Astăzi, 11 decembrie curent, principala companie de informaţii din regiune „Olvia pres” a distribuit două ştiri, la care, mai mult ca probabil, nu au reacţionat observatorii care monitorizează evoluţiile în regiune. Andrei Chirsta, „ministru” ad interim al agriculturii a explicat la care acţiuni se va recurge în timpul ce urmează pentru a „spori eficacitatea terenurilor agricole”. Pe aceaşi pagină găsim un mic materia, intitulat „La Dubăsari se va prezenta o nouă zonă economică liberă”. Mai degrabă e un anunţ; detaliile (potrivit autorului) le putem găsi în site-ul „administraţiei locale Dubăsari”. Ar fi de mare interes, odată ce ştim că acel cu coarne se ascunde anume în detalii.
Am putea din start să deschidem paratnezele şi să explicăm în două fraze cu care scop se lansează şi cum va acţiona reformă în domeniu, preconizată a spori eficienţa pămîntului. Însă, nu ne lipsim de satisfacţia de la munca de cercetător, care treptat ajunge la esenţă.
Cum, ne comunică A. Chirsta, actualul cod funciar, elaborat în 2002, este depăşit şi nu mai corespunde relaţiilor existente în ramură. Situaţia în domeniul utilizării pământului s-ar fi schimbat radical şi Codul trebuie perfecţionat. Cum ne comunică cel mai mare pe agricultură, în 2002 problema cheie era distribuirea pământului. Acum e actuală problema eficienţei utilizării terenurilor agricole, „însă codul din 2002 nu conţine un mecanism eficient şi lucrativ de sustragere a pământului de la cei care nu-l folosesc găspodăreşte”. Iată şi toată reforma – a găsi forme „argumentate” pentru a extrage terenurile din folosire.
Apropo. În istoria regimului secesionist transnsitrean este o singură situaţie în care populaţia, deschis, activ şi chiar agresiv a respins o careva propunere a liderilor de la Tiraspol. Este vorba de problema aplicării proprietăţii private asupra pământului. Smirnov a efectuat mai multe acţiuni în direcţia dată, înclusiv două referendumuri. Populaţia a respins propunerea şi formal pământul poate fi arendat – dar nu şi împroprietărit. La ce bun e trebuia lui Smirnov afacerea cu proprietatea privată asupra pământului, când familia lui cum nu a ştiut, aşa şi nu ştie cum cresc grâul sau ceapa. Pe timpul guvernării acestuia, îl preocupa modul de a deveni personaj istoric şi a reacţionat foarte receptiv la solictarea mai multor ruşi din Moscova, de a transforma regiunea în loc de plasament al moşiilor familiare a noilor „nobili” ruşi. Şi nu numai celor noi. Proiectul a venit pe plac familiei regale Romanov. Şefa Casei regale ruse, Marea Ducesă Maria Vladimirovna – prima din cei ce râvnesc scaunul Moscovei, a efectuat câteva vizite la Tiraspol, în cadrul cărora s-a discutat şi la acest capitol. Practic, s-a notat un plan potrivit căruia Casa regală obţine în acest teritoriu „moşia” de la care „renaşte monarhismul rusesc” – şi de aici porneşte procedura de revenire a monarhiei la putere în Rusia. Le-a luat o înainte alt „domnitor”, căruia aceste planuri nu i-au fost pe plac.
Cu Casa regală au reglat-o, însă problema terenurilor devine tot mai aspră. In detrimentul declaraţiilor cu privire la „minunea economică” transnistreană, industria locală evident decade. Contrabanda, care satisfăcea interesele multor demnitari din Moscova, Kiev, Tiraspol şi Chişinău, devine, în urma ostilităţilor din Ucraina, practic imposibilă fără sprijunul de altă dată al serviciilor respective ucrainene.
Agricultura – iată domeniul, care ar putea fi rentabil. Pentru asta se cere pământ, de dorit propriu, sau, în cel mai rău caz, arendat pentru mulţi ani. Cum ne comunică ministrul ad interimar, la moment în regiune practic nu mai sunt terenuri libere, nearendate. Din acestea, doar 3% nu se prelucrează, iar 15% se prelucrează necalitativ. Astfel, unica sursă de a extinde terenurile râvnitorilor rămâne redistribuirea actualelor parcele. Ele pot fi exproprietărite doar în temeiul faptului dovedit că aceste nu se „prelucrează”, sau sunt prelucrate necalitativ. Comisia care eleborează noul cod, a şi identificat schema în baza cărei utilizatorul poate fi văduvit de parcele de pământ în timp de doi ani (contra trei ani anterior). Potrivit schemei, terenul se monitorizează, şi datele referitor la calitatea exploatării se analizează de către „Serviul de stat de observaţie”. Mai departe e previzibil – urmează o prevenire, apoi terenul se transmite altui arendaş. Toate aceste aberaţii nu ar avea nici un sens, dacă la direct nu ar viza situaţia cu relaţiile Chişinău-Tiraspol.
Până în 2002-2003 în regiune pământul se pelucra prost din mai multe considerente. În primul rînd din motiv, cum s-a mai spus, că conducerea nu-i acorda atenţie. În raionul Dubăsari se arau şi se însâmânţeau doar terenurile care apaărţin fermierilor din localităţile aflate în jurisdicţia Chişinăului. Restul nu se vedea din crescături deloc agricole. Apoi a urmat schimbarea atitudinilor – inclusiv cele menţionate mai sus – pământul a devenit din nou marfă. În acelaşi raion Dubăsari firma „Şerif”, patronată de ex-primarul Moscovei Iurie Lujcov, plantează în continuare viţă de vie. Deja au obţinut câteva recolte. Butucii de soiuri de elită nu numai că au rezolvat problema dependenţei uzinilor „Kvint” şi „Bucet Moldoavii” de materie primă (poamă) din dreapta Nistrului, dar au şi permis lansarea propriilor vinuri pe piaţa internaţională.
În virtutea eficienţei agriculturii în regiune, „Şerif” nu este deloc unicul doritor de a extinde suprafeţele ce-i aparţin. Concurenţa e aprigă, în special în situaţia în care liderii locali sunt doar exponenţii doleanţelor „patronilor” de la Moscova. Pentru a camufla pe cât e de posibil conţinutul acestui război, Chirsta a atenţionat la unele particularităţi ale „reformei”. Astfel, terenurile se vor da în arendă pe un termen de la 25 la 99 ani. În afară de plata pentru arendă, agrarienii vor investi în infrastructura satului respectiv. Se menţionează că deja sunt încheiate câteva acorduri de acest gen în sumă de 4 milioane ruble transnistrene (30 000 dolari SUA). Este clar că infrastructura satelor va aştepta mult timp modernizarea.
Mult mai interesant e alt fapt – autorii reformei funciare declară că prioritatea la obţinerea terenurilor vor avea cei care vor declara intenţia de a planta livezi. Acest lucru are o conotaţie care depăşeşte sensul agricol. Cei care plantează livadă intenţionează să-i vadă rodul, pentru ce se cer mulţi ani. Regimul care ar admite cedarea şi ar planifica părăsirea regiunii, nu plantează crescături multianuale.
Revenim la ştirea referitor la prezentarea la 15 decembrie curent în incinta administraţiei locale Dubăsari a „Zonei economice libere Corjova”, formată la 11 martie 2014 prin „Hotărîrea Guvernului a Transnistriei”. În cadrul prezentării, ne comunică ştirea, doritorii vor primi informaţie referitor la ordinea de înregistrarea a rezidenţilor; referitor la vacanţele sau preferinţele impozitare oferite; despre terenurile industriale şi pămînturile arabile, care se dau în arendă.
Iată că am ajuns şi la esenţa problemei. Cum s-a menţionat mai sus, în regiune doar 3% din terenuri nu se prelucrează. Din ele nu fac parte cele, ce aparţin comunităţilor, aflate în jurisdicţia Republicii Moldova. Cum am mai menţionat, aceste terenuri sau prelucrat în permanenţă. Astfel, anunţând că se distribuie terenuri arabile în „Zona economică liberă” Corjova, administraţia sesesionistă ştie că ea va avea aceste terenuri. În mod conştient secesioniştii atentează la terenurile, care sunt în proprietatea fermierilor din localitatea respectivă. Este sfidat faptul că proprietatea e confirmată prin actele oficiale (Titluri de proprietate). La fel, nu se ţine cont de faptul că teritoriul apărţine Moldovei şi, potrivit Regulamentului provizoriu a CUC cu privire la relaţiile între organele de interne a părţilor, în acest teritoriu adiministraţia secesionistă nu are drept a se implica.
Prin acest fapt (atenţie), este violat unicul aspect de drept, prin care se mai regula situaţia în Zone de Securitate – actele Comisiei Unificate de Control.
Şi, referitor la modul de schimbare a deţinătorului de teren. Potrivit normelor noului Cod funciar transnistrean, este suficient ca pământul să stea impârlojit doi ani. Nu-s probleme, cu forţa regimul îngrădeşte accesul fermierilor către propriul pământ (ce s-a făcut anul curent deja), îl aduce la o stare deplorabilă, şi „legal” în expropriează.
Ce le permite separatiştilor un asemenea comportament.
1. Ei ştiu, că operaţiunea de pacificare nu se va implica.
2. Populaţia (cetăţenii RM) nu se va revolta, fiind umilită de organele represante transnistrene şi ştiind că Chişinăul va „compensa pierderile”.
Însă, atenţie. Situaţia s-a schimbat radical. Pierderile nu vor dura un an, doi. Terenurile agricole a corjovenilor vor fi pierdute pentru totdeauna, sau pentru mult timp, necesar reglementării diferendului – ce e egal cu prima versiune. Chişinăul nu va putea „compensa” permanent. Pierderea terenurilor arabile, concomitent cu renunţarea la deschiderea sectorului electoral, ar însemna şi pierderea acestei localităţi.
Pe acest fondal trezeşte o mare mirare insistenţa, cu care mai mulţi factori europeni propun Chişinăului să invite Tiraspolul la ratificarea Acordului de liber schimb…
Ion Leahu.