În regiunea transnistreană se apropie alegerile în parlamentul local, care vor decurge într-o situaţie ce mult diferă de cele precedente. Pentru prima dată de la autoproclamare, regimul se confruntă cu o dilemă reală la capitolul axa orientării externe. Pe întreagă perioadă precedentă Tiraspolul, îmbina destul de eficient relaţiile masive comerciale cu Occidentul, rămînînd „fragmentul devotat” al „lumii ruseşti”. Moscova benefiacia de această dualitate a situaţiei din plin: spăla mai profund creierii populaţiei Rusiei prin sintagma „apărării conaţionalilor oriunde unde sunt aceştia”. Ratingul de 90% al lui Putin, nu în ultimul rînd, s-a format şi pe aceste meleaguri. Putin consolida prezenţa şi capacităţile militare în imediata apropiere a blocului Nord-Atlantic, fără a provoca nemulţumirea acestuia. În sfîrşit, dispunea de un spectru extins de instrumente pentru a influenţa eficient politicile de la Kiev şi Chişinău.
Evenimentele din Ucraina din 2014 au deteriorat puternic construcţia respectivă, iar semnarea Acordului de asociere de către Chişinău, au dat-o peste cap completamente. Probabil, pentru prima dată în faţa Moscovei a apărut posibilitatea minimalizării (dacă nu pierderii definitive) a perspectivelor de a obţine în sfîrşit controlul eficient şi complet asupra Moldovei prin intermediul Tiraspolului. Rusia nu mai poate asigura menţinerea solvabilităţii regimului secesionist, ce macină temeliile devotamentului acestuia de altă dată. În virtutea destrămării totale a construcţiei Rusia-Transnistria, Moscova în mod de urgenţă caută pîrghii mai eficiente, care ar opri coroziunea relaţiilor cu regiunea, care s-au uzat ireparabil.
Anterior am indicat propunerea unor experţi de a „recunoaşte regimul în calitate de stat suveran şi independent”, cu pespectiva de aderare a acestuia în componenţa Rusiei. Ceva de acest gen putem fixa în Osetia de Sud, cu toate că procesul nu este unul fluent. Nu trezeşte nici o îndoială, că de s-ar fi încununat cu succes proiectul „Novorosia”, Moscova ar fi speculat activ cu această „recunoaştere”. Dar esenţa constă nu numai în factorii geografici – lipsa hotarelor comune, poziţia ostilă a guvernului de la Kiev. Moscova nu-şi poate permite abordarea cît de superficială a subiectului „recunoaşterii”, pentru a nu pierde posibilităţile de a pătrunde în Chişinău. Circumstanţele indicate explică decizia forţelor pro-ruse de a provoca în Chişinău haosul la care asistăm, pentru a-l materializa într-o altă situaţie.
În timp, ce Chişinăul se scufundă în contradicţiile de partid, politice, în reglări de conturi declarate drept „lupta cu corupţia”, Tiraspolului i s-a indicat tărăgănarea timpului şi inducerea în eroare a „partenerilor de dezvoltare” din Occident. Europenilor li se propune mesajul de bază: „Tiraspolul doreşte continuarea relaţiilor economice cu partenerii europeni, dar fără intermediarii de la Chişinău. Ideal ar fi ca Bruxelles-ul să prelungească termenul de valabilitate a preferinţelor comerciale de care beneficiază agenţii economici din Transnistria, şi să nu insiste ca Tiraspolul să fie parte componentă a Moldovei în relaţiile cu UE”.
Evident că formula dată o promovează „oficialităţile” tiraspolene. Însă ele nu mai sunt credibile pentru reprezentanţii UE – factor care impune Moscova să se implice. Zilele trecute, fără careva motive evidente, mai mulţi factori politici cu funcţii destul de înalte în legislativul de la Moscova au abordat problema şi s-au aventurat în identificarea soluţiilor.
Dmitrii Novikov, agjunctul preşedintelui comisiei Dumei de Stat pentru problemele de ştiinţă, a declarat pentru „Regions.ru”, că „contra Ucrainei şi a Moldovei, care „blochează Transnistria” ar putea fi utilizate mecanismele economice de influenţare” din partea Moscovei. În opinia lui Novikov, „nu e principal aceea că blocarea Transnistriei nu corespunde intereselor de stat ale Rusiei, este important că transnistrenii au ales această cale (probabil, confruntarea cu Moldova şi orientarea spre Rusia – I.L.) şi ei au tot dreptul de a-şi apăra această alegere. Iar sarcina care-i revine Rusiei, a asigura realizarea dreptului indicat, la fel ca şi drepturile altor popoare”. Novikov a cam întârziat – Rusia parţial renunţă la sancţiunile contra Moldovei, aplicate anterior. O idee ceva mai nouă a lansat-o Evghenii Fiodorov, membrul comisiei pentru buget şi impozite în Duma de Stat. D-lui consideră că a venit timpul a se adresa în instanţă, pentru a obţîne decizia acesteia referitor la „ilegalitatea lichidării Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste”. Potrivit deputatului, o asemenea decizie ar legifera activitatea Rusiei în calitate de succesor al URSS în spaţiul ex-sovietic. În primul rând, consideră Fiodorov, decizia ar permite Moscovei realizarea mai multor activităţi – inclusiv diplomatice şi nu numai, pentru a apăra populaţia, inclusiv cea care locuieşte în Transnistria, care a întrat în stare de disconfort ca urmare a lichidării URSS”.
Cu un program extins de acţiuni a evoluat Tatiana Moskalicova, deputat în Duma de Stat, care anterior nu s-a manifestat în direcţia dată. Doamna, pornind de la aceeaşi formulă falsă de „blocare a Transnistriei”, propune exzinderea consulatului de la Tiraspol, pentru a simplifica şi mai mult procedura de perfectare a cetăţeniei ruseşti locuitorilor regiunii. Doamna deputat a propus modificări concrete în legislaţia rusească (excluderea confirmării retragerii cetăţeniei de către organele abilitate moldoveneşti din proceredură) pentru a garanta urgentarea acestei. Concomitent, Tatiana Moscalicova a declarat că Moscova deja ar fi simplificat procedurile de devamare a mărfurilor din Moldova, ceea ce, în opinia domniei sale, ar condiţiona ridicarea restricţiilor împuse de Chişinău militarilor ruşi aflaţi în regiune. Deputatul solicită autorităţilor de la Chişinău anularea deciziilor care reglementează circulaţia transportului cu înmatricularea transnistreană.
Cu o abordare a situaţiei mai rar aplicată a evoluat pentru acelaşi „Regions. Ru”, Igori Morozov – membru al comitetului pentru problemele internaţionale din Consiliul Federaţiei al FR. Senatorul susţine că „libertatea transnistrenilor nu poate fi distrusă”. Acţiunile Chişinăului şi ale Kievului, în opinia lui, sunt nu altceva decît o tentativă de a înăbuşi cu forţa dorinţa oricărei naţiuni de a trăi pe propriul pământ, utilizând propria cultură, a vorbi în limba sa”. Poftim: cu o uşurinţă neexplicabilă, populaţia unui segment a Republicii Moldova, oficial concepută de Moscova ca ţară teritorial integră, un înalt funcţionar tot din aceeraşi Rusie, este declarată „naţiune, care dispune de propriile cultură şi limbă”. Fără a gîndi care ar putea fi consecinţele unor asemenea declaraţii, înalţii demnitari din FR promovează subiectul actual. Azi este important a convinge electoratul transnistrean să susţină forţele proruse şi toţi activ s-au pus pe treabă. Fără a ţine cont de faptul că şi în Transnistria, şi în dreapta Nistrului, locuiesc oameni care ceva cunosc şi care nu se dau cumpăraţi cu neadevăruri.
Nu. Alt senator rusesc Victor Ozerov, de data aceasta Preşedinte al Comitetului Consiliului Federaţiei pentru apărare şi securitate (informată persoană), la 21 octombrie declară în înterviu pentru „Regions.ru” că Rusia „permanent este în căutarea unor variante de soluţionare a diferendului Nistrean”. Cel mai reuşit, în opinia senatorului, a fost „planul Kozak”, elaborat în 2003, aplicarea căruia ar fi permis soluţionarea acestei probleme. La moment, acceptarea de către Moldova a cursului către Uniunea Europeană, nu permite desfăşurarea unor tratative complete, în cadrul cărora ar putea fi identificate puncte de tangenţă între Chişinău şi Transnistria. Ozerov declară „că toate tentativele Moscovei de a soluţiona problema sunt torpilate din start de Chişinău. Cît ţine de Ucraina, apoi acest stat a adus situaţia la un aşa grad de tensiune, iar viaţa populaţiei la o asemenea disperare, încât a devenit real posibil, ca soluţia să fie căutată nu la masa de tratative”. Pornind de la propria afirmaţie, Ozerov concluzionază că „starea lucrurilor în Transnistria ar fi atins un asemenea grad de tensiune, încît soluţionarea necesită consolidarea urgentă a eforturilor Uniunii Europene, Federaţiei Ruse şi altor state cointeresate”.
Nu a ratat ocazia de a se manifesta şi Vasile Kaşirin, angajat la un institut de cercetări strategice, căruia – pentru numeroasele declaraţii scandaloase – i-a fost înterzis accesul în Republica Moldova. Kaşirin, fără a recurge la diplomaţie, a declarat că „forţele de la Kiev şi Chişinău, coineresate în lichidarea capului de pod promoscovit (Transnistria), destul de bine şi-au coordonat acţiunile. Ca urmare, Transnistria a devenit astăzi ce mai vulnerabilă parte a „lumei ruseşti”. Este efectuată blocada importului şi a exportului, ce a condus la reducerea pieţelor de desfacere şi, ca consecinţă, a minimalizat livrările la buget”. Următorul pasaj depăşeşte orice sentiment de măsură, de bun simţ. Kaşirin afirmă că „acţiunile de înăbuşire a economiei transnistriene sunt susţinute de misiunea UE la hotar cu Ucraina (EUBAM)”. Potrivit acestui expert, EUBAM încă din 2006 a devenit o unealtă a blocadei economice organizate de Ucraina şi Moldova. Kaşirin personal nu odată a apelat la afirmaţiile oficialilor din această misiune, care au confirmat că „structura nu dispune de date referitor la contrabanda cu arme, armament, muniţii din sau în Transnistria”. Astfel, dacă conjunctura cere, EUBAM e „componentă a blocadei” sau alt element a răului. În rest, datele acesteia se utilizează cu plăcere de prietenii Tiraspolului. Kaşirin termină cu o altă descoperire – Ucraina ar fi pierdut posibilităţile de a recupera Crimeea şi Donbasul şi îşi satisface ura asupra Transnistriei, care a devenit cel mai vulnerabil segment al „lumii ruseşti”.
La 23 octombrie curent, la Moscova, uzina tiraspoleană „Electromaş” a devenit laureat a premiului „Calitatea naţională 2015”. Ceremonia, a X1V-a la număr, cu genericul „Bazele economice ale Rusiei”, a avut loc în incinta hotelului „President”. Prin decernarea acestui premiu ar fost marcată înalta calitate a produselor întreprinderii. Nu este clar doar una: cum o uzină cu tehnologiile depăşite, cu probleme mari în finanţare (încă ceva timp în urmă muncitorii declanşaseră greva interminabilă, solicitînd plata pentru lucru), ar fi fost capabilă să atingă efecte remarcabile la capitolul calitate? Nu trezeşte nici o îndoială, că şi de această dată asistăm la un spectacol organizat pentru a mai adăuga ceva la sloganul cam şters propagandistic, că Transnistria este o parte a Rusiei.
Probabil, miza rămîne mare. Moscova nu poate pierde această aşchie de pămînt, dar nici nu e liberă în mijloace, pentru a asigura realizarea propriilor interese. În 2011 era cu totul altă situaţie. Rusia dispunea de mijloace financiare suficiente pentru a pompa în candidatul selectat. Probabil, valoarea integrală a acţiunilor întreprinse pentru a-l promova la funcţia de „preşedinte” pe Anatolie Kaminschii, depăşeşte toate campaniile anterioare – la care Moscova a susţinut un alt candidat, rival lui Igor Smirnov. Şi totuşi, Kaminschi a cedat în faţa lui E. Şevciuc. El nu s-a manifestat drept adept al reintegrării RM, cum se poziţiona. Acuma toţi cunosc, care-i sunt preferinţele. De aici provine o întrebare deloc retorică. Dar în genere, în regiune, sunt forţe politice, persoane care obţinund puterea, ar putea axa regiunea sprea reintegrare cu Moldova?
Eu personal sunt convins că nu. Unele forţe, între care cartelul „Şerif” şi formaţiunea politică „Obnovlenie”, ar accepta o colaborare mai constantă cu Uniunea Europeană. Întru realizarea acestui scop, ei ar fi dispuşi să continue practica actuală: înregistararea întreprinderilor în structurile abilitatea a Moldovei; obţinerea preferinţelor comerciale; poziţionarea sa în calitate de agent economic din Republica Moldova. Restul nu poate fi schimbat. Nimeni nu va accepta extinderea în stânga Nistruluii a legislaţiei, valutei şi sistemului politic al RM. Dacă lucrurile stau astfel, de ce s-ar teme Moscova, de ce recurge la cele înşirate mai sus? Kremlinul nu acceptă surprize. El nu practică jocuri curate şi este convins, că şi alţii nu le evită. La Moscova se admite că cineva din potenţialii candidaţi la preşidenţie la Tiraspl ar putea fi cumpărat de Washington şi, obţinînd funcţia, ar putea întoarce carul spre UE. Anume cu asta se explică tremuriciul Rusiei. Dar, dacă la Moscova îşi fac griji, de ce noi nu am admite ceva de o evoluţie pozitivă.