Agenţia de ştiri din Federaţia Rusă „Regnum”, unul din cei mai fideli aliaţi ai regimului secesionist transnistrean, promotor consecvent ai „suveranităţii transnistrene”, nu ratează nici o posibilitate pentru a demonstra inoportunitatea apropierii Tiraspolului de Chişinău sub orice formă.
De data aceasta Ivan Dmitriev, „analistul” agenţiei, şi a permis (articolul din 3 decembrie „Dodon îşi schimbă încălţămintea”) a ataca un proiect politic susţinut masiv de Kremlin – activitatea şi persoana lui Igor Dodon, nou ales preşedinte al Republicii Moldova.
Igor Dodon a fost ales în funcţie numai de două săptămăini, dar a reuşit să facă mai multe declaraţii care categoric contravin celor ce au fost vociferate în campania electorală. Declaraţiile vizează unele aspecte principiale ale poziţiei noului preşedinte în problemele politice de bază. Astfel, Dodon a declarat că nu este un candidat prorus; că nu intenţionează a denunța Acordul de Asociere RM-UE; că nu este „antiromân” şi, culmea, că se pronunţă contra prezenţei forţelor armate străine pe teritoriul Republicii Moldova (afirmând asta, Dodon se referă în exclusivitate la prezenţa trupelor militare ruse în Transnistria. În propriu zis Republica Moldova, trupe străine nu staţionează).
Declaraţiile în cauză provoacă marea mirare din motivele ce urmează. În primul rând, cum am mai spus, ele contravin declaraţiilor preelectorale ale socialiştilor moldoveni; apoi, în practică, liderul politic îşi prezintă portretul politic la startul campaniei electorale şi nicidecum la finisarea acesteia. Modificarea opiniilor pare cel puţin inoportună – dar numai la prima vedere.
Dodon concretizează orientarea sa politică nu pentru consumatorul intern, ci pentru cel din exterior. În perioada de până la alegeri, propulsarea inspirată de către Dodon a propriului chip de „partener a Kremlinului” şi un politician „categoric prorusesc”, încorda nervii Occidentului. Acuma, cînd alegerile sunt pe sfîrşite, pentru a se legitimiza în ochii acestui Occident, pentru a demonstra că şi cu el se poate lucra, Dodon elucidează cele mai complicate aspecte politice care au provocat întrebări la Brusseles, Bucureşti şi Washington. Dat fiind faptul că „ideea europenizării” ca politică de stat ar fi discreditată în RM pentru multe generaţii în viitor, Dodon a ales o formă mai moderată de a se distanţa de la calificatiful „prorus” – „statalist moldovean”. Cunoaştem cu lux de amănunte maniera ideologică a politicienilor moldoveni de „a-şi schimba culoarea în pofida forţelor externe” de pe timpurile lui Vladimir Voronin. Însă Dodon a sofisticat-o. Voronin, abia la un an şi ceva după venirea la putere a lansat „melodia” eurointegrării, prin 2003 (autorii nu indică faptul că „euroorientarea” lui Voronin a fost precedată de tentativa Rusiei de a impune umilitorul „Memorandum Kozak”- I.L.). Dodon a început „a-şi schimba opincile” fără a aştepta măcar inaugurarea. Noul preşedinte moldovenesc îşi ajustează opiniile nu numai în funcţie de state, cu reprezentanţii cărora discută, dar şi de auditoriu: discută cu ziarişti din FR, declară că doar Rusia poate fi partener strategic; vorbeşte cu cei din Bucureşti – se declară frate cu românii şi pledează pentru „relaţii bine echilibrate cu toţii”. Ivan Dmitriev concluzionează că, mai mult ca precis, eforturile lui Dodon nu se vor pierde în vânt, că Occidentul îl va accepta în calitate de Preşedinte. Altceva că populaţia Moldovei ar putea avea o altă părere, va cere de la preşedinte o politică într-adevăr echilibrată. Nu că azi cu unii, mâine cu alţii, dar aşa încât să predomine interesele acestei populaţii.
Cum anume ar trebui să fie promovate „interesele populaţiei” ne explică alt „analist” de la REGNUM, Serghei Artemenco, în materialul din 4 decembrie curent.
„Candidatul Kremlinului”, ales la 13 noiembrie curent, vertiginos lichidează elementele imaginei sale de politician prorus. El deja a declarat că „opinia sa prorusească” este un clişeu, dar de fapt el e axat la realizarea direcţiei proeuropene, fie şi cu careva modificari de ordin cosmetic – cum ar fi afirmaţia necesităţii activizării relaţiilor în direcţia Uniunii Economice Euroasiatice. Apoi, Dodon a reiterat teza „neutralităţii” Republicii Moldova, sub aspectul evacuării trupelor militare armate străine (ruseşti. Altele în Republica Moldova şi în Transnistria nu sunt – Regnum) din teritoriul Transnistriei. La moment Dodon nu spune nimic referitor la operaţiunea de menţinere a păcii, dar nu trezeşte îndoieală că lichidarea acesteia este doar un deziderat al timpului, ce evident reiese din programul partidului socialist.
Urmează o apreciere destul de importantă, poate cea mai importantă in materialul dat. Artemenco scrie că indiferent de poziţiile contradictorii ale lui Dodon, el este conceput ca politician prorus. În Moldova acest moment se accentuează cînd se doreşte a înspăima Occidentul cu ceva „hibrid” şi, a obţine cu ocazia dată asistenţă financiară, matrială, morală. Estul vorbeşte referitor la „caracterul prorusesc” al politicii lui Dodon, cînd vor să se sperie, sau cînd nu sunt capabili a aprecia la justa valoare dependenţa lui Dodon de aşa figuri politice cum este V. Plahotniuc. La Moscova victoria lui Dodon o percep ca victoria forţelor proruseşti – în primul rând cei care ar fi obligaţi să răspundă la unele întrebări incomode, în special cum s-a întâmplat că la scurgerea a mai mult de 25 de ani de la terminarea fazei armate ai conflictului, în Moldova nu au apărut politicieni cu adevărat pro-ruseşti? De ce Rusia este impusă a arunca în vânt mijloace colosale, susţinând figuri, loialitatea cărora către Rusia se oxidează cu mult înainte de a porni realizarea programul electoral. Anume la acest moment am ţinut să atenţionez (I.L.): exponenţii imperialismului rusesc nu vor realizarea de către Rusia a unei politici atractive, ci preferă „formarea politicienilor proruseşti”. De aici multe devieri de la normele dreptului internaţional, ce complică soluţionarea problemei de bază a RM – diferendului nistrean.(I.L.).
Artemenco consideră că Dodon este percepun la Moscova drept un adept a FR, reieşind din faptul, că promovează federaşizarea RM, în calitate de soluţie pentru depăşirea acestui conflict. Nu se uită, că încă în 2013 Dodon a lansat „Conceptul Principiilor de bază a Federaţiei Moldoveneşti”, care, în linii mari, este o derivată a „Memorandumului Kozac”, parafat, dar nu şi semnat în 2003. Corecturile recente ale planului Moscovei demonstrează că actuala jeneraţie a politicienilor moldoveneşti puţin se deosebeşte de predecesorii săi, şi de clasa politică moldovenească în ansamblu, care tinde a-şi subordona Transnistria şi nu intenţionează a accepta careva cedări reale. Modificvările propuse de Dodon în planul „Kozac”:
- Documentul promovează teza formării statului „unic”, bazat pe principiile unităţii spaţiilor teritorial, economic, de drept, social, etc. În opinia lui Artemenco, această „unitate” nu corespunde principiior de bază a unui stat federal. Concomitent, noţiunea de „stat unic” deja persistă în procesul de negocieri, fiind propusă de E. Primacov şi introdusă în Memorandumul din 1997 „Cu privire la bazele normalizării relaţiilor între Republica Moldova şi Transnistria”. Documentul nu a fost ratificat şi nu are nici o putere juridică (I.L.).
- Apar trei subiecţi a federaţiei, formal egali în drepturi – Republica Moldova; Transnistria şi Găgăuzia. Inegalitatea ai acestor în drepturi provine de la intenţia de a atribui Moldovei concomitent statul de subiect a Federaţiei şi de centru federal. Statutele Găgăuzie şi a Transnistriei se egalează dat fiind faptul, că Transnistria pierde din împuterniciri. Potrivit planului Kozac, ea urma să se numească „Republica Moldovenească Transnistreană”.
- Spre deosebire de Memorandumul Kozac „proiectul Dodon” nu fixează distribuirea locurilor în palatele viitorului Parlament între subiectele Federaţiei. Referitor la Senat se propune „asigurarea reprezentanţei necesare”, iar referitor la Camera inferioară – să se aplice principiul reprezentării în funcţie de numărul real a populaţiei în acest subiect. Pornind de la faptul, afirmă Artemenco, că în populaţia RSSM Transnistria constituia doar 17%, cu un astfel de model, regiunea nu v-a dispune de posibilităţi pentru a-şi asigura opinia şi protecţia intereselor.
- Spre deosebire de „Planul Kozac” nu se admite dreptul de „veto” pentru subiecţii federaţiei, sau aprobarea obligatorie a Tiraspolului ai acordurilor internaţionale, încheeate de Modova, care ar viza interesele Transnistriei. Potrivit lui Dodon, membrii federaţieri sunt admişi la elaborarea proiectului acordului internaţional doar dacă acesta cumva le vizează interesele. În alte cazuri – nu. Astfel, Chişinăul ar putea încheia diferite acorduri şi cu NATO. (Iată unde-i buba. Toate relele sunt întruchipate în NATO şi Tirasplul are nevoie de dreptul la „veto” doar pentru a riposta acestor intenţii. I.L.).
- În conformitate cu proiectul Dodon, ar putea fi lansată procedura de revizuire a drepturilor la proprietate, reieşind din norma, care indică formarea acestor relaţii în conformitare cu noua legislaţie. (Asta ar însemna revizuirea drepturilor asupra unor obiective extrem de importante cum ar fi Termocentrala de la Cucurgan, hidrocentrala de la Dubăsari etc. I.L.).
- Dodon nu explică cum se adoptă Constituţia federală, evită cele două referendumuri separate, propuse de Kozac pentru adoptarea Constituţiei federale.
În proiectul lui Dodon nu se pomeneşte de prezenţa militară a FR în Republica Moldova, pe când planul Kozac detailat afirma plasarea în republuică cu scop de a „stabiliza situaţia”, a contingentului militar rusesc. Dodon propune demilitarizarea regiunii, fenomen, ce exclude prezenţa or căror forţe militare în Republică, inclusiv şi celor de menţinere a păcii. Astfel, Artemenco deduce intenţia lui Dodon de a denunța Acordul din 1992 şi evacuarea trupelor armate ruseşti din Moldova, factor inadmisibil din pnctul lui de vedere.
Astfel, Artemenco consideră, că în condiţii că este realizat planul lui Dodon, vor fi atinse următoarele scopuri:
- Transnistria pe deplin se va subordona Chişinăului, pe principii unitariste, care ar fi ambalate în ambalaji frumos „federalist”.
- Va fi lichidată prezenţa militară rusească, în special operaţiunea de menţinere a păcii.
În concluzie, ideea „federalizării” puţin diferă de proiectele „integraţionale”, promovate de guvernările de la Chişinău. La Chişinău şi în cazul lui Dodon, în funcţie de preşedinte, nu sunt gata a concepe Tiraspolul în calitate de subiect egal de tratative. Momentul dat ar fi fost explicabil pentru situaţia din 2013, când documentul a fost dat publicităţii. Însă, şi acum Dodon nu intervine cu moficările rezonabile. Poziţia lui ar însemna că el mai mult ia în consideraţiei opinia internă, decît punctul de vedere a Transnistriei. Teza de federalizare ar fi din start orientată la obţinerea atenţiei din exterior. Odată cu apariţia acesteia, necesitatea dialogului cu Tiraspolul ar fi decăzut, cum şi necesitatea etichetei de politician „prorusesc”.
REGNUM dezaprobă un strat solid al politicii moscovite – selectarea şi susţinerea lui Dodon în calitate de candidat la funcţia de preşedinte a RM, care fiind ales, va promova în Moldova interesele Moscovei. Este o tactică mai veche a editurii, care derivă din anumite relaţii personale complicate între patronii REGNUM şi Kremlin. Probabil, Agenţia are şi misiunea de a influenţa factorii politici cu care colaborează Moscova, pentru a preveni devierea acestora de la o linie de susţinere incontestabilă a poziţiei Moscovei. De aici o asemenea examinare minuţioasă şi subiectivă a platformei de federalizare din programul lui Dodon, efectuată nu în startul campaniei electorale, ceea ce ar fi fost absolut logic, ci la finele acesteia. Moscova în cel mai grav vis nu admite cedarea teritoriului RM, evacuarea trupelor sale militare, fenomen care şi dă naştere unor asemenea procedee de „profilaxie”. În paralel, au loc factori reali, care demonstrează că intenţiile lui Dodon de a obţine „neutralitatea” reală a statului RM, prin scoaterea din teritoriul acesteia a trupelor ruseşti, nu are perspectivă. Mai mult, aceste intenţii ar putea avea consecinţe nedorite personal pentru promotorul unor asemenea planuri.
Potrivit portalului de ştiri ucrainean Apostropf, anul viitor, Rusia planifică majorarea volumului de mărfuri militare care vor fi trimise în regiunea transnistreană pe calea ferată. Informația reiese din datele tenderului pentru servicii de transport pentru necesitățile Ministerului Apărării din Federaţia Rusă, analizate de portalul vizat. Dacă în 2015 și în 2016, Ministerul Apărării al Rusiei a comandat 30 și, respectiv, 20 de vagoane pentru expedierea mărfurilor cu destinație militară către teritoriul separatist din stânga Nistrului, pentru anul 2017 au fost comandate 131 de vagoane cu aceeași destinație.
Potrivit sursei citate, Rusia trimite mărfuri în regiunea transnistreană tranzitînd teritoriul Ucrainei, prin intermediul companiei „Prima companie de transport din Ucraina”, înregistrată la Kiev. De asemenea, Rusia va majora exponenţial şi volumul de produse militare în Belarus. Numărul de vagoane va creşte, în 2017, de la 50 la 4 162.
Admitem că datele sunt lansate în reţea de serviciile abilitate ale FR, însă cert este faptul că efectivul trupelor militare ruse aflate în Transnistria, nu duc lipsă de nimic. Sunt dotate cu produse alimentare, lucru care nu poate fi atins doar cu capacităţile regimului transnistrean. În regiune nu sunt rezerve în volum necesar de peşte de mare, crupe, cartofi, uleiuri vegetale, etc. Solicitarea Moscovei ca Preşedintele Republicii Moldova să asigure prezenţa militară rusă în continuare în această ţară, în mod automat înseamnă că probleme pentru asigurarea acestora cu totul necesar nu există. Astfel, selectarea de către Moscova a lui Dodon în calitate de candidat, la care se va miza, ar însemna că toate aceste probleme au fost discutate şi „bătute în cuie” cu mult înainte ca Kremlinul să-şi destăinuie favoritul. Să nu ne lăsam duşi în eroare nici de Kremlin, nici de uneltele acestuia, cum ar fi portalul de ştiri „Regnum”.