Ceva se întâmplă în ghemul numit „reglementarea transnistreană”. Undeva procesul a încârnit pe un „drum de ţară” şi au apărut mai multe semne de întrebare.
Iniţial, totul era clar şi evident. Situaţia în economia regiunii continuă lenta sa cădere, indiferent de multiplele adresări la Moscova ale căpeteniilor acesteia. Potrivit informaţiei publicate la 22 februarie de „Novosti Pridnestrovia”, deficitul „bugetar” în 2016 a atins cota de 40% comparativ cu anul 2015. Ianuarie 2017 a adus cifre (probleme) şi mai grave. La capitolul „venituri” sunt obţinute 110,7 milioane ruble transnistrene (anterior, la calcularea bugetului se utiliza dolarul SUA), pe cînd cheltuielile constituie 181,87 milioane. Integral cheltuielile oficiale au atins cifra de 401 milioane ruble, pe când veniturile – doar 247,9 milioane, cu 162 milioane mai puţin.
Astfel, avem primul punct din eventuala ecuaţie, numită „reglementarea transnistreană” după modelul de la Moscova. Economia se descompune, remorcând după sine sistemul financiar, social şi juridic. Concomitent cu această prăbuşire, se promovează constatarea că Moscova nu mai este capabilă de a asigura necesităţile regiunii şi ar fi cazul de găsit soluţii în interiorul duetului Tiraspol – Chişinău. O asemenea direcţie ar corespunde logicii relaţiilor Dodon -Moscova, care ar avea ca unul din scopuri „soluţionarea diferendului nistrean prin federalizarea statului Republica Moldova”. Semnalul că realizarea conceptului dat a demarat a fost dat prin publicarea la 22 februarie curent a materialului „Transnistriei i se impune statut. La Moscova se consideră că a venit timpul soluţionării diferendului”. Articolul a fost plasat pe paginile LACT, ce ne permite să nu revenim cu explicaţii. Este important că declaraţia cu privire la stringenta necesitate de a lansa elaborarea statutului politic a regiunii în cadrul Republicii Moldova aparţine lui Alexandru Scerba, „preşedintele Sovietului Suprem”, ce oficializează momentul – indiferent de opinii contrare, ce au răsunat cu acest prilej.
Declaraţiile preşedintelui Scerba au fost susţinute de Constantin Cosacev, şeful comitetului pentru relaţii externe al „Consiliului federaţiei”, care a menţionat în cadrul întâlnirii cu Scerba că „a venit timpul pentru soluţionarea diferendului nistrean, că Moscova este cointeresată în această soluţionare şi speră că şi schimbarea puterii la Chişinău va avea un rol pozitiv la acest capitol”. Scerba a formulat şi unele poziţii ale planului Moscovei „de reglementare”, factor care mai mult ca altceva ne impune să credem, că de astă dată Kremlinul este dispus serios a obţine efectul scontat în partida dată. Da, se preconizează un referendum iniţiat de Dodon, în cadrul căruia populaţia RM va fi impusă (prin mecanisme electorale) a susţine existenţa „statului Republica Moldovenească transnistreană” în calitate de subiect al federaţiei moldoveneşti.
Potrivit lui Leonid Kalaşnicov, Preşedintele Comitetului Dumei de Stat pentru problemele CSI, „situaţia în procesul de tratative între Chişinău şi Tiraspol se schimbă. Poporul (Moldovei – I.L.) şi-a ales preşedinte, care promovează evident alianţa cu FR”. Este important ca Preşedintele Dodon să realizeze cele lansate, ce necesită susţinerea la Tiraspol şi la Moscova.
Repet, se conturează planul Moscovei pentru Dodon, principalul moment fiind acordul Tiraspolului de a fi parte a viitorului „stat comun”.
Pe neaşteptate, referitor la unele „noi abordări, noi viziuni” vorbesc nu numai cei implicaţi în planul Moscovei, dar şi cei care ar trebui să ne recomande să fim vigilenţi. James Pettit, ambasadorul SUA la Chişinău, afirmă în cadrul întâlnirii cu Vadim Krasnoseliski, că „Noii preşedinţi deschid noi oportunităţi pentru îmbunătăţirea relaţiilor între Chişinău şi Tiraspol”. În opinia noastră, ambasadorul SUA nici nu ar trebui să aplice termenul „Preşedinte” referitor la şeful Transnistriei. Dar… Domnia sa public declară că „reglementarea transnistreană necesită răbdare şi abordări noi. Considerăm că degrabă vom constata apariţia progreselor în aspectul respectiv. Noi vom încerca să convingem autorităţile la Chişinău, ca ei să acţioneze doar pozitiv în acest domeniu”.
În această ordine de idei, o cu totul altă coloratură obţine declaraţia Prim Ministrului de la Chişinău, Pavel Filip, care a declarat la întrunirea cu Sebastian Kurz, Preşedintele OSCE, că „a venit timpul a lua în discuţii aspectele politice ale procesului de reglementare, inclusiv şi statutul politic al regiunii”. Nu a trecut mult timp, şi triumviratul de vîrf de la Chişinău s-a pronunţat în favoarea necesităţii elaborării unei poziţii comune în vederea reglementării transnistrene. Vom vedea care va fi acest numitor comun, în situaţia în care din cei trei doar preşedintele Dodon dispune de o strategie – Guvernul şi Paramentul fiind în continuare în starea precedentă de mimare a activităţii la capitolul respectiv. În cazul dat, este foarte mare probabilitatea că aceste două ramuri ale puterii să nu devină secunzii preşidenţiei şi să nu-i permită realizarea planului format în birourile de la Moscova. Posibilitatea acestui pericol revine de la ambalajul atractiv al situaţiei – de la afirmaţiile că, de această dată, la reglementare vor participa elitele politice, actorii externi cointeresaţi şi, principalul, populaţia de pe ambele maluri ale Nistrului (în cadrul referendumului). Unii „experţi” consideră că la formarea acestui consens extins a muncit în 2016 preşidenţia germană a OSCE, astfel prezentînd planul Moscovei nu ca remake-ul „planului Kozac”, ci cu un plan conceput de către Germania. Cel puţin ideea că noile elemente în retorica Tiraspolului ar fi dedicate consolidării dialogului conducerii de la Chişinău, este susţinută şi de Andrei Deveatcov,conferenţiar la catedra problemelor politici mondiale la Universitatea Lomonosov din Mooscova.
Constatăm că optimismul referitor la reglementarea transnistreană, alimentat de poziţiile nu doar observatorilor, dar şi mai multor factori politici, la moment nu a fost combătut, și nici criticat. Se aibă dreptate A. Deveatcov, care consideră că nu este timpul unor declaraţii dure din partea Tiraspolului? De ce nu este timpul? Că au loc anumite evenimente, cărora n-ar bineveni subminarea acestei atmosfere de aşteptare a unor evenimente importante?
Oricare stat, preluînd preşidenţia în OSCE, în mod neapărat planifica şi convoca întrunirea participanţilor la tratative în problema transistreană în formatul „5+2”. Va fi sau nu adoptată în cadrul întrunirii o careva decizie, importă mai puţin. Important era ca forul să se petreacă, pentru a nu întrerupe procesul. În acestă ordine de idei destul de enigmatică apare poziţia Vienei, reprezentantul căreia a comunicat partenerilor la masa de tratative, că nu vede sensul a convoca formatul „5+2” fără a fi convins că părţile au convenit asupra anumitor decizii, care sunt coordonate, acceptate şi pot fi propuse participanţilor spre examinare şi adoptare. Este cazul de menţionat, că modul ultimativ nu şi-au permis nici una din precedentele preşidenţii, indiferent de faptul că perspectiva atingerii deciziilor scontate era sumbră şi pentru ei. Sebastian Kurz afirmă că întrunirile necesită a fi rezultative, că aceste rezultate să fie temelia celor ce vor urma. Poziţia dată a Austriei a provocat o atitudine dură la Moscova. Ambasadorul Serghei Gubarev, reprezentantul Moldovei la negocieri, consideră că nu este neapărat obligatoriu ca toate întrunirile în formatul „5+2” să finalizeze cu decizii concrete. Potrivit lui, dacă Tiraspolul şi Chişinăul ar dispune de capacitatea de a atinge rezultate pozitive între ei, la ce bun ar fi necesar formatul extins.
Portalul rusesc „Russkaia planeta” (planeta rusească) considerăm că formatul ”5+2” pe lîngă funcţiile e bază de platou pentru discuţii la problema transnistreană, mai are şi o conotaţie geostrategică. În opinia autorilor, platoul este între cele puţine oportunităţi de a aduna împreună reprezentanţii FR, Ucrainei, SUA, UE şi OSCE, factor care a permis unor experţi a declara că anume acest proces de reglementare moldo-transnistreană ar putea deveni un platou de normalizare a relaţiilor între FR şi UE, inclusiv în probleme ce depăşesc cadrul relaţiilor Moldovei cu Transnistria. Anume din acest punct de vedere portalul citat accentuează că renunţarea la şedinţele ordinare în cadrul formatului, ar putea condiţiona tensionarea situaţiei şi nu numai în relaţiile bilaterale la Nistru, dar şi în general în regiune.
Nu credem că autorii au dreptate – deja nimeni din cei antrenaţi nu mai consideră formatul respectiv drept o siguranţă în lanţul numit evoluţiile conflictului transnistrean. Mult mai rezonabilă pare opinia potrivit cărei Austria şi-a pregătit temele pe acasă. A examinat acţiunile Germaniei în 2016 şi a concluzionat, că fără proiecte convenite, nu are sens de pierdut timp şi banii contribuabililor. Rămâne doar o întrebare. Intenţiile FR, expuse mai sus, sunt sau nu coordonate cu Viena? Ar fi într-adevăr intenţia Moscovei de a profita de acest platou, pentru a reglementa relaţiile cu UE? Şi, în vederea unor acţiuni comune, să solicite convocarea formatului, cînd părţile vor conveni declanşarea procesului de „făurire a federaţiei?”. Pornind de la disponibilitatea domnului Sebastian Kurz de a avea pe parcursul anului 2017 poate şi două întîlniri în formatul „5+2”, am putea presupune că actorii decisivi s-au decis a atinge rezultate în acest proces.
De altă părere este Roman Konoplev, blogher din Tiraspol, opiniile cărui anterior nu contraveneau celor de la serviciile speciale din FR.
El afirmă că Moldova şi aliaţii acestei ar putea alege varianta de soluţionare a problemei prin constrîngerea Transnistriei – economic, financiar şi fizic, blocând hotarele. Practic, în opinia lui, nici nu e nevoie de a bloca integral regiunea; este suficient a limita în acţiuni corporaţia „Şerif”, care, de facto este unul din pilonii statalităţii transnistrene. Însă, potrivit lui Konoplev, „Şerif” ar putea avea protecţie nu numai la Moscova, ce ar însemna că şi interesele de a conserva situaţia, de a nu admite schimbări radicale în regiune, sunt proprii unor factor importanţi şi eficienţi. Ar fi altfel, afirmă Konoplev, cine sau ce ar fi împiedicat Kievul să termine demarcarea hotarului pe segmentul transnistrean.
Apoi, Konoplev afirmă că, în viziunile Kievului, Moldova este un supliment al României, şi din acest punct de vedere, ce sens are pentru Ucraina a lichida Transnistria, cît România în mod specific priveşte (?) spre Basarabia de Sud, regiunile Odesa, Nicolaev, Cernăuţi?
Transnistria nu este produsul activităţii unor personalităţi, fie acestea şi de talia lui Gorbaciov sau Elţin. Formarea ei revine din discompunerea URSS. A dispărut acest stat, persoanele care au contribuit la formarea „rmn”, dar ea există şi provoacă probleme. El nu poate fi cadonat cuiva, în calitate de recompensă pentru vorbele corecte la adresa Uniunii Euroasiatice. În opinia lui Konoplev, relaţiile între Moldova şi Transnistria pot evolua în două direcţii. Ori tratative referitor la un concubinaj, ori pregătirea către război. La moment se fixează mişcări în ambele direcţii. Doar că varianta secundă pare mai activă.
Pornind de la cele spuse, afirmă autorul, ar fi bine să se activizeze tratativele, indiferent în care platouri. Alternativa tratativelor – acţiunile armate. Conflictul foarte uşor ar putea demara, implicând iniţial doar contingentul GOTR, ca apoi la el să adere integral toată maşina militară a FR. A preveni aseastă variantă e posibil, cum şi s-a relatat, doar consolidînd tratativele şi obţinînd succese în cadrul acestora.
În acest mod direct despre varianta belli nu a vorbit nimeni dintre experţi. Pornind de la faptul că asupra lui Konoplev ar putea avea influenţă serviciile speciale ale FR, putem presupune că tentativele de soluţionare să fie serioase, şi asta nu e pe placul celor care sustrag serios din conflictul interminabil.
Articolul este publicat în cadrul proiectului „Dosarele conflictului transnistrean. Soluții pentru dezvoltarea societății pe cele două maluri ale Nistrului” este finanțat de către Ministerul Afacerilor Externe (MAE) prin programul României de cooperare pentru dezvoltare (RoAid) și implementat cu sprijinul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP) – Centrul Regional pentru Europa și Asia Centrală.
