La 8 mai curent s-au împlinit 20 de ani de la semnarea Memorandumului cu privire a bazele normalizării relațiilor între Moldova și Transnistria, mai cunoscut încă ca memorandumul lui Primakov, atunci, Prim-ministru al FR. Data respectivă a oferit Tiraspolului și, respectiv, Moscovei, o posibilitate în plus pentru a adresa Chișinăului un nou set de acuzații, pe când Chișinăul (ca și în alte situații), este în imposibilitatea de a reacționa. Situația devine și mai puțin plăcută, odată ce documentul a fost semnat de toți participanții la negocieri și depozitat la OSCE, factor care le permite celor de la Tiraspol, a declara că este un acord internațional clasic – eschivarea de la executarea cărui nu este altceva decât obstrucție.
Comentatorii de la Tiraspol cu o deosebită plăcere accentuează că, în preambul, este menționat că semnatarii confirmă respectul principiilor ONU, OSCE și normelor dreptului internațional, acordurilor anterioare ale părților, constată prioritatea drepturilor și libertăților omului.
Și fac o afirmație, de la care și pornesc acuzațiile la adresa Chișinăului: Acordul ar fi în așa o măsură de important, iar articolele acestuia actuale, întrucât și părțile semnatare, și partenerii sistematic apelează la acest act, formulând argumentarea în diferite aspecte ale procesului de negocieri. Este absolut incorect. Parlamentul de la Chișinău n-a ratificat documentul, persoanele implicate în procesul de negocieri din partea RM nu apelează la el. Însă, noi nu putem interzice cuiva să utilizeze actul și, principalul, nu putem explica de ce totuși l-am semnat, dacă cu atâta perseverență îl ignorăm?
Tiraspolul a și numit un capitol din studiul respectiv – renunțarea la obligațiuni. Aspectul dat, realizarea acordurilor atinse, devine un element de bază al atacurilor la adresa Chișinăului. Se întâmplă asta nu din motiv că Tiraspolul ar fi exemplar la acest capitol; regimul separatist nu exercită nimic. Însă ei dispun de un set de acorduri, realizarea cărora li e pe plac, și din plin utilizează factorul în scopuri propagandistice. Memorandumul în cauză deține în el mai multe aspecte absolut aplicative, realizarea sau ignorarea cărora deseori obține importanță principială.
Spre exemplu, aliniatul 2 al punctului trei, potrivit căruia „Transnistria deține dreptul de a stabili și a menține în mod sine stătător relații internaționale în domeniul economic, tehnico-științific, cultural, iar în alte domenii, cu acordul părților”.
Evident, consideră experții de la Tiraspol, că norma respectivă este permanent și intenționat încălcată. Atacurile la normele acordului au început în 2006 prin reglementarea exportului transnistrean cu aportul Ucrainei. Intențiile de a efectua controlul vamal la punctele de trecere la hotar cu Ucraina încalcă aceste prevederi și mai grav, odată ce se tinde a bloca importul în regiune, ce neapărat v-a afecta nivelul de trai al majorității populației. La fel, este o încălcare gravă a acestor norme reglementarea circulației oficialilor și cetățenilor transnistreni prin aerogara Chișinău. Însă, potrivit Tiraspolului, Moldova ar fi practicat ignorarea normelor Memorandumului, dat fiind faptul că Tiraspolul ignoră punctul 11 al Documentului, potrivit căruia „părțile își formează relațiile în cadrul statului comun, în hotarele Republicii Sovietice Moldovenești din ianuarie 1990”. La punctul dat neapărat mai revenim, la moment examinăm cum propun autorii studiului, obligațiunile înaintate de document părților, și modul în care ele sunt exercitate.
Aspectul dat este destul de interesant, odată ce demonstrează argumentarea Tiraspolului la capitolul ne-formarea statului comun. Aceste pseudo-argumente deseori sunt întâlnite și în arsenalul partenerilor de negocieri.
Tiraspolul a perfecționat un sistem de explicații al fenomenului neformării la moment statului comun, cum era prevăzut de Memorandum. Ei ar fi făcut multe. A funcționat din 1993 Decizia Sovietului Suprem referitor la stabilirea unor relații juridice între Transnistria și Moldova în dimensiunile „Moldovei integrate”. La startul anilor 2000, mai precis în 2002, a funcționat un timp (foarte scurt, mai puțin de un an) comisia constituțională. În 2003 anume președintele transnistrean a acceptat parafarea memorandumului Kozak, abandonat ulterior de Chișinău. În sfârșit, în 2005 Moldova a adoptat Legea cu privire la statutul de drept a localităților din stânga Nistrului (Transnistriei). Numai după aceste acțiuni ale Chișinăului, Tiraspolul a efectuat referendumul din 17 septembrie 2006, efectele căruia au stabilit refuzul categoric al republicii de a forma un stat comun cu Moldova. Pe parcursul expunerii am indicat la abaterile de la adevăr, comise de către autorii studiului. Putem odată în plus să precizăm, că indiferent de cele spuse, Tiraspolul niciodată nu a fost pregătit pentru o abordare realistă a posibilităților de reintegrare. În 2003, în cadrul perfectării Memorandumului Kozak, și Tiraspolul, și Moscova erau convinse că în document sunt infiltrate norme care vor exclude prioritățile Chișinăului în „statul comun” – motiv din care Tiraspolul a și acceptat fenomenul.
Tiraspolul, ignorând regula potrivit căreia Acordul se exercită integral, ori nu se exercită, ne adresează acuzații că Chișinăul nu respectă și alte prevederi ale documentului. Se face trimitere la aliniatul 1 a p. 3, potrivit căruia Transnistria participă la elaborarea politicii externe a Republicii Moldova în problemele care o vizează. Se fac afirmații că Transnistria nici nu a pretins a participa la acest proces, considerându-l unul intern al statului vecin. Însă, cît ține de semnarea acordului de asociere cu UE, de extindere a colaborării cu blocul Nord-Atlantic, de diferite demersuri anti-rusești, apoi acestea nu au fost coordonate cu Tiraspolul.
Se face trimitere artificială încă la o normă a Memorandumului. Părțile confirmă angajamentele de a evita în relațiile bilaterale aplicarea forței sau amenințarea cu aplicarea acestei. În opinia Tiraspolului, intentarea dosarelor penale unor funcționari transnistreni ar fi sfidarea gravă acestor norme ale documentului, odată ce ca urmare persoane concrete sunt amenințate cu limitarea drepturilor, lipsirea libertății etc. Protocolul de la Berlin din iunie 2016 la fel stabilește norme care ar exclude aplicarea forței, însă Moldova ignoră și acest document. Cel mai elocvent argument în opinia Tiraspolului este refuzul Chișinăului de a discuta problema posturilor de la hotar cu Ucraina cu Transnistria.
Destul de interesant pare rezumatul tiraspolean. Ei consideră că Republica Moldova sistematic a încălcat prevederile Memorandumului, ceea ce a condiționat tensionarea relațiilor bilaterale. Ei, Transnistria, au respectat acest document atâta timp cît a fost posbil. Ba și acum, ei consideră că partea transnistreană nu a pierdut dreptul de a apela la unele articole sau la memorandum în ansamblu în situațiile respective. Pe când Moldova, în opinia Tiraspolului, ar fi pierdut acest drept definitiv. Deci, să facem și noi careva incursiuni.
Memorandumul s-a născut la Moscova, el nu este roada unei abordări sistematice a problemei, unui program argumentat și axat la un anumit final. Ca urmare, regiunea transnistreană a fost investită cu o mulțime de drepturi, care o făceau din start suverană și puțin dependentă de Moldova. Numai după ce actul a fost semnat, partea moldovenească a sesizat eventualele consecințe și a intervenit cu pretenții. Conținutul documentului este într-atât de evident pro-tiraspolean, încît autorul lui, ex-Prim-ministrul FR Evghenii Primakov a acceptat o completare: punctul 11, adăugat cu pixul la documentul semnat, care confirma, că „părțile își formează relațiile în cadrul unui stat comun, existent în hotarele Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești în hotarele din ianuarie 1990”. Evident că se făcea de ochii lumii, numai să nu se spună că nu se face nimic. Evident că pe noi puțin ne interesează opinia Tiraspolului, însă și partenerii de reglementare deseori se interesează – cum e cu acest document. Iată cum e: o posibilitate uriașă de acuzații din partea Tiraspolului și nimic mai mult. Din păcate, lecția nu a fost însușită. Au mai urmat asemenea acte, între care și Protocolul de la Berlin din 2-3 iunie 2016, care favorizează pe oricine, numai nu Chișinăul.
Vorbim referitor la deciziile pripite adoptate la Chișinău și recepționăm, că la 8 mai curent Curtea Constituțională de la Chișinău a adoptat decizia prin care se declară neconstituțională aflarea trupelor militare ruse pe teritoriul RM – în Transnistria. Evident că la Tiraspol îndată au reacționat în modul lor: curtea constituțională de la Chișinău atacă pacificatorii FR. În materialul subsemnat de un careva Nicolae Sîrbu se declară, că „Moldova este silită să renunțe la principiile reglementării pașnice a conflictului transnistrean”. Și se argumentează teza anume cu această decizie a Curții, în care este stipulat că în condițiile pericolului asupra integrității teritoriale, independenței, autoritățile RM sunt obligate a aplica integral mijloacele de care dispun, între care și cele militare, pentru a proteja valorile respective. Curtea a avut în vedere trupele militare ale FR dislocate în teritoriul unui stat suveran, care doar datorită jocurilor politice este considerat parte component al altui stat, Moldova. Se face declarația că Curtea Constituțională a RM atacă pacificatorii ruși, care ar asigura pacea în republică. Mai mult, se recurge la autoritatea unor personaje de valoare, cum ar fi Jenifer Brush, în trecut șefa misiunii OSCE în Moldova. Într-un interviu doamna Brush a declarat că nu este convinsă că misiunea de observatori civili, pentru care pledează Chișinăul, ar fi mai cu success ca pacificatorii militari ruși. În material se declară că anume actualul format de operațiune ar fi cel mai efficient. Declarațiile și afirmațiile reprezentanților FR necesită a fi examinate minuțios într-un singur scop – a nu permite adoptarea documentelor gen Memorandumul din 1997, prin care Moscova intenționează să obțină condiții care ar asigura respectarea intereselor Rusiei și nicidecum ale RM.
Evident că oricare tentative a Chișinăului de a-și proteja pozițiile, provocă furie la Tiraspol. Decizia Curții Constituționale referitor la statutul trupelor militare rusești, din start a fost trecută la cele inadmisibile. Potrivit lui Oleg Beleacov, co-președinte din partea Tiraspolului a CUC, Curtea Constituțională, adoptând decizia respectivă, și-a depășit cu mult prerogativele, odată ce Republica Moldova nu a abandonat statutul de membru al Acordului din 21 iulie 1992 Cu privire la reglementarea pașnică a conflictului militar din 1992. În acest Acord, care este în vigoare, declară Beleacov, se vorbește despre trupele armate ale FR. Da, se vorbește. În punctul 4 al documentului este indicat că trupele militare a FR vor respecta categoric neutralitatea. Părțile implicate în conflict vor respecta această neutralitate și se vor abține de careva acțiuni neprietenoase la adresa acestor trupe. Statutul armatei, termenele și modul de evacuare al acesteia vor fi satabilite în cadrul negocierilor moldo-ruse. Transnistria nu are nici o poziție, care i-ar permite să se implice în situația dată. Nu ca să-ți permiți, cum și-a permis Vitalie Ignatiev, a declara că decizia Curții Constituționaale este o provocațiune pentru a consolida atacul la adresa forțelor de menținere a păcii. Aberațiile lui Ignatiev nu au margine. El declară că, consolidînd relațiile cu partenerii din NATO, Moldova speră cu ajutorul lor să stabilească controlul militar asupra Transnistriei. Noi, afirmă așa zisul ministru, apreciem decizia curții drept una provocatoare și periculoasă. Noi am avut ocazia să ne confruntăm cu agresiunea militară a Moldovei. Pentru cele înfăptuite nimeni nu a fost pedepsit, nimeni nu a adus scuzele respective. Nu am dori ca cineva din nou să tensioneze situația. Ignatiev mult timp acordă ineficienței din punctul lui de vedere, misiunii civile de observatori, profitând de faptul că la Chișinău nu se respectă propriile opinii. Dacă autoritățile s-au pronunțat pentru schimbarea formatului, apoi e cazul de explicat această decizie, de argumentat prin hotărîrile anterioare la diferite niveluri, și prin asta de neutralizat propaganda Tiraspolului. Nu pot fi tolerate declarațiile lui O. Beleacov, care afirmă că,în Acordul din 1992, est stipulat că trupele militare ale FR ar putea fi evacuate din RM doar după reglementarea definitivă a diferendului. Delagația RM în CUC ar fi fost obligată să ceară explicații, însă din nou este luată altă decizie. Evident că simțindu-se liber în declarații, Beleacov continuă provocările, afirmînd că focul conflictului mocnește, că acțiunile politicienilor și ale judecătorilor din Moldova spulberă speranțele pașnice ale locuitorilor transnistrene.
Cineva ar fi afirmat, că este vorba de opinia separată a unui funcționar transnistrean. Nu există opinie separată în regiune. Nu există nici opinie transnistreană. Este poziția Moscovei, care e absorbită de populație, anume de aceea populație care este considerate moldovenească și care -a fi chemată la urnele de vot. Cum vor vota alegătorii, intoxicați cu cele spuse?