Care ar putea fi reacţia eficientă a Europei şi SUA la escaladarea situației în estul Ucrainei şi Republica Moldova? Un interesant punct de vedere îl expune Vladislav Inozemţev, economist din Federația Rusă. Dumnealui consideră că evoluţia situaţiei în direcţia agravării ar fi o demonstrare a insuficienţei măsurilor de reprimare aplicate Federației Ruse de către lumea externă, fenomen lansat în 2014 şi confirmat în cadrul recentului summit G7 în castelul Elimau din Bavaria.
Potrivit lu Inozemţev, sancţiunile aplicate au anumite efecte negative evidente pentru situaţia în economia Rusiei, însă ele nu sunt capabile a influenţa activitatea guvernării şi mentalitatea acesteia.
Fără a lua în calcul acest aspect deosebit de important, liderii mondiali s-au pronunţat pentru aplicarea şi „altor forme de influenţă, politice şi militare”. În opinia lui Inozemţev, realizarea acestor măsuri ar însemna comiterea unei greşeli ireparabile. Autorul propune un excurs istoric, care ar demonstra că marele puteri au pierdut confruntarea în faţa inamicului mult mai slab din punct de vedere economic şi militar. Se face referinţă la consecinţele războiului din Vietnam, pierderea căruia a impus SUA a părăsi sistemul Bretton-Woods; Franţa, pierzînd conflictul în Algeria, a încheiat istoria sa în calitate de imperiu colonial; aventura din Afganistan a condiţionat catastrofa URSS.
În anii 2001-2014 cheltuielile militare au crescut cu 58,5%, atingând cifra de 1,76 trilioane dolari SUA, din care 880 miliarde revin statelor blocului Nord Atlantic. Dacă se acceptă propunerile de care se vorbeşte, de a majora bugetele militare cu 7-10% anual, ceea ce ar constitui 60-90 miliarde dolari, aceste mijloace vor fi consumate nu numai fără folos – dar şi contraaproductiv. Cu cât mai multe baze militare vor fi dislocate în imediata apropiere de hotarele FR, cu atât mai numeroase şi ample vor fi cantonamentele şi aplicaţiile militare, cu atât mai activ se va înarma Rusia, devenind extrem de periculoasă statelor-vecine.
Inozemţev atenţionează la faptul că tactica de creare a „centrelor de instabilitate ghidate” nu este în premieră în ultimii ani. Însă, această tactică Rusia o aplică în exlusivitate contra statelor care nu fac parte din blocul Nord-Atlantic şi nu sunt protejate de acesta prin tratate. „Alipirea” Crimeei, acţiunile în Osetia de Sud şi exerciţiile pasive în Transnistria – toate au loc în afara alianţei. Inozemţev este convins că Rusia nu va ataca nici un stat-membru Alianţei, dar şi acestea vor evita conflictul cu FR, care dispune de un arsenal enorm de armament nuclear.
Astfel, consolidarea potenţialului militar în Europa, oricât de nobilă nu ar părea argumentarea acestei decizii, este din start inoportună – odată ce indirect susţine aspiraţiile revanşarde în Rusia şi, concomitent, agravează situaţia statelor vecine, care nu dispun de „umbrela” NATO şi indiscutabil ar putea deveni victime ale militarismului dezlănţuit ai Rusiei.
În această ordine de idei, Inozemţev consideră mult mai util şi oportun a examina posibilitatea unei gestionări mai eficiente a mijloacelor preconizate sectorului militar. El aminteşte că majorarea bugetului NATO cu 60-90 miliarde dolari ar însemna că UE ar trebui să contribuie cu 24-37 miliarde. Suma dată ar permite timp de cinci ani a anula datoriile Ucrainei. Timp de patru ani aceste alocări s-ar fi egalat cu costul integral a Planului Marshall pentru întreaga Europă. Dacă suma dată ar fi alocată Republicii Moldova, PIB-ul acestei ar fi atins indicatorul respectiv ai Portugaliei.
Inozemţev consideră că astăzi Moscova este primordial deranjată de eventuala despărţire ireversibilă de ea a Ucrainei, Moldovei, Georgiei şi, posibil Bielarusiei – care, devenind membri a UE, vor scăpa de tutela fostului imperiu. Astfel, cea mai eficientă reacţie a lumii democratice la acţiunile Moscovei ar putea fi încorporarea mai urgentă a acestor state în componenţa Uniunii Europene. Se exemplifică cu Moldova. Dacă s-ar aloca acestui stat banii care i-a primit Polonia (luaţi la cap de locuitor) în primii 5 ani pînă şi primii 5 după aderare, se adună nu mai mult de 700 milioane dolari SUA pe an. Cu careva alocări suplimentare, suma nu ar depăşi 10 miliarde.
În afară de implicarea Republicii Moldova în spectrul democratic a continentului, alte trei state (Georgia, Ucraina şi Bielarus) ar avea semnale convingătoare că aspiraţiile lor proeuropene nu sunt lipsite de temei. Alt aspect: ar dispare problema vasalilor Rusiei în Moldova (Transnistria). Se indică la faptul că în doar primul an după semnarea acordului referitor la abolirea vizelor pentru cetăţenii RM, aproximativ 74 mii de locuitori ai regiunii (1/3 din adulţi) au şi solicitat paşapoarte biometrice moldoveneşti. Inozemţev consideră că disponibilitatea UE de a accepta Republica Moldova în calitate de membru al Uniunii în hotarele ei juridice, ar condiţiona dispariţia regimului transnistrean în aceeaşi zi. Potrivit lui V. Inozemţev, alocând nu mai mult de 40% din suma preconizată pentru pregătirile militare, Europa ar fi soluţionat definitiv pe cale paşnică un conflict complicat, demonstrând Moscovei şi sateliţilor acesteia capacităţile şi influenţa sa.
Evident, situaţia în Ucraina este una mult mai complicată. Însă, alocând 10-12 miliarde anual pentru economia acestui stat, Europa ar contribui la o scimbare radicală în sferele economică, socială etc. Rusia nu ar avea ce contrapune acestei influenţe în situaţia în care ea este abolită de tentativa de a construi oleoducte care ar ocoli Ucraina şi a obţine de la Kiev cele 3 miliarde care îi este datoare. Moscova ar fi pusă în faţă situaţiei care i-ar demonstra că politica „conflictelor ghidate” pentru a menţine influenţa în spaţiul ex-sovietic, a devenit una fără perspective. Factorul dat ar fi însemnat că se majorează securitatea nu a statelor-membre NATO, ci a vecinilor Rusiei – care şi sunt ameninţate de un eventual război cu Rusia.
Rober Cooper, un politolog din Marea Britanie, a propus următoarea clasificare a statelor moderne. Potrivit lui, SUA şi Rusia sunt ne conteporane (ne moderne), spre deosebire de UE, care modernitatea sa o exprimă prin renunţarea la suveranitatea statelor şi la metoda militară de soluţionare a problemelor. Astfel, când SUA insistă asupra unor reacţii militare la activitatea Rusiei, există un mare pericol că asta ar condiţiona doar provocarea unui război. Un stat modern cum este Rusia poate fi pus la respect doar prin metode post-moderniste, utilizând „untul” şi nu tunurile, înlocuind confruntarea cu implicarea. Altă cale pentru a demonstra Rusiei limita aspiraţiilor sale de influenţă şi dictat nu ar fi exsta. Cel puţin aşa consideră politologul rus Vladislav Inozemţev.
Cât de atractivă şi salutabilă nu ar fi opinia dată, pe lângă factorul timpului care este necesar ca ea să intre în agendele marelor cancelarii, se iscă o întrebare cardinală. Care ar fi reacţia conducerii actualei Rusii? La 12 iunie, cu ocazia decernării premiilor de stat, V. Putin în discursul său a făcut unele declaraţii, între care: „idealurile patriotismului în stat sunt întru atât de profunde şi puternice, întrucât nimănui nu i-a reuşit a recoda Rusia, a o transforma în funcţie de propriile formate. Este imposibil a ne izola, a ne rupe de la rădăcinile şi izvoarele noastre”. Poziţia dată V. Putin o explică ca răspuns la tentativele lumii externe a „umili Rusia, a atenta la interesele acesteia”. Cum spune politologul rus Lilia Şevţova, realitatea e alta: pericolul din exterior nu este unul real, ci mai degrabă inventat de Moscova. Putin intenţionează să asigure existenţa şi supraveţuirea propriului regim dictatorial cu metode militariste şi aplicând ideologia cetăţii asediate”. Practic, avem răspunsul la întrebare – va acccepta sau nu Rusia, discuţiile la subiectul reducerea teritoriilor, în care ei domină.
Pentru Republica Moldova nedorinţa Rusiei de a se „recoda” devine un factor frecvent, de o importanţă vitală. După cum vedem, Moscova a depăşit starea de stres provocată de anularea celor 5 acorduri, inclusiv referitor la tranzitarea mărfurilor militare a Ucrainei, şi a purces la formularea poziţiei. Este evident că poziţia dată va avea la bază două componente. 1. Aprecierea situaţiei, în care se află regiunea Transnistreană. Va considera Moscova legitime deciziile Chişinăului şi a Kievului referitor la reglementarea relaţiilor comerciale externe ale regimului, sau va accepta poziţia Tiraspolului, care le consideră drept blocadă? 2. Va recurge la tratative cu Chişinăul şi Kievul referitor la asigurarea efectivului militar sau va căuta alte modalităţi?
Actualitatea, de obicei, este mai complicată ca teoria.
Diferiţi experţi, funcţionari, politicieni, inclusiv cu funcţii destul de înalte, s-au pronunţat în susţinerea unor forme de reprimare a Chişinăului, pentru a-l „convinge” a accepta condiţiile de susţinere a contingentului rusesc în regiune. La moment, practic, nu avem nici o opinie a oficialilor care ar admite posibilitatea retragerii trupelor ruse. Însă, la 11 iunie curent, în cadrul şedinţei ordinare a Comisie Unificate de Control, partea transnistreană a acceptat să întroducă în agendă problema liberii circulaţii în Zona de Securitate. Ar fi un moment parţial, local, însă, subiectul este cel care de un an de zile nu permite respectarea formei de activitate a CUC. Ordinea zilei nu se acceptă, rapoartele observatorilor militari nu se audiează, rapoartele Comandamentului militar nu se aprobă. De-facto, operaţiunea de pacificare este în comă. Semnarea procersului verbal înseamnă,că partea rusă bate retragerea şi acceptă negocierile, inclusiv la problema majoră ce ţine de soarta trupelor armate.
Este clar că decizia dată nu e condiţionată de careva discomfort cauzat de deciziile Radei de la Kiev. Efectivul dispune de surse de produse alimentare etc. Pe 14 iunie vor avea loc alegerile locale genarale. Moscova este cointeresată în promovarea adepţilor săi la diferite funcţii. O victorie la Chişinău și Bălţi ar putea fi pornirea unui proces de reversare a cursului proeuropean a Moldovei. Apoi, se va hotărî ceva şi cu militarii. Dar pentru asta Moscova are nevoie de o situaţie calmă, de reducerea gradului de critici la adresa ei şi, respectiv, a acelor forţe care le susţine.
Probabil, în funcţie de rezultatele acestui scrutin, vom putea porni analiza materialelor, pentru a putea la justa valoare aprecia şansele unui sau altui scenariu a evenimentelor în Moldova.
Ion Leahu.