La 29 noiembrie curent în regiunea transnistreană au avut loc alegeri în organul legislativ suprem şi în administraţiile locale. Am fi putut trece cu vederea fenomenul, fiind conştienţi de faptul, că el nu poate genera schimbări cardinale în esenţa acestui regim secesionist. Indiferent, de retorica agresivă, aplicată atît la Tiraspol, cît şi în afara regiunii. Însă, cu totul altfel arată eşichierul media. Mai mulţi factori, care se consideră persoane versate, au promovat conceptul potrivit căruia preluarea puterii legislative de către adversarii lui E. Şevciuc ar însemna cedarea republicii Chişinăului, sau „dezgheţarea conflictului” şi provocarea unui nou focar în sud-estul Europei. Nici mai mult, nici mai puţin.
Trebuie din start de menţionat, că Moscova practic s-a eschivat de la susţinerea directă ai unei sau alte părţi. Ar putea fi o învăţătură a lecţiei primite în 2011, cânt „discipolul” FR Anatolie Caminschii a pierdut categoric în faţa actualului „preşedinte” E. Şevciuc, bănuit de simpatii reciproce către occident. De data aceasta Moscova a promovat o politică, în felul său, echidistantă. Rusia a refuzat multiplilor adresări a lui Şevciuc referitor la credite, pentru a readuce la 100% volumul plăţilor la pensii şi salarii în sfera bugetară, care au fost reduse din lipsă de mijloace. Ar părea că gestul e unul negativ la adresa lui Şevciuc. Însă, la 24 noiembrie, cu o ocazie minoră, nesemnificativă pentru un secretar de stat, evoluează Grigore Karasin, vice-ministrul rus de externe, care a s-a pronunţat punctat asupra poziţii cunoscute ale FR cu privire la operaţiunea de pacificare, la relaţiile Moldovei cu NATO şi la unele opinii referitor la necesitatea evacuării trupelor ruse din regiune. Declaraţiile, care mai degrabă ar putea fi catalogate ca avertizări, sunt în susţinerea lui Şevciuc – odată ce adversarii acestuia (structurile comerciale, în prim plan „Şerif”) s-ar fi înclinat spre colaborare cu UE şi, de ce nu, urmărind logica evenimentelor, cu NATO. Sfidînd categoric adevărul, înaltul demnitar din Federaţia Rusă a declarat,că „datorită în exclusivitate prezenţei militare ruseşti pe malurile Nistrului, timp de douzeci de ani aici este asigurată pacea şi sunt create condiţiile pentru identificarea unei forme vitale de reglementare a conflictului moldo-transnistrean”. Este evident că ameninţarea, ascunsă în context (evacuarea trupelor ar condiţiona declanăarea războiului) are ca subiect populaţia transnistreană, care, fiind chemată la urne, nu are drept a uita ce ar însemna pentru ea schimbarea conducerii de la Tiraspol în favoarea „oligarhilor”.
Nu a fost să fie, potrivit datelor preliminare? din 43 de mandate, puse în joc, majoritatea a revenit partidului „Obnovlenie” sau deputaţilor independenţi, care împărtășesc opţiunile acestei formaţiuni.
Asupra rezultatului dat nu au avut influenţă nici avertizările unui fost „activ” secesionist, deţinătorul funcţiei de „ministru al securităţii” Vladimir Antiufeev. Potrivit AŞ „Dniestr” din 25 noiembrie curent, acest călău a ţinut un discurs în cadrul şedinţei „Clubului Izborski” din Moscova, o structură de „spălat creerii” rusească, în mod deosebit susţinută de V. Putin. Antiufeev s-a pronunţat asupra importanţei Moldovei pentru FR, tratînd-o drept un mecanism eficient pentru a rupe arcul baltico-pontic european. Potrivit lui, la moment s-au format condiţiile necesare, însă nu atît de convenabile cum s-ar părea. Potrivit lui, în Chişinău încă nu sunt suficiente forţele politice, car ar transforma procesul de apropiere de FR în unul ireversibil. Cît ţine de Transnistria, susţine Antiufeev – care este ancora ce nu-i permite Moldovei să plece – aceasta la rîndul său nu se bucură de asistenţa respectivă a FR. Moscova ar trebui să renunţe la practica de utilizare a Transnistriei în calitate de „monedă de schimb” fără a-i deschide perspective clare pentru viitor. În special, de repetat dezideratul care a devenit elementul central în „Memorandumul Kozac” – şi anume prezenţa indiscutabilă a trupelor militare ruse în Transnistria. Integral documentul erformulat astfel că abandonarea acestei teze, condiţiona dezavuarea Memorandumului în ansamblu. Rusia avea garanţii că nu va fi înşelată. Astăzi, cine poate da asemenea garanţii? S-au scurs 24 de ani, spiritul sovietic s-a epuizat nu numai din Moldova, dar şi din Transnistria. „Eu, declară acest politician – nu aş pune mîna în foc, afirmînd că Transnistria mai pledează pentru destinul care şi l-a ales în 1990. Suntem în situaţia cînd trebuie să salvăm pasărea din mînă, visînd la cea din gard. Pasărea din gard este Moldova, obţinerea căreia necesită şi acţiunile respective. Moscova, spre deosebire de Occident, comite a cita ora aceeaşi greşală: mizează pe o persoană, sau pe un grup restrâns. Persoana, liderul, se evidenţiează ca trădător, ca un laş, care uşor este cumpărat de adversari – şi Rusia din nou rămâne fără realizarea intereselor sale”.
Potrivit lui Antiufeev, Transnistria, în calitate de subiect sine stătător, mai are de activat pănă la 1 ianuarie 2016. El face trimitere la datele statistice referitor la dinamica exporturilor în FR şi UE în ultimii 10 ani, demonstrând că priorităţile sunt de partea UE şi a RM. Ca urmare, „după 1 ianuarie Transnistria va putea exista cel mult o lună. Este cazul de reactivat problema statutului acestei regiuni. De revenit la normele „memorandumului Primakov” din 8 mai 1997, potrivit căruia Transnistria are drepturi de a promova politica economică externă de sine stătător. Astfel, noi nu numai că salvăm republica, dar şi impulsionăm forţele proruse din RM, le deschidem perspective şi motive pentru a activa”.
Acuzaţiile directe ale fostului securist la adresa lui Şevciuc, care ar fi „trădător”, nu pot fi luate în consideraţie – odată ce acest tip concomitent se pronunţă şi contra „oligarhilor” – unica altă tabără existentă în regiune. Acest Antiufeev, cu acelaşi succes ar fi putut să nu evolueze, că misiunea pe care Moscova o atribuie Moldovei o cunoaştem şi fără el. Faptul că i s-a permis ieşirea la rampă, demonstrează că Moscova nu prea are soluţii gîndite pentru Transnistria.
În favoarea concluziei de mai sus putem trata conţinutul articolului, semnat de Svetlana Gamova, şeful secţiei politice în redacţia ziarului rusesc „Nezavisimaia Gazeta”, („Ziarul independent”). Doamna este cunoscută prin viziunile sale promoscovite şi antimoldoveneşti, însă de data aceasta materialul are o conotaţie deosebită. Gamova se pronunţă referitor la un subiect extrem de sensibil, cum ar fi posibilităţile unui nou conflict în zona transnistreană, avînduu-l în calitate de expert pe Alexandru Rar, director ştiinţific al forului ruso-german. Esenţa situaţiei, preparată de către cei doi, este expusă în revista ucraineană „Ţenzor” – care aparţine lui Alexandru Turcinov, secretar la Consiliul Suprem de Apărare şi Securitate al Ucrainei. Potrivit autorului, însuşi redactorul-şef a ediţiei Iurie Butusov, „Blocada Transnistriei de către Ucraina, i-ar permite Moldovei în colaborare cu România în termeni scurţi a lansa procesul de reintegrare a Transnistriei şi expulzare a trupelor militare ruseşti din regiune”. Rugat de S. Gamova să comenteze opinia dată, Oleg Beleacov, Co-preşedintele Comisiei Unificate de Control din partea regiunii, a declarat, că „Noi cunoaştem procesele ce au loc în privinţa republicii şi Transnistria este pregătită pentru a opune rezistenţă armată”. La acest capitol Alexandru Rar a declarat că UE ar putea bloca o asemenea evoluție, pronunţindu-se categoric contra conflictului între Kiev şi Moscova. Potrivit lui Rar, Kievul este la limita aşteptării efectelor în urma promisiunilor UE (ridicarea regimului de vize, flexibilitatea în realizarea deciziilor de la Mink) şi exponenţii forţelor radicale ucraineşti, cum ar fi „Sectorul de dreapta”, ar fi recurs la careva acţiuni care ar impulsiona UE să se expună. Rar face presupuneri destul de riscante, spunînd că la Chişinău şi Kiev ar putea să se găsească politicieni, care ar admite aplicarea forţei către Transnistria, pentru a dinamiza procesele în întregime şi a reliefa contradicţiile Moscovei cu exteriorul.
Iurie Butusov, redactorul ziarului ucrainean „Ţenzor”, scrie, că Kievul at trebui de urgenţă să lichideze baza militară rusească în Transnistria, în care scop consideră necesar de a convoca la Kiev o conferinţă cu participarea României, Moldovei şi FR, în cadrul cărei de decis soarta regiunii. „Nu poate Ucraina, -scrie Butusov-, în secolul XXI să tolereze la hotarele sale un spaţiu lipsit de control legal, în care activează fără un oricare control militarii ruseşti. Acei 2000 de militari ruşi sunt o ameninţare directă la adresa securităţii Ucrainei şi a Moldovei. Ucraina este obligată să înlăture acest pericol, fără a aştepta dezlegarea situaţiei în Donbas”. Cum am mai menţionat, poziţia respectivă a fost comentată pentru „NG” de către Oleg Beleacov, care a spus următoarele: ”Suntem la curent că la hotar cu Ucraina se pregătesc provocaţiuni, dar fiind în calitate de fortareaţă a Rusiei, vom opune rezistenţă. Pentru asta dispunem de forţele de menţinere a păcii, suficient dotate şi pregătite, (Autorul cu mai multe ocazii a atenţionat la faptul, că aşa numite „forţe de menţinere a păcii” nu au nimic comun cu menţinerea păcii în RM), forţele militare transnistrene şi Grupul Operativ de Trupe ruse. Noi conştientizăm, că duşmanii Rusiei îi pregătesc încă o zonă de lupte, în afară de Donbas şi Siria”.
Deci Ucraina, cel puţin sursele care şi au expus opinia, nu atrage nici o atenţie scrutinului. Probabil lor le este clar, că indiferent cine va guverna la Tiraspol oficial, real acolo va domina Rusia.
Speculaţiile la capitolul „dezgheţării” conflictului militar nu sunt de loc proprii Chişinăului. Este regretabil că la Kiev, în structuri solide, se admit scenarii care ar putea provoca situaţia spre aplicarea forţei. E şi mai regretabil, că asemenea opinii nu sunt infirmate, nu sunt explicate la modul respectiv de analişti de nivelul lui Alexandru Rar. Dar problema există. Chişinăul, de comun acord cu UE, într-adevăr impune Tiraspolului luarea unor decizii. Însă, nici de cum nu se recurge la un şantaj nedemn. Tiraspolul are de ales între continuarea relaţiilor economice cu piaţa pe care exportează mai mult de 40% de producţie (spre ce înclină comunitatea comercial-economică locală) or a o pierde şi a miza la propunerile inexistente ruseşti. Nimic mai mult, şi nimic neaşteptat. Este foarte periculos, dacă cineva e dispus din această situaţie clară şi, în fond, legală, dacă ţinem cont de faptul că juridic Transnistria este parte componentă a RM, să construiască ceva de speriat, de ameninţat. Probabil, „prietenii” Republicii Moldova sunt gata să utilizeze din plin perioada de incertitudine prin care trece Moldova. Da, nu avem guvern, nu este o majoritate stabilă în Parlament. Însă ceea ce se propune, nici de cum nu poate influenţa pozitiv această situaţie. O poate doar duce la ruinarea definitivă, din care nimeni nu va avea nici un fel de beneficii.
Ion Leahu.