La 3 mai curent, Vitalie Ignatiev, ”ministrul de externe” transnistrean, a declarat într-un interviu pentru ziarul rusesc ”Komsomolischaia pravda”, că în mai puțin de 5-10 ani, Transnistria va fi oficial recunoscută în calitate de stat suveran. Nu am fi atenționat la această afirmație, devenită aproape rituală pentru intervențiile lui Ignatiev, de nu ar fi fost evenimentul însoțit de un anturaj destul de simptomatic. Și, în opinia noastră, destul de interesantă părea argumentarea afirmației sale, care pare a fi adresată partenerilor externi, ca un raport cu privire la ”îndeplinirea” unei lecții pe acasă.
Am putea începe ca și ”ministrul” de la relațiile cu Ucraina, unde au avut loc alegeri prezidențiale. Răspunzând la întrebarea ce viza aspectul așteptărilor de la aceste alegeri, Ignatiev a menționat că oricine din mai mult de 80 de mii de ucraineni, care locuiesc în regiune, au avut posibilitatea de a vota liber pentru Președintele Ucrainei. Ignatiev a declarat că se abține de la comentarii referitor la poziția oficială a Tiraspolului către noul Președinte (aprecierea oficială, felicitări, etc.), însă a declarat că Ucraina este pentru Transnistria un factor important în procesul de negocieri, mediator, garant ai unor importante înțelegeri cu Moldova. ”Suntem deschiși spre colaborare cu Ucraina și pledăm pentru pace și stabilitate în această țară”. Este o poziție cu bătaie lungă. În situația în care Moscova realizează un comportament extrem de dur la adresa Ucrainei, Tiraspolul își permite abordarea indicată, practic simpatie față de politica statului vecin. Este evident cui e adresată atitudinea această vădit calmă. Tonalitatea neutră a aprecierilor la adresa Ucrainei este cu atât mai importantă, cu cât Ignatiev nu se eschivează de la notificarea unor pași din trecut ai Kievului, destul de neplăcuți pentru Tiraspol. El a amintit că în 2006 anume Ucraina a refuzat la actele vamale transnistrene, insistând ca exporturile să fie însoțite de acte eliberate de organele abilitate a Republicii Moldova. Astfel, Tiraspolul demonstrează disponibilitatea de a trece peste fenomenele care trebuie ocolite în vederea atingerii unor scopuri mai mari. ”Businessul nostru este nevoit să obțină perfectarea actelor vamale moldovenești pentru a exporta. Este Blocadă? Evident că nu e o manifestare a unui regim de colaborare economică liberă”. De aici una din sarcinile de bază, care ni le-am suprapus în procesul de negocieri: ”A lichida treptat toate limitele care agravează viața cotidiană a cetățenilor”. Relațiile cu Ucraina astfel, depășesc cele ce țin numai de tratativele referitor la diferendul transnistrean. Tiraspolul vede în acest stat viitorul susținător și a economiei ”libere”, la care tinde regimul separatist transnistrean. Ce ar însemna ”libertatea” este clar – a fi suverani și a utiliza propriile specimene vamale.
Merită a fi menționat și alt aspect din ”relațiile internaționale” transnistrene. Ignatiev declară că apostilarea diplomelor nu este o formă completă de soluționare a problemei. Însă, este o parte inițială, importantă prin faptul că anterior nu era nici asta. ”Ministrul” anonsează că Tiraspolul va lupta pentru forme mai complete de recunoaștere a actelor de studii – fenomen care la fel impune suveranitatea regiunii și recunoașterea acesteia. Este important și faptul că, potrivit lui Ignatiev, prezența (ba și prioritatea) problemelor de ordin social-umanitar în întreg procesul de negocieri, condiționează mult atitudinea binevoitoare a partenerilor din exterior. Datorită concentrării pe acest segment, Tiraspolul și obține asistența, atenția și susținerea partenerilor externi.
Susținerea deseori trezește semne de întrebare. Indiferent de conținutul acordului referitor la plăcuțele de înmatriculare a transportului auto, care prevede și utilizarea sticherilor ”MD”, proprietarii transnistreni ignoră aceste stichere. Ignatiev a reacționat la reproșurile la caz a Chișinăului destul de simptomatic – nu a recunoscut că se încalcă conținutul acordului respectiv, semnat și de Tiraspol, dar menționând că astfel Chișinăul recunoaște existența a două state separate – Moldova și Transnistria. Care ar fi sensul de a continua aprobarea altor acorduri din cele trei procese verbale, odată ce efectul e ”consolidarea suveranității?”. Însă, contrar efectelor vizate, partenerii externi ai RM la negocieri, apreciază înalt acordurile semnate și insistă asupră realizării acestora. Poziția Tiraspolului le este mai simpatică, odată ce, cum li se pare, urgentează instaurarea stabilității în regiune.
Ignatiev a trasat și aspectul istoric a problemei, care, în opinia lui, justifică aspirațiile pentru suveranitatea a Tiraspolului. El declară, că concomitent cu Moldova, Transnistria și-a realizat dreptul la autodeterminare, fiind la fel ca și Moldova urmași ai Republicii Moldovenești Sovietice Socialiste. El declară că ”doi subiecți, care constituiau Republica Moldova au decis să urmeze căi diferite: unul spre România, altul – de a rămâne în componența URSS (care deja nu mai exista ca stat). Nu este și nu poate fi Transnistria succesor al RMSS, odată ce nu a existat această formațiune autoproclamată sub nici o formă de statalitate în componența RMSS. Însă, nu este clar din care considerente teza falsă a lui Ignatiev nu este dezavuată de nimeni – nici în Moldova, nici în exterior. Da, noi vede, că Tiraspolul des ori obține scopul scontat exact în acest mod – declară ceva (instituirea reprezentanții oficiale a ”rmn” la Moscova) și apoi modelează conform propriilor cerințe.
Potrivit lui Ignatiev, eventuala suveranitate a Transnistriei este asigurată de o bază politico-juridică recunoscută. ”Aspectul dat ar fi fost studiat de specialiști din SUA, Rusia, Franța, Ucraina, care ar fi concluzionat că regiunea dispune de argumente ireproșabile pentru a obține recunoașterea. Transnistria este disponibilă de a realiza voința poporului, pe care și este fondată eventuala suveranitate. Alternativă nu există. Doar recunoașterea poate fi baza relațiilor ”republicii” cu partenerii din exterior. Evident, că în situația complicată în care ne aflăm, nu putem indica termenii acestei recunoașteri. Este important că nu se pune la îndoială faptul că Transnistria s-a format ca un stat de sine stătător. Deci este recunoașterea de-facto, după care neapărat va urma de jure. Nu vă pot indica o cifră concretă, dar este foarte posibil că această recunoaștere va urma mai degrabă decât în 5-10 ani”. În calitate de argument Ignatiev face trimitere la situația din Kosovo, la procesele ce au loc în relații între Belgrad și Priștina. Ignatiev declară că Tiraspolul și Chișinăul nu sunt antrenați în elaborarea unui careva plan de reglementare, ne mai vorbind de integrare. ”Noi ne declarăm stat suveran și cea mai bună soluție pentru Chișinău ar fi recunoașterea factorul existent în persoana ”rmn”.
Astfel, prin intermediul corespondentului Leonid Reabcov de la ”Komsomolisckaea pravda”, Ignatiev a mai reiterat indisponibilitatea Tiraspolului de a dialoga civilizat, ba a și recurs la modalitatea de a dicta în raport cu Chișinăul.
Nu odată am analizat motivele acestei poziții a Tiraspolului, care la prima privire pare provocatoare și lipsită de perspectivă. Însă Ignatiev a fost destul de argumentat, făcând trimitere la situația din Kosovo. Dorin Mocanu de la agenția Regional Trend Analytics (RTA) ne demonstrează în articolul din 02 mai curent, că UE ar fi disponibilă a regla situația din fosta Yugoslavie, inclusiv și propunând Belgradului se recunoască suveranitatea regiunii rebele Kosovo. Mocanu se inspiră din materialele summitului neformal a statelor vest-europene, petrecut la 29 aprilie curent la Berlin, la care au participat cancelarul German Angela Merkel și președintele Franței Emmanuel Macron. În final, gazdele au anunțat că Belgradul și Priștina sunt disponibile de a se așeza la masa tratativelor pentru a-și asigura ”viitorul european”. Au fixat înțelegerea liderilor celor două state de a ”continua dialogul având în calitate de intermediari statele Uniunii Europene”. S-a menționat importanța unui acord juridic între Kosovo și Serbia, care ar deschide calea spre o stabilitate de lungă durată în Balcani. Evident, scrie Mocanu, că reglementarea dată este mult condiționată de relațiile prea complicate în Balcani. Orice modificare a situației în Kosovo ar putea provoca complicații în alte regiuni afectate de conflicte. Din aceste motive în cadrul summitului s-a urmărit identificarea posibilităților de a apropia pozițiile Belgradului și a Priștinei. Factorul devine și mai important în perspectiva integrării unor state din regiune în UE. Până atunci, statele-liderii UE vor depune eforturi pentru a regla conflictul prin semnarea unui acord prin care Kosovo să fie recunoscut ireversibil. În caz de succes, reglementarea sârbă ar putea deveni exemplu de soluționare pașnică și pragmatică și pentru alte diferenduri teritoriale europene, consideră Mocanu.
Materialele summitului încă nu au fost pe larg publicate, dar ”ministrul” Vitalie Ignatiev deja face trimitere la situația în jurul Kosovo. Nu m-aș mira, dacă această operativitate nu ar fi o simplă coincidență. Astfel, avem o altă confirmare a tezei potrivit căreia UE ar accepta modelul Kosovo-Serbia și pentru alte zone de conflict, între care cea transnistreană ar fi îndată după Ucraina. Nu se exclude că în cadrul multiplilor vizite la Tiraspol a diplomaților din statele UE, s-a examinat și acest mod de soluționare a diferendului nistrean.
Conflictele nesoluționate nu sunt unica, sau principala durere de cap a Uniunii Europene, care ar explica disponibilitatea cancelariilor europene a ceda din multe norme fundamentale, pentru a obține stabilitatea și previzibilitatea situației. Un loc important în acest șir îl ocupă factorul rusesc, care ca umbra lui Hamlet e prezentă în oricare situație alarmantă. Michael Sturmer de la Die Welt, în articolul ”Trebuie să învățăm de la managerii războiului rece”, descrie influența Moscovei. Pornind de la adresarea lui V. Putin, în care acesta menționează că Rusia din nou a devenit stat cu interese între Mediterană și America Latină, el spune că ”vrem noi sau nu, dar va trebui să mergem la întâmpinare Moscovei, pentru a face față provocărilor timpului”. Extinderea NATO spre est a avea șansa de a stabili ordinea în lume în calitate de misiune comună, inclusiv a Rusiei. Șansa a fost ratată, iar Rusiei i-a fost arătat locul ei la ungheri. Washingtonul și UE nu au înțeles că Rusia nu este atât de puternică cum pare, dar nici nu atât de slabă… Ar putea deveni realistă situația când UE, în căutarea soluțiilor pentru evitarea unor complicații în raport cu Rusia, vor ceda nu numai Transnistria, dar și Moldova.
Situația descrisă nu este un secret cunoscut doar de anumite persoane. Factorii care o formează, la fel sunt evidenți, Chișinăul este obligat doar să decidă. Însă în situația în care nu sunt soluționate problemele de bază, nu sunt formate instituțiile de conducere și guvernare, este foarte puțin probabil ca cineva la modul necesar să se preocupe de problema transnistreană. Ar fi bine ca factorii de decizie de la Chișinău să nu se trezească cu o decizie deja formulată, care ar puncta soluționarea fără implicarea lor și contrar intereselor Republicii Moldova.