Probabil, viața politică în Moldova, puțin adormită în lunile caniculare, își revine. A demarat eliberarea certificatelor fermierilor moldoveni din stânga Nistrului, în baza cărora ei ar fi obținut dreptul de a-și prelucra terenurile. La toamnă vom vedea, întrucât sunt satisfăcuți țăranii de oportunitățile respective. Careurile solemne, petrecute la școlile cu predare în limba română cu prilejul începerii noului an de studii, au trecut sub supravegherea miliției transnistrene, reprezentanții căreia au interzis administrației școlare intonarea imnului de stat a RM și arborarea tricolorului. Nu prea corelează această ”libertate” cu declarațiile autorităților de la Chișinău, potrivit cărora, ”problema școlilor ar fi soluționată”. La 1 septembrie, cum și s-a promis, a fost lansat proiectul ”legiferării” transportului auto transnistrean, prin înmatricularea acestora de către o structură comună moldo-transnistreană și eliberarea așa numitelor ”plăcuțe neutre”.
Evident că nu au întârziat aprecierile. Exponenții clasei de guvernământ și cei din tabăra președintelui Dodon consideră că se realizează o serie de acțiuni, care ar putea forma premizele reintegrării statului. Unii comentatori, inclusiv și subsemnatul, categoric resping o asemenea perspectivă, pornind de la faptul că realizarea prevederilor celor trei protocoale satisface în exclusivitate doleanțele transnistrenilor. Ba mai mult, pe fondalul ”dialogului” cu Chișinăul, Tiraspolul continuă consolidarea propriei statalități și aprofundează apropierea de Federația Rusă. Cel puțin, anume așa se declară în toate platourile, în care se discută situația.
Evident, pentru noi un interes aparte prezintă poziția Moscovei, însă la moment oficialii din Federația Rusă au ignorat evenimentele la care ne-am referit, așa că vom fi nevoiți a ne mulțumi cu opinia ziarului ”Nezavisimaia gazeta”, expus de Svetlana Gamova, șef secției politice în redacția respectivă. S. Gamova din start declară că activitatea lui Dodon este puternic condiționată de eventualele alegeri parlamentare în Republica Moldova. În timpul apropiat el se va întâlni cu liderul de la Tiraspol Vadim Krasnoselischii (la 6 septembrie), iar mai apoi, în octombrie (probabil, de ziua de naștere a stăpânului de la Moscova) va merge în Rusia, la întâlnire cu Vladimir Putin. S. Gamova a discutat situația cu Bogdan Țirdea, deputat în Parlamentul RM din partea socialiștilor, care i-a declarat că ambele întruniri sunt consacrate alegerilor parlamentare în RM, la care partidul socialiștilor va participa cu lozinca ”dezvoltarea relațiilor cu FR și Transnistria”. Țirdea a declarat că integrarea teritorială va avea loc pe calea federalizării RM, că acest scenariu va fi discutat cu Putin. Cu Krasnoselischii se preconizează a discuta probleme economice, care vizează interesele celor din stânga Nistrului. Între priorități la acest capitol ar fi problema telecomunicațiilor, asigurarea funcționării sistemelor de telecomunicații între două maluri ale Nistrului. Problema ar figura pe lista celor asupra soluționării cărora părțile au convenit anterior, semnând procesele verbale la Bender, Viena și Roma. Afară de această problemă, își așteaptă ora cele ce țin de libertatea de circulație și a dosarelor penale. Soluționarea lor ar însemna că părțile și-au respectat angajamentele asumate în cadrul recentelor ședințe în formatul ”5+2”.
Cu asta, partea pozitivă a situației poate fi considerată epuizată. Mai departe de soluționarea unor probleme particulare, de care este cointeresată partea transnistreană, Tiraspolul nu merge. Țirdea a menționat superficial, că la moment în cadrul întrunirilor lui Dodon cu Krasnoselischii, problema statutului regiunii nu se discută. Krasnoselischii ar fi declat pentru ziar, că ”tratativele cu Chișinăul sunt necesare, în cadrul lor se soluționează subiectele care vizează nevoile oamenilor în ”rmn”. Însă, aceste negocieri se poartă între vecini”. Concomitent, el nu a ratat ocazia a declara că Transnistria neaspărat va fi recunoscută ca stat suveran. Bogdan Țirdea consideră că soluția pentru conflictul transnistrean ar putea fi identificată în funcție de rezultatele alegerilor parlamentare. Victoria forțelor de ”stânga”, care se pronunță pentru statalitatea moldovenească, ar crea condiții pentru rezolvarea nodului transnistrean prin federalizarea republicii. Altă cale, afirmă deputatul socialist, nu există. Însă, în opinia domniei sale, decizia finală aparține nu Chișinăului sau Tiraspolului, da Rusiei, SUA și Germaniei. În opinia lui Țirdea, numirea lui Dumitru Kozac în calitatea de reprezentat special a lui Putin în Moldova, ar însemna că Putin ar fi adeptul modelului de soluționare prin federalizare. La acel moment Tiraspolul nu a comentat situația, fiind în așteptarea eventualei vizite la ei a lui Kozac, care ar putea spulbera ceața de deasupra planurilor Moscovei. În opinia noastră, ”ceața” o face doamna Gamova pentru a crea intrigă. Situația cu opiniile la Tiraspol e destul de clară. Este suficient să trecem în revistă discursul lui Krasnoselischii, rostit cu ocazia ”celor 28 de ani de la proclamarea rmn”. Propunem atenției cititorului câteva secvențe, prin care am putea vedea opțiunile căpeteniilor de la Tiraspol.
”În prezent, putem afirma, că ”republica moldovenească transnistreană” a demonstrat vitalitatea și independența sa, capacitatea de a fi membru plinepotențial a comunității internaționale”. ”În calitate de prioritate a politicii externe a statului nostru este apărarea suveranității, urmarea axei de consolidare a suveranității cu perspectiva aderării la Federația Rusă; formarea relațiilor reciproc avantajoase cu lumea exterioară. Cele spuse ar putea fi realizate ținund cont de așa calități ale rmn, cum ar fi caracterul deschis a republicii, capacitatea de a respecta acordurile, disponibilitatea de a identifica decizii echilibrate, orientate la satisfacerea interesor populației”. ”Capacitatea republicii nu numai a propune, dar și a acționa eficient, pentru a realiza cele propuse, a condiționat stima din partea altor state și organisme internaționale. Este important, că realizând proiectele de diferit gen, noi nu renunțăm la consolidarea suveranității și la obținerea recunoașterii politice a statului de către partenerii externi”. ”Consider, afirmă Krasnoselischii, că datorită acestei poziții consecvente a republicii, partenerii noștrii externi nu mai au careva iluzii referitor la intențiile cu caracterul prioritar și strategic a Transnistriei de a fi stat independent”.
”La moment suntem axați spre formarea unor relații internaționale reciproc avantajoase, schemă, în care este evidentă prioritatea relațiilor cu Federația Rusă. Un argument extrem de convingător ai acestei curse sunt rezultatea alegerilor din 18 martie curent a președintelui FR în Transnistria, la care au participat 74 mii alegători, o cifră record pentru activitatea electorală a transnistrenilor.” Cifrele demonstrează convingător relațiile strânse ale locuitorilor regiunii cu procesele ce au loc în Federația Rusă. Alt exemplu al relațiilor cu Rusia poate fi considerat forul care s-a desfășurat la 21 noiembrie 2017 în incinta Uniunii Avocaților din FR cu genericul – Aspectele politice și de drept ale procesului de recunoaștere a ”RMN”. Participanții – juriști, savanți, politicieni au concluzionat, că există argumente indiscutabile care confirmă suveranitatea ”republicii” și au elaborat propuneri, orientate la identificarea căilor de recunoaștere internațională a ”republicii nistrene”.
”O atenție mare este acordată relațiilor comercial-econmice cu Federația Rusă. Pentru noi e vital necesar a mări volumul relațiilor reciproce și a extinde rata exporturilor în FR comparativ cu alte state. La 20 aprilie 2018 în cadrul unei conferințe interdepartamentale la Moscova s-a discutat conținutul relațiilor economice între FR și Transnistria pentru perioada anilor 2018-2019. Sunt convins, că lucrul dat va continua cu participarea lui Dumitru Kozac.” (De menționat, că în afară de forul din 20 aprilie au mai avut loc mai multe întruniri, între care la Tiraspol și la Moscova, cu reprezentanți ai guvernului FR șia sectorului de afaceri. Efectele la moment sunt sub așteptări. Investitorii nu se grăbesc cu banii în Transnistria, iar organismele statale nu-și amintesc de deciziile adoptate anterior). Situația e și mai mult în defavoarea Tiraspolului, odată ce administrația secesionistă afirmă că a depășit starea lucrurilor, când se manifestau doar ca cerșetori ai fondurilor și intenționează să evolueze în calitate de parteneri, participanți la realizarea proiectelor comune.
Momentul dat este unul interesant. Moscova a inițiat mai multe acțiuni, indicate a normaliza situația în domeniul financiar a regiunii. S-au elaborat propuneri concrete referitor la formarea, colectarea și gestionarea mijloacelor bugetare. Anumite schimbări s-au produs în sfera investițională. Au fondat Agenția pentru atragerea investițiilor. Este lansat un portal special investițional. Este adoptată legislația investițională, care prevede preferințe extraordinare investorilor, inclusiv garanții ale ”statului” pentru cei care investesc. Însă, la moment nu au loc careva evoluții. Cu excepția unei companii din exterior, investorii nu prea se grăbesc în Transnistria, inclusiv cei din FR. Ar putea astă precauție însemna că Moscova a luat o pauză, posibil, până la finalizarea alegerilor parlamentare din Moldova.
Krasnoselischii afirmă că alt set de argumente al relațiilor de succes cu FR, ar fi efectele pozitive în procesul de negocieri în formatul ”5+2” și a asigurării securității ”republicii”. ”Normalizarea procesului de tratative a devenit posibilă datorită inițiativelor Transnistriei și a Rusiei”. Dialogul cu Moldova la masa de negoieri este posibil doar în exclusivitate datorită operațiunii de pacificare, efectuate sub egida Federației Ruse. ”Reformatarea acestei operațiuni, înlocuirea ei cu o misiune civilă, este inadmisibilă și extrem de periculoasă”. Krasnoselischii primul și-a permis o asemenea afirmație, lansând teza dependenței opiniei reprezentanților Chișinăului de ”operațiunea de pacificare” – astfel, de baionetele rusești. Interesent, cineva i-a comunicat lui Dodon cele expuse?
”În contextul stabilității politice, ne referim la subiectul apărării, securității statului și ordinii publice. Doctrina militară a Transnistriei este una de apărare, care îmbină disponibilitate către pace, dar și pregătirea de a apăra statul, a garanta securitatea militară a republicii”. Din 2017 am recurs la mai multe restructurări în armată, practicăm regimul de lucru (de la orele 8 la 18) pentru militarii înrolați în termen. Se finisează procedura care ar permite studenților să continuie studiile concomitent cu satisfacerea serviciului militar. Am efectuat studierea resurselor disponibile mobilizării și concentrării în caz de necesitate. În toate localitățile au fost asigurare sistemele de înștiințare și concentrare. La antrenamente au participat 40 mii de rezerviști. (Krasnoselischii a numit cifra dată, oficializând capacitatea militară și de mobilizare a regiunii). Continuă activitatea axată la modernizarea dotării blocului de forță cu tehnică, echipament, elemente ale infrastructurii, în special a sistemului de educație patriotică a tineretului”.
”Implantând idea recunoașterii internaționale a Republicii, am lansat un plan amplu de acțiuni, orientate spre obținerea suveranității economice. Am reușit a depăși criza profundă, în care am găsit republica în 2017. Pentru a continua evoluțiile pozitive, este elaborată Strategia dezvoltării RMN pentru anii 2019-2026, care prevede modificarea situației economice și implicarea resurselor potențiale existente, ce ar asigura creșterea nivelului de trai a populației.” Din nou – perspectiva cel puțin până-n 2026 fără o prezență a Republicii Moldova în viața Transnistriei.
”28 de ani există republica transnistreană, există datorită unității, unui scop comun și a credinței în adevărul nostru. Acest lucru este o realitate, de care nu poate să nu țină cont exteriorul nostru.”
La 5 septembrie au avut loc mai multe manifestări, prilejuite celor 27 de ani de la formarea ”forțelor armate” ale regimului. Cu această ocazie am mai obținut careva argumente la capitolul ”relațiile între RM și regiunea transnistreană”.
La adunarea solemnă a efectivului militar, Krasnoselischii a declarat că procesul de modernizare a trupelor militare continuă, că prioritate va avea perfecționarea infrastructurii interne a structurilor de forță, în care scop în bugetul în de stat pentru 2019 vor fi alocate mijloace necesare. Reformele au ca obiectiv (potrivit lui Oleg Obrucicov, ”ministrul apărării”) sporirea capacităților de luptă și modernizarea tehnicii de luptă din dotare. El a mai menționat că ”intensivitatea procesului de pregătire militară doar va crește pe viitor. Poporul transnistrean trebuie să fie sigur de faptul că militarii transnistreni în orice clipă își vor îndeplini datoria civică, militară și patriotică”.
Astfel, negocierile cu Chișinăul nu schimbă nimic în retorică alarmantă a guvernării de la Tiraspol. Și nu numai în retorică. Ei în continuare măresc numărul recruților înrolați și extind orele în care soldații se află în cazarmă. La 25 august curent, la inițiativa părinților, au avut loc mai multe întâlniri ale conducerii ”ministerului apărării” cu părinții militarilor în termen. ”Ministrul” Obrucicov și adjunctul acestui au explicat că nu le ajung soldați pentru misiuni de santinelă, ceea ce condiționează extinderea zilei de ”lucru”. (Cum am mai menționat, potrivit reformelor efectuate, soldații în termen își satisfac serviciul militar în regim de ”zi de lucru”, de la orele 8 până la 18. În cazarmă nu dorm, ceea ce reduce posibilitățile relațiilor extrastatutare violente, ce a și condiționat această ”reformă”). Dar, de la un timp, soldații tot mai des rămân în cazarme, lucru explicat, cum am văzut, prin insuficiența militarilor pentru asigurarea misiunilor de santinelă. Și asta în condițiile, în care recrutarea are loc practic anul întreg. Intenționând să calmeze spiritele părinților îngrijorați, O. Obrucicov a promis că spre finele anului numărul recruților înrolați se va dubla, ceea ce va permite normalizarea regimului de activitate a soldaților în termen. Este destul de interesant – din care mijloace regimul de la Tiraspol va întreține dublul efectiv ai forțelor militare? Și, cum corelează această dublare cu afirmațiile lui Krasnoselischii referitor la doctrina de apărare, aplicată în regiune?
Dacă revenim la efectele realizării acordurilor între Chișinău și Tiraspol, putem constata pe marginea celor expuse, că ele nu conțin nimic ce am putea caracteriza ca factori care ar apropia malurile și ar forma condiții pentru reintegrare.