Acutizarea prin care trec actualele relațiile Chișinău – Tiraspol, a provocat mai multe semne de întrebare, și nu neapărat în interiorul Moldovei.
În Ucraina vecină au loc unele evenimente, care seamănă cu o retrospectivă a trecutului imediat al Republicii Moldova, developând momente care ar trebuit fi excluse într-un proces de reintegrare. De câteva zile, spațiul informațional ucrainean e dominat de reacțiile la interviul efectuat de cunoscutul blogger Dumitru Gordon cu Igor Ghirchin, una dintre primele căpetenii ale structurilor armate rebele în regiunea Donețk. Ghirchin e o figură destul de controversată, cu o evoluție de la inițierea rebeliunii, comiterea crimelor, inclusiv participarea la doborârea Boeingului neozeelandez, până la trecerea într-o opoziție categorică către V. Putin și înșirarea nelimitată a criticilor la adresa acestuia. O parte din aceste ”evenimente” și-au găsit locul în interviul de patru ore, însă pe noi ne interesează alt aspect.
În multiplele reacții la interviul în cauză deseori apărea problema – este în drept un ziarist cu demnitate și opțiuni democratice să dialogheze cu un evident criminal? Nu-i asigură prin asta legalizarea morală și scuzarea crimelor comise ?
Cu această ocazie a fost sonorizată și o amintire legată de primii ani de după faza armată în Transnistria. Un funcționar de la Chișinău ar fi menționat că ”noi nici nu am observat când am început a vorbi cu ei”. Mi-am înaintat și eu (a câta oară) întrebarea: e admisibil să discuți cu rebelii, care au inițiat masacrul și nu-și recunosc vina? Ce sens au negocierile, dacă părțile nu recunosc careva momente de bază comune, de la care s-ar putea evolua spre soluționarea definitivă a conflictului? Posibil, nu este prea corect a porni o asemenea analiză cu factori care favorizează partea moldovenească, dar asta e realitatea. Funcționarul despre care am menționat spunea că nu a observat când au început a vorbi. Primul acord bilateral Chișinău-Tiraspol, semnat în prezența reprezentanților FR, Ucrainei și OSCE a avut loc la 11 martie 1996, însă încă în 1993 guvernul Republicii Moldova a oferit garanții Federației Ruse pentru un credit de 18 milioane de dolari SUA, oferit Tiraspolului. Populația era în criză totală, însă Chișinăul și-a asumat responsabilitatea, fiind conștient că nu toți banii vor ajunge la destinație. Creditul a fost în mare parte furat, ani la rând Tiraspolul căuta modalități de a se eschiva de rambursarea acestuia către FR. Doar în anii 2000 s-a decis a-l transforma în ”datorie de stat” și a-l include la capitolul respectiv în bugetul regiunii. (Creditul a crescut mult peste 25 milioane și nu este deloc rambursat. Cum nu este recunoscut faptul că a fost obținut doar datorite garanțiilor oferite de Chișinău). Am menționat cele spuse cu un singur scop – a demonstra că circumstanțele deseori domină și este greu a evita relațiile, fiind în vecinătate. Important e să existe capacitatea de a face învățătură din aceste relații. Referitor la creditul din 1993-1994, Tiraspolul niciodată nu a mulțumit, de parcă nici nu a fost.
Tensiunile actuale au la bază un șir de încălcări ale normelor de comportament în zona de securitate, comise de partea transnistreană. Și nu numai faptul încălcărilor ne este de mirare, dar și modul în care aceste sunt expuse în presa din FR. Potrivit normelor adoptate de plenul Comisiei Unificate de Control, semnate de reprezentanții FR, Ucrainei, RM, OSCE și ai Tiraspolului, în zona de securitate orice mișcare a formațiunilor armate poate avea loc doar cu acceptarea CUC. Nu a unei componente – rusă, moldovenească, ucraineană, dar a plenului CUC. Orice altă situație impune reacția CUC inclusiv până la aplicarea trupelor armate, cu care Comisia este dotată. Asta conform normelor. Realitatea o s-o vedem puțin mai târziu. Alt aspect al operațiunii de pacificare, absolut important și indiscutabil, e activitatea observatorilor militari. Importanța instituției observatorilor militari nu poate fi supraapreciată, odată ce anume grupurile patrupartite ale observatorilor sunt principalii furnizori de informații, în baza cărora CUC (și comandamentul Militar Unificat), analizează situația și adoptă deciziile respective. Raportul observatorilor este valabil și eficient doar în situația în care toți patru membrii grupului sunt de acord cu cele expuse.
În anumite cazuri, la raportul comun poate fi anexată opinia separată a unui sau altui militar, care completează sau corectează raportul. În ultimii ani a devenit normă implicarea comandantului militar al Federației Ruse sau al Transnistriei în activitatea observatorilor. În funcție de situație (de gradul de atac la interesele părții), comandanții contingentului militar pot să nu admită deplasarea observatorilor, să tergiverseze timpul, ca episodul să se epuizeze, sau să insiste ca observatorul să denatureze faptele.
Evident că în asemenea situații este greu de așteptat obiectivitatea de la operațiunea de pacificare. Și din nou apare întrebarea. Dacă este acceptat în asemenea mod de comportament, dacă scopul e a induce în eroare și nu a asigura respectarea drepturilor omului – are sens a continua relațiile?
Dar dacă mai completăm imaginea cu modul în care aceasta este expusă în mijloacele de informare în mase din FR? La 21 mai curent Svetlana Gamova de la ”Nezavisimaea gazeta” evoluează cu articolul ”Chișinăul cere ridicarea posturilor transnistrene din Zona de securitate”. Motiv pentru material a fost adresarea către Misiunea OSCE în Moldova a Cristinei Lesnic, viceprim-ministru pentru reintegrare în guvernul RM, cu solicitarea de a ancheta incidentele ce au loc în Zona de Securitate, în special plasarea în această Zonă a posturilor structurilor de forță transnistrene. Gamova din start apelează la explicațiile făcute de Vadim Krasnoselischii referitor la aceste posturi: sunt de carantină. Scopul lor e a nu admite importarea virusului din Moldova. Gamova cu plăcere repetă declarațiile lui Krasnoselischii, potrivit cărora ”Deciziile în Zona de securitate aparțin CUC, și nu e cazul a face politică pe timp de pandemie”. Da, CUC e împuternicită cu dreptul de decizii, însă anume plenul CUC cu participarea tuturor delegațiilor și nu separat a celei a FR sau a Transnistriei. Reprezentanții Chișinăului de câteva luni solicită anume asta – decizia CUC asupra situației inadmisibile creată în urma plasării nelegitime a acestor posturi, în unele cazuri aflate în interiorul localităților subordonate RM. Culmea fariseismului presei din FR este în oricare afirmație a autorului. Gamova scrie: ”odată ce puterea deplină în Zona de securitate aparține CUC, nimeni nu are dreptul de a ridica fără acordul Comisiei nici un post”. De a ridica nu, da de a plasa – are? Gamova se face că această latură a problemei nu există, și atacă partea moldovenească. Ea incriminează Doamnei Lesnic reproșuri nefondate la adresa administrației tiraspolene pentru încălcarea drepturilor omului de către efectivul acestor posturi. Gamova se arată revoltată de faptul că funcționarul de la Chișinău, în apelul său către OSCE, nu doar a constatat activitatea inadmisibilă posturilor ilegal instalate, dar a și solicitat asistența Misiunii pentru ridicarea acestora.
Evident că Misiunea OSCE nu dispune de asemenea competențe. Însă situația treptat derapează spre o agravare și Chișinăul este obligat să atenționeze structurile care au misiunea de a asigura securitate. Reprezentatul Chișinăului a solicitat Misiunea OSCE să informeze partea moldovenească referitor la situația condiționată de activitatea acestor posturi, pe perioada între 16 martie și 19 mai, timp în care observatorii militari nu au activat în teren din motive de prevenire a contaminării cu COVID-19. Ciudată situație – inspectorii Misiunii OSCE pot circula prin Zonă, dar observatorii militari – nu. Este evident că comandamentul militar al FR și cel al Transnistriei intenționat a frânat activitatea observatorilor, pentru a exclude apariția informației respective în rapoartele către CUC. Din moment ce asemenea subiecte sunt discutate, ele necesită și adoptarea deciziilor. În aspectul politicii operațiunii de pacificare, decizia ar trebui să fie una – demontarea posturilor ilegal plasate. Tiraspolul nu acceptă și este masiv susținut de Rusia. Din nou întrebarea – cum să dialoghezi, dacă nu ești auzit?
Și nu numai nu ești auzit, dar se comite denaturarea completă a evenimentelor. Posibil că autorul de la ”Nezavisimaia gazeta” este inaptă de a înțelege esența, dar mai degrabă am admite, că minciuna se comite intenționat. Ea scrie că ”co-președintele CUC din partea RM este revoltat de modul în care se efectuează documentarea situației de către observatorii militari, mai bine spus -nu se efectuează, cum am menționat mai sus. Co-președintele moldovenesc consideră că ”lipsurile în documentare ar putea condiționa reducerea esențială din capacitatea militarilor a-și exercita misiunea”. Este evident – dacă nu ești la fața locului, nu dispui de informație, nu ai motiv de a reacționa.
Însă situația nu este evidentă pentru reprezentanții Moscovei. Gamova consideră că reprezentantul Moldovei pledează pentru asigurarea accesului în zona conflictelor a observatorilor din partea RM. Aberație totală. Observatorii nu sunt funcționali separat, ci numai în format de patru reprezentanți. De ce lucrurile cunoscute de zeci de ani în prezent cu atâta ușurință se denaturează? Și, cum să dialoghezi cu persoanele care conștient comit asemenea inversări? Și reprezentantul politic la negocieri din partea Tiraspolului Vitalie Ignatiev nu lipsește din articolul S. Gamova. Potrivit acestuia, ”atacurile primitive ale Chișinăului, pentru a umili Transnistria, au devenit tot mai frecvente. Ele se explică prin faptul că Chișinăul duce lipsa unor succese în procesul de negocieri”, ce la rândul său demonstrează că Moldova pierde pozițiile și autoritatea în opinia partenerilor, că nu este capabilă a evolua în calitate de partener responsabil și ferm.
Nu a ratat Gamova și posibilitatea de a ataca Chișinăul și din alte poziții. S-a amintit de vizitele la Tiraspol a reprezentanților OMS și a ”Rospotrebnadzorului”. Indiferent de faptul că vizitele au fost de rutină, Tiraspolul afirmă că prin acestea au fost formate condițiile pentru dezvoltarea pe viitor a colaborării fructuoase profesionale. Cu această ocazie, scrie în articol, ”propunem părții moldovenești se conștientizeze caracterul neadecvat a abordărilor utilizate în raport cu Tiraspolul, și se renunțe la speculațiile care deteriorează procesul de tratative”.
Chișinăul a acceptat atribuirea Tiraspolul a statutului de parte cu drepturi egală la negocieri. Tot Chișinăul a semnat un șir de protocoale, care au format pachetul ”Berlin+”. Ca la final să devenim etichetați că suntem inadecvați? Doar în această blestemată Zonă de Securitate real se încalcă drepturile omului. Permanent și grav. De ce partenerii de dezvoltare nu reacționează la semnalele de acest gen ale Chișinăului? Poate că nu văd soluțiile? Poate că se simt vinovați pentru poziția sa în procesul de investirea regimului de la Tiraspol cu drepturile respective, ceea ce a și creat situația, care nu are soluție în cadrul actualelor relații? Ar fi dramatic, dacă și Ucraina ar cădea pradă acestei miopii.