Ivan Babici: Cine este mai aproape de Rusia: I. Dodon sau V. Krasnoselski? / Кто ближе к России: И.Додон или В.Красносельский?

Locuitorii din Transnistria în ultimii doi ani monitorizează cât de des merge la Kremlin Igor Dodon, și cât de neproductivă este relația lui Vadim Krasnoselski cu Moscova. De aici apare o întrebare sugestivă: pe cine susține mai mult Rusia, pe președintele Moldovei, I. Dodon  sau pe președintele autoproclamatei Transnistrii, V. Krasnoselski? Populația din dreapta și stânga Nistrului vede  în mod regulat la posturile de televiziune strângerea de mână a lui I. Dodon și V. Putin, iar canalele de televiziune transnistrene arată adesea evenimentele din Transnistria, care propagandează marea iubire a oamenilor față de Federația Rusă.

În timpul întâlnirilor lui Igor Dodon, la Kremlin, cu președintele rus Vladimir Putin a fost discutată întreaga gamă de relații bilaterale și situația regională, inclusiv domeniul securității. Ei vorbesc despre dezvoltarea cooperării comerciale și economice dintre Moldova și Rusia. Putin consideră un impuls numirea noului reprezentant special în această problemă, Dmitrii Kozak. Iar, I. Dodon sistematic îi mulțumește lui V. Putin pentru sprijinul în soluționarea problemei exporturilor moldovenești în Rusia, și în privința statutului migranților moldoveni. De asemenea, ei rezolvă soluționarea problemei reglementării moldo-transnistrene. Dodon se mândrește cu ultimii pași în rezolvarea contradicțiilor dintre Moldova și Transnistria și asigură Moscovei necesitatea de a continua contactele cu conducerea Transnistriei. Președintele Republicii Moldova remarcă importanța operațiunii de menținere a păcii și eficacitatea acesteia de-a lungul anilor pe malurile Nistrului. Afirmațiile unilaterale spuse de la tribunele înalte, nu corespund stării de lucruri referitoare la operațiunea de menținere a păcii în Moldova, și fac parte din lupta politică internă și poziționarea în contextul viitoarelor alegeri parlamentare din Republica Moldova.

Dodon îi cere lui Putin să doneze echipamentele fabricate de ruși pentru nevoile orașelor moldovenești și a așezărilor mari. „Sper că în lunile următoare, această asistență din Federația Rusă va începe să intre în așezările din Moldova” – a spus Dodon. Președinții Rusiei și Moldovei marchează o îmbunătățire calitativă a relațiilor bilaterale și au convenit să depună eforturi suplimentare în dezvoltarea prieteniei și cooperării reciproc avantajoase. „L-am asigurat pe președintele rus că nici o forță politică nu va fi în măsură să discrediteze legăturile de prietenie și fraternitate între cele două națiuni, nici acum și nici în viitor” – a afirmat, după întâlnirea cu Vladimir Putin președintele moldovean.

Însă, în afirmațiile sale din Moldova, I. Dodon exprimă intenția de a urmări o „politică externă echilibrată și cooperare cu Occidentul și cu Estul”. „Vrem să fim prieteni cu toții, dar nu vrem să fim folosiți geopolitic împotriva cuiva. Nu intenționăm să ne împrietenim cu Occidentul împotriva Rusiei, aceasta este poziția mea. Și în ciuda faptului că există încă un guvern și o majoritate parlamentară în interiorul țării, care gândește, poate, în mod diferit, în câteva luni avem alegeri, iar situația se va schimba”, la asigurat Dodon pe Putin.

Aceste întâlniri ale lui Dodon cu Putin îi oferă o șansă serioasă de a controla situația din Transnistria, iar soluționarea conflictului moldo-transnistrean poate deveni un argument important pentru Dodon de a câștiga încrederea populației moldovenești. Iar populația transnistreană, dacă nu vede sprijinul Rusiei, poate merge la etapa de unificare cu Moldova, unde Dmitrii Kozak, reprezentantul special al Rusiei în Moldova, își va spune cuvântul. Convingându-l pe Putin că este necesar să rezolve conflictul transnistrean, atunci se poate pune pentru totdeauna capăt acestei probleme. Însă, poziția interesantă a lui Igor Dodon este de a nu pierde legătura cu Occidentul, unde el propune dezvoltarea unui Concept al neutralității permanente a Republicii Moldova și asigurarea consolidării neutralității Republicii Moldova la nivel internațional. „Conceptul de neutralitate permanentă a Republicii Moldova este un document care reflectă o abordare unificată și o imagine cuprinzătoare a locului și rolului țării în sistemul relațiilor internaționale și al securității regionale. Obiectivele principale ale conceptului sunt protejarea caracterului multinațional a statului moldovenesc, întărirea integrității teritoriale și inviolabilitatea frontierelor externe, asistarea la finalizarea procesului de retragere a trupelor străine de pe teritoriul Republicii Moldova, asigurarea unor condiții stabile pentru dezvoltarea economică durabilă și stabilă a țării”, a subliniat Dodon.

În ceea ce privește retragerea trupelor rusești, care oferă pacea în Transnistria, Dodon se bazează pe ajutorul Ucrainei – „vecin apropiat și prietenos” al Moldovei. În punctul despre Rusia, Dodon afirmă direct despre retragerea trupelor rusești din RMN, legând-o după alți reprezentanți ai conducerii moldovenești pe tema neutralității Republicii Moldova, care, potrivit  Chișinăului, este considerată încălcată de prezența rusă pe Nistru. „Ne exprimăm încrederea că Rusia va sprijini voința poporului moldovenesc de a păstra și consolida statutul neutru al statului lor și de a lua toate măsurile necesare pentru a se asigura că neutralitatea permanentă a Moldovei respectă cerințele și acordurile internaționale pe deplin”, scrie în această privință Dodon.

Moldova, după vorbele lui, nu ar trebui să se implice în „confruntarea efemeră Est-Vest”. Referindu-se la relațiile cu Moscova, Dodon a menționat că „Rusia este un partener de încredere al statului moldovenesc și al poporului moldovenesc, nu numai în trecutul istoric, ci și în prezent și în viitor”. Uniunea Europeană pentru Moldova, a spus el, este „un partener strategic natural în toate domeniile vieții statului și societății”. În același timp, Acordul de asociere cu UE, pe care Dodon a promis recent să-l denunțe, deschide „în prezent, în mod oficial, posibilitatea efectuării reformelor interne necesare în Republica Moldova”. Iar, Statele Unite, potrivit lui Dodon, au ajutat dintotdeauna Moldova și „au căutat să contribuie la crearea condițiilor reale pentru asigurarea unui viitor stabil și sigur pentru statul moldovenesc și cetățenii săi”.

Dacă vom compara, atunci Dodon pas cu pas merge pe drumul fostului „partener al Moscovei” – liderul comunist Vladimir Voronin. După ce a ajuns la putere pe sloganuri pro-ruse, el mai întâi a mers la politica „multi-vector”, apoi la politica anti-rusă deschisă și cerințele retragerii Rusiei din Transnistria. În anii 2007-2008, Voronin chiar a înaintat o inițiativă pe care Dodon o repetă literalmente: să adopte conceptul de neutralitate permanentă și să consolideze neutralitatea moldovenească la nivel internațional. Însă, nici unul din aceste lucruri nu a fost realizat.

Va fi interesant să privim comportamentul lui Igor Dodon când D. Kozak va veni la el cu un plan de soluționare a conflictului transnistrean? Probabil, de asemenea, va întoarce avionul rusesc  la 180 de grade…

Uneori, se pare că „grebla” ca instrument standard al politicii ruse în problema moldovenească și transnistreană este considerată a fi insuficientă și necesită putere suplimentară pentru a spori efectul. Este vorba despre decretul președintelui rus, potrivit căruia vice-premierul guvernului rus Dmitrii Kozak a fost însărcinat cu atribuțiile reprezentantului special al Președintelui Federației Ruse privind dezvoltarea relațiilor comerciale și economice cu Republica Moldova. Această știre a generat o creștere a emoțiilor atât la Chișinău, cât și la Tiraspol. Aproape în unanimitate sunt de părere că D. Kozak nu a apărut din nou în zadar pe malurile Nistrului. Desigur, principalul motiv al întoarcerii a fost legat și asociat cu lucrarea pe care a introdus-o în urmă cu 15 ani în numele președintelui rus și în conformitate cu apelul oficial al conducerii Moldovei de atunci de a crea un model al sistemului general de stat al Moldovei și al Transnistriei în statul federal. După cum își amintește toată lumea, doar în ultimele minute, când grupurile avansate de sprijinire a președintelui rus au ajuns deja la Chișinău pentru a organiza vizita lui Vladimir Putin, președintele Republicii Moldova, Voronin, influențat de presiunea directă a Occidentului a refuzat să semneze proiectul Memorandumului deja parafat.

Acum, principalele așteptări pe cele două maluri ale Nistrului sunt legate de perspectivele „Memorandumului Kozak 2.0”. Puțini oameni iau în considerare schimbările realității și situației calitative diferite, care s-a dezvoltat până în prezent. Dar, printr-o analiză mai aprofundată, un astfel de decret incomprehensibil și dificil de explicat este pe deplin integrat în strategia generală a Rusiei în direcția regională – sau în lipsa acesteia.

Krasnoselski are o poziție clară privind numirea lui Dmitrii Kozak, trimisul special al președintelui Federației Ruse pentru relațiile comerciale și economice cu Republica Moldova: „Planul lui Kozak”, ținând cont de realitățile de astăzi, nu corespunde Constituției, legilor sau documentelor de reglementare subordonate ale aceleiași Republici Moldova. „Acum există multe probleme care trebuie abordate. În domeniul economiei, culturii, educației și sferei umanitare. Trebuie să începem cu asta. Toate problemele acumulate de zeci de ani trebuie rezolvate treptat. Acestea fac obiectul unor discuții și decizii. Nu este necesar să se urmărească planuri mari”, consideră șeful statului transnistrean. Rezultatul final al soluționării conflictului moldo-transnistrean, conform lui Vadim Krasnoselski, este în continuare independența și recunoașterea Republicii Moldovenești Nistrene.

Unii experți din Transnistria consideră că „este imposibil să intri de două ori în același râu”. „Mai mult de atât, pe Nistru, situația s-a schimbat mult în această perioadă. Moldova are noi obligații politice și economice față de Uniunea Europeană, legea din 2005 a fost adoptată, alături este o altă Ucraina, în Transnistria a avut loc un referendum”, a spus Yastrebchak. Prin urmare, probabilitatea apariției unui nou „plan Kozak”, astăzi, este destul de scăzută. În Republica Moldova cuvântul „federalizare” a devenit aproape abuziv. Cu toate acestea, noua față de reprezentare a intereselor rusești în regiune, cel mai probabil, înseamnă și unele schimbări în politica rusă în direcția moldovenească, transnistreană și ne putem aștepta la o toamnă fierbinte de negocieri a anului 2018.

În Transnistria, prezența economică a Rusiei ridică întrebări. În ciuda dorinței autorităților transnistrene de a alinia dezechilibrul imens în exportul mărfurilor transnistrene în Rusia și UE (direcția europeană este mult mai mare decât cea rusă), iar măsuri reciproce din partea rusă nu se observă, cu toate că multe dintre produsele transnistrene sunt cerute pe piața rusă. Motivul – lipsa deciziilor manageriale, proiecte care au fost demult prezentate încă lui D. Rogozin, și decizia neexecutată a conducerii ruse de a acorda Transnistriei împrumut. Pentru conducerea Transnistriei, cooperarea interdepartamentală între organele relevante din Rusia și Transnistria este extrem de dificilă astăzi; în ciuda documentelor semnate anterior, ele nu sunt executate, ceea ce înseamnă că Rusia nu are interes să coopereze cu autoritățile executive din Transnistria.

În Moldova, Moscova continuă să se bazeze pe I. Dodon, care contează exclusiv pe resursele rusești pentru a-și atinge obiectivele și nici nu utilizează resursele limitate pe care le are la dispoziția sa.

Nu putem să uităm de inacțiunea ambasadei ruse. Din diverse motive, ambasadorul rus F. Muhametșin nu participă întotdeauna la evenimentele de la Tiraspol în cinstea Zilei Rusiei, 9 mai – Ziua Victoriei, dar preferă societatea politicienilor moldoveni, un alt semn important pentru conducerea transnistreană. Acum conducerea Transnistriei trebuie doar să monitorizeze cu atenție acțiunile noului ambasador al Rusiei în Moldova. Poate că va avea mai mult timp în programul său pentru a participa la evenimentele din Transnistria.

Astfel, în data de 28 iulie, în Transnistria, au avut loc evenimente solemne a zilei introducerii grupurilor de menținere a păcii în Zona de Securitate. Transnistria sărbătorește cea de-a 26-a aniversare a operațiunii de menținere a păcii pe Nistru. În discursul său de la reuniune Vadim Krasnoselski a spus: „Noi toți am ajuns la concluzia că, în 26 de ani, pacificatorul  moldovean, rus și transnistrean au demonstrat viabilitatea acestei operațiuni, pentru a menține pacea în țara noastră. În acest timp, nici un soldat nu a fost ucis în îndeplinirea îndatoririlor sale, iar copiii nu au auzit explozii. Și, destul de ciudat, după ce și-au dovedit valoarea, militarii ruși de menținere a păcii simt acum o mare presiune din afară”. Vadim Krasnoselski a reamintit recentele rezoluții ale Adunării Generale a ONU și APCE privind retragerea trupelor ruse din Transnistria și înlocuirea formatului actual al operațiunii de menținere a păcii în misiune de observatori civili. Șeful Transnistriei consideră că în acțiunile parlamentarilor moldoveni nu este nici o senzație: „Dacă ne uităm atent la evenimentele care au loc în țara vecină în ultimii doi ani, vom vedea că decizia Parlamentului este în deplină concordanță cu strategia lor. Aceasta este regula obișnuită a statului vecin. Încearcă să împingă Rusia cu puterea „moale”, pentru că cu „forța”, desigur, nu poate. Personal pentru mine, totul este transparent și ușor de înțeles”. Vadim Krasnoselski a declarat că singurii garanți de pace de pe malul Nistrului sunt pacificatorii ruși.

De asemenea, la miting, la arcul „Binecuvântații pacificatori”, a participat interimarul însărcinat cu afaceri a F. Ruse în R. Moldova, Roman Romanov, care a citit salutările făcute de ministrul adjunct al Afacerilor Externe al Federației Ruse, Grigorii Karasin, unde a fost exprimată poziția Rusiei: „În toți acești ani misiunea dvs. a confirmat că actualul format al operațiunii de menținere a păcii este cel mai eficient. Operațiunea este recunoscută de comunitatea internațională drept cea mai reușită și viabilă. În ciuda recentelor încercări de a discredita mecanismele existente de asigurare a stabilității în regiune, este important să ne amintim că prezența forțelor comune de menținere a păcii cu participarea contingentelor din Rusia, Moldova și Transnistria creează în mod obiectiv condițiile necesare a unui dialog politic între părțile implicate în conflict și dezvoltarea unei soluții reciproc acceptabile”.

În procesul de negociere, situația este, de asemenea, complicată. Este practic imposibil să găsești în ultima perioadă o inițiativă de negociere rusă, cu excepția proiectului de acord privind garanțiile. Se creează impresia că Moscova evită participarea la procesul de negociere, de la îndeplinirea reală a funcțiilor intermediare și de garantare. Nu putem decât să regretăm faptul că toate cele mai recente acorduri ale procesului de negociere au fost semnate fără participarea părții ruse ca garant și intermediar. Diplomația rusă are oportunități ample de a convinge Chișinăul și Tiraspolul de lipsa de speranță a acestei abordări. Reprezentanții ruși participă pasiv la contactele sectoriale dintre Moldova și Transnistria. Nu există nici o sferă în care Moscova ar încerca să-și asume un rol activ, în timp ce alte entități implicate nu stau la o parte – chiar și ucrainenii și-au făcut ofertele de transport rutier. Pe lângă reducerea rolului Rusiei în procesele regionale, există și o componentă pragmatică: în cazul în care Moldova introduce restricții privind importul de medicamente în Transnistria, furnizorii ruși de produse farmaceutice pot suferi. Dar, acest lucru nu pare să deranjeze  reprezentanții ruși.

Partea rusă nu a venit cu nici o inițiativă de a organiza întâlniri pe platformele rusești. În ansamblu, acest lucru reduce brusc stabilitatea părții transnistrene. De exemplu, în ultimii ani a crescut dramatic presiunea asupra Transnistriei în domeniul drepturilor omului, pe termen lung, această presiune va continua să crească, atât asupra Tiraspolului cât și asupra Moscovei (probabil – prin intermediul instrumentelor Curții Europene a Drepturilor Omului). Dar, Moscova acționează în mod pasiv, în loc să utilizeze resursele Ombudsmanului, cu care Ombudsmanul transnistrean a semnat un acord de cooperare.

Odată cu alegerea președintelui pro-rus Igor Dodon, se pare că pentru Transnistria, perspectivele posibilelor acorduri s-au reînnoit, însă situația reală este diferită:

  1. Speranța de a crea o atmosferă pozitivă de încredere între Chișinău și Tiraspol, legată de personalitatea lui Igor Dodon, a ajuns la zero. Dodon nu a fost în stare să se opună rundei de măsuri anti-transnistrene. În plus, el a fost exclus din procesul de negociere dintre părți. În Rusia, se pare că acest lucru este înțeles, dar se conștientizează faptul că, în prezent, în afară de Dodon, Moscova nu are nici o alternativă reală în Moldova. Din toate relele pe care Moldova le-ar putea demonstra Rusiei, Dodon s-a dovedit a fi cel mai mic.
  2. Ceea ce Dodon nu a reușit să facă la nivel local, se pare că va trebui să fie pus în aplicare la nivel regional de reprezentantul special al Rusiei, Dmitrii Kozak. Orice discuție despre posibilitățile unui aranjament federal în Transnistria, este torpilată cu atenție. Nerecunoașterea politică a Transnistriei permite elitelor locale „Sheriff” să dețină ferm puterea asupra populației. Chiar și acum, după numirea lui Kozak în calitate de reprezentant special pentru Moldova, experții pro-guvernamentali locali s-au grăbit să întoarcă atenția populației de la posibila reluare a „planului Kozak”. De fapt, nu poate fi exclusă o variantă federală a evoluției evenimentelor, dar sunt convins că autoritățile transnistrene vor rezista mult timp la propunerile Rusiei.
  3. Transnistrenii nu simt nici un interes deosebit față de Dodon – în Transnistria nimeni nu îl consideră președinte.

Astăzi, retorica oficială și practică a existenței separate a Moldovei cu Transnistria afectează în mod serios starea de spirit a Transnistriei, dar dacă ne vom uita din cealaltă parte, în ultimii ani tot mai mulți oameni, fie că sunt forțați, fie benevol dobândesc cetățenia Moldovei, deoarece aceasta deschide un regim fără vize în Europa.

Ambiguitatea situației este legată de faptul că Tiraspolul ar fi gata să facă concesii dacă ar putea să negocieze pentru sine cele mai favorabile condiții într-o Moldovă federală. O altă întrebare este că nu pare să existe nimeni care să negocieze astăzi interesele poporului transnistrean. Elita de la putere este reprezentată de o singură forță politică „Sheriff”, ale cărui interese principale sunt în majoritate economice și, în ultimă instanță, sunt legate de nevoile populației transnistrene.

Între timp, în Moldova, de asemenea,  există o frică de a vorbi despre federație. Nu se știe de ce se tem mai mult reprezentanții blocului liberal din Moldova: federalizarea țării sau victoria partidului lui Dodon în viitoarele alegeri parlamentare. Deci, de ce forța politică dominantă din Moldova evită să vorbească despre federație? Primul și principalul motiv este reticența R. Moldova de a întări cooperarea cu Rusia în detrimentul intereselor și angajamentelor sale europene. Prietenia cu Moscova va  îndepărta de Moldova donatorii străini care acordă asistență financiară.

Uniunea Moldovei cu Transnistria va duce în mod inevitabil la întărirea factorului pro-rus în Moldova. Vorbitorii ruși care trăiesc pe malul drept al Nistrului își pot aminti cum drepturile lor au fost discriminate în ultimele două decenii. Își vor aminti de închiderea școlilor pentru ruși, deportarea jurnaliștilor și diplomaților ruși, dar mai ales de decizia Curții Constituționale a R. Moldova privind excluderea limbii ruse din limbile comunității interetnice.

Astăzi, reticența și a Moldovei și a Transnistriei pentru rezolvarea conflictului poate fi urmărită în acțiunile autorităților din Moldova și Transnistria, iar în curând toate ședințele și deciziile lor vor avea un caracter haotic și nu vor fi în stare să se apropie de acțiunile reale pe problema moldo-transnistreană. Atitudinea Rusiei, atât pentru Dodon, cât și pentru Krasnoselski, în prezent nu este consecventă. Înșiși transnistrenii consideră că atitudinea prezentă a Kremlinului față de populație este una haotică și nesistematică. Condițiile enumerate arată că Rusia nu va schimba situația de pe Nistru, ci se va retrage de la rezolvarea acesteia, ceea ce este foarte de nedorit pentru statutul politic a lui I. Dodon și V. Krasnoselski.

 

Жители Приднестровья последние два года наблюдают насколько часто бывает в Кремле Игорь Додон и насколько непродуктивные отношения Вадима Красносельского с Москвой. Отсюда встает наводящий вопрос: а кого поддерживает больше Россия Президента Молдавии И. Додона или Президента непризнанного Приднестровья В.Красноселського? Так население правого и левого берега Днестра систематически видят на экранах телевизоров рукопожатия И.Додона и В.Путина, а на Приднестровских телеканалах показывают мероприятия проходимые в Приднестровье, на которых пропагандируют  большую любовь народа к Российской Федерации.

Так при встречах Игоря Додона в Кремле с Президентом России Владимиром Путиным обсуждается весь спектр двусторонних отношений и региональная ситуация, в том числе в сфере безопасности. Говорят они о развитии торгово-экономического сотрудничества между Молдавией и Россией. Путин считает продвижением, что назначил нового спецпредставителя по этим вопросом Дмитрия Козака. А И. Додон систематически благодарит В. Путина за поддержку в решениях по упрощению молдавского экспорта в Россию и в том, что касается положения молдавских трудовых мигрантов. Так же решают они вопрос молдавско-приднестровского урегулирования. Додон хвалится последними шагами в разрешении противоречий между Молдавией и Приднестровьем и уверяет Москву в необходимости продолжить ему контакты с руководством Приднестровья. Президент Молдавии отмечает сейчас значимость миротворческой операции и её многолетнюю эффективность на берегах Днестра. Сделанные с высоких трибун однобокие заявления, не соответствуют положению дел, касающегося миротворческой операции в Молдове, и являются частью внутриполитической борьбы и позиционирования в контексте предстоящих парламентских выборов в Молдавии.

Додон просит у Путина  безвозмездно передать технику российского производства для нужд молдавских городов и крупных населенных пунктов. «Рассчитываю на то, что в ближайшие месяцы эта помощь от Российской Федерации начнёт поступать в молдавские населенные пункты», — заявил Додон. Президенты России и Молдовы  отмечают качественное улучшение двусторонних отношений и договорились предпринять дополнительные усилия в развитие дружбы и взаимовыгодного сотрудничества. «Заверил президента России, что никаким политическим силам не удастся дискредитировать отношения дружбы и братства между нашими народами, ни в настоящее время, ни в будущем», — заявил после встречи с В.Путиным молдавский Президент.

Но в своих заявлениях в Молдове И.Додон выражает намерение проводить «сбалансированную внешнюю политику открытости к сотрудничеству с Западом и Востоком». «Мы хотим дружить со всеми, но не хотим, чтобы нас использовали геополитически против кого-то. Дружить с Западом против России мы не намерены, это моя позиция. И несмотря на то, что внутри страны есть пока что правительство и парламентское большинство, которое думает, может быть, иначе, но через несколько месяцев у нас выборы, ситуация поменяется», — уверил Путина Додон.

Подобные встречи Додона с Путиным даем ему серьезную возможность для контроля ситуации в Приднестровье, решение молдо-приднестровского конфликта может стать для Додона важным аргументом для получения доверия молдавского населения. А Приднестровское население если не видит поддержки России, то может пойти на шаг объединения с Молдовой, где еще свое слово скажет Д.Козак –спецпредставитель России в Молдове. Убедив Путина, что надо решить Приднестровский конфликт, то можно тогда раз и на всегда поставить точку в данном вопросе.

Но интересная позиция Игоря Додона в том, что бы не терять связи с западом, где он предлагает разработать Концепцию постоянного нейтралитета Молдавии и добиться закрепления молдавского нейтралитета на международном уровне. «Концепция статуса постоянного нейтралитета Республики Молдова — это документ, отражающий единый подход и комплексное представление о месте и роли страны в системе международных отношений и региональной безопасности. Основные цели и задачи концепции — защита многонационального характера молдавского государства, укрепление территориальной целостности и неприкосновенности внешних границ, содействие в завершении процесса вывода иностранных войск с территории Республики Молдова, обеспечение стабильных условий для устойчивого и долгосрочного экономического развития страны», — подчеркнул Додон.

В том, что касается вывода российских войск, обеспечивающих мир в Приднестровье, Додон рассчитывает на помощь Украины — «близкого и дружественного соседа» Молдавии. В пункте, посвященном России, Додон тоже прямо намекает на вывод российских войск из ПМР, увязывая это вслед за другими представителями молдавского руководства с темой нейтралитета Молдавии, который, по мнению официального Кишинева, якобы нарушается российским присутствием на Днестре. «Мы выражаем уверенность в том, что Россия поддержит волеизъявление молдавского народа относительно сохранения и укрепления нейтрального статуса своего государства и предпримет все необходимые шаги для того, чтобы постоянный нейтралитет Молдовы соответствовал в полной мере международным требованиям и соглашениям», — пишет в этой связи Додон.

Молдавия, по его словам, не должна вовлекаться в «эфемерное противостояние Восток — Запад». Говоря об отношениях с Москвой, Додон отметил, что «Россия — надежный партнер молдавского государства и молдавского народа не только в историческом прошлом, но и в настоящем, и в будущем». Евросоюз для Молдавии, по его словам, — «естественный стратегический партнер во всех областях жизни государства и общества». При этом Соглашение об ассоциации с ЕС, которое Додон еще недавно обещал денонсировать, теперь, по его словам, открывает «возможность проведения необходимых внутренних реформ в Республике Молдова». А США, по словам Додона, всегда помогали Молдавии и «стремились способствовать созданию реальных предпосылок в обеспечении стабильного и безопасного будущего для молдавского государства и его граждан».

Если сравнить, то Додон пошагово идет путем прежнего молдавского «партнера Москвы» — лидера коммунистов Владимира Воронина. Придя к власти на пророссийских лозунгах, тот сначала перешел к политике «многовекторности», а затем и к откровенно антироссийской политике и требованиям ухода России из Приднестровья. В 2007—2008 гг. Воронин даже выдвинул инициативу, которую сейчас буквально повторяет Додон, — принять Концепцию постоянного нейтралитета и закрепить молдавский нейтралитет на международном уровне. Правда, ничего из этого он так и не реализовал.

Интересно будет посмотреть на поведение Игоря Додона когда к нему прилетит Д.Козак  с планом для урегулирования Приднестровского конфликта? Наверное, тоже развернет российский самолет на 180 градусов…

Иногда складывается впечатление, что «грабли» как стандартный инструмент российской политики на молдавском и приднестровском направлении считается недостаточным, и требуются дополнительные силы  для того, чтобы усилить эффект. Речь идет об указе Президента Российской Федерации, согласно которому на вице-премьера российского правительства Дмитрия Козака возложено исполнение обязанностей специального представителя президента Российской Федерации по развитию торгово-экономических отношений с Республикой Молдова. Эта новость породила всплеск эмоций и в Кишиневе и в Тирасполе. Практически все были едины во мнении о том, что Д. Козак не зря появляется вновь на берегах Днестра. Естественно, что основная причина возвращения связывалась и связывается с той работой, которая ввелась им 15 лет назад по поручению президента России и в соответствии с официальным обращением тогдашнего руководства Молдавии по созданию модели общего государственного устройства Молдавии и Приднестровья в рамках федеративного государства. Как все помнят, лишь в последние минуты, когда передовые группы обеспечения российского президента уже прибыли в Кишинев для организации визита В. Путина, молдавский президент Воронин уступил прямому давлению Запада и уступил, отказавшись от подписания уже парафированного проекта Меморандума.

Сейчас, основные ожидания на двух берегах Днестра связаны с перспективами «Меморандума Козака 2.0».  Мало кто учитывает изменения реалий и качественно иную ситуацию, которая сложилась к настоящему времени. Но при более внимательном рассмотрении даже такой непонятный и труднообъяснимый указ вполне встраивается в общую стратегию России на региональном направлении — или в отсутствие таковой.

Красносельский имеет свою четкую позицию по поводу назначения спецпредставителем Президента РФ по торгово-экономическим отношениям с Молдовой Дмитрия Козака: «план Козака» с учетом сегодняшних реалий не соответствует ни Конституции, ни законам, ни подзаконным нормативным документам той же Молдовы. «Сейчас существует масса проблем, которые надо решать. В области экономики, культуры, образования и гуманитарной сферы. С этого надо начинать. Все копившиеся десятилетиями проблемы надо решать постепенно. Они подлежат обсуждению и решению. Не обязательно гнаться за какими-то большими планами», – считает глава приднестровского государства. Конечным итогом урегулирования молдо-приднестровского конфликта, по словам Вадима Красносельского, по-прежнему является независимая и признанная Приднестровская Молдавская Республика.

Некоторые эксперты в Приднестровье считают, что «войти дважды в одну и ту же реку нельзя». «Тем более, на Днестре ситуация за это время сильно изменилась. У Молдовы есть новые политические и экономические обязательства перед Евросоюзом, принят закон 2005 года, рядом другая Украина, в Приднестровье прошел референдум», – отмечает Ястребчак. Поэтому вероятность появления нового «плана Козака» сегодня достаточно низкая. В самой Молдове слово «федерализация» стало уже чуть ли не ругательным.  Однако, как бы то ни было, новое лицо, представляющее интересы России в регионе, по всей видимости, означает и определенные перемены в политике РФ как на молдавском, так и на приднестровском направлении и стоит ожидать горячую переговорную осень 2018 года.

В Приднестровье экономическое присутствие России также вызывает вопросы. Несмотря на стремление приднестровских властей выровнять огромный дисбаланс в экспорте приднестровских товаров в Россию и Евросоюз (Европейское направление значительно превышает российское), ответных шагов с российской стороны не наблюдается, хотя многие приднестровские товары востребованы российским рынком. Причина — отсутствие управленческих решений, проекты которых давно представлены ещё Д.Рогозину, а также так и не исполненное решение российского руководства о предоставлении Приднестровью стабилизационного кредита. Для руководства Приднестровья сегодня крайне затруднено межведомственное сотрудничество между профильными органами России и Приднестровья, даже несмотря на подписанные ранее документы они не исполняются, значит Россия не имеет интереса к сотрудничеству с органами исполнительной власти Приднестровья.

В Молдавии Москва по-прежнему делает ставку на И. Додона, который рассчитывает исключительно на российские ресурсы в достижении своих целей и не использующего даже те ограниченные ресурсы, которые есть в его распоряжении.

Не можем не вспомнить про бездействие российского посольства. По разным причинам российский посол Ф. Мухаметшина не всегда посещает мероприятия в Тирасполе в честь Дня России, 9 Мая – Дня Победы, а предпочитает общество молдавских политиков, что является еще одним важным знаком для Приднестровского руководства. Теперь руководству Приднестровья остается лишь внимательно наблюдать за действиями нового посла России в Молдавии. Возможно, у него в графике будет больше времени посещать мероприятия в Приднестровье.

Так 28 июля в Приднестровье проходили торжественные мероприятия ко Дню ввода миротворцев в Зону безопасности. Приднестровье отмечает 26-летие миротворческой операции на Днестре.  В своём выступлении на митинге Вадим Красносельский подчеркнул: «Все мы приходим к выводу, что за 26 лет миротворец и российский, и приднестровский, и молдавский доказали состоятельность этой операции, сохраняя мир на нашей земле. За это время здесь при исполнении служебного долга не погиб ни один военнослужащий, а дети не слышали взрывов. И, что странно, именно доказав свою состоятельность, миротворцы России сегодня чувствуют на себе большое давление извне». Вадим  Красносельский напомнил о недавних резолюциях Генассамблеи ООН и ПАСЕ о выводе российских войск из Приднестровья и замены нынешнего формата миротворческой операции на миссию гражданских наблюдателей. Глава Приднестровья считает, что в действиях молдавских законодателей нет никакой сенсации: «Если мы внимательно посмотрим на события, которые происходят в соседнем государстве последние два года, то увидим, что решение Парламента полностью соответствует их стратегии. Это обычное нормотворчество соседнего государства. Вытеснить Россию стараются мягкой силой, потому что «твердой», конечно, не получится. Лично для меня всё прозрачно и понятно». Вадим Красносельский констатировал, что единственным гарантом мира на берегах Днестра остаются российские миротворцы.

Также на митинге у арки «Блаженны миротворцы» выступил временный поверенный в делах России в Молдове Роман Романов, который зачитал поздравление миротворцам от замглавы МИД РФ Григория Карасина, где высказана позиция России: «За все эти годы ваша миссия подтвердила, что нынешний формат миротворческой операции является самым эффективным. Операция по достоинству признана международным сообществом, как самая успешная и жизнеспособная. Несмотря на участившиеся в последнее время попытки дискредитировать действующие механизмы обеспечения стабильности в регионе, важно помнить, что присутствие Совместных миротворческих сил с участием контингентов России, Молдавии и Приднестровья объективно создаёт необходимые условия для политического диалога сторон в конфликте и разработки взаимоприемлемого варианта урегулирования».

В переговорном процессе ситуация также сложная. Практически невозможно найти ни одной российской переговорной инициативы за последнее время, за исключением проекта соглашения о гарантиях. Складывается впечатление, что Москва самоустраняется от участия в переговорном процессе, от реального выполнения посреднических и гарантийных функций. Не может не вызывать сожаления тот факт, что все последние договоренности переговорного процесса подписаны без участия российской стороны как гаранта и посредника. У российской дипломатии есть достаточно возможностей для того, чтобы убедить Кишинев и Тирасполь в бесперспективности такого подхода. Российские представители пассивно участвуют в отраслевых контактах между Молдавией и Приднестровьем. Нет ни одной сферы, где Москва постаралась бы проявить активное участие, в то время другие вовлеченные субъекты не остаются в стороне — даже украинцы вносили свои предложения по автотранспорту. Помимо снижения роли России в региональных процессах, есть и прагматическая составляющая: в случае введения Молдавией ограничений на ввоз в Приднестровье медпрепаратов могут пострадать российские поставщики фармпродукции. Но и это, похоже, не особо беспокоит российских представителей.

Российская сторона так и не выступила ни с одной инициативой по организации встреч на российских площадках. В целом это резко снижает устойчивость приднестровской стороны к возрастающему давлению. К примеру, в последнее время резко возросло давление на Приднестровье по правозащитной проблематике, в перспективе это давление будет нарастать как на Тирасполь, так и на Москву (вполне возможно — через инструментарий Европейского суда по правам человека). Но и здесь Москва действует пассивно, вместо того, чтобы задействовать ресурсы Уполномоченного по правам человека, с которым у приднестровского омбудсмена есть подписанные соглашения о сотрудничестве.

С выбором пророссийского президента Игоря Додона, казалось бы для Приднестровья, вновь замаячили перспективы возможных договоренностей, но реальная ситуация иная:

  1. Надежды на установление позитивной атмосферы доверия между Кишиневом и Тирасполем, связанные с личностью Игоря Додона сошли на нет. Додон не сумел ничего противопоставить новому витку антиприднестровских мер. Помимо этого, он фактически был исключен из переговорного процесса между сторонами. В России, кажется, это тоже понимают, но там прекрасно осознают и то, что на текущий момент, кроме Додона, у Москвы нет реальных альтернатив в Молдове. Из всех зол, которые РМ могла продемонстрировать России, Додон оказался меньшим.
  2. То, что Додону не удалось сделать на местном уровне, видимо, придется осуществлять уже на уровне региональном спецпредставителю России Дмитрию Козаку. Дело в том, что любые разговоры о возможностях федеративного устройства в Приднестровье тщательно торпедируются. Политическая непризнанность Приднестровья позволяет местным элитам – «Шериф» крепко удерживать власть над населением. Вот и сейчас, после назначения Козака спецпредставителем по Молдове, местные провластные эксперты поспешили максимально отвести внимание населения от возможного возобновления «плана Козака». В действительности федеративный вариант развития событий исключать нельзя, но, уверен, что приднестровские власти будут долго сопротивляться предложениям России.
  3. Особого интереса к Додону приднестровцы также не испытывают – в Приднестровье никто его не считает своим президентом.

Сегодня на настроения приднестровцев серьезно влияет официальная риторика и практика раздельного существования Молдовы с Приднестровьем, но если посмотреть с другой стороны, то в последние годы все больше людей, кто вынужденно, кто по собственной инициативе, приобретает гражданство Молдовы, поскольку оно открывает безвизовый доступ в Европу.

Неоднозначность ситуации связана с тем, что Тирасполь, возможно, и был бы готов идти на уступки, если бы мог выторговать для себя наиболее выгодные условия в федеративной Молдове. Другой вопрос, что торговаться за интересы приднестровцев сегодня, кажется, некому. Властная элита представлена одной-единственной политической силой – «Шериф», главные интересы которой носят по большей части экономический характер и в последнюю очередь связаны с нуждами Приднестровского населения.

Тем временем в Молдове также боятся говорить о федерации. Неизвестно, чего больше боятся представители либерального блока в Молдове: федерализации страны или победы партии Додона на предстоящих парламентских выборах. Так почему же правящая в Молдове политическая сила избегает разговоров о федерации? Первая и главная причина связана с нежеланием РМ укреплять сотрудничество с Россией в ущерб ее европейским интересам и обязательствам. Дружба с Москвой отвернет от Молдовы иностранных доноров, оказывающих ей финансовую помощь.

Союз Молдовы с Приднестровьем неизбежно приведет к усилению пророссийского фактора в самой Молдове. Русскоговорящие, проживающие на правом берегу Днестра, могут вспомнить о том, как за последние два десятилетия их права всячески дискриминировались. Вспомнят и о закрытии школ для русских, и о депортации российских журналистов и дипломатов, но особенно припомнят решение Конституционного суда РМ об исключении русского языка из числа языков межнационального общения.

Сегодня нежелание и Молдовы, и Приднестровья решать конфликт можно сильно проследить в действиях органов власти Молдовы и Приднестровья и в ближайшее время все встречи и решения их будут носить хаотический характер и по-прежнему никак не смогут приблизиться к реальным действиям на молдо-приднестровском направлении. Отношение России и к Додону и к Красносельскому сегодня не однозначны. Сами же приднестровцы расценивают сегодняшнее отношение Кремля к населению как хаотичное, и бессистемное. Перечисленные предпосылки показывают, что Россия не будет изменять ситуацию на Днестре, а самоустраниться от ее решения, что очень нежелательно для политического статуса и И.Додона и В.Красносельского.