De ori câte ori analizăm perspectivele reglementării transnistrene, ne împiedicăm de factorul uman – de o rezistenţă reală a populaţiei regiunii de a accepta reintegrarea şi a deveni cetăţeni ai Republicii Moldova. Fenomenul dat nu poate fi trecut cu atenţia, odată ce la 25 de ani de la formarea regiunii secesioniste, şi, respectiv, a activităţii Chişinăului de a dezaproba fenomenul, anume ideea separării se acceptă, pe când cea a integrării provoacă probleme promotorilor. Unul din ei a fost în zilele ce s-au scurs Valeriu Liţcai, ex-ministru de externe, care a declarat în cadrul unei conferinţe „ştiinţifice” la Chişinău, că vâltoarea evenimentelor ar putea amplasa Transnistria în componenţa RM, fără a întreba societatea respectivă. La valul de critică la adresa fostului „ministru” a aderat şi Preşedintele E. Şevciuc, care a evoluat la 07 septembrie 2016 cu un decret cu genericul „Referitor la realizarea totalurilor referendumului republican din 17 septembrie 2006”.
Astfel, la 10 ani de la efectuarea evenimentului, a apărut necesitatea de a impune prin decret realizarea normelor prevăzute de acesta. Putem concluziona că, în alt mod, în baza deciziilor anterioare, acest lucru nu se întîmpla; ceea ce nicidecum nu înseamnă că şi acest decret îşi va atinge scopul. Profităm de ocazie, pentru a reitera conţinutul fenomenului din 2006, la care din nou se apelează. Pornind de la totalurile referendumului cu privire la relaţiile „rmn” cu Federaţia Rusă şi Republica Moldova, ce a avut loc la 17 septembrie 2006, în cadrul căruia 97.2% din alegătorii care au participat la vot, s-au pronunţat pentru „independenţa Transnistriei cu perspectiva liberei aderări ai acesteia la Federaţia Rusă”. O asemenea perspectivă (de aderare) a devenit posibilă ca urmare a Deciziei Dumei de Stat din 6 octombrie 2006 „Cu privire la totalurile referendumului transnistrean din 17 septembrie 2006 nr. 3560-4 GD, expediate Preşedintelui FR, camerei superioare a legislativului din FR, în toate structurile abilitate europene, între care şi Parlamentul RM. Astfel, o decizie ilegală a unei structuri autoproclamate transnistrene, a fost susţinută şi ridicată la nivel de act legitim de către camera inferioară a legislativului FR. Zece ani în urmă tentativa a rămas fără efectele aşteptate. Şevciuc evită a analiza motivele, din ce cauze rezultatelor referendumului nu s-a dat curs şi procesul de integrare a Transnistriei în spaţiul rusesc nu a cuprins o dinamică pozitivă. El doar constată această stare a lucrurilor şi, prin decret, ordonă exercitarea altui set de acţiuni, nu înainte de a aminti că „poporul în „RMN” este purtătorul superior ai puterii statale în regiune, iar referendumul – forma majoră de exprmare a doleanţelor acestui popor.”
Decretul în mod imperativ indică:
1. În baza rezultatelor referendumului republican a stabili direcţia de bază a politicii interne a „republicii moldoveneşti nistrene” ajustarea sistemului de drept a Transnistriei cu legislaţia federală a Federaţiei Ruse.
2. Organele puterii din „rmn” şi cele locale, vor îndrepta prerogativele în domeniul dreptului şi legislaţiei spre realizarea voinţei poporului, exprimate în cadrul referendumului – în special în domeniile financiare, de ocrotire a sănătăţii, instruire etc.
3. A stabili că principiul de bază a procesului de ajustare a legislaţiei „rmn” celei din FR este cel a integrităţii, şi a exclude inconsecvenţa sau selectarea anumitor norme aprobate în republică.
4. Actele legislative, care ar contraveni principiilor de bază a funcţionării relaţiilor de drept în FR, sunt considerate drept contrare voinţei poporului transnistrean şi nu pot fi exercitate.
5. Guvernul „rmn”, în colaborare cu experţii Sovietului Suprem şi a corpului judiciar, în termen de două săptămîni de la adoptarea decretului, va forma Comisia de Stat pentru ajustarea legislaţiei „rmn” la legislaţia Federaţiei Ruse. Nu mai tîrziu de 1 noiembrie 2016 de prezentat preşedintelui „rmn” planul procesului de ajustare a legislaţiei „rmn” celei din FR.
6. Guvernul „rmn” va coordona activitatea organelor executive referitor la ajustarea actelor departamentale cu scopul de a armoniza şi acest domeniu cu legislaţia din FR.
7. Responsabili – conducătorii structurilor executive centrale şi locale. Controlul executării decretului îi revine „primministrului” P. Procudin.
Observatorii şi comentatprii transnistreni, care au misiunea de a demonstra că intenţia este una serioasă şi cu perspectivă de în făptuire în viaţă, au accentuat la unele momente din conţinutul decretului, considerînd că respectarea întocmai a acestora ar putea face procesul dinamic şi ireversibil. În primul rînd, este vorba de excluderea inconsecvenţei şi a modului selectiv de ajustare a legislaţiei. Se propune ca în domeniile de bază – cum ar fi financiar, economic, impozitar, vamal – legislaţia să fie adoptată integral şi primordial. Actele normative transnistrene, care nu vor corespunde analogului rusesc, nu vor fi aprobate şi nu se vor exercita.
Către 1 noiembrie 2016, „comisia de stat” urmează a prezenta Preşedintelui planul de ajustare a legislaţiei „rmn” celei din FR.
Specificarea dată are o importanţă deosebită. În 2006 şi în cei 10 ani ce au urmat, Tiraspolul nu a îndeplinit prevederile propriului Cod electoral, potrivit căruia rezultatele referendumului sunt puse la baza unor decizii decisive statale la subiectul respectiv. Nu a fost să fie; ajustarea legislaţiei cu cea rusească purta un caracter ocazional, inconsecvent. Nu încape îndoială că o asemenea atitudine e condiţionată de poziţia Moscovei. Da, Duma de Stat a adoptat Hotărîrea respectivă, însă în document doar se solicită luarea în consideraţie a faptului că acest fenomen s-a produs şi el necesită o atenţie mai mare problemelor cu care se confruntă populaţia din regiune. Deputaţii în Duma de Stat au semnat documentul, în care se spunea că „se cere o nouă atitudine pentru a asigura respectarea drepturilor omului, păcii şi securităţii în regiune, unei soluţionări echitabile a diferendului nistrean”. Cît ţine de recunoaşterea suveranităţii şi aderării ulterioare la Federaţia Rusă în calitaate de subiect a Federaţiei, nici vorbă. Asemenea decizii sunt în competenţa Preşedintelui, dar el păstrează tăcerea.
La moment nu există nici un document care ar demonstra că Moscova şi-a schimbat poziţia anume în problema statului regiunii. Am putea presupune că acţiunea poartă un caracter pur electoral, că prin lansarea decretului E. Şevciuc tinde a-şi consolida influenţa şi autoritatea în mediul alegătorilor şi a-şi asigura cel de al doilea mandat de preşedinte. Şi această tălmăcire a situaţiei nu poate să ne bucure, odată ce ar confirma o dată în plus că în regiune aspectul integrării cu RM nu este unul popular, ba dimpotrivă.
Pornind de la faptul că reintegrarea este factorul de bază a procesului de soluţionare paşnică a diferendului nistrean, vom recurge la examinarea mai detaliată a fenomenului (respingerea integrării de către partea transnistreană), utilizînd cazul lui Valeriu Liţcai. Nu ocazional a avut loc acest caz. Deci, la finele lunei august, în cadrul unei conferinţe „ştiinţifice” la Chişinău, ex-minisstru transnistrean de externe a declarat că „separarea Transnistriei de Moldova ar fi una irealistă”. În opinia lui Liţcai, „la moment regiunea Transnistreană se află într-o stare de simbioză cu Moldova, care cu timpul ar putea evolua spre o confederaţie, federaţie sau relaţii unionale”. Declaraţia îndată a provocat critici dure la adresa lui Liţcai. S-au scurs doar cîteva zile, umplute cu afirmaţii una mai drastică ca alta referitor la afirmaţiile ex-ministrului, şi preşedintele Sovietului Suprem Vadim Krasnoselischii (funcţia de consilier politic ai cărui o deţinea Valeriu Liţcai) a declarat oficial, că nu cunoaşte asemenea angajat, că „Liţcai se află în stare de navigaţie liberă, şi, respectiv, ideile şi declaraţiile acestui îi aparţin personal”. O reacţie care are la bază aceeaşi temere de a nu da posibilitatea de a fi învinuit sau bănuit de salutarea oricărei apropieri de Moldova, nemaivorbind de reintegrare.
Potrivit unor analişti din regiune, o „simbioză” a Transnistriei şi RM ar fi putut fi instaurată în 2003, dacă se accepta „Memorandumul Kozak”. Documentul, potrivit autorilor, asigura unitatea intereselor şi comunitatea scopurilor. Plus, în conformitate cu prevederile documentului, Tiraspolul şi Comratul obţineau posibilitatea de a bloca adoptarea actelor legislative ale Chişinăului, în caz că acestea nu le conveneau. Prin renunţarea la acest document, Chişinăul ar fi făcut o alegere istorică, preferînd apropierii de FR şi Uniunea euroasiatică axa pro Uniunea Europeană. Atitudinea Moldovei față de Transnistria este una agresivă, factor susţinut şi de experţii de la Chişinău. Lor, celor din politicul Moldovei, le trebuieşte doar teritoriul. În rest, Chişinăul doar culege roade. Din 2006 companiile transnitrene sunt impuse a perfecta actele în organele abilitate a Modovei, achitînd sume frumoase. Se fac şi alte plăţi, ce considerabil contribuie la consolidarea bugetului moldovenesc în defavoarea celui transnistrean.
Autorul materialului citat (“Biologia oligarhului”, AŞ “Novosti Pridnestrovia” din 07.09.2016) Petr Novinar, absolut conştient denaturează lucrurile, minte fără pic de remuşcare. Plata pentru perfectarea actelor, la fel ca şi taxele percepute, se restituie agenţilor economici transnistreni integral. Anterior am menţionat nu odată, cu trimitere la liderii administarativi transnistreni, între care şi E. Şevciuc, că relaţiile cu Moldova sunt salvatoare pentru regiune. Anume liderul regiunii separatiste în cadrul conferinţei de presă din 30 august current, a menţionat că, de ar fi renunţat Chişinăul la procurarea energiei electrice de la Cucurgan, şi Ue n-ar fi deschis pentru regiune pieţele sale, rubla locală în raport cu dolarul SUA ar fi devalorizat pînă la 59 ruble pentru un dolar SUA, iar preţurile ar fi galopat de 10-12 ori.
Autorul (Petr Novinar) se face că nu cunoaşte asemenea date şi transformă relaţiile Tiraspolului cu Chişinăul în cele ale unui organism normal cu un parazit. Concluzia, spre care el ne înclină, este evidentă: nu poate o asemenea relaţie avea un caracter pozitiv.
Pozitiv, potrivit lui Petr Novinar, ar fi afilierea la FR, “stat -potrivit lui- apropiat de transnistreni în aspectele cultural, istoric şi civilizaţional”. Moldova în aceste definiţii nu se încadrează. Faptul că Rusia nu se grăbeşte să contribute cu ceva real la stabilizarea situaţiei economice a regiunii, de loc nu-l amuză pe autor. În schimb, Novinar ne destăinuie o schemă fantastică de aprovizionare a regiunii cu produse petroliere, aplicată de către “Şerif” în coordonare cu Chişinăul. Intenţia este clară – a demonstra teza de mai sus, că Chişinăul are nevoie doar de teritoriul regiunii. Aici am putea termina, însă nu îninte de a utiliza informaţia lui Novinar. El afirmă că firma “Şerif” îşi asigură procurarea şi importul carburanţilor în condiţiile unor norme drastic impuse de Ucraina, prin intermediul firmei “Tiroil Trade” din Tiraspol, proprietarul cărei ar fi deputatul în Sovietul Suprem Iliea Vasiliev. Vasiliev este membru a partidului “Obnovlenie”, structură politică a firmei “Şerif”. Compania petrolieră Vasiliev ar fi procurat-o la un preţ simbolic de 2500 ruble transnistrene de la Dmitrii Oghirciuc, director general al “Şerif” şi, concomitent, ginerele lui Vasiliev. Mărunţişurile acestea am putea să le trecem cu vederea, însă nefiind explicate, ele neapărat contribuie la o opinie: atîta timp cît Transnistria asigură realizarea intereselor economice şi financiare ale unor persone sau structuri, perspectiva reglementării diferendului, este egală cu zero.
Concluzia nu derivă doar de la acest material, însă prin el am avut posibilitate odată în plus să demonstrăm că ambele grupuri rivale care s-au lansat în luptă pentru principala funcţie administrativă în regiune, cu desăvîrşire dezaprobă orice apropiere cu Chişinăul, se jură că pledează pentru suveranitate, dar de facto, tocmai cu Chişinăul soluţionează cele mai importante probleme personale.