”Atentie la Transnistria”, avertizeaza Neil Buckley, editor pentru Europa de Est al Financial Times, intr-un articol publicat miercuri pe blogurile FTreferitor la faptul ca regiunea separatista a Republicii Moldova “se contureaza ca urmatorul punct fierbinte in relatia RUsia-Ucraina”. Buckley citeaza semnale trase de publicatia pro-Kremlin Izvestia si un tweet recent al unuia dintre cei mai cunoscuti analisti de politica externa ai Rusiei, Dmitri Trenin, cum ca “la Moscova creste ingrijorarea ca Ucraina si Moldova vor incerca sa preseze puternic Transnistria, provocand un conflict cu Rusia”.
Buckley face trimitere la avertizarea facuta marti de un editorialist al ziarului Izvestia, cum ca Rusia “se confrunta in mod serios cu posibilitatea repetarii situatiei [din 2008, cand Rusia a intrat in razboi impotriva Georgiei], de data aceasta in Transnistria”.
- Potrivit sursei citate, tensiunile legate de regiunea separatista au fost declansate de votul din 21 mai al Parlamentului Ucrainean, de a suspenda cooperarea militara cu Rusia, vot ce a pus capat acordului din 1995 prin care Rusia primea drepturi de tranzitare a Ucrainei pentru a ajunge in Transnistria. Blocarea tranzitului prin Ucraina inseamna ca Rusia isi poate aproviziona baza militara din acest teritoriu pe cale aeriana, prin Chisinau, apoi traversand teritoriul Moldovei.
Situatia vine in conditiile in care Rusia se plange ca Moldova a retinut recent si a deportat mai multi soldati rusi, iar analistul Dmitri Trenin a pretins, pentru Financial Times, ca Ucraina ar fi desfasurat sisteme antiaeriene langa frontiera.
Jurnalistul FT trece in revista apelul facut saptamana trecuta de lideri ai societatii civile din Transnistria, ca presedintele rus Vladimir Putin sa ii protejeze “in caz de urgenta”, dar si faptul ca, luni, vicepremierul rus Dimitri Rogozin a asigurat conducerea Transnistriei ca “Rusia va fi mereu acolo” pentru a asigura securitatea regionala.
Pe de alta parte, un oficial al ministerului ucrainean de Externe e citat de Neil Buckley spunand ca nu ar fi vorba de o blocada a Transnistriei, ci doar de o “decizie politica de suspendare a cooperarii militare si tehnice cu Rusia, din cauza agresiunii ruse impotriva Ucrainei. Pentru noi e o problema de principiu”.
- Acelasi oficial e citat spunand ca e treaba Moscovei sa se asigure, in discutii cu autoritatile din Moldova, ca va avea in continuare acces la Transnistria. Si acelasi reprezentant al MAE ucrainean afirma, citat de FT, ca orice sugestie ca tara sa ar putea dobori avioane rusesti care aprovizioneaza baza din Transnistria ar fi “absurda”.