Actualele evoluţii transnistrene sunt interesante din mai multe puncte de vedere. Practic, pentru prima dată regiunea a ajuns nu numai la epuizarea deplină a rezervelor financiare, dar şi la demolarea sistemului care furniza aceste surse. Pentru prima dată puterea executivă se prezintă în exclusivitate într-o postare negativă. Anume actuala conducere în ochii majoritaţii populaţiei (potrivit mass-media) se face vinovată de această situaţie. Şi, cel mai important, guvernarea tiraspoleană declară că caută soluţii la Moscova, însă le identifică în Occident. Fenomen evident, cunoscut de cetăţeni, dar abrdat într un mod specific.
Pe acest fundal ne propunem să examinăm fenomenul de bază al procesului de soluţionare a diferendului nistrean, propus de mai mulţi experţi (cu excepţia subsemnatului). Practic, în calitate de unicul mod de asigurare a eventualului „final fericit” al diferendului: în situaţia în care pe malul drept traiul va deveni mai atractiv, regimul transnistrean va dispare, se va descompune de la sine. Repet: autorul nu este adept ai acestui punct de vedere – însă, în virtutea evenimentelor ce deja au loc (tentativele Sovietului Suprem de al limita pe Şevciuc în drepturi, şi prin asta a monopoliza puterea) care se vor întâmpla pe curînd – „alegerile preşedintelui”, consider oportun a mai arunca o privire la această teză (cum am mai spus, privită binevoitor în comunitatea experţilor).
O facem nu din propriile afirmaţii, dar cu aportul domnului Mihail Tiscenco, redactor la portalul informaţional rusesc „Slon Magazin” – ediţie care manifestă o anumită distanţă de la putere, dar nu observată între mari opozanţi ai Kremlinului.
Deci, potrivit lui Tiscenco, în aprilie 2016 guvernarea de la Tiraspol s-a adresat la Moscova cu solicitarea unui ajutor financiar suplimentar, în volum de cel puţin 60 milioane dolari SUA. Banii urmau a fi transformaţi în pensii şi salarii pentru bugetari, cărora guvernarea le datorează din anul precedent. Portalul citează un reprezentant al guvernului transnistrean, că „solicitarea se examinează, însă şansele că nu vom primi bani sunt mult mai mari decît că vom primi”. Indiferent de faptul că răspunsul Moscovei nu a fost dat publicităţii, experţii sunt convinşi că FR nu a manifestat generozitatea de altă dată şi nu a trasferat banii. La Tiraspol se vorbeşte la cel mai serios mod şi destul de deschis, că banii vor fi împrumutaţi de la reprezentanţii businesului local, ba că acesta deja s-a angajat a efectua transferul. Menţionăm că unica structură comercială, capabilă a opera cu sume de 60 – 80 milioane dolari SUA, este cartelul „Şerif”, rivalul principal al actualului preşedinte.
Însă, le luăm în o anumită ordine. Tiscenco ne aminteşte că şi în anul trecut, afectat de criză, Tiraspolul a cerut Moscovei un credit de 100 milioane dolari SUA – răspunsul fiind tot acela. Moscova a refuzat, fiind afectată de propriile probleme. Nu a fost luat în consideraţie nici faptul, că Şevciuc a recunoscut că nu dispune de sursele necesare.
Potrivit opiniilor parlamentarillor din Tiraspol, Moscova l-ar fi refuzat pe Şevciuc, motivînd că prea mult consumă pentru necesităţile personale: zboară cu avioane charter; face cumpărărturi neargumentate; nu atrage investiţii. Ca urmare, executivul de la Tiraspol a fost impus a reduce cu 30% pensiile şi salariile bugetarilor, făcând promisiuni că le va compensa în scurt timp.
Aceste două momente (în refuzul Moscovei de a subvenționa regimul) au servit pentru unii observatori drept bază de a declara că „Transnistria, care formal mai face parte din Republica Moldova, îşi pierde importanţa sa de altă dată pentru Moscova”. Tiscenco face trimitere la politologul moldovean Anatol Ţăranu, care ar fi declarat că „Transnistria, care anterior se numea avanpostul Rusiei în direcţia Balcani, ar fi cedat funcţia Crimeei”. Ba ar fi apărut opinii că FR în genere ar putea renunţa la Transnistria în favoarea Republicii Moldova, contra recunoaşterii „statutului de teritoriu rusesc al Crimeei” de căre comunitatea europeană.
Nici unul din aceste prognosticuri nu au fost realizate. Din contra, Transnistria totuşi obţine anumite ajutoare de la FR, cu toate că volumul acestora este sub aşteptările Tiraspolului.
Potrivit sursei informaţionale „Stratfor”, la care face trimitere Tiscenco, Rusia anual alocă în favoarea „qvasistatelor” („stateless”) aproximativ 5 miliarde dolari SUA, din care Transnistriei revin 100 milioane. De cîteva ori mai mult se alocă „recunoscutelor” Osetiei de Sud şi Abhasiei. Potrivit datelor oficiale, în 2016 aceste formaţiuni urmează să primească de la Moscova 16 miliarde ruble, ce e echivalent cu 234 milioane dolari SUA. Însă, în „republicile” respective permanent se constată că banii promişi de Moscova nu prea ajung la destinaţie. La finele anului 2015, din 3.7 miliarde ruble alocate în cadrul programelor investiţionale, real au fost transferate doar 180 milioane. Cît priveşte Transnistria, în raportul „guvernului” pentru anul 2014 este indicată cifra de 304 milioane ruble transnistrene (aproximativ 27 milioane dolari), ca „ajutor din partea FR”. Pentru 2015 la acest capitol se fixează de două ori mai puţin. Nu uităm că rubla transnistreană este artificial ţinută într un anumit raport cu dolarul, şi mult timp a rămas în dimensuni constante comparativ cu cea rusească, care a decăzut în urma preţurilor la petrol (constituind în 2014 – 38 ruble pentru un dolar, iar în 2015 – 61 ruble). Artimetica dată este necesară, odată ce „ajutoarele ruseşti se transferă în ruble ale FR”, iar volumul de facto al acesteia se micşorează concomitent cu devalorizarea rublei. În 2014 un pensionar beneficia de o 150 ruble transnistrene, primite de la Moscova, pe cînd în 2015, aceeaşi sumă constituia doar 100 de ruble locale (aproximativ 9 dolari) la cap de beneficiar.
Tiscenco ne aminteşte că Rusia în continuare nu încasează banii pentru gazele naturale, furnizate Transnistriei. Sumele colectate în structurile locale la fel sunt transformate în salarii şi pensii, indiferent de faptul că volumul datoriei Tiraspolului faţă de „Gazprom” a depăşit cifra de 4,5 miliarde dolari SUA (aşa consideră Tiscenco, în opinia autorului însă suma e cu un miliard mai mare. -I.L.) Expertul de la „Stratfor” atenţionează la faptul că şi aceste destul de modeste sume, ajung la transnistreni cu întîrzieri. Astfel, în primele două luni ale anului 2016, Rusia nu a transferat bani către regiune – reluînd livrările doar în martie, cu 522 milioane ruble ale FR, ca urmare a vizitei personale a lui Şevciuc.
Propaganda rusească şi cea transnistreană toarnă din plin promisiuni asupra populaţiei în legătură cu semnarea în aceeaşi perioadă la Moscova a unui Memorandum între serviciile vamale rusesc şi cel Transnistrean. Oficial se declară că documentul va asigura accesul privilegiat al mărfurilor transnistrene pe pieţele din Federaţia Rusă, şi asta în condiţiile cînd reprezentanţii guvernării de la Tiraspol, recunosc că asemenea „Memorandumuri” (deja există vreo zece semnate, între care cele mai cunoscute „Smirnov-Jukov”, „Şevciuc-Rogozin”), sunt nelucrative în virtutea birocraţiei absorbitoare ruseşti, care nu admite realizarea unor asemenea proiecte. Ca urmare, în 2015 exportul în FR al produselor transnistrene s-a redus aproximativ de două ori. În general, cota Rusiei în exportul transnistrean nu depăşeşte 8%, cedînd cu mult Ucrainei, Moldovei şi României. Situaţia este determinată nu nuumai de lacunele condiţionate de birocraţia rusească, dar şi de devalorizarea rublei ruseşti. Exportatorii transnistreni au solicitat autorităţilor să devalorizeze valuta locală, egalînd-o cu nivelul căderii celei din FR. Li s-a refuzat, iar exportul a devenit absolut defavorabil. Un alt compartiment la care accentuează cei de la „Stratfor” ar fi faptul că o parte din mărfurile transnistrene care trec formalităţile în vama moldoveneasc, ar cade sub sancţiunile aplicate Moldovei de către Rusia. O afirmaţie lipsită de logică. FR nu are prilej de a practica o asemenea selecţie, odată ce exportul integral al Transnistriei este trecut prin vama RM – dealtfel Ucraina nu-l admite în propriul teritoriu. Momentul demonstrează îmbinarea economiei, politicii şi a propagandei.
În cazul dat este vorba de Tiscenco, care exemplifică „poziţia obscură a Chişinăului” prin situaţia de la uzina metalurgică. Producerea şi exportul metalului vămuit la vama RM ar fi devenit irentabile şi proprietarul, Alişer Usmanov, ar fi cedat pachetul de acţiuni administraţiei de la Tiraspol. Situaţia e cu totul alta. Însuşi presa transnistreană a indicat că Usmanov practica filantropia. La o uzină similară în Emiratele Arabe Unite activează 400 de muncitori, pe cînd la cea din Râbniţa sunt angajaţi peste 2500. Proprietarul a declarat intenţiile de a reduce efectivul, dar administraţia a refuzat – şi a urmat pasul sus indicat a miliardarului. Aşa că nu are nimic situaţia de la uzină cu modu, în care se perfectau actele vamale de provenienţă. Însă, o parte din locuitorii regiunii vor ca lucrurile se fie de aşa natură, şi solicitările date sunt satisfăcute în materialele propagandistice ale puterii.
Tiscenco, plasat în limitele situaţiei, a fost impus a arăta şi alte dimensiuni ale acesteia. El a trecut în revistă modul în care se utilizează gazele ruseşti, dar a continuat că subiectul a provocat scandaluri de proporţii în presa locală. Autorităţile sunt învinuite de opoziţie că banii, plătiţi de populaţie şi agenţii economici pentru gaze, sunt furaţi şi transferaţi în firme offshore.
Potrivit lui Tiscenco, acuzaţiile la adresa guvernării transnistrene de delapidări de proporţii, afectează şi Federaţia Rusă. În primul rînd, ca urmare a faptului că anume a Moscova Şevciuc cerşeşte bani şi, în unele cazuri, cerinţelor li se dă curs. Opoziţia afirmă că, practicînd un mod raţional de guvernare, „republica ar fi în stare cu propriile capacităţi să-şi asigure volumul necesar de bani, pentru a asigura segmentul social”. În opinia lui Tiscenco, o asemenea abordare a situaţiei ar trebui să fie înţeleasă şi aprobată la Moscova, cauzînd şi acţiuni de susţinere a reprezentanţilor opoziţiei la eventualele alegeri. La moment însă, o asemenea susţinere nu este fixată, ceea ce provoacă derută în tabăra adversarilor lui Şevciuc. Cu toate că timp mai este şi evenimentele pot lua orice cale. Din nou este scoasă în public, de către opoziţie, soarta fostului lider transnistrean Igor Smirnov. În detrimentul faptului că timp de 20 de ani a fos ţinut „în palmă” de Moscova, într-un moment a rămas fără această susţinere, ba şi s-a ales cu grave învinuiri materiale compromitătoare în presa rusă, şi cu un dosar penal la adresa fiului şi a norei sale. Deci, susţinerea Moscovei nu este ceva absolut garantat din toate punctele de vedere. Nu se ştie cît va dura, cum nu se cunoasc motivele pentru care ea poate fi ridicată. Însă, în opinia populaţiei locale, factorul dat mai este foarte important. Şi nu atât devotamentul Moscovei, cât neacceptarea a tot ce e legat de Occident – a Moldovei, României, Uniunii Europene.
Şevciuc, în perioada lui Smirnov, se expunea în favoarea apropierii de Occedint. La moment el nu exclude categoric necesitatea relaţiilor cu Estul. La 20 aprilie curent, în cadrul emisiunii televizate „În direct”, el a menţionat,că în ultimii patru ani s-a lucrat nu numai cu FR, dar şi cu organismele umanitare occidentale. Şi ce e interesant. Cînd a venit timpul să deschidă parantezele, să exemplifice cu fapte concrete care ar impulsiona economia, Şevcic, la capitolul relaţiile cu Mosova, a putut face referinţă doar la Memorandumul între structurile vamale (vizat mai sus), care mai degrabă ca nu va aduce schimbări pozitive. Cît ţine de bani, el a menţionat doar cele 300 milioane ruble ruseşti, transferate în Fondul Umanitar. Sumă care nu este suficientă pentru a plăti pensiile transnistrenilor pe o lună.
Şevciuc a spus că, în acelaşi timp, au avut contacte serioase cu mai multe organisme internaționale, între care PROON, care îşi desfăşoară programe şi proiecte în Transnistria. Aceste relaţii, spune Şevciuc, le putem accepta doar în cazul în care nu ni se impun careva condiţii de ordin politic.
Evident că condiţii cu caracter politic nu li se înaintează. Însă ar fi timpul ca Chişinăul să nu rateze cazul de a demonstra în care direcţie sunt perspectivele. Fără o abordare de acestă natură Tiraspolul va continua să absoarbă ajutoare de la organismele europene, dar să ţină direcţia spre Rusia. Cel mai elocvent argument – eventualele alegeri prezidenţiale. Echipa „Şerif” va evolua avînd în calitate de candidat ori pe Vadim Crasnoselischii, actualul „preşedinte al Sovietului Suprem”, ori pe Galina Antiufeeva, adjunctul acestuia. Ambii adepţi ai liniei la aderarea în componenţa FR. Repet, este vorba de reprezentanţii firmei care există datorită relaţiilor economice cu Occidentul. Alţi potenţiali candidaţi, nu au nici aceste relaţii cu lumea democratică.
Sunt ferm convins, că o analiză sociologică profundă efectuată în regiune, ar demonstra că un asemenea curs este susţinut de majoritatea populaţiei – care mult mai mult ar fi afectată de indiferenţa Moscovei, decât de aprofundarea crizei economice. Opinia autorului necesită studii suplimentare, dar merită a nu fi ignorată.
Ion Leahu.