După o perioadă de timp comparativ îndelungată, presa din FR revine la subiectul regiunii transnistrene. Evident, ne referim la materialele care își propun analiza evoluțiilor, sub aspectul modului de reglementare a diferendului nistrean. Problema devine actuală și reieșind din faptul că guvernarea de la Chișinău la cel mai serios mod poartă negocieri cu administrația de la Tiraspol, demonstrând convingerea că efectele obținute ar contribui la soluționarea diferendului. Și, ce e mai important. presa din FR ne propune opinia că dezlegământul se va produce conform unui scenariu, propus de Moscova. Părerea e aparține lui Vladimir Soloviev, corespondent la ediția moscovită ”Kommersant”, care cunoaște problema destul de profund. Autorul a atenționat la evidenta ignorare de către Chișinău a normelor practicate în UE. Se face trimitere la ignorarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în cazul cu expulzarea pedagogilor din rețeaua de licee ”Orizont”. Pentru Moldova, scrie Soloviev, a devenit mult mai important a face pe placul Ankarei, colaborarea cu care ar deveni tot mai activă. Totodată, autorul de la Kommersant, consideră că Chișinăul ar putea schimba tonalitatea relațiilor cu Moscova. Metamorfoza respectivă este necesară în situația în care nici Partidul Democrat, nici cel al Socialiștilor, nu va obține numărul necesar de voturi, pentru a forma majoritatea parlamentară. În situația dată, Moscova ar putea deveni un arbitru, cu asistența căruia I. Dodon ar accepta coaliția cu PD. Evident, Moscova trebuie de cointeresat cu ceva important, ca să accepte acordarea asistenței liderului PD, care la moment este promotorul unor politici dure la dresa FR. Vladimir Soloviev consideră că, în calitate de bonus pentru FR, ar putea fi identificată ”soluționarea” diferendului nistrean în temeiul unor principii care ar satisface Moscova. Mai bine spus, Chișinăul ar putea accepta condițiile propuse de Moscova și respinse de Vladimir Voronin, pe atunci Președinte al RM, cu 15 ani în urmă. Planul prevedea federalizarea RM, acordarea pentru Tiraspol a dreptului de veto asupra celor mai importante probleme, și staționarea trupelor armate ale FR pe teritoriul Moldovei timp de 50 de ani. Planul era prezentat părților de către Dumitru Kozac, în 2003 – adjunctul șefului administrației Președintelui FR. La moment Kozac este responsabil de relațiile comercial-economice cu Moldova.
În 2003 Moscova a trecut peste ofensa adusă și a ignorat multiplele solicitări ale Tiraspolului de a recunoaște ”suveranitatea” ”republicii moldovenești nistrene”. Ea și-a rezervat posibilitatea de a soluționa prolema prin alte metode. La acest capitol Soloviev pornește de la presupunerea că majoritatea absolută a populației transnistrene ar fi orientată în exclusivitate spre Rusia. În cazul dat, integrarea teritorială a republicii ar garanta partidelor politice proruse o majoritate și de lungă durată, ce ar permite Moscovei să se poziționeze fundamental în acest teritoriu. Soloviev argumentează teza prin exemplul alegerilor prezidențiale din Moldova din 2016, la care prorusul Dodon a câștigat în fața doamnei Sandu, proeuropeană, cu majoritatea de 67 mii voturi. În opinia lui Soloviev, Kremlinul ar lansa un asemenea plan pornind de la faptul că conflictul armat din 1992 nu a purtat un caracter interetnic sau interconfesional, ce ar face soluționarea acestui mult mai anevoioasă. Acest aspect îl accentuează I. Dodon, și Soloviev nu exclude că la el ar putea apela și Vladimir Plahotniuc. Desemnarea lui Kozac la funcția respectivă ar însemna, în opinia lui Soloviev, că Moscova acceptă un asemenea scenariu.
Cine ar putea protesta la o asemenea variantă a situației?
Evident, partea proeuropeană a locuitorilor din Moldova. Soloviev consideră că ei nu prea au șanse, fiind obosiți de proteste. Probabil, autorul de la Moscova e aproape de adevăr. Chișinăul a comis mai multe cedări Tiraspolului, între care apostilarea diplomelor, înmatricularea transportului auto transnistrean etc. Se discută legiferarea instituțiilor bancare transnistrene. Toate aceste concesiuni nu au apropiat cu nimic reintegrarea. Din contra, anume după semnarea actelor, care au realizat înlesnirile indicate, oficialii de la Tiraspol cu mai multe ocazii au declarat că Transnistria nu admite o altă soartă de cât ”recunoașterea” internațională în calitate de stat suveran. Ar părea că evoluțiile indicate ar fi condiționat neapărat revolta populației în oricare formă. Nu a avut să fie, cu excepția unor comentatori, între care și subsemnatul; nimeni nu a reacționat. Posibil, cauza nu constă în oboseala populației, posibil ne confruntăm cu deprinderea cu situația. Există regimul separatist – și fie, nu mă afectează. Sunt prezente trupele ruse – ei și, tot una Moldova nu dispune de mijloace pentru a convinge Rusia se le retragă. Evident, ar fi mai bine să operăm cu datele unui sondaj la subiect, însă faptul indiferenței manifestat de populație e destul de convingător. Astfel, am putea presupune că, în dreapta Nistrului, o asemenea reintegrare ar putea fi realizată.
Evident că nu putem în acest aspect trece cu vederea și eventuala reacție a Tiraspolului. Întrucât locuitorii și activiștii regiunii ar fi disponibili de a accepta integrarea cu dreapta Nistrului? Anterior am fi afirmat, că Tiraspolul nu este independent, că va realiza indicațiile de la Moscova. Da, regimul depinde de FR, însă sunt suficiente date care demonstrează că regiunea poate arăta un anumit grad de suveranitate. Alegerile din 2011, la care Moscova masiv și agresiv îl promova pe Anatol Kaminschii la funcția de președinte. Populația l-a ales pe Eugeniu Șevciuc. Apoi, nimeni nu poate declara că Transnistria a renunțat la una din principalele sale destinații de a ”făuri” averi pentru lideri și patronii acestora de la Moscova. Indiferent de multiplele declarații ale funcționarilor de la Tiraspol și ale unor politicieni de la Chișinău, că în condițiile actualei poziții a Kievului, contrabanda nu mai poate fi efectuată, realitatea e alta: mai mulți funcționari de rang înalt, între care E. Sevciuc, G. Kuzimicev, V. Ghervaziuc au fost condamnați pentru utilizarea unor scheme de contrabandă. A accepta integrarea pentru cei de la Tiraspol ar înseamna ori a pierde totalmente aceste surse de avere, ori a admite limitarea lor foarte esențială. Motivele financiare de rezistență contra procesului de integrare neapărat vor fi completate cu vechile rivalități între populația rusofonă și băștinași.
V.Soloviev afirmă că la bazele conflictului nu au stat motive interetnice sau interconfesionale. Nu e așa. Populația rusofonă din Transnistria și azi nu studiază limba, nu recunoaște unitatea statului Republica Moldova, nu dorește reintegrarea. Altfel spus – motivele conflictului nu au dispărut. Ele sunt doar ceva mascate. În condiții că cineva lansează procesul de reintegrare, altcineva neapărat va înlătura acest paravan și va dezlănțui ura către moldoveni. Ea e incomparabil mai mare ca indiferența moldovenilor la starea lor. De 27 de ani ei sunt aparte, lor li se inspiră eventuala aderare la Rusia. Ei participă la evenimentele din această țară, cum ar fi alegerile în organele de stat centrale. Participă și la cele din Moldova, dar contra plății, spre deosebire de cele rusești. Practic, nu este un eveniment cât de cât mai important, ca el să nu fie completamente legat de Rusia. Recent la Bender, în incinta cetății moldovenești medievale a fost inaugurat un parc consacrat lui Alexandru ”Nevschii” (de pe râul Neva). O acțiune totalmente consacrată consolidării prezenței rușilor în teritoriu.
La manifestație a fost prezent Evghenii Primakov, proaspăt ales la un sector transnistrean deputat în Duma de stat a FR. În cuvântul de salut, Alexandru Martînov, ”prim-ministru” transnistrean, a declarat că poporul transnistrean mult prețuiește ajutorul acordat de Rusia, relațiile reciproce la diferite niveluri. ”Așa s-a pornit din anii nouăzeci, lumea trăiește cu speranța că FR ne va acorda susținere în domeniul economic, umanitar, de menținere a păcii”.
Martînov a amintit de referendumul din 2006, menționând că opțiunea celor peste 90% din populație are o singură expresie. Alegerea necondiționată a Rusiei, a lumii ruse. În linii mari Martînov putea și să nu spună cele rostite, dar este clar că transnistrenii sunt alarmați de eventualele evenimente, la scara relațiilor cu Moldova. Anume pentru a atenționa Moscova odată în plus asupra deciziei sale de a fi în componența FR, el a și profitat de prezența deputatului în Duma de Stat. Primakov a menționat că se simte aici ca acasă. (De mult timp nici un funcționar de la Chișinău nu riscă se declare că se simte în stânga Nistrului ca acasă).
Tiraspolul la maxim a ridicat nivelul relațiilor cu Moscova, obținând ca legile fundamentale să se adopte doar după expertizarea în FR. Astfel, legea cu privire la investiții a fost examinată în cadrul unei conferințe la Universitatea M. Lomonosov din Moscova.
Între 11 și 12 octombrie curent la Tiraspol are avea loc al șaselea for economic. Nu are festivitatea amprentă internațională, însă ei vor astfel s-o prezinte. Și, unele intenții își găsesc destinatarul. Se încheie contracte – 1,2, dar cu străinătatea, ce le permite să se declare că forul și-a atins scopul.
Evident că Moscova, pentru a realiza anumite scopuri, nu mai respectă ea aceste sentimente. Însă, repet, și transnistrenii au convingerile lor. La moment, în ele nu se găsește loc pentru coexistența cu Moldova într-un singur stat.