Republica Moldova a început anul cu o surpriză, importanța și consecințele căreia urmează a fi estimate. Este vorba de invitația la Paris, la ședința închisă a Subcomitetului Special a Asambleei Parlamentare a Consiliului Europei. La for mai sunt invitați reprezentanții serviciului pentru politica externă a CE, ai Austriei, care recent a deținut președinția în OSCE, și reprezentanții Tiraspolului. Evenimentul începe la 16 ianuarie și a fost destul de activ comentat cât la Chișinău, București, cât și la Tiraspol.
Cum am și menționat, efectele acestei acțiuni urmează a fi developate pe parcurs, odată ce este prima dată când problema intră pe agenda acestui for (Consiliul Europei) într-un asemenea format. La moment nu am întâlnit careva comentarii a organizatorilor, sau ale invitaților cu o importanță esențială, însă faptul că Tiraspolul este extrem de entuziasmat de eveniment, că deja a recurs la colectarea bonusurilor, trezește mari îngrijorări. Cu atât mai mari, încât nu putem prognoza cum se va prezenta Chișinăul.
Comentând pentru presă fenomenul, căpetenia regiunii separatiste Vadim Krasnoselschii a declarat că acesta ar fi o continuare a procesului de studiere a situației în Transnistria, care a demarat în 2017, când Tiraspolului i–au fost oferite posibilități de a-și promova poziția la Londra, Moscova, Tel-Aviv, Roma, Suhumi, Bruxelles și Viena. Potrivit lui Krasnoselschii, evenimentul dat ar însemna plasarea în centrul atenției a organismelor europene implicate a procesului de reglementare transnistrean, grație eforturilor depuse de către Tiraspol. Reprezentatul Tiraspolului intenționează să profite de acest for pentru a sonoriza poziția Transnistriei referitor la situație și a expune viziunea sa cu privire la căile de soluționare a diferendului. Krasnoselschii a solicitat eventualilor raportori din partea Tiraspolului (președintele Sovietului Suprem Alexandru Scerba și ”ministrul” de externe Vitalie Ignatiev), să obțină neapărat familiarizarea forului cu ”principiile suveranității Transnistriei”, evitând discuțiile referitor la ”dialogul politic” între părți, care vizează statutul juridic al regiunii în componența Moldovei, considerat de el prea matur. Liderul transnistrean a solicitat ca forul să se concentreze asupra problemelor concrete, soluționarea cărora are impact nemijlocit asupra vieții cotidiene a populației. Concomitent, Krasnoselschii a exprimat speranța că acest for va lansa un nou șir de evenimente, care ar putea să contribui la identificarea soluției pentru rezolvarea acestui conflict; ultima, în opinia lui, poate fi doar ”recunoașterea politică a republicii moldovenești transnistrene în calitate de stat suveran”.
Evident, absolut toți observatorii ar putea spune că sunt doar aspirațiile lui Krasnoselschii, că subcomitetul APCE nu este cea mai indicată instanță pentru elaborarea deciziilor influente, nici vorbă de obligatorie. Vom vedea, posibil, participanții la for deja se pregătesc să iasă în fața presei.
Instituțiile europene evident manifestă o anumită indulgență față de Tiraspol. Aș aminti de faptul că, indiferent de refuzul Tiraspolului de a-și modifica legislația fiscală în conformitate cu indicațiile Bruxellesului, UE nu a anulat preferințele personale comerciale, asigurând regiunii accesul pe piețele europene și posibilitatea de a supraviețui. Sunt convins că oricare altă formațiune statală care ar ignora prescripțiile UE, ar fi fost lipsită de accesul pe piețele europene fără drept de apel.
Roma, care în 2018 va sta la cârma OSCE, l-a promovat pe Franco Frattini la funcția de reprezentant special pentru reglementarea transnistreană. (Franco Frattini, fost ministru de externe al Italiei, fost deputat în Parlamentul italian din partea partidului ”Inainte, Italia” al lui Silvio Berlusconi, actualmente director la Institutul de Studii Europene, preocupat de elaborarea metodelor de consolidare a relațiilor UE cu statele euroasiatice; Cavaler al ordinului rus ”De prietenie”, conferit pentru ”participarea activă la dezvoltarea relațiilor ruso-italiene”).
Frattini a și menționat pentru presă, că este dispus să colaboreze cu Moscova, apreciind înalt ”contribuția pozitivă ai acesteia în procesul de tratative”. Diplomatul italian deja și-a planificat contacte la telefon cu partenerii din Moscova, între care și ministrul de externe S. Lavrov, numit de Frattini ”prieten”. În cadrul acestor contacte, italianul intenționează să determine direcțiile de activitate care ar putea duce la rezultate concrete. El personal consideră că s-ar putea axa pe problema plăcuțelor de înmatriculare a transportului rutier și pe libertatea circulației cetățenilor. Accentuăm că ambele probleme țin de interesele Tiraspolului și nu au nimic cu reglementarea diferendului nistrean. Frattini este dispus a propune ca variantă metoda de înregistrare a transportului aplicată în provincia italiană Bolzano, care presupune reflectarea pe plăcuțe a simbolicii regionale. El abia întră în misiune, dar deja este disponibil a propune variante puțin acceptabile, nepotrivite, ca să nu le spunem destructive. (Acordul existent la acest capitol exclude aplicarea pe plăcuțe a simbolicii transnistrene). Cât ține de ”libera circulație”, este problema cetățenilor FR, care, aflându-se în Transnistria, nu doresc să-și oficializeze acest statut în modul stabilit de legislația RM. Însă Frattini, fără a pătrunde în esența problemei, declară că ”atingerea succeselor în aceste direcții ar însemna, că există posibilități pentru a atinge acordul de împăcare”. Admitem că declarațiile se fac din intenții salutabile de a forma din start o atmosferă constructivă în procesul de negocieri. Însă, reglementarea privește două părți, dintre care Transnistria nu este una suverană. Indiferent de asta, la moment reprezentantul Italiei și OSCE nu demonstrează că cunoaște și interesele Chișinăului. Cel puțin, el afirmă că altă problemă delicată, căreia președinția italiană intenționează săi acorde atenția respectivă, ar fi cea a persoanelor aflate în urmărirea penală, ca urmare a evenimentelor ce au avut loc mai mult timp în urmă. Din nou se accentuează la teme inspirate de partea rusă (transnistreană). Nu putem fi optimiști în situația în care o figură-cheie în procesul de reglementare pentru anul 2018, din start se poziționează atât de evident pe poziții pro-transnistrene. Cu toate că, formal, poziția diplomatului italian este explicabilă – el nu face altceva decât că se conduce de acordurile adoptate în 2017.
Deci, partea adversă a formatului procesului de negocieri pe 2018 am sesizat-o. Evident, rămâne să auzim opiniile subcomitetului APCE. Indiferent de deciziile de astăzi, rămâne extrem de interesant, cu care dispoziții începe ciclul 2018 de negocieri Chișinăul?
Prima, și nu cea mai inspirată latură, sunt schimbările radicale operate în componența efectivului. Mai puțin e clar, întrucât ele ar fi de eficiente? Am extins numărul de ”conducători” ai procesului. Afară de doamna Cristina Lesnic, care l-a substituit pe Gheorghe Bălan la funcția de vice-prim-ministru pentru reintegrare, au mau apărut figurile lui Iurie Leancă (vice-prim-ministru pentru integrarea europeană, și a lui Tudor Ulianovschi (ministrul de externe și integrarea europeană), care neapărat se vor intersecta pe direcția reglementării transnistrene. La moment, prioritatea în elaborarea politicilor de reglementare ar trebui să rămână pe seama doamnei Lesnic, care a declarat la investirea în funcție, că se va concentra asupra ”implementării acordurilor atinse la finele anului 2017”. Cum am precizat, acordurile respective sunt în favoarea Tiraspolului. Doamna Vice-Prim-ministru Cristina Lesnic, probabil, s-a angajat a le realiza ori fără a le cunoaște, ori fără a dori a face declarații de altă natură. Se fim optimiști, să sperăm că Chișinăul este în căutarea unor variante, care i-ar permite depășirea acestei situații stupide în care a permis să fie atras.
Că situația e stupidă se vede tot mai evident. La 12 ianuarie Petru Bogatu, ziarist de la Chișinău, publică în ”Deschide.md” un material alarmant, anume sub aspectul atitudinii inexplicabil de tolerante a europenilor către regiunea secesionistă. Domnia sa consideră că, la moment, Transnistria are mai multe șanse să obțină independența de cât Catalonia. Domnul Bogatu la fel ca și subsemnatul, exclude posibilitatea unor decizii ale instituțiilor europene în favoarea Tiraspolului. Astăzi! Dar mâine? Argumentele domnului Bogatu: ”După cum arătam într-un comentariu publicat pe ”Deschide.md” în ultimele zile ale anului trecut, în 2018 Transnistria va începe să caute în Europa partizani ai secesiunii sale, invocând dreptul istoric. Va specula precedentele internaționale de separare pașnică (Cehoslovacia, Muntenegru, Kosovo) pentru a le induce politicienilor din Occident ideea că desprinderea malului stâng al Nistrului de cel drept este singura soluție pasabilă”. Din păcate, predicția noastră se împlinește deja. Krasnoselski nu lasă pe mâine ce poate face azi. S-a apucat de treabă.
La reuniunea din 16 ianuarie curent din capitala Franței, în afară de delegațiile Chișinăului și Tiraspolului, sunt invitați și reprezentanții Austriei care s-au aflat la președinția OSCE-ului anul trecut. Separatiștii nu ascund că vor să profite de platforma APCE pentru a impune drept subiect de discuție recunoașterea internațională a independenței Transnistriei.
Strategia Tiraspolului nu este lipsită de sens. Regiunea rebelă are câteva argumente de natură istorică și totodată cazuri similare de dată recentă care pot fi folosite pentru justificarea secesiunii.
Evident, nu vom cita integral articolul domnului Bogatu. Este suficient să menționăm că Chișinăul oficial ezită a apela la aceste argumente, cel puțin la cele istorice. Subsemnatul, în mai multe articole, s-a referit la subiectul românismului Transnistriei expus și argumentat în lucrarea academicianului Artiom Lazarev. La moment însă, guvernarea de la Chișinău nu consideră necesar a apela la aceste argumente.
În schimb, cum consideră dl. P. Bogatu, ”Kremlinul, care suferă tot mai mult de pe urma sancțiunilor occidentale, s-ar putea să se vadă constrâns să mizeze pe cartea transnistreană. Dacă va încerca să folosească regiunea separatistă și retragerea sa militară din zonă ca o monedă de schimb în jocurile cu Occidentul, nu-i exclus ca precedentul Kosovo să fie aplicat în cazul regiunii rebele din estul Republicii Moldova.”
Orice analist are dreptul la opinie și la argumente. Însă întregul șir de fapte, utilizate concomitent de subsemnatul și de alții, denotă că Rusia nu admite cedarea Transnistriei nici într-un mod. Moscova a depus eforturi considerabile pentru a extinde numărul statelor europene care, la direct sau indirect, se pronunță în favoarea Rusiei. Da, în anumite cazuri, această indulgență vizează Transnistria, însă astăzi nimeni nu mai pune la îndoială ambianța Rusiei și Transnistriei. Ar putea în structurile UE, CE și OSCE, la direct implicate în reglementarea transnistreană, să devină dominantă idea soluționării diferendului nistrean prin ”divorț”, prin acceptarea suveranității regiunii rebele?
Ceva timp în urmă aș fi spus că e din domeniul fantastic. Astăzi nu mai suntem atât de categorici. Și problema nu este numai în evenimentele despre care am spus sau la care s-au referit mai mulți observatori din RM și România. Modul în care Austria a acceptat la finele anului 2017 cele patru acorduri, fără a vedea partea negativă a lor pentru Chișinău, ne permite să facem următoarea concluzie. Europa vrea stabilitate acolo – în special acolo unde instabilitatea nu este condiționată de motive profunde. Din contra, unde s-ar putea lansa un proces de normalizare mult mai extins, care vizează expres sensibilele relații cu Rusia.
Cei 26 de ani de negocieri, când se respecta mai mult sau mai puțin prioritățile Moldovei, au demonstrat imposibilitatea identificării unei soluții eficiente, care ar asigura respectarea intereselor populației locale și ar garanta stabilitatea în regiune. Și, din contra, alunecarea spre satisfacerea intereselor Tiraspolului (a Rusiei), apare ca o direcție în procesul de negocieri cu o mult mai mare perspectivă sub aspectul atingerii rezultatului scontat.
Observăm că Tiraspolul cu regularitate este vizitat de reprezentanții statelor UE, acreditate la Chișinău. Apoi este invitat la ședința oficială a unei structuri a APCE, în calitate de parte egală în drepturi la masa de negocieri? Ar fi acest statut suficient pentru invitația la Paris? Ori, de dragul soluției care ar fi obținut anumite dimensiuni clare, se trece peste formalități? Dar, cum se spune la noi, ”pofta vine mâncând”. O ignorare a normelor ar scuza și altele. Și, dacă Rusia va invoca garanții că declararea Transnistriei drept o formațiune statală suverană va asigura pacea, stabilitatea și neutralitatea în regiune, va condiționa respectarea drepturilor omului în teritoriul controlat de regim, cam de ce nu s-ar accepta? De altfel Moldova, afectată de corupție, cu sistemul financiar-bancar și economic la pământ, nici pe departe nu este capabilă să asigure aceste condiții în proriul teritoriu, nemaivorbind de stânga Nistrului.