Cum am mai menţionat cu alte ocazii, Moscova oficială nu a evidenţiat o persoană pe care o va sprijini la viitoarele alegeri prezidenţiale la Tiraspol – fenomen care deschide posibilitatea diferitelor forţe să se pronunţe pro sau contra, concomitent, și destăinuind mai multe fapte interesante, sau erori ale propagandei ruseşti.
Înainte de a trece nemijlocit la materialele “analitice”, ne oprim la un material din presa transnistreană, care reflectă participarea lui E. Şevciuc la aplicaţiile de proporţii efectuate timp de 10 zile de către Grupul Operativ de Trupe Ruse (GOTR) în Transnistria. La 18 mai evenimentul s-a încheiat, cu care ocazie a fost invitat şi E. Şevciuc, în calitate de “şef al statului”. Tot offcial, tot în corespundere cu „practica internaţională”.
Motto-ul antrenamentului şi el a devenit deja tradiţional: Unele forţe militare necunoscute au decis a destabiliza situaţia în zona de securitate. Batalionul rusesc, aplicând integral armele, armamentul şi dispozitivele din dotare, au “depistat inamicul” şi l-au “lichidat”. S-au utilizat mii de cartuşe şi proetile, atât oarbe, căt şi cele de luptă. E. Şevciuc, comentând cele văzute, a declarat, că „ostaşii au demonstrat un nivel înalt de pregătire militară. Aceasta inspiră încrederea că, atâta timp cît pe pămîntul transnistrean este prezent soldatul rus, pacea va fi garantată”.
Concomitent, în locul unei declaraţii respective a MAEIE al RM, la Bender, în cadrul întîlnirii grupurilor de experţi, s-a decis a relua colaborarea departamentelor afacerilor interne. Chişinăul se face că nu vede comportamentul sfidător al regimului de la Tiraspol. Cu atît mai mult, materialele care urmează ne demonstrează elocvent şansele mizere a lui Şevciuc de a obţine următorul mandat.
Serghei Naumov, observator politic la revista din Moscova “Politrussia”, la 13 mai curent publică un articol intitulat “Transnistria: lupta pentru putere continuă”. Naumov afirmă că, în săptămâna ce s-a scurs, subiectul transnistrean ar fi fost cel central în mass-media din FR. Motive ar fost mai multe, dar el atenţionează la două: parada militară prilejuită zilei de 9 mai, pentru prima dată petrecută în regim mixt, Rusia şi Transnistria; şi convingerea “preşedintelui” transnistrean în aderarea necondiţionată a Transnistriei în componenţa Rusiei, făcută publică la o întîlnire cu muncitorii din Rîbniţa. Potrivit lui Naumov, fenomenele respective ar însemna că interesul Rusiei către regiune a revenit în primele poziţii. Pe parcurs, vom demonstra că autorul deseori comite aşa demari inexactităţi, care ne permit să presupunem că minte. Probabil, nu este corect nici în cazul cu locul regiunii în interesele curente ale Moscovei.
În continuare, el reflectă atitudinile în retrospectivă ale Moscovei şi Tiraspolului. De 25 de ani „republica aşteaptă aderarea la Rusia”. Evident că aminteşte de eschivarea Chişinăului de a semna „memorandumul Kozac” din 2003 şi datele referendumului din 2006, cînd 97% s-ar fi pronunţat pentru aderare. „Aspiraţiile date” au obţinut noi alimentări după „reunirea” Crimeei cu Rusia. Însă, în loc de unire cu „pământul natal”, Transnistria s-a pomenit între ciocan şi nicovală („Ucraina şi Moldova, ambele axate spre Europa) iar Rusia a fost impusă a riposta presiunii din exterior, organizată de „Occident”. Problema are o conotaţie acută, odată ce „integrarea cu Rusia este pentru Transnistria unica şansă de a suprevieţui, a soluţiona definitiv problema securităţii şi a pieţelor de desfacere externe, fără care industria puternică transnistreană se descompune”. Au început miturile.
Numai cei mai leneşi comentatori nu au scris şi nu au declarat că relaţiile cu Rusia nu mai sunt primordiale pentru Tiraspol. Cifrele arată că FR ca partener economic cedeză poziţiile României, Moldovei, Germaniei şi Ucrainei. Din toată industria au mai rămas uzinele de ciment şi cea metalurgică – care ar funcţiona, dacă nu ar fi în centrul contradicţiilor clanurilor regionale. Afirmaţia este, probabil, adresată cititorului din FR – care nu cunoaşte şi nu doreşte să cunoască adevărul. Cum ar fi şi altă afirmaţie. Chişinăul profită de „nerecunoaşterea” Transnistriei, pentru a o înăbuşi economic şi a o „impune a capitula politic”. Cu această ocazie, Moldova se eschivează de la tratative şi nu contribuie la soluţionarea problemelor cotidiene.
Bun, Moldova e aşa cum o descrie Naumov. Dar tot el afirmă în continuare, că „astăzi Rusia oficial nu recunoaşte Transnistria în calitate de teritoriu ce aparţine Moldovei”. Acesta ar fi principalul obstacol pentru aderarea regiunii în componenţa Rusiei. Din care motiv Rusia nu „merge la întâmpinarea doleanţelor transnistrenilor” ne explică (şi această explicaţie merită a fi prezentată integral). Ucraina şi Moldova se străduiesc să aprofundeze integrarea cu UE, impunînd acest vector şi Transnistriei. Însă, fără programe integraţioniste cu Rusia, aceste două state vor pierde propria bază economică, se vor descompune politic, ceea ce va crea în regiune o nouă realitate geopolitică. Iată atunci, afirmă Naumov, Rusia va obţine posibilitatea de a acţiona mai hotărîtor referitor la Transnistria. Dar, la moment, cînd la Kiev şi Chişinău guvernează adepţii Washingtonului, situaţia în jurul Transnistriei continuă să se complice. Eventuala instaurare a postului de frontieră mixt moldo-ucrainean, va tripla impozitarea exportului şi importului trasnistrean, condiţionând blocada totală a regiunii.
Realitatea este cu totul alta. Da, postul mixt va fi, însă asupra impozitării asta nu va influenţa. Se vor reduce aşteptările afaceriştilor din regiune de a relua afacerile de contrabandă. Naumov însă, continuă să sperie lumea. El declară că acţiunile respective ale Ucrainei şi Moldovei, inevitabil vor provoca catastrofa umanitară. Şi, când lumea va deveni disperată, va urma atacul militar. Nu în zadar doar într-o jumătate de an au avut loc şase aplicaţii comune ale armate Moldovei cu forţele NATO, iar avioanele româneşti regulat filmează teritoriul regiunei. Moscova a reacţionat la acţiunile Chişinăului. La 9 mai trupele ruse au participat în comun cu cele transnistrene la parada militară. La 13 mai GOTR a lansat cantonamente militare de proporţii, la care au fost antrenate mai mult de 50 de unităţi de tehnică de luptă şi ceva peste 400 de militari. Ar fi o declaraţie specifică, prin care Moscova ar fi dat de înţeles Chişinăului că nu renunţă la Transnistria.
Probabil, este unica afirmaţie a lui Naumov care merită a fi luată în cel mai serios mod. Pentru prima dată informaţia despre aplicaţii a fost însoţită de o serie impunătoare de fotografii. Specialiştii au văzut că GOTR dispune de arme, dispozitive electronice performante, de care nu dispuneau trei-patru ani în urmă. Şi de care nu au nevoie în calitatea oficială de structură de pază, cum se poziţionează.
Cît de mare nu ar fi „vina” Chişinăului în situaţia ce s-a creat în Transnistria, Naumov nu poate trece cu atenţia şi alt aspect, cu mult mai scandalos şi zgomotos – relaţiile interne. El este nevoit să afirme că luptele se dau pentru influenţă, între gruparea lui Şevciuc şi „Sovietul Suprem”, controlat de către holdingul „Şerif”. Deputaţii deja au limitat împuternicirile Preşedintelui, permițînd prin lege Preşedintelui Sovietului a semna legile adoptate şi interzicând înregistrararea mijloacelor de informaţii fără avizarea legislativului. Astfel, „preşedintele” nu mai are puterea de a reglementa procesul legislativ şi nu are accesul nelimitat la televiziune. Evident, este o lovitură sub centură în ajunul alegerilor, care „Şerif” şi-a propus să le cîştige.
Potrivit lui Naumov, din 2011 Şevciuc limitează privilegiile companiei, de care aceasta bineficia de pe timpurile lui I. Smirnov. Restabilirea acestor poziţii ar putea fi realizată doar prin eliminarea lui Şevciuc de la putere.
Nu petem trece pe lingă încă unei afirmaţii amuzante a lui Naumov. El spune, că de data aceasta „Şerif” nu poate accepta repetarea situaţiei din 2011, cînd „Anatolie Kaminski, marioneta sa, a cedat în faţa lui E. Şevciuc”. Ha, Naumov nu scrie, că Kaminski era masiv susţinut de Moscova, că toate procedeele şi tehnologiile aplicate în asemenea cazuri, au fost puse la bătaie. Şevciuc a trecut anume din motiv, că adversarii lui (Kaminski şi Smirnov) erau protejaţi de Moscova. Ceea ce nu a fost (probabil nici nu este) nici examinat, nici luat în consideraţie. La moment „Şerif” creditează formaţiunea Transnistria, ce permite guvernării a achita salariile şi pensiile. Nu Moscova, ci o corporaţie cu randamentul moral destul de contraversat, creditează guvernarea (volumul convenit al împrumutului e de 39 milioane dolari SUA), care se poziţionează prorusă. Nu trebuie de a dispune de capacităţi analitice profunde, pentru a presupune cine va fi „preferat de acest electorat”.
Dealtfel, poziţiile unor adepţi ai lui Şevciuc la Moscova, le-am cunoscut. De careva comentarii suplimentare, cred că nu e nevoie. Mult mai interesante sunt viziunile unei figuri cheie în acest spectacol care se numeşte Nina Sevciuc, anterior Ştanski, anterior „ministrul de externe” al Transnistriei şi, respectiv, reprezentantul regiunii la negocieri. Doamna a considerat că nu poate rămâne în afara proceselor şi a evoluat la începutul lunii mai cu un interviu pentru agenţia de ştiri transnistreană „Svobodnaia pressa” (presa liberă).
Evident, integral materialul nu poate fi redat – ar fi o atitudine inrespectuoasă faţă de cititorii noştri – însă careva aspecte care deschid unele detalii din culisele relaţiilor în această zonă, le vom prezenta. Doamna a decis a deschide un aspect al conflictului între Şevciuc şi legislativ, cel ce ține de „politica externă”. Din start Ştanski a declarat că cei care au recurs la „demonstrarea părţilor anterior ascunse ale politicii externe a statului”, nu-şi dau sama care vor fi consecinţele. Doamna, în mod serios, intenţionează să demonstreze că Transnistria este stat care promovează o politică externă. Doamna afirmă că destăinuirea politicii externe, adica reflectarea punctelor vulnerabile şi a celor de forţă, ar putea „dezarma” statul, îl va lipsi de posibilitatea de a preveni riscurile. Spre exemplu, spune ea, sunt foarte curioasă să ştiu, cum se raportează deputaţii la eventuala instalare a postului vamal mixt moldo-uvrainean la hotar cu Transnistria? Înţeleg ei consecinţele acestui eveniment? Nu sunt convinsă că parlamentarii de la Tiraspol vor reacţiona la acţiunile obraznice ale României, aeronavele căreia nu o dată ilegal au survolat spaţiul aerian al republicii, filmând teritoriul şi bazele militare, fără o careva reacţie din partea Tiraspolului oficial.
O atenţie semnificativă în interviu a fost acordată declaraţiilor deputatului Galina Antiufeeva, care în ultimul timp foarte activ îl atacă pe Şevciuc. Anume, ea afirmă că „MAE de la Tiraspol nu ar trebui să încheie cu Chişinăul careva acorduri. Ar fi suficient să realizeze cele deja existente”. Rugată să comenteze, Ştanski a declarat că ea nu crede că Antiufeeva ar fi cunoscut acordurile semnate anterior. Spre exemplu, ea ar fi cunoscut decizia din 1995, prin care administraţiile locale din Bender, Tiraspol şi Rîbniţa sunt obligate să asigure cu edificii „şcolile româneşti” (Ştanski are în vedere şcolile din regiune, aflate în gestionarea guvernului de la Chişinău- I.L.). Sau acordul de formare a posturilor mixte cu Moldova pentru a asigura controlul fito-sanitar din 1996. Asemenea acte sunt mai multe de o sută la număr, nu cunosc la care face referinţă doamna Antiufeeva”.
Destul de nteresantă pare poziţia doamnei Ştanski referitor la actele semnate între părţi. Fiind acuzată de Antiufeeva şi Valeriu Liţcai (fostul „ministru de externe”), că majoritatea acestor acte nu mai funcţionează și sunt moarte, Ştanski a declarat ceva interesant. Ceea ce a fost semnat pe timpurile lui Liţcai poate şi nu se mai îndeplineşte, însă actele adoptate de la 2012 (de când doamna e în funcţie) se realizează. Pentru a riposta rivalului, Ştanski a renunţat la poziţia sa de altă dată, când insistent declara că „Chişinăul nu respectă şi nu îndeplineşte nici un acord bilateral”.
Prezintă interes şi explicaţiile doamnei referitor la situaţia cu circulaţia trenurilor moldoveneşti prin teritoriul transnistren, fenomen declarat de Antiufeeva drept „trădare a intereselor statale”. Ştanski a explicat că aceste acte au fost semnate încă în 1996 şi 2001. În temeiul lor, se ajusta activitatea serviciilor vamale (Ştanski nu spune, dar Tirasolul a primit două ştampile vamale, care în scurt timp s-au transformat în nouă), au fost instituite două posturi vamale mixte la Rîbniţa şi Pervomaiscoie. Actele respective conţineau şi acordul de a lichida posturile vamale transnistrene, ceea ce spre fericire (cum afirmă Ştanski), nu a fost realizat. De ce atunci aceste acţiuni nu au fost calificate drept „trădare de Patrie?”- exclamă Ştanski.
Pasajul care urmează, merită o atenţie deosebită. Este foarte curios dacă cu datele în cauză se va familiariza guvernarea de la Chişinău şi cum vor opera cu materialul. Ştanski spune că actele, indiferent de timpul adoptării, ţin de procesul de reglementare şi nu pot fi anulate. În special în 2001, îndată după semnarea acordurilor de armonizare a legislaţiei în domeniul vamal şi a impozitărilor de către Voronin şi Smirnov, Sovietul Suprem le-a acceptat printr-o hotărăre specială. Astfel, Legislativul a acceptat nu numai instalarea posturilor vamale mixte moldo-transnistrene pe teritoriul transnistrean, dar şi lichidarea posturilor vamale şi de frontieră proprii la hotar între Transnistria şi RM, lucru, absolut „inadmisibil”. Ştanski a mai specificat ce la fel prezintă interes pentru Chişinău faptul că „codul vamal transnistrean, în special art. 6 din acesta, admite formarea posturilor vamale mixte la hotar cu RM şi efectuarea controlului în comun vamal la aceste puncte de control”. În noiembrie 2011, în cadrul întîlnirii Filat-Smirnov, afirmă Ştanski, la acest subiect ar fost semnat un act suplimentar, care prevedea deschiderea circulaţiei trenurilor cu condiţia ca posturile vamale mixte să funcţioneze la Rîbniţa şi Varniţa – ce a şi fost realizat. Oare asta nu este cedare, se întreabă Ştanski?
Spre deosebire de predecesorii noştri, noi nu am cedat nimic. Din contra, în aprilie 2012 am reuşit să obţinem semnarea de către toţi participanţii în formatul 5+2 a Protocolului prin care este recunoscută egalitatea în drepturi a delalegaţiei Tiraspolului la negocieri – factor care anterior doar se discuta, fără succese. La fel, merită atenţie „explicaţiile” doamnei Ştanski referitor la acuzaţiile lui Vadim Crasnoseliski, preşedintele sovietului suprem. Acesta declară că semnarea acordurilor ce reglementează circulaţia trenurilor, ar fi afectat serios interesele căii ferate a Trasnistriei. Ştanski spune că unele probleme apar pentru mărfurile importate direct din Ucraina. Restul, în special marfa din Rusia care tranzitează Ucraina, nu întâmpină nici un fel de impedimente. Acţiunile Ucrainei şi ale Moldovei (activitatea cu specimentele vamale ale Moldovei- I.L.) nu au afectat în nici un caz exportul din Transnistria. Marfa care pleacă spre porturile Odesei trece prin posturile apropiate şi nu este direcţionată spre nordul Moldovei, cum se practica pînă la semnarea acordului în cauză. Consider, a menţionat Ştanski, că învinuirile absurde aplicate de Sovietul Suprem, ar putea încuraja Chişinăul să renunţe la conţinutul acordului din 2012 şi să întoarcă situaţia la starea de altă dată. Asta ar însemna pentru Trasnistria pierderi de zeci de milioane de dolari SUA. Sper că asta înţeleg cei care, intenţionat sau involuntar, ar putea deteriora ceea ce noi cu atâta greu am obţinut. A semnat interviul Alexei Liubişin, „Svobodnaia presa”.
Ceva esenţial nu avem ce adăuga. Rămîne doar a repeta, că în analele negocierilor se ascund pîrghii esenţiale care, fiind utilizate, ar putea influenţa situaţia şi ar reduce din problemele cu care se confruntă școlile din regiune, fermierii, oamenii care traversează acest teritoriu…
Ion Leahu.