Care ar putea fi consecințele reformelor constituționale în FR pentru Republica Moldova și Ucraina? Indiferent de faptul că sunt evidente schimbările, la capitolul dat la moment nu s-au dat prea mult cu părerea analiștii. Probabil, toți sunt în așteptarea zilei de 22 aprilie curent, în care în Federația Rusă este programată desfășurarea plebiscitului la subiectul dat. Cu toate că, puțin probabil, cineva mai are îndoială în rezultatele acestuia.
Cu atât mai mult e necesar de a identifica careva direcții, în care ar putea evolua actuala politică a Kremlinului vis-a-vis de Ucraina și Republica Moldova. La moment dispunem de materialele publicate de Regional Trend Analitics la 11.03.2020 – ”Ce ar însemna modificările constituționale în Rusia pentru Moldova și Ucraina” și ”România va asista consolidarea relațiilor RM cu NATO”, semnate, respectiv, de Anton Șveț și Vladimir Rotari – care, indiferent de prioritățile proprii, deschid și un panou faptologic. În special declarația din preambul – potrivit căreia ”consolidarea puterii statale în Rusia este condiționată de conștientizarea amenințărilor asupra propriilor interese în spațiul postsovietic, în special în Ucraina și Republica Moldova”.
Rezultatele pozitive, care neapărat vor fi fixate la plebiscitul din 22 aprilie, ar însemna că actualul lider de la Kremlin o se dețină postul actual, dacă îi va permite sănătatea, următorii l6 ani. Concomitent, împuternicirile președintelui FR în sfera relațiilor externe vor fi mult extinse, în primul rând din contul celor de care beneficia anterior președintele guvernului. De facto, modificările preconizate o să-i permită lui V. Putin să gestioneze politica Rusiei în spațiul post-sovietic în regim ”manual”. Anterior, mai multe probleme erau gestionate de reprezentanții guvernului, structurilor de securitate, business. De Republica Moldova erau preocupate persoane din guvern, Ministerul de Externe, președintele Băncii de Economii – German Gref, fiul Procurorului General al FR – Igor Ceaica. Acest model, care s-a format de a lungul evenimentelor, este considerat ineficient și va fi demolat. De azi înainte toate pârghiile vor fi concentrate în administrația Președintelui și controlate personal de V. Putin. Putin o să-și asume responsabilitatea personală pentru crearea ”centurii de bună vecinătate”, fenomen chemat să asigure dezvoltarea securizată a țării pentru o perspectivă nelimitată. Unele acțiuni, la care s-a recurs la Kiev și la Chișinău, Anton Șveț le consideră suficiente pentru a considera că și liderii acestor state sunt dispuși pentru a formula atât un dialog cu Rusia, cât și a transforma actualele relații în unele mai stabile, mai echilibrate. Întrunirea din 11 martie curent a lui Dmitrii Kozac cu șeful Cancelariei Președintelui Ucrainei Andrei Ermac ar fi demonstrat disponibilitatea părților de a reduce din caracterul tensionat al relațiilor bilaterale. Se presupune că, pe viitor, tratativele vor fi purtate în exclusivitate de reprezentanții președintelui. Subiectul discutat actualmente – schimbul prizonierilor – va fi substituit de probleme principiale cum ar fi încetarea focului; armistițiul stabil și durabil; relansarea relațiilor economice bilaterale. Respectiv este așteptată sporirea atenției către problemele existente în relațiile Moscovei cu Moldova. Moscova categoric ar fi nemulțumită de actualul său rol pe dimensiunea dată. Nici așa factor important, cum este formarea guvernului socialist la Chișinău, nu permite a concluziona că Rusia își consolidează influența în această republică postsovietică, nu mai vorbind de o influență determinantă asupra proceselor regionale. ”Ba mai mult – consideră A. Șveț – situația politică internă și contextul geopolitic l-ar fi constrâns pe Igor Dodon a revizui radical bazele doctrinale ale programului de guvernare a PSRM și a lui ca președinte, conservând axa puterilor precedente de colaborare cu NATO, SUA, FMI, și a executa obligațiunile condiționate de Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană”. Ceva timp în urmă președintele RM s-a pronunțat pentru evacuarea din Moldova a trupelor militare și armamentului rusesc, aflate în republică, iar Parlamentul RM, indiferent de conturarea coaliției socialiștilor și democraților, nu a fost capabil a vota pozitiv legea privind statutul neutru permanent al RM, fenomen care s-a tratat de către Dodon și PSRM drept un gest respectuos față de Rusia și ca o precondiție la soluționarea diferendului nistrean. În opinia lui A. Șveț, ”Moscova consideră necesar a evita pe viitor greșelile comise și a consolida instrumentele și canalele de influență asupra Moldovei, nu în ultimul rând prin implicarea regiunii transnistrene”. Într-un timp apropiat Moldova va simți modificarea abordărilor și ”puterea noilor îmbrățișări”. Igor Dodon ar putea deveni doar un instrument temporar, căruia i se atribuie misiunea de consolidare a prezenței Federației Ruse în Moldova. Odată cu soluționarea acestei probleme, ar putea fi operată modificarea formulei de guvernare și schimbarea liderului în Moldova. Autorul consideră că și timpul implementării noilor mecanisme pe dimensiunea moldovenească ar fi fost selectat potrivit. SUA sunt concentrate la propriile interese, iar în toiul campaniei electorale nu se vor implica în problemele unei regiuni în care nu are interese dominante. UE este în stare de reformare, condiționată de consecințele Brexitului, și împovărată de problemele provocate de valul de migranți și răcirea relațiilor cu Ankara. Astfel, Chișinăul ar putea rămâne unu la unu cu Moscova. În aceste condiții, Rusia ar fi predispusă să restabilească rapid influența sa în Moldova și Ucraina, consolidând securitatea sa, și protejând moștenirea lui V. Putin.
Pornind de la aceleași evenimente, o altă abordare demonstrează Vladimir Rotari, în materialul ”România va asista consolidarea relațiilor RM cu NATO”. ”Ultimele luni, scrie Rotari, atenția politicilor și populației ar fi fost dominată de dinamica luptei politice, de războaiele petroliere, de epidemia coranavirusului, și le-a scăpat evenimentele ce se desfășoară pe perimetrul extern al politicii moldovenești”. În opinia autorului, consecințele acestora vor fi mult mai dure comparativ cu cele generate de redistribuirea portofoliilor de miniștri și a torentelor financiare. După înlăturarea de la putere a lui V. Plahotniuc, una din principalele intrigi ale politicii externe a RM a devenit soarta procesului de aderare a republicii la NATO. Rotari consideră că pe timpul aflării PDM la putere, această aderare se efectua cu o viteză esențială. Fenomenul ar fi avut o explicație clară – relațiile bune cu NATO asigurau legitimitatea națională și internațională regimului lui Plahotniuc.
Odată cu accederea la putere a PSRM în iunie 2019, unii analiști considerau posibilă schimbarea radicală a vectorului politic extern, lucru condiționat de prevederile programului socialiștilor de a întrerupe relațiile cu Blocul Nord-Atlantic. Apoi a urmat diversificarea relațiilor militare externe (vizita lui Serghei Șoigu, ministrul apărării al FR), lucru care ar părea că poate periclita serios eforturile proNATO a Chișinăului. Însă nu a fost să fie. Au urmat declarațiile lui Victor Gaiciuc, Ministrul apărării al RM, referitoare la continuarea relațiilor cu NATO și la aprecierea înaltă a acestora. Promovarea în octombrie 2019 lui Mircea Geoană la funcția de adjunct a Secretarului General a NATO a fost apreciată de unii analiști drept o oportunitate esențială pentru a consolida direcția Republicii Moldova în politica Blocului, care în condițiile rivalităților FR și SUA în RM, ar putea deveni pe viitor o direcție de perspectivă. În ultimul timp M. Geoană a avut două întâlniri cu factorii de decizie din RM – cu Gheorghe Leucă, secretar de stat la MAEIE și apoi cu Aurel Ciocoi, ministrul de externe și integrare europeană. S-au definitivat prioritățile colaborării cu Alianța pentru perioada anilor 2020-2022 în dimensiunile noului plan individual de acțiuni, care prevede și participarea Blocului la reformarea și modernizarea forțelor armate ale RM. Această metamorfoză a politicii partidului, care nu demult se manifesta ca un adversar consecvent al Blocului Nord Atlantic, ar putea avea următoarea explicație. Pentru a evita izolarea politică, I. Dodon recurge la promovarea cursului de apropiere cu NATO. Posibil, că nevotarea legii referitor la ”neutralitatea permanentă” face parte din același șir de măsuri, consacrate consolidării relațiilor cu Occidentul. Din același coș ar putea face parte și declarațiile conducerii RM referitoare la solicitarea RM de a fi evacuate din țară trupele și armamentul rusesc.
Astfel, pornind de la faptul că, odată cu activizarea Moscovei, Chișinăul face promisiuni și Bruxelles-ului, am putea presupune că această dualitate este absolut condiționată de situația preelectorală. Nu se exclude că, după alegeri, în caz că Dodon obține mandatul secund, relațiile cu Estul ar putea suferi schimbări negative. Moscova va opri curtoazia Chișinăului față de NATO, impunând propria agendă. Este doar o presupunere, însă nu lipsită de anumite baze. Noul reprezentant al lui V. Putin – Dmitrii Kozac – deja a complicat situația în procesul de reglementare a conflictului în Ucraina, lansând noi condiții. El a cerut ca Kievul să accepte atribuirea statutului de ”parte egală la negocieri” ”republicilor” secesioniste. Și, cum se vede, Kievul ar putea accepta. Ultimul an Chișinăul s-a poziționat destul de dur în raport cu regimul secesionist transnistrean. Vom vedea ce a fost această poziție dură – o politică bine argumentată și gândită a conducerii de la Chișinău, sau un element al aceleiași campanii preelectorale, coordonate cu Moscova. Vom vedea, dar nu prea sunt argumente în favoarea opiniei potrivit căreia Chișinăul ar fi consecutiv în politica sa proeuropeană și pro NATO. Mai degrabă am putea identifica factori care ar demonstra dependența actualei puteri de Moscova, și, respectiv, predispunerea de a merge pe axa estică, pierzând perspectiva europeană.