Indiferent care ar fi aspectul elucidat din activitatea regimului secesionist, putem cu siguranţă să afirmăm că acesta are o conotaţie negativă – fie sută la sută, fie ceva mai puţin. Şi, de ordine, activitatea conţine în sine un pericol, care destul de uşor depăşeşte distanţa de la unul local la unul regional.
Între aceste triste flagele mercenarismul nu este ceva extraordinar, ieşit din comun. Ba mai mult, o simplă trecere în revistă a unor „persoane” de acest gen ar permite să constatăm, că separatismul ori naşte şi promovează mercenarismul, ori nu este posibilă rebeliunea fără aceşti „cavaleri” care, cum a declarat recent V. Putin, „din propria iniţiativă, pe cont personal, au plecat în Ucraina pentru a susţine conaţionalii”.
La 25 decembrie curent, la întrarea în Republica Moldova prin aeroportul internaţional Chişinău, a fost reţinut Valerii Gratov – cetăţean al Federaţiei Ruse, care a luptat (aşa ne comunică portalul de ştiri „Deschide.md” cu trimitere la portalul „Tiras”) de partea separatiştilor din estul Ucrainei. Potrivit agenţiei informaţionale „Tiras”, iniţial autorităţile Republicii Moldova intenţionau să-l predea pe Gratov autorităţilor din Ucraina, însă după implicarea ambasadei ruse de la Chişinău în proces, Gratov a fost deportat în Rusia.
Valerii Gratov, cetățean rus, liderul Uniunii Parașutiștilor din Transnistria, a luptat în ultimele luni în Lugansk și Donețk. Pasagerul a sosit pe Aeroportul Internațional Chișinău cu cursa aeriană Moscova – Chișinău a companiei aeriene S7.
La scurgerea mai multor zile după deportarea lui Gratov din Moldova, toate structurile administrative transnistrene, inclusiv departamentul doamnei Ştanski, păstrează tăcerea. Este evident din care cauză – capturarea lui Gratov cu uniforma militară, broşuri instructive la capitolul secesionism şi decoraţii ale administraţiei separatiste din estul Ucrainei în bagaje, sunt argumente absolut convingătoare la declaraţia Kievului referitor la pericolul unor atacuri armate asupra Ucrainei din partea Transnistriei. Cu atât e mai regretabil faptul evitării de către acest „colonel” a interogatoriului în faţa organelor abilitate de la Kiev. Nici nu ştii ce surprize ar fi putut fi descoperite şi pentru Chişinău.
Din start ţinem să accentuăm două aspecte. Serviciile speciala ale Republicii Moldova nu dispun de capacităţi pentru a urmări mişcările diferitelor persoane în exteriorul republicii. Astfel, la depistarea lui Gratov au muncit securiştii din Ucraina, care la rândul lor mizau pe asistenţa profesională a „colegilor” din Moldova în problema extrădării mercenarului. Alt aspect ne propune să ne întrebăm: dar pentru RM, acest Gratov nu prezintă nici un interes, ar fi el curat în fața legii de la Chişinău? În ambele cazuri Gratov putea să plece oriunde, dar nici într-un caz la Moscova.
Pentru a trece la concret, recurgem la identificarea persoanei reţinute. Valeriu Gratov, liderul Uniunii paraşutiştilor militari din Transnistria. Anterior, în reţelele de socializare au apărut mai multe materiale foto în care Gratov este surprins contactând comandanţii militari de platou în regiunile rebele ucrainene Lugansk şi Doneţk. Se consideră foarte posibilă participarea nemijlocită a lui Gratov la acţiunile armate contra regimului constituţinal din Ucraina, ceea ce a şi condiţionat anunţarea colonelului rus în căutare de către serviciile abilitate ale Ucrainei. Într-o oarecare măsură presupunerea este confirmată prin datele biografice ale lui Gratov şi lista decoraţiilor obţinute.
Deci, viitorul mercenar s-a născut la 22 martie 1952 în regiunea Irkutsk, fundul Siberiei, foarte departe de Ucraina şi respectiv, Moldova. Deţine două diplome care confirma studii superioare – pedagogjice şi juridice. Între 1971 şi 1973 este încadrat în serviciu militar în termen în armata sovietică, care se desfăşoară în divizia de aeropurtaţi „Sviri”, dislocată în or. Bolgrad, regiunea Odesa. Nemijlocit este încorporat în compania de recunoaştere a diviziei. Momentul dat este destul de semnificativ. Unităţile de recunoaştere militară (de la nivelul net inferior) constituie nomenclatorul Direcţiei Generale de Informaţii ai Cartierului general al Ministerului Apărării a URSS, în prezent a Federației Ruse. Astfel Gratov şi-a făcut apariţia prin meleagurile noatre sudice, departe de Siberia lui natală. Deţine titlul de maestru în sport la box şi karate; în 1971 şi 1983 obţine diferite menţiuni la probe sportive la nivel de forţele armate ale URSS. Mai departe se încep careva neclarități. Se spune că între 1980 şi 1990 activează în calitate de antrenor la karate şi pregătire specială pentru efectivul Direcţiilor afacerilor interne şi a Securităţii de stat în Tiraspol. În structurile teritoriale a MAI şi Comitetului securităţii statului nu existau antrenori (instructori) de acest fel. Autorii biografiei lui Gratov astfel muşamalizează adevăratele ocupaţiile acestui timp de 10 ani, care au precedat demolarea URSS. Între 1990 şi 1996 Gratov deţine funcţia de şef a serviciului pază a lui Igor Smirnov, impostorul preşedinte al autoproclamatei „republici moldoveneşti nistrene”. Participă la numeroase acţiuni armate: în 1992 în regiunea transnistreană a Republicii Moldova; în 1993 în Abhazia (Georgia). Tot în 1993 a participat la „apărarea Casei Albe”, pe timpul conflictului între Preşedintele Boris Elţin şi rebelii din Duma de Stat.
Ar fi extrem de interesant de a urmări mecanismele de mişcare ale acestor mase de persoane instruite de la un focar politico-social către altul. Se cere cel puţin a dispune de careva telefoane de contact, de bani, pentru a asigura deplasarea persoanei. De arme, pentru a o transforma în ostaşi. Şi, de fie care dată tipii vin la funcţiile respective, având salarii şi notificările respective în listele de parcurs. Unde ar fi acest centru, care fundaţie de caritate îi cedează mijloace necesare?
Din 2006 este „preşedinte ai consiliului veteranilor serviciilor speciale şi al pazei preşedintelui rmn”. Gratov deţine multiple decoraţii, oferite de admnistrația autoproclamatei „rmn” şi de structurile Federaţiei Ruse. Primele sunt o mixiune de semne, pornind de la ordinul „Pentru bărbăţie” şi terminând cu „20 ani de la fondarea serviciului de pompieri”. Federaţia Rusă la fel este prezentă cu insigne departamentale, între care şi medalia „pentru serviciul militar în Caucazul de Nord”, medalia şi insigna Ministerului Aprării al FR „pentru devotamentul Patriei” şi „Pentru merite”. Mai deţine Gratov menţiunile serviciului de securitate al FR, cum ar fi medalia „veteranilor securităţii statului” şi „Destincţia specială GRU”.
Vedem o amestecătură de servicii în care a activat Gratov şi de către care a fost menţionat. În mod normal o persoană nu poate în acelaşi timp să fie angajată de către mai multe servicii speciale – însă cazul dat ne convinge că poate. Ce ar însemna?
Vreau să atenţionez la un moment din biografia „eroului”. În 1992 el participă la acţiuni armate în Moldova (Transnistria) şi Georgia (Suhumi şi Gudauti). În ambele cazuri el susţine regimurile rebele, secesioniste, care opun rezistenţă suveranităţii statelor, ce şi-au proclamat suveranitatea (Georgia şi Moldova). Tot în 1993 el deja e între „apărătorii Casei Albe”, simbolul şi locul de activitate ali oponenţilor lui B. Elţin, ai Rusiei democratice. Indiferent de faptul că Gratov de facto a participat la crime antistatale, el nu este urmărit, activează, devine funcţionar al organizaţiei veteranilor paraşutiştilor şi forţelor cu destinaţie specială a KGB, GRU, MA la nivel de FR, iar, într-o nouă răsturnare a situaţiei, se implică nemijlocit în acţiuni armate. Nu contează opţiunile omului, contează deprinderile şi capacităţile acestuia de a lupta în război, şi disponibilitatea de a oferi aceste calităţi controversate solicitantului. Solicitantul, de fiecare dată, este exponentul ideologiei imperialismului rusesc, care îşi modifică exteriorul dar nu şi esenţa.
Este cazul de menţionat, că URSS a fost o pepenieră eficientă de pregătire a unor asemenea „soldaţi ai norocului”. Ei s-au manifestat în anii 1990 pe întreg teritoriul fostelor republici unionale, mai mult sau mai puţin. După ce au comis omoruri în masă la Vilnius şi Riga, batalionul cu destinaţie specială de miliţie este de urgenţă ascuns în Transnistria. Cu el au venit şi alţi criminali de rang mai înalt cum ar fi decedatul colonel Goncearenco şi maiorul (apoi generalul) Antiufeev. În Transnistria ei din start s-au implicat în cele mai dubioase afaceri, având ca scop nu doar exterminarea mişcării pentru renaşterea naţională, dar şi agonisirea propriilor capitaluri. Această parte ai activităţii „eroilor” demonstrează deplin caracterul mercenăresc al faptelor comise.
Referitor la Gratov: la Tiraspol şi astăzi lumea este convinsă că el, în funcţia oficiaă de bodyguard al lui Smirnov, a organizat asasinarea mai multor oameni de afaceri, între care: directorul general al firmei „Şerif” V. Guşan; proprietarul uneia dintre primele întreprinderi individuale „Torgovii dom Pridnestrovie” Victor Constantinov; mai mulţi proprietari de bănci; procurorul regiunii Doris Lucik şi alţii. Este regretabil că organele de anchetă şi urmărire panală ale RM au activat foarte neprofesional la capitolul colectarea probelor cu privire la crimele comise în regiune după 1989. S-ar fi demonstrat,că scopul de bază a „fondatorilor” republicilor secesioniste nici pe departe nu a fost „apărarea drepturilor minorităţilor etnice”. Totul s-a redus la acapararea surselor materiale şi a controlului asupra torentelor financiare. Nimeni nu a dezminţit lista unităţilor imobiliare, date publictăţii de „camarazii deputatului D. Soin”, care aparţin lui V. Antiufeev (şeful securităţii de la Tiraspol) în Moscova, Sankt-Petersburg, Soci, Yalta, alte oraşe ale Rusiei şi Ucrainei. Personal Smirnov controla integral exporturile de tutun, spirt, metal, armament. Departementele urmărire penală din Riga şi Vilnus au solicitat mulţi ani la rând extrădarea lui Vladimir Antiufeev, bănuit de organizarea complotului antistatal şi omucideri. Însă conducerea RM, care s-a condus de careva raţionamente inexplicabile, a refuzat. Astăzi Antiufeev e în fruntea republicii rebele din Doneţk, dar putea sta la un loc mult mai răcoros. Refuzînd extrădarea lui Antiufeev, iar acum a lui Gratov, (în ambele cazuri la solicitarea Moscovei), Chişinăul riscă a submina esenţial relaţiile cu vecinii, axaţi proeuropean.
La fel important. Persoane ca Antiufeev, Gratov etc., trecuţi prin „şcoala” rebeliunilor separatiste în Moldova, Ucraina, Caucaz etc., devin arma de şoc a celor care utilizează asemenea formaţiuni şi forme de activitate pentru a extinde puterea şi influenţa. Ei influenţează tineretul, asigurînd continuarea procesului de recrutare şi utilizare a mecenarilor în pepenierele regimurilor secesioniste. Probabil este cazul de a aborda problema modificării şi consolidării cadrului juridic normativ internaţional, pentru a izola „eroii”, furnizorii terorismului secesionist în Europa.
Ion Leahu