A consemnat Mircea Merticariu
Col (r) Ion Leahu a avut amabilitatea să ofere un interviu Laboratorului de Analiză al Conflictului Transnistrean (lact.ro), pe teme importante care vizează reglementarea conflictului de la Nistru.
Ion Leahu
Ion Leahu are o experiență de peste 30 de ani în domeniul informațiilor militare. Din 1980 până 1991 a lucrat în Comitetul Securităţii Statului din Republica Socialistă Moldovenească (KGB), subordonat direct Moscovei, apoi, după desprinderea Moldovei de URSS, a lucrat la Secţia a 5-a, responsabilă cu Ideologia, în cadrul Ministerului Securităţii Naţionale, după declararea Independenţei Republicii Moldova. După anul 2000 a fost adjunctul şefului Direcţiei de Informaţii Externe din cadrul Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) al Republicii Moldova, iar din 2002, concomitent cu activitatea de ofiţer de informaţii, a avut şi atribuţii în cadrul Comisiei Unificate de Control, organism care monitorizează evoluția conflictului din Transnistria şi a forţelor militare dislocate la Nistru. A ieşit la pensie în 2013, cu gradul de colonel. Ion Leahu vorbește deschis despre ultimele evoluții ale conflictului înghețat din Transnistria, despre numirea lui Dmitry Kozak, despre armamentul și munițiile din zona separatistă dar și despre recentele reacții, la ONU, după solicitarea formulată Federației Ruse de retragere a forțelor militare de pe teritoriul Republicii Moldova.
Reporter: Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, l-a investit recent pe Dmitry Kozak, vice-prim-ministru, cu misiunea de responsabil pentru relațiile comercial-economice ale Federației Ruse cu Moldova. S-a speculat asupra faptului că această numire vine în sprijinul soluționării conflictului transnistrean, prin federalizarea Republicii Moldova. Alți analiști consideră că numirea lui Dmitry Kozak ar avea de a face cu interesele Rusiei față de alegerile din toamnă. Credeți că integritatea teritorială a Moldovei, din care face parte și Transnistria, de iure, ar putea fi condiționată doar de intrarea țării în sfera de influență a Federației Ruse?
Ion Leahu: Da, potrivit decretului lui Putin, Dmitry Kozak este numit responsabil pentru relațiile comercial-economice ale Federației Ruse cu Moldova. Numirea dată din start provoacă mai multe semne de întrebare. La ce ar trebui un funcționar special pentru aceste relații în situația când există mai multe mecanisme de colaborare direct interstatale și prin intermediul CSI? Și ce înseamnă instituirea acestei misiuni? Ori consolidarea mecanismului existent, al comisiei interguvernamentale speciale moldo-ruse, conduse anume de viceprim-miniștri, ori lichidarea acestei în favoarea misiunii personale? Din partea Moscovei, funcția a deținut-o Dimitry Rogozin, la fel viceprim-ministru. Ar fi fost logic, în condițiile unor relații sincere, consacrate subiectului comercial-economic, ca Dmitry Kozak să fie numit co-președinte din partea FR în această comisie ca lucrurile să devină explicate și transparente. Realitatea însă e alta. Kozak este responsabil de relațiile respective, fără a i se atribui oficial și mecanismul de implementare. Mai mult, pare că el în genere nu intenționează să se implice în problemele financiar-economice. În cadrul primei întâlniri cu Kozak, proaspăt numit în funcție, Igor Dodon a propus trecerea în revistă a problemelor bilaterale de ordin economic. Kozak a refuzat implicarea în acest set de probleme, readresându-le la Alexei Gordienko, ministrul comerțului a Federației Ruse. Kozak nu a acceptat să discute referitor la capacitățile altor mecanisme de realizare a intereselor economice reciproce existente, la care Moldova în continuare este parte și, prin intermediul cărora ar putea fi esențial impulsionate relațiile bilaterale, la moment mai mult formal existente de cât funcționale. Reacția lui Kozak a fost aceeași. Indiferența reprezentantului special a Moscovei către problematică, care integral reiese din misiunea lui oficială, poate avea o singură explicație:- nu aspectele economice vor fi principale în vizorul responsabilului lui Putin. Evident, că Dmitry Kozak se va preocupa de procesul de convertire a Republicii Moldova în sfera de interese a Rusiei. Cum, prin care procedee? Mai mulți specialiști din FR spun, că pentru Putin și anturajul lui, este caracteristică o formă de construire a relațiilor cu exteriorul. Or care propunere, ce vine de la ei către cineva, în loc la precedenta, anterior respinsă, conține în sine un grad sporit de înrăutățire pentru solicitant, comparativ cu varianta inițială. Deci, este evident, că relațiile moldo-ruse au la mijloc problema gradului de implicare a Moldovei în sfera de interese a Moscovei. Gradul acceptabil ar fi renunțarea la Acordurile cu UE de Asociere și de Liber Schimb. Aderarea la Comunitatea Vamală și, ce e mai important, la Organizația Acordului de Securitate Colectivă (blocul militar a Moscovei). Aceste sunt (ar putea fi) solicitările. Cât ține de condiții. În decembrie 2003, când Rusia a propus soluționarea diferendului nistrean prin realizarea ”Memorandumului Kozak”, se presupunea federalizarea republicii, crearea de facto a altui stat, constituit din trei subiecți. În prezent, conform formulei de mai sus, se va propune altceva, mult mai rău pentru Chișinău. Nu în zădar Renato Usatâi, ce ”clocește” la Moscova, iar primarul de Orhei, Ilan Șor atacă și guvernarea, și opoziția. Să nu ne propună reprezentantul lui Putin încă doi-trei pretendenți la statutul de ”subiect a confederației”, fenomen, care vor exclude pe viitor oricare privire a Moldovei spre Uniunea Europeană, spre lumea liberă.
Reporter: Ați făcut referire, de multe ori, ca specialist și fost membru în Comisia Unificată de Control, la trupele rusești dislocate în Transnistria, la depozitul de armament de la Cobasna și chiar la posibilitatea reînnoirii arsenalului militar al separatiștilor. Cum și pe unde se face înnoirea armamentului în Transnistria? Ce estimări avem asupra efectivelor militare?
Ion Leahu: La începutul și mijlocul anilor 2000, foarte activ s-a manifestat Misiunea OSCE în Republica Moldova. Datorită efectivului Misiunii, s-au creat condiții, care au permis inspectarea depozitelor de la Cobasna. De câteva ori obiectul a fost vizitat de colaboratorii misiunii și de două ori de către ambasadorii statelor-membri OSCE, acreditați în Republica Moldova. Grație acestor misiuni a devenit posibil a obține integral date cu privire la caracterul conținutului acestor depozite. Dinamicul activității la depozit e unul uimitor. În prima vizită diplomații au văzut dezordine, sute de rachete antiaeriane păstrate la sol în lăzi defectate. La un an-doi tabloul era deja altul: la suprafață nu mai era nici o piesă militară, nimic. Totul era ascuns în depozite subterane, or… evacuate din teritoriu. Ținând cont de faptul, că din republică nu a fost retras nimic, iar depozitele a fost suprapline de la anii 1990, devine logică presupunerea, că ceva s-a cedat trupelor ruse, aflate în teritoriu (GOTR și batalionul de pacificare), iar ceva au obținut trupele regimului secesionist. Sinceri să fim, nu dispunem de confirmări oficiale referitor la transmiterea armelor și munițiilor contingentelor militare transnistrene.
Dispunem de altceva. Au fost documentate de observatorii militari și au devenit subiect de discuții în cadrul CUC faptele de transmitere secesioniștilor a mașinilor militare de luptă și tracțiune. Transmiterea, fiind efectuată fără informarea CUC, lăsă de înțeles, că pe această cale pot fi transferate și oricare alte piese militare.
Ipoteza devine mai realistă, fiind privită prin prisma faptului, că trupele militarizate secesioniste regulat, permanent efectuează acțiuni de antrenament, în cadrul cărora se utilizează cartușe și projectile. Raportate la numărul efectivului, cifrele indică cantități de armament, care nu ar putea fi procurat de regim, ținând cont de o gaură de 50-70% de deficit a bugetului local. La fel, fără probleme, funcționează transportul militar a trupelor regimului, dotat cu camioane de producere rusească, care consumă mult (35-45 litri la sută km.) combustibil.
Trupele regimului secesionist sunt dotate cu mijloace de transmisiuni contemporane, fenomen imposibil fără asistența ”partenerilor” din FR. Și ultimul element, în structura forțelor armate a regimului transnistrean, accentual este aplicat trupelor cu destinație specială. În ”forțele armate”, în cadrul Ministerului de Interne și Securitate, la Ministerul Justiției și Vamă, domină aceste trupe, completate cu angajați prin contract. „Guvernarea” de la Tiraspol sistematic se confruntă cu dificultăți când vine vremea de a achita concediile cadrelor pedagogice, însă concomitent, angajează militari prin contract. Paradox? Nu, este o logică fermă. Când va veni vremea de a cere Chișinăului să respecte careva angajamente, formulate de către Dimitry Kozak, aceste trupe special își vor spune cuvântul. Apare și întrebarea firească, cum transportă Federația Rusă încărcăturile militare? Experții au diferite versiuni. Ar exista companii particulare ucrainene, care în detrimentul poziției guvernului Ucrainei, asigură accesul acestor mărfuri în Transnistria. Este o opinie, că se utilizează containere feroviare, care nu se deschid în drum fără prezentarea unor dovezi convingătoare, că acolo este ascuns ceva inadmisibil. În mass-media au circulat zvonuri, că anume în containere în regiune ar fost aduse rachete de tip ”Iskander”.
Referitor la valoarea numerică a forțelor armate în regiune, cifrele nu sunt absolut corecte. GOTR dispune de cel puțin 2000 de ostași (calculate din datele publicate de serviciul de presă a districtului militar de vest a Federației Ruse). Când se declară, că la competiții sportive participă șapte subdiviziuni, între care o campanie de transmisiuni mobile, devine clar că un contingent mai mic nu ar putea fi servit de o campanie din 80-100 de oameni. Nu mai puțin de 5-6 mii constituie forțele armate, 2-3 mii – trupele de interne, 1000-1500, cele ale securității și până la o mie, a Vamei și Justiției. Pornind de la fenomenul activizării concentrărilor, putem adăuga și cel puțin 15-20 mii de rezerviști, gata și apți de activitate.
Reporter: Transnistria înregistrează o datorie de mai multe miliarde de dolari, pentru gazul consumat de la Gazprom și mai ales pentru penalități. Poate fi asta o piedică pentru Republica Moldova în privința reunificării cu Transnistria? Care sunt mecanismele și care sunt perspectivele?
Ion Leahu: Datoria regimului transnistrean către compania ”Gazprom” se estimează la mai mult de 6 miliarde dolari SUA. Moscova absolut premeditat nu face nimic pentru a clarifica apele în această situație. În funcție de atitudine către guvernarea de la Chișinău, funcționarii de la Moscova mai apăsat, sau mai lejer ne comunică, că datoria ”acumulată” revine Chișinăului, odată ce ”Rusia a recunoscut permanent integritatea teritorială a Republicii Moldova”.
De facto, anume banii acumulați din achitarea facturilor pentru gazele utilizate, au servit ca bază financiară a regimului. A existat o scurtă perioadă – anii 1998-2000, când Moscova la modul serios a formulat Transnistriei revendicările pentru gazele arse. În ”legea bugetului” transnistrean a apărut pentru o singură dată înscrierea, că se caută posibilitatea de a aloca mijloace pentru deservirea datoriei de stat, datorie pentru gaze.
Apoi poziția Moscovei s-a schimbat, delapidările au atins cote enorme. Anturajul fostului lider Igor Smirnov figura în mai multe dosare penale inițiate pentru înstrăinarea ilegală a fondului ”de gaz” (în acest fond se acumulau plățile pentru gaze), însă totul s-a terminat fără consecințe.
La moment, nimeni în dreapta Nistrului nu controlează și nici nu identifică mijloace pentru a controla volumul de gaze arse în regiune și, respectiv, volumul venitului obținut. Deci, pornind de la această constatare, putem afirma că conducerea transnistreană vehement o să se opună integrității teritoriale, în primul rând pentru a avea posibilitatea permanent a beneficia de banii, colectați de la contribuabilii gazelor.
Reporter: Adoptarea de către Adunarea Generală a ONU a rezoluției, referitor la solicitarea transmisă Rusiei, de retragerea trupelor sale armate din Republica Moldova a provocat mai multe opinii, deseori diametral opuse. Care ar fi punctul de vedere referitor la valoarea acestui eveniment?
Ion Leahu: Este foarte greu de a supraaprecia importanța unei Rezoluții a ONU vizavi de o țară concretă. Evident, că este foarte importantă și deschide mai multe oportunități pentru Chișinău. Ar avea dreptate experții, care consideră, că mai multe lacune comise la elaborarea documentului ar fi anulat importanța acestuia? Nu, evident că nu. Pentru Chișinău, Rezoluția ONU este o ”carte verde” în problema retragerii trupelor ruse din propriul teritoriu. La orice nivel se va putea (va fi argumentat) discuta referitor la legitimitatea acestor revindecări. Un alt element important a situației este dispensarea problemei trupelor armate străine de reglementarea diferendului nistrean. Moscova destul de efficient utiliza gafa, comisă de partea moldovenească în 1994, când s-a convenit să coordoneze evacuarea trupelor ruse din Moldova, cu reglementarea politică a conflictului. Pe parcursul anilor, în diferite variante, Federația Rusă declara că: trupele vor staționa cât nu este identificată soluția politică pentru conflict.
Prin declarația ONU este depășit și acest impediment important. Totul depinde de Chișinău, cât de insistent va fi în realizarea oportunității respective. Alt moment, la care au accentuat experții, separarea în Rezoluția ONU a trupelor ce constituie GOTR de cele pacificatoare. Se insistă la oportunitatea a evita această separare. Da, de facto, GOTR și contingentul pacificator constituie o singură formațiune militară. Partea rusă nici nu ascunde fenomenul. Însă, formal, există contingent pacificator, care se supune Comisiei Unificate de Control, și GOTR. Cât tine de contingentul pacificator, prezența acestuia în Moldova este legalizată prin Acordul de la Moscova din 21 iulie 1992. Tot prin acest accord (art. 8), sunt stipulate mecanismele de retragere a contingentului rusesc (e sufficient, ca o parte în conflict să declară că abandonează operațiunea de pacificare, ce ar condiționa stoparea operațiunii, și ar impune părților, inclusiv Federației Ruse, să-și retragă trupele din teritoriul RM. La moment, Republica Moldova nu este pregătită pentru asemenea pași decisivi, fiind conștientă, că Moscova nu va respecta prevederile acordului, însă mecanismul, fie și formal, există. Ar fi fost ridicol din partea Chișinăului se ceară asistența ONU la retragerea trupelor pacificatoare, fără a aplica mai întâi mecanismul prevăzut de acordul vizat. Reprezentantul RM a procedat correct, solicitând la ONU expunerea pe marginea problemei formatului actualei operațiuni de pacificare. La acest capitol este de lucru și ar fi extraordinar, dacă experții ONU se vor implica.