Orice reglementare (în special ce-a care a antrenat mai multe state, între care şi Federaţia Rusă) din start trebuie să se pregăetască pentru o cale îndelungată şi nu neapărat soldată cu succes. Remarca este un fel de avertizare celor care, concomitent cu investirea la Chişinău a guvernului în frunte cu Chiril Gaburici, au respirat uşor, considerând că nodul legat de Moscova la gâtul Chişinăului ar putea cu ceva slăbi.
O scurtă trecere în revistă a evoluţiilor în cadrul relaţiilor Rusiei cu Georgia demonstrează că stabilizarea acestora după înlăturarea lui Saakaşvili nu a influenţat conţinutul retoricii vis a vis de Osetia şi Abhasia. Modul în care Moscova a exclus discuţiile referitor la terenurile declarate de ea drept „state independente” (Abhasia şi Osetia De Sud) demonstrează că Rusia nu intenţionează să ridice dialogul cu vecinii la un minim nivel de înţelegere reciprocă. Ea dictează. Ea insistent promovează propriile interese, ignorând ale altora.
Presingul moral şi tactic ai unor asemenea relaţii s-ar putea reduce prin stabilirea unor norme constante, aplicate cel puţin în interiorul procesului de negocieri. Aceasta ţine mai ales de poziţia OSCE, careia deseori i se atribuie funcţiile de mediator, de anchetator şi de raportor principal. Experienţa de mai mult de 20 de ani a activităţii Misiunii OSCE în Republica Moldova a demonstrat nu numai eficienţa acesteia, dar și o funcţie inconfundabilă de iluminare, de atragere a populaţiei şi structurilor administrative locale în conţinutul relaţiilor internaţionale contemporane. Moldova dispune de câteva generaţii de specialişti calificaţi în diferite domenii, care s-au format anume datorită influenţei acestei Misiuni.
Evoluţia procesului de reglementare transnistreană a înscris pagini frumoase, datorită poziţiei reprezentanţei OSCE. Integral, în conformitate cu statutul, funţionau elementele Operaţiunii de pacificare. Se monitorizau schimbările şi se se operau modificările necesare. Mai mult, datorită analizelor Misiunii OSCE s-au adoptat deciziile referitor la reducerea Zonei de Securitate, a armamentului greu şi a efectivului contingentelor armate. Implicarea angajaţilor Misiunii, a reprezentanţilor aparatului central de la Viena, injecta în procesul de pacificare o doză colosală de sens, de raţionament. În 2002, la cel mai serios mod se discuta perspectiva lichidării nu doar a posturilor fixe ale trupelor de menţinere a păcii, ci şi treptata înlocuire ai acestor trupe de catre agajaţi ai sructurilor de menţinere a ordinii publice (civili).
Partea formală a relaţiilor între Misiunea OSCE şi Operaţiunea de Menținere a păcii se regla printr-un Memorandum, care se închea între Comisia Unificată de Control şi Preşedintele (şeful) Misiunii. Atâta timp cât activitatea Misiunii nu trezea prea mari pretenţii din partea unor participanţi la operaţiune, Memorandumul se prelungea în mod automat, fără careva modificări sau completări.
După 2003, odată cu înăsprirea relaţiilor Chişinău-Tiraspol-Moscova, s-au simţit reproşurile la adresa Misiunii. Extinderea anuală în mod automat devine tot mai problematică, Tiraspolul inventează diferite motive pentru a tergiversa perfectarea actului, ca în 2013 să iniţieze adoptarea unui document separat între Tiraspol şi Misiunea OSCE, care ar reglementa paralel cu cel comun și relaţiile speciale ale acestor părţi.
Urmează o serie îndelungată de întruniri reciproce, consacrate „adaptării” Acordului semnat în 1993, realităţilor actuale. Toate evoluţiile la care face referinţă Tiraspolul încap într-un singur aliniat. La Tiraspol Deparatmentul relaţii Externe, cu care contacta Misiunea OSCE în RM este rebotezat „Ministerul Afacerilor Externe a rmn”. Anume aşa ar dori Tiraspolul să sune denumrea regiunii transnistreane a Republicii Moldova în actul oficial, care reglementează relaţiile cu Misiunea OSCE. Este evidentă insistenţa acestor doleanţe. Apărută pentru o singură dată pe un act oficial, înscrierea ar schimba cardinal situaţia. Tiraspolul ar putea „scăpa” de statutul său de „regiune a RM”, oferind şi Rusiei noi posibilităţi pentru a şantaja Chișinăul. Mai mult, Moscova ar putea argumenta cu „prioritatea OSCE” în aplicarea corectă a „noului subiect statal”.
Evident, reieşind din faptul că angajaţii Misiunii, fiind excelent scoliţi, evită tentativele şi aspiraţiile Tiraspolului, acesta din urmă nu ratează ocazii pentru a demonstra propria superioritate în special în zona controlată. La 17 februarie 2015 angajaţii unui post ilegal de control la „frontieră” transnistrean , i-au interzis admiterea pe teritoriul regiunii domnului Pirkka Tapiola, şeful Misiunii Uniunii Europene în Republica Moldova, care exercita o misiune de serviciu. La 24 februarie curent a urmat o declaraţie a „ministerului de externe” transnistrean. Tiraspolenii au menţionat că sunt satisfăcuţi de colaborarea cu reprezentanţii organismelor europene în domeniul diferitor proiecte cu caracter social, că „Ministerul de externe” acordă, în volumul propriei competenţe, asistenţa necesară pentru buna desfăşurare a acestor proiecte. S-a menţionat că la 17 februarie a avut loc o greşeală tehnică din partea unui angajat a „ministerului de interne” transnistrean şi, ca urmare, efectivul postului de grăniceri (la fel transnistrean –I.L.), nu i-a permis domnului Pirkka Tapiola accesul în teritoriu.
Evident, în comunicatul pentru presă al „Ministerului de Externe” se menţionează că într-o discuție telefonică domnului Pirkka Tapiola i s-au adus explicaţiile respective şi scuzele de rigoare. S-a menţionat că părţile au convenit a continua colaborarea reciprocă şi contactele constructive. Cu această ocazie reprezentantului UE i s-a recomandat în caz de repetare a situaţiilor similare să apeleze neapărat către structurile abilitate din Tiraspol, reiterând disponibilitatea sa de a respecta şi a executa dispoziţiile Acordului de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice din 18 aprilie 1961.
Iată aşa, într-o mică relatare pentru presă Tiraspolul a efectuat mai multe acţiuni extrem de valoroase pentru consolidarea statutului său de stat de facto.
Şi-a asumat în mod arbitrar dreptul de a efectua la direct relaţii cu misiuni diplomatice ce nu se practică în lumea relaţiilor protocolare. La rîndul său, diplomatul european nu a sesizat MAEIE al RM, dar s-a mulţumit de „explicaţiile părţii transnistrtene”.
În Zona de Securitate, unde prioritatea deciziilor (în special referitor la circulaţia diplomaţilor şi angajaţilor misiunilor diplomatice) revine trupelor de menţinere a păcii, ordinea o stabilesc „reprezentanţii MAE şi ai trupelor de grăniceri” transnistreni. Faptul a rămas fără aprecierea respectivă a Chişinăului, Moscovei şi a Kievului, în calitatea de garanţi.
Nu se exclude, că urmare a încă câteva asemenea incidente, Misiunea UE va semna un Memorandum cu Tiraspolul pentru a-şi securiza angajaţii, şi Chişinăul va face încă un pas mare departe de la eventuala reglementare a diferendului în interesul propriu.
La Chişinău s-a investit noul cabinet de miniştri. În jilţul cunoscut a aterizat Victor Osipov, care anterior a mai exercitat această funcţie de negociiaor. Îi dorim succese, dar nu înainte de a-i solicita o trecere în revistă a lacunelor existente, pentru a le evita şi a nu forma altele noi.
Ion Leahu.