Pentru a aprecia situația în procesul de negocieri și a prognoza perspectivele, facem câteva constatări. Chișinăul și Tiraspolul au apreciat absolut diametral opus efectele întrunirii în formatul ”5+2” din 27-28 noiembrie curent la Viena. Mai bine zis, Tiraspolul a fost sceptic satisfăcut, pe când Chișinăul nu a venit cu careva aprecieri clare. Din altă parte, reprezentanții Austriei, Președintele OSCE Sebastian Kurz și reprezentantul lui special pentru reglementarea transnistreană Wolf Dietrich Heim au recurs la superlative, menționând că semnarea celor cinci protocoale ar fi avut importanță de talie regională, ba și europeană. Și-a dat cu părerea și ministrul de externe al FR Serghei Lavrov, care la 11 decembrie a declarat în cadrul alocuțiunii sale la Viena, la ședința Miniștrilor de externe ai statelor-membre OSCE, că ”în reglementarea moldo-transnistreană se fixează un progres”. Potrivit ministrului, ”progresul a fost atins datorită faptului că Chișinăul și Tiraspolul la direct s-au înțeles a aduce în viața cotidiană a populației din Transnistria și Moldova mai mult confort și comoditate”. Pentru Moscova, importantă a fost constatarea că deciziile ar fi fost luate în formatul Chișinău-Tiraspol. Ministrul rus Lavrov nu găsește importanță a acestor decizii în afara procesului de negocieri propriu zis.
Pornind de la aprecierile respective, trecem la analiza declarației lui Vitalie Ignatiev, ”ministrul de externe transnistrean”, făcută îndată după ședința miniștrilor de externe a OSCE, și, respectiv, care poate fi considerată drept reacție la deciziile acestui for important – for care, printr-o declarație separată, s-a referit la procesul de soluționare a diferendului nistrean. Acest ”ministru” din start a declarat, că condiția de bază a reglementării ar fi ”respectarea drepturilor și intereselor populației Transnistriei” și ”realizarea practică a rezultatelor referendumului republican din 2006”, ce ar însemna recunoașterea suveranității acestei regiuni rebele, care a pledat pentru obținerea independenței cu perspectiva aderării la Federația Rusă. Intenționez să accentuez acest aspect, odată ce absolut toți oficialii de la Chișinău și din Est au avut de declarat că deciziile adoptate în formatul ”5+2” au impact benefic pentru populația din ambele maluri. Aș vrea mult ca examinând, afirmațiile care vor urma, cineva să mă convingă în corectitudinea acestei afirmații.
Deci, Ignatiev, pentru ”Novosti Pridnestrovia” din 8 decembrie curent, declară că ”partenerii internaționali ar trebui să evite teoretizarea pe marginea procesului de reglementare, și a se concentra la soluționarea problemelor practice, umanitare și asupra procesului de elaborare a mecanismului de implementare a deciziilor adoptate. Cât ține de propriu zis declarația consiliului ministerial, ea are locul său în șirul afirmațiilor ordinare anuale și nu poartă un caracter obligatoriu. Mai mult, potrivit lui Ignatiev, ”declarațiile anuale de acest gen nu fac parte din baza juridică și contractuală a procesului de reglementare și nu au un caracter obligatoriu de exercitare, odată ce sunt adoptate fără participarea directă a Transnistriei și fără luarea în considerație a poziției acesteia, indiferent de faptul că Transnistria este parte egală în dialogul consultativ a formatului ”5+2” . Iată unde a ajuns decizia pripită a participanților la ”Adunarea permanentă pentru reglementarea politică a diferendului nistrean”: de la masa de tratative, Tiraspolul se vrea parte egală la adunarea ministerială a OSCE. Cum se știe, declarația miniștrilor de externe ai statelor OSCE presupune că reglementarea finală a diferendului nistrean poate fi identificată cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova. Ignatiev, însă, afirmă că ”formatul reglementării politice finale a relațiilor între Transnistria și Moldova nu poate fi decis în careva alte platouri, ci doar în cadrul dialogului direct între părți (Transnistria-Moldova), cu condiția că este prezent un consens stabil. Respectiv, decizia dată poate fi elaborată doar când sunt respectate drepturile și interesele ”poporului” transnistrean, expuse în cadrul referendumului republican din anul 2006”. În această ordine de idei, Tiraspolul constată ”necesitatea unei recunoașteri internaționale extinse a suveranității și independenței ”Republicii Moldovenești Transnistrene”.
Tiraspolul accentuează că efectele pozitive atinse în 2017 în procesul de negocieri, au devenit posibile în exclusivitate datorită eforturilor Tiraspolului. S-a depus un efort colosal pentru a redirecționa procesul de negocieri de pe linia moartă, condiționată și de poziția președinției OSCE, formulată în renunțarea la convocarea adunării permanente.
Nu pot afirma cu certitudine, dar îmi pare că declarația aceasta, extrem de obraznică, nu a fost pe deplin comentată de experți. Regiunea rebelă de fapt, a proclamat o nouă poziție pentru negocieri, pentru relațiile cu exteriorul. Ea se vrea recunoscută în calitate de subiect plenipotențiar a relațiilor externe politice, și, din această poziție să ”rezolve” diferendul prin obținerea suveranității. Declarația se face la modul imperativ, ca să nu spunem ultimativ. Astfel, toate celelalte variante, între care solicitarea reintegrării de către Chișinău și partenerii acestuia, nu vor mai fi luate în considerație de către Tiraspol și partenerii acestui.
Faptul că concluziile noastre nu sunt chiar nefondate, le confirmă comunicatul delegației Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control referitor la ședința din 7 decembrie curent. Este ușor de înțeles că s-a pus în discuție mecanismul deschiderii circulației pe nou inauguratul pod peste Nistru în preajma satului Gara Bâcului. Evident că partea transnistreană deja a instalat un terminal de control, că aceasta contravine normelor CUC, stabilite pentru Zona de securitate. Tiraspolul nu numai că nu dorește ridicarea acestui complex de posturi a structurilor de forță, dar și acuză dur Misiunea OSCE pentru faptul că a prezentat în CUC informația referitoare la acest terminal. (În situația normală această informație urma să fie prezentată de observatorii militari, însă acest mecanism al Operațiunii de pacificare nu funcționează). Regimul secesionist demonstrează în acțiuni disponibilitatea sa de a ignora structurile internaționale, care, de-facto îl susțin.
Din fericire, nu suntem singuri, afirmând că în situația cu depășirea reglementării transnistrene a cadrului capacităților internaționale, se cer alt fel de abordări. Numai în cadrul acestora am putea găsi aprecierea justă a problemei și identifica soluții la aceasta. Se dă cu părerea Arcadii Babcenco, blogger din FR. (”Eho Moscvâ”- ecoul Moscovei-, 11 decembrie curent). El a constatată că Tiraspolul deja a declarat că apreciază declarația Consiliului de Miniștri drept un document care la nimic nu-l obligă, iar teza cu privire la soluționarea diferendului, cu respectarea obligatorie a integrității teritoriale a Republicii Moldova, nu este altceva decât ”teoretizare abstractă”.
Lumea se schimbă, scrie Babcenco. Eu în genere gîndesc, că ordinea stabilită în 1945 se termină și lumea e în pragul unor mari schimbări. Și în calitate de unealtă ai acestor schimbări ar putea evolua războiul hibrid”. Nu este ceva nou, acest tip de război se practica pe timpul agresiunii URSS în Afganistan, când paralel cu trupele legale se foloseau și cele paramilitare. Însă, la moment Rusia a ridicat această formă de confruntare la un nivel extrem de avansat. Ea a comasat operațiunile structurilor de forță cu propaganda, tehnologiile informaționale, banii, insurgenții, comunitățile etnice, implicarea în procesele electorale, utilizarea agenților de influență și, evident, corupția. Ultima a devenit mai eficientă ca restul formelor.
S-a scurs un sfert de secol de la demolarea Uniunei Republicilor Sovietice Socialiste, însă Federația Rusă așa și nu a evoluat spre democratizare, din contra ea din nou e pe axa imperială, transformându-se într-un stat xenofob, agresiv. Numai că, de această dată, concomitent cu tancuri activ se utilizează influența ilegală. Elementul de bază al acestei influențe este exportul persoanelor corupte. Venind cu bani în statele democratice ei aduc nu doar banii, dar și viziunile sale, care nu numai influențează localnicii, dar și pervertesc. Regretabil, însă democrațiile apusene nu au înțeles cu ce fel de pericol se confruntă. Ce reprezintă pentru Occident Rusia lui Putin? Ei încearcă să joace cu reprezentanții Rusiei, în cazul nostru cu Transnistria, respectând regulile, cu persoanele care aceste reguli nu le respectă; mai mult, ei le neglijează intenționat, profitând de cumsecădenia partenerului european. Ca urmare, suntem martori oculari la evoluțiile fabuloase ale partidelor radicale de dreapta, care nici nu prea ascund că s-au ridicat datorită banilor acordați de Rusia; ne mirăm de tentativele de rebeliune în Muntenegru; nu înțelegem de ce conflictul de la Nistru, care nu are motive interetnice sau confesionale, la 27 de ani de la izbucnire, este mai departe de soluționare ca în 1992?
Tentativele de a juca de-a democrația cu regimuri autocrate odată a adus Europa la marginea prăpastiei. Cu asemenea regimuri se vorbește doar în limba care o posedă. De dat peste mâini, nu le permite să se înrădăcineze. Regretabil, însă Occidentul nu în plină măsură este conștient de acest pericol. Foarte mulți politicieni europeni intenționat acceptă Rusia ca un stat deviat de la verticala dreptului, dar totuși de drept. Rusia demult a însușit o idee: a juca contra regulilor e mai convenabil, în special atunci, când ți se permite. În februarie 2013 Veleriu Gerasimov, șeful Marelui Stat Major al MA a FR, a publicat în săptămânalul «Военно-промышленный курьер»” (Curierul militar-industrial) un material, intitulat ”Scopul științei e a prevedea”, în care autorul se expune referitor la ”teoria haosului”. Potrivit lui Gherasimov, acțiunile militare ar constitui doar partea finală a războiului hibrid. Partea de bază ar fi distrugerea interioară, crearea haosului în statul și societatea eventualului inamic. Exportul eroziunii coruptive chiar constituie grosul ”războiului hibrid”. La moment, corupția, inițiată de Rusia, este nu doar furt și ”spălare de bani”, dar primordial – război hibrid. El descompune orice societate, iar cele slabe – fără mari eforturi.
Este important de conștientizat, că eroziunea coruptivă, în cazul nostru manifestată în atitudinea Europei către regimul secesionist transnistrean, ca și tentativele de a influența rezultatele alegerilor în mai multe state, este o demonstrare în acțiune a doctrinei lui Gherasimov – doctrinei haosului. Ea deja nu bate la ușă, ea e în interior și descompune societatea.
Încheiem cu declarația departamentului de externe al Transnistriei. La etapa actuală, Tiraspolul consideră necesară soluționarea problemelor social-economice și umanitare, care constituie interesele populației (preponderent din stânga Nistrului) și elaborarea mecanismului de implementare a deciziilor adoptate. Asta, în opinia Tiraspolului, este mai important ca ”teorii la capitolul demisiunile politice a modelului de reglementare finală a diferendului”. Tiraspolul nu dorește reglementarea politică, nu acceptă reintegrarea. În condițiile în care partenerii de dezvoltare insistă (cum au insistat la Berlin în 2016) a se aproba toate aspirațiile Tiraspolului, ce se va produce în Republica Moldova: nu haosul, despre care ne-a comunicat generalul Gherasimov?
Partenerilor de dezvoltare (doar în concordanță cu ei am putea soluționa problema), trebuie demonstrat că dorința Moldovei de a soluționa diferendul nistrean nu este un moft local. Că în caz contrar, următorii ar putea fi ei.