O recuperare economică a Rusiei, în eventualitatea ridicării sancţiunilor economice occidentale şi a debarcării de la putere a lui Vladimir Putin, nu va fi posibilă fără ca Moscova să nu renunţe la regiunea transnistreană şi la celelalte teritorii separatiste din salba revizionistă pe care o finanţează. Opinia îi aparţine economistului Alexei Bayer.
La această oră, picajul economiei ruse a devenit asurzitor, precizează Bayer. Economic, Rusia este ca un„avion de pasageri transatlantic care a pierdut un motor, iar celălalt motor este la un pas de pulverizare. Generează suficientă viteză pentru a merge pe o linie de alunecare şi înălţimea necesară pentru a oferi pasagerilor iluzia de siguranţă. Mai este încă timp suficient pentru a servi cina şi pentru a termina filmul înainte de prăbuşirea inevitabilă a avionului”, scrie Alexei Bayer într-un editorial publicat în Kyiv Post.
„Pilotul” acestei economii, Vladimir Putin, „a luat-o razna”, neştiind, de fapt, niciodată cum de avionul pilotat de el a reuşit până acum „să zboare” , iar „creierul său inflamat pare a inventa noi forme de divertisment macabru, cum ar fi arderea şi distrugerea cu buldozerul a produselor alimentare importate, chiar în timp ce avionul său se duce în jos”, mai notează economistul.
Rusia are nevoie ca de aer de ridicarea sancţiunilor internaţionale, altfel nu va putea obţine din nou accesul pe pieţele externe de capital, singura sursă financiară care putea-o menţine pe o linie de plutire. „După ce îi vor fi ridicate sancţiunile, probabil că va sosi un aflux mare de bani străini, mai ales dacă un nou guvern instalat va oferi garanţii solide investitorilor”, explică Bayer, adăugând însă că pentru ca sfârşitul izolării economice să fie posibil, Rusia trebuie mai întâi să ofere o serie de garanţii minime. „Să pună capăt suportului pentru teroriştii din estul Ucrainei, să oprească trimiterea de arme, provizii şi luptători acolo şi să permită Kievului demantelarea acelor autoproclamate republici populare de pe teritoriul ucrainean. În plus, va trebui, probabil, să renunţe la regiunea transnistreană, enclava sa de jucărie din Republica Moldova”, subliniază Alexei Bayer în editorial.