Probabil, evoluțiile interstatale în lume au o tendință agravantă, odată ce analiștii fac afirmații absolut nefondate și puțin credibile la prima vedere. Un exemplu elocvent la acest capitol poate servi materialul lui Andrei Deveatcov, conferențiar la Universitatea de Stat M.Lomonosov din Moscova, publicat la 13 martie curent de AS ”Novosti Pridnestrovia” cu denumirea: ”SUA și România de-facto atrag Moldova într-o confruntarea politico-militară cu Federația Rusă”. Afirmația aparține expertului, care ceva timp în urmă manifesta o abordare obiectivă, mai puțin părtinitoare, în aprecierea evenimentelor din Moldova. Politologii, în special în perioade de agravare a situației, mai toarnă și ei benzină la focul ce și așa arde. Însă, pentru a declara că Moldova se angajează în confruntare politico-militară cu Rusia, este nevoie de argumente foarte convingătoare, pentru a evita acuzații de imparțialitate, cel puțin.
Expertul își caută suport în faptele ce însoțesc adoptarea de către Republica Moldova a conceptului politico-militar pe anii 2017-2020, și, respectiv, planul de realizare ai acesteia, potrivit cărora republica ar fi intenționat să-și majoreze bugetul militar. Concluzia nu este confirmată de vreun careva act parlamentar sau guvernamental, dar de o trimitere la o declarație verbală a Ministrului Apărării Eugen Sturza, care ar fi afirmat că, în anii ce urmează, efectivul Armatei Naționale va fi dotat cu arme letale de cele mai contemporane tipuri. Din partea sa, spune Deveatcov, Organizația Atlanticului de Nord, la summitul din Țara Galilor din 2014 a adoptat o decizie de a lansa pentru Moldova și un șir de state-parteneri un program de consolidare a potențialului lor de apărare. Programul ar conține capitole ce vizează acțiuni de reformare a sectorului de apărare și de consolidare a nivelului de cumulare operativă a armatelor statelor blocului Nord-Atlantic și a Republicii Moldova.
Reformarea sectorului de apărare, consideră Deveatcov, vizează mai multe aspecte ale sistemului militar al Republicii: perfectarea actelor conceptuale (cum ar fi strategia națională de apărare, regulamentele tehnice, etc.), funcționalitatea instituțiilor de învățământ, a terenurilor de instruire, a subdiviziunilor de contracarare a provocărilor cibernetice. Oficiul Blocului Nord-Atlantic a fost deschis la Chișinău în prim rând pentru a coordona această activitate. Însă, potrivit lui Deveatcov, povara mai esențială decât procesul de perfecționare și pregătire profesională a militarilor moldoveni și-a asumat-o România.
Cum ne comunică Deveatcov, SUA și-a atribuit rolul de investitor financiar, asigurând procurarea de către forțele armate ale Moldovei a utilajului de instruire și, în special, pentru dotarea aplicațiilor efectuate în comun cu trupele sale. Din 2015, prin intermediul programului Foreign Military Financing, SUA anual acordă Moldovei o asistență în volum de 12,75 milioane dolari SUA. Anterior suma anuală a dotărilor, ar fi fost de 10 ori mai mică. (Așa spune domnul A. Deveatcov în lucrarea indicată). Deveatcov presupune că banii respectivi (12.75 milioane dolari) ar fi alocați pentru procurarea armamentului și echipamentului militar de la structurile americane.
Probabil, anume prin această afirmație, politologul din FR intenționează să ne convingă că Moldova se înarmează cu arme letale. De parcă pistolul-mitralieră ”Kalașnikov”, cu care sunt dotați ostașii armatei naționale, ar avea un alt principiu de a influența inamicul. Nu putem ignora și faptul că aceste arme sunt produse zeci de ani în urmă și nu mai corespund actualelor cerințe. Propriu zis Rusia a declarat lansarea procesului de reînarmare a forțelor armate cu tipuri noi de arme. Or, Moscova ar dori ca Chișinăul și în continuare să procure aceste arme, rămânând dependent de Rusia ca furnizor de cartușe și piese de schimb.
Cât privește procesul de cumulare operativă a armatelor statelor blocului Nord-Atlantic și a Republicii Moldova, acesta se propune să fie atins în cadrul aplicațiilor militare, efectuate pe teritoriul Moldovei, a statelor-membri ai Alianței Nord-Atlantice, cât și a statelor cum ar fi Georgia și Ucraina. Este de menționat, scrie Deveatcov, că din 2015, aplicațiile pe teritoriul Moldovei se efectuează în mod reglementar.
Următoarea afirmație a lui Deveatcov practic nu are nimic comun cu evoluțiile geostrategice, dar le plasăm integral.
Cum consideră politologul rus, interesul vital al guvernării moldovenești, realizat prin apropierea de Alianța Nord-Atlantică, constă în posibilitatea de a exprima loialitatea politicii sale externe față de SUA și aliații acesteia. Confirmarea unei loialități reciproce a partenerilor din Vest e extrem de importantă pentru guvernarea de la Chișinău, în situația în care elitele moldovenești ar fi ținta unor atitudini mai puțin prietenoase ale UE și SUA pentru ne-promovarea reformelor promise și dorința de a rămâne la putere cu orice preț.
Cât nu ne va mira caracterul destul de artificial al acestei sintagme a lui Deveatcov, următoarea afirmație pare formulată pe timpurile redactării platformei ”ideologice” a separatismului. Alianța Atlanticului de Nord ar fi trata procesul de modernizare a forțelor armate al Republicii Moldova în calitate de un minimum necesar pentru a asigura oprirea și reținerea politico-militară a Rusiei în Europa de Est, fenomen devenit prioritar pentru Blocul Nord-Atlantic în aspectul crizei din 2014 în Ucraina. Deveatcov argumentează ideea sus expusă referitor la capacitatea Moldovei de a deveni un asemenea obstacol politico-militar astfel: unii militari americani și europeni cu grade mari deseori amintesc de Moldova, când se discută ”amenințările Moscovei”. Politologul nu ezită a lansa anumite îndoieli referitor la pericolul care l-ar forma pentru Rusia colaborarea militară a Moldovei cu SUA. Însă, ar fi existat totuși și unele momente, care nicidecum nu pot fi trecute cu vederea. În procesul cooperării tehnic-militare și a aplicațiilor des efectuate (două-trei ori pe an ar putea fi considerat des? I.L.), Moldova treptat dar sigur se încadrează în spațiul politic-militar a Blocului Nord-Atlantic. Teritoriul ei și resursele devin parte componentă a planurilor strategilor apuseni în contextul confruntării politico-militare a Rusiei cu Occidentul.
Din aliniatul dat rezultă absolut cert, fără careva interpretații, că Deveatcov apreciază actualele relații ale Rusiei și Occidentului ca de confruntare. Această afirmație merită cele mai minuțioase studieri, în special în aspectul măsurilor de securitate aplicate de RM. Mai ales că situația, potrivit politologului, deja ar fi fost considerată de către militarii ruși drept amenințare între 2016 și 2017, ceea ce ar fi condiționat o creștere extensivă a numărului de aplicații militare efectuate în Transnistria de către trupele GOTR și cele transnistrene. Aplicațiile respective Deveatcov le consideră o replică de răspuns similar la faptul,că Moldova nu numai că a îndesit participarea proprie la aplicațiile militare, dar și găzduirea acestor în teritoriul Moldovei.
Urmează concluzia: activitatea în creștere a Blocului Nord-Atlantic și a SUA ar fi o parte componentă a unei strategii de a intenționa influența Occidentului în Moldova. Prin asta, consideră Deveatcov, Blocul afectează statutul de neutralitate a Moldovei, fie că nu atât la direct, cât moral, spiritual, majorând acest set de angajamente față de Vest. Reieșind din situația de criză din Ucraina, SUA și România, profitând de susținerea indirectă a altor state, atrag Moldova în confruntarea militar-politică cu Rusia.
Încercăm să înțelegem, de care situații și materiale s-a ghidat analistul, atingând concluziile respective. Din o parte – Rusia, potențialul militar ai căreia este destul de bine cunoscut. Dacă nu prima, apoi precis că a doua putere militară în lume. Și, potrivit lui Deveatcov, Moldova în calitate de adversar militar al Rusiei. Moldova – un stat mic, practic lipsit de economie, incapabil să acorde mai mult de 0,2 % din PIB pentru necesitățile apărării. Țară care, nici teoretic (pornind de la doctrina militară de apărare), nici practic nu este aptă a ataca: nu dispune nici de un fel de armament de ofensivă – tancuri, aviație, artilerie cu reacție, etc.
Cum în această situație ar putea Moldova crea pericol pentru Rusia? Cedând teritoriul trupelor NATO sau SUA? Nu există oportunități militare pentru asta. Astfel, fără a analiza detaliat potențialul militar a RM, facem concluzia că ea, fie și implicată în câteva programe de colaborare militară cu partenerii occidentali, nu prezintă nici un pericol pentru Rusia.
Dacă este așa, dar altfel nu poate fi, apare întrebarea: care ar fi randamentul acelei activități enorme militare, manifestată prin o mulțime de aplicații militare, efectuate de către trupele ruse, dislocate în Moldova, în special în 2016-2017, dar și în prezent? Dacă pornim de la caracterul acestor aplicații – impertinent fără măsură (fie traversarea Nistrului cu blindate, fie lansarea parașutiștilor în zona de securitate, fie triatlon cu tancuri, trageri la țintă din tunuri și lansatoare de grenade antitanc), am putea face o presupunere. Acele prea multe aplicații (în 2016 – 47; către 20 mai 2017 – 32 – potrivit lui Vasiloi Rosian, studiul ”Riscuri de securitate și apărare în contextul reglementării”, IDIS, Chișinău, mai 2017, pag. 19) ar avut un caracter demonstrativ. Trebuia susținută guvernarea de la Tiraspol și forțele pro-ruse de la Chișinău. Tiraspolul are nevoie de a reduce cheltuielile în sfera socială, pentru a asigura funcționalitatea (ca să spunem existența) structurilor de forță.
La 13 martie curent, V. Krasnoselischii (potrivit ”Novosti Pridnestrovia”) a solicitat șefilor structurilor de forță să identifice surse de existență a formațiunilor subordonate. La consfătuire, pornind de la importanța problemei, au fost invitați ”conducătorii Guvernului și a Sovietului Suprem”. Potrivit lui Krasnoselischii, oamenii în epoleți sunt zilnic la datorie. Ei trebuie asigurați cu necesarul respectiv, ei trebuie la timp să-și ridice salariile. Mai departe urmează ceva nou, ceva neașteptat de la această persoană. El accentuează, că ”în structurile de forță își fac serviciul cetățenii republicii și, dacă ei nu vor fi remunerați, situația ar putea avea consecințe triste”. Indiferent de deficitul bugetar, noi trebuie să găsim mijloace pentru a asigura ordinea publică, apărarea și securitatea statului”. S-a menționat că se caută variante pentru a face față situației, însă nimeni nu a promis că garantează efectul scontat. Este cazul de repetat, că ”președintele” a cerut subalternilor să caute surse pentru a completa articolele respective din buget. În orice stat structurile de forță se alimentează de la buget. Care ar putea fi direcțiile spre care a orientat ”miniștrii” Vadim Krasnoselischii?
În regiune bani nu sunt și, probabil, FR la fel nu reușește să reia plățile de altă dată. Structurile administrative nu numai că nu plătesc salariile (sau sunt în apropierea acestei situații), ele nu se achită cu cele care prestează diferite serviciu. La 12 martie curent guvernul a examinat starea lucrurilor în sfera locativ-comunală, care este reprezentantă de următorul tablou. Anual structurile prestatoare de serviciu primesc aproximativ cu 100 milioane ruble transnistrene mai puțin, de cât costă serviciile prestate. Ca urmare, se adună datorii, care lipsesc întreprinderile de perspectivă de dezvoltare, ier în prezent și de activitate. Spre exemplu – furnizorului de căldură în Tiraspol, întreprinderii ”Tirasteplornergo”, consumatorii îi datorează mai mult de 1.5 miliarde ruble locale (aproximativ 150 milioane dolari SUA) – factor, care inevitabil provoacă falimentul acesteia. Dar dacă de luat în considerație, că rețelele de transportare a agentului termic sunt uzate de 70 la 100%, apoi tabloul devine și mai sumbru. Evident că în un acest context nu a putut fi evitată tema tarifelor la serviciile comunale, la energia electrică, taxele la transportul în comun etc. De a lungul anilor tarifele simbolice la aceste servicii erau considerate drept temelia principală a ”structurii statale secesioniste”. Evident că sistemul dat este considerat impact al atitudinii Moscovei către regiune. Și iată că Tiraspolul se vede obligat a ataca acest simbol – tarifele minime la serviciile comunale, ce va pauperiza momentan o mare parte din populație. Moscova, prin intermediul Tiraspolului, asigura susținerea Transnistrieiei. Dar, trecând peste aceste consecințe, la ședința respectivă a guvernului s-a decis a reexamina tarifele. Indiferent, care va fi cuantumul măririi, asta va trezi nemulțumiri și va consolida opoziția. Posibil, ceva timp Tiraspolul va putea controla situația prin teoriile lui Deveatcov și altora de această natură cu privire la eventualele ”atacuri militare din partea Moldovei”. Însă livrările la buget și salariile nu se vor schimba, iar Moldova și aliații acesteia, evident, nu vor lansa altercațiile militare. Și aici apare o mare întrebare. Ar putea Kremlinul provoca Chișinăul, cum l-a mai provocat în 1992, sau cum a provocat Tbilisi în 2008?
Deveatcov nu în zadar insinuează.