibrat între putere și opoziție, de obicei având un câștigător masiv și o opoziție fărâmițată. Din păcate, instabilitatea politică se manifestă uneori prin absența sau numărul redus al unor actori politici stabili, care să reziste după un ciclu electoral; ori în prezent este foarte greu de evaluat maturitatea sistemului politic de partide din Republica Moldova în egală măsură cu dificultatea evaluării sistemelor politice din țările Europei de est, care vedem că se află la o adevărată răscruce, atât din punct de vedere a legitimități partidelor în raport cu propria populație, cât și în raport cu structurile europene și opțiunile geopolitice strategice.
După ce ani de zile partidele pro vest din Republica Moldova au militat și propus încadrarea Moldovei pe un traseu european și implicit pe un model de guvernare și politică de tip occidental european, ajunse la putere acestea nu reușesc să depășească clivajele interne și orgoliile de fracțiune, reliefând exact absența unității – nu asupra obiectivelor, ci asupra instrumentelor politice de atingere a acestor obiective. Scandalul miliardului furat a aruncat scena politică din Moldova în aer, creând un gol de legitimitate politică și mai ales de încredere în partide și politicieni[8].
Această criză de legitimitate politică nu este specifică doar Republicii Moldova, ci a devenit o realitate a întregului spațiu European. În ceea ce privește analiza de față această realitate ridică o serie de probleme în identificarea relevanței reale ale partidelor și implicit a programelor propuse de acestea. Astfel, în efortul de a observa ponderea din programele politice ale partidelor alocată problemei transnistrene și conectarea acestor viziuni pentru a identifica eventuale poziții comune sau opțiuni reale de rezolvare a situației, trebuie avut în vedere atât numărul mare de partide cât și dificultatea stabilirii relevanței reale a acestora.
De aceea în continuare, respectând indicatorii propuși vom trece în revistă pe scurt principalele formațiuni politice din Republica Moldova pornind de la rezultatele ultimelor alegeri, deci a partidelor care au trecut pragul electoral, dar ne vom îndrepta atenția și asupra unor formațiuni extraparlamentare relevante totuși, fie prin opțiunile și rolul avut în trecut, fie prin perspectivele de viitor în a forma alianțe sau chiar a accede la putere.
În ordinea relevanței actuale pe scena politică a Republicii Moldova avem șase partide prezente în Parlament, deci relevante pentru analiza noastră și anume:
- Partidul Socialiștilor din Republica Moldova
- Partidul Democrat din Moldova
- Partidul Liberal
- Partidul Liberal Democrat din Moldova
- Partidul Comuniștilor din Republica Moldova
- Partidul Popular European din Moldova.
Iar partidele extra-parlamentare avute în vedere sunt următoarele trei:
- Platforma Demnitate și Adevăr
- Partidul Nostru (Partidul Popular Republican)
- Partidul Acțiune și solidaritate.
Din punct de vedere metodologic, mai trebuie specificat faptul că principalul reper în analiza pozițiilor referitoare la problema transnistreană va fi pentru fiecare partid în parte programul politic oficial asumat și votat de congresele acestora, fără a face referiri la pozițiile publice ale liderilor acestor formațiuni și reflectarea lor în mass-media – acest aspect fiind tratat într-un capitol separat. Practic după o scurtă prezentare a fiecărui partid în parte vom analiza prezența și unghiul de abordare a fiecărui program politic cu privire la problema transnistreană, urmărind frecvența problemei, dar mai ales soluțiile propuse sau sugerate.
[1] Vezi pe larg: Iulian Chifu, Alexandru Voicu, Reconstrucție Postconflict , Rao, București 2015, pp. 46-51.
[2] George Friedman, Puncte de presiune – despre viitoarea criză din Europa, Litera, București 2016, pp. 219-223.
[3] Ibidem.
[4] Paul Dobrescu, Crizele de după criză, Litera, București 2016, p. 262.
[5] Vezi pe larg: Jean Michele de Waele, Partide politice în Europa centrală și de est, Humanitas, București 2003.
[6] Vezi pe larg: Larry Diamond; Yun-han Chu; Marc F. Plattner; Hung-mao Tien, Cum se consolidează democrația, Polirom, Iași 2004.
[7] Vezi pe larg: http://www.e-democracy.md/parties/ (12.01.2017).
[8] Vezi pe larg: Armand Groșu, Euro-Falia, Editura Curtea Veche, București 2016, pp. 188-201.