Interviu realizat de Marius Șpechea
Despre stadiul și perspectiva procesului de reglementare transnistreană discutăm cu domnul Ion Leahu, fost membru al Delegației Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control, cunoscut analist al fenomenului transnistrean și expert al Laboratorului pentru Analiza Conflictului Transnistrean.
Ion Leahu
(sursa: http://www.jc.md/)
- Având în vedere protocolul „Ședinței permanente pe probleme politice din cadrul procesului de negocieri privind reglementarea transnistreană” semnat la Roma a.c. și declarațiile reprezentantului OSCE în reglementarea transnistreană, cum credeți că vor evolua lucrurile în regiune pe termen mediu și lung?
Aș îndrăzni se spun, că procesul de negocieri în formatul „Ședinței permanente pe probleme politice din cadrul procesului de negocieri privind reglementarea transnistreană” în nici un fel nu influențează evoluțiile în regiune. Potrivit documentului (p.2), participanții reuniunii au analizat și au evaluat implementarea dispozițiilor Protocolului reuniunii de la Viena din formatul „5+2” din 27 – 28 noiembrie 2017, precum și punerea în aplicare a acordurilor semnate în noiembrie 2017 și în aprilie 2018. Participanții reuniunii au salutat progresul realizat de Părți, inclusiv, semnarea la 24 aprilie 2018 a unui acord complex privind participarea mijloacelor de transport din Transnistria în traficul rutier internațional. Deci, participanții doar au salutat progresele realizate de părți. Implicarea lor în proces devină una destul de formală. Fenomen, confirmat de Franco Frattini, care a declarat în cadrul conferinței de presă la încheierea ședinței, că ”dacă părțile vor pregăti asemenea acorduri”, ei ar putea convoca până la finele anului încă o rundă de negocieri. Deci, a devenit absolut evident, că procesul de negocieri este pe deplin pus în voia părților, care, indiferent de conținutul actelor semnate, urmăresc scopuri absolut diferite. Anume acest moment – diferența abordărilor a conținutului negociat – va influența evoluțiile în regiune. Tiraspolul va continua explorarea tacticii de a promova interesele regimului, mascate drept interese general umane. Chișinăul va depune anumite eforturi pentru a frâna atacul ”partenerului”, însă în cadrul formatului nu va reuși. La moment Tiraspolul pregătește un nou set de propuneri, cu care intenționează să obțină runda de negocieri, promisă de Frattini. Chișinăul este concentrat la demonstrarea caracterului denaturat a modului în care Tiraspolul implementează prevederile Protocolului, însă cam fără succes, odată ce și Tiraspolul, și partenerii la negocieri – în special OSCE – vor decizii, vor efecte noi, care ar crea impresia dinamicului în proces. Această joacă de-a succesul va dura până când Chișinăul va renunța de a participa la ședințe, ceea ce va provoca reacția Tiraspolului, care ar putea renunța la implementarea acordurilor atinse. Mult depinde și de factorul politic intern. În funcție de coloratura eventualului parlament, format după alegerile din toamna anului curent, va evolua și procesul de negocieri. Însă, ușurința cu care participanții la negocieri au acceptat să devină statiști, ne permite să presupunem că careva pași spre integrarea reală nu vor fi făcuți.
- Ați argumentat într-o analiză recentă că formatul de negocieri ”5+2”consolidează relațiile dintre Federația Rusă și Tiraspol, însă partenerii europeni par a fi entuziasmați de evoluția lucrurilor, iar de curând ambasadorul SUA făcea aprecieri pozitive față de înțelegerile parafate în ultima perioadă. Ce anume considerați că determină această poziționare? Face parte dintr-un joc strategic mult mai amplu în care reglementarea transnistreană reprezintă doar o mutare, sau este vorba de o viziune radical diferită fată de viziunea Republicii Moldova asupra paradigmei reglementării?
Reprezentanții FR și partenerii din Occident ai RM, participând la negocieri, urmăresc diferite scopuri. Însă, astfel s-a format conjunctura că ”succesele” în acest proces sunt în favoarea și a Federației Ruse, și a altor participanți, cu excluderea Moldovei. Recent, Serghei Lavrov, în cadrul întâlnirii cu Franco Frattini, a accentuat asupra ”progresului” fixat în procesul de negocieri referitor la reglementarea transnistreană. Ministrul rus a declarat că s-au obținut succese modeste, dar în domenii foarte importante. Evident că Lavrov nu s-a referit la problema școlilor sau a terenurilor agricole. Pentru Moscova este important că s-a acceptat activitatea formatului fără recurgerea la ”coșul” al treilea, la problemele statului politic a regiunii. Astfel, Moscova poate treptat realiza principalele interese, cum ar fi ”libera circulație a persoanelor” (a cetățenilor FR aflați în Transnistria în misiuni, inclusiv militare și speciale) și alte aspecte, care le permit să consolideze prezența sa în regiune fără a mări plățile financiare directe și indirecte. La moment ”guvernul” transnistrean a pregătit mai multe decizii, între care planul de dezvoltare pentru 8 ani, care integral este bazat pe asistența FR și consolidarea relațiilor cu Rusia. Cât ține de reprezentanții Occidentului, ”succesele” în procesul de reglementare transnistreană le face mai simple relațiile cu Rusia. Probabil, anul curent, pentru prima dată în ultimul timp, în rezoluția finală a Consfătuirii anuale a miniștrilor de externe a statelor-membre OSCE, nu va fi o apreciere negativă a poziției Moscovei. Va fi înlăturată necesitatea a complica relațiile cu Moscova pentru Republica Moldova, care nu mai este privită drept un partener care merită asemenea pierderi. Probabil, raportul actual a intereselor a developat o latură mai puțin așteptată. Este mai convenabil a susține un element semi-criminal, cum este Transnistria, dar care manifestă consecvență și disponibilitate de a accepta variantele propuse. Evident, Chișinăul va lupta pentru a schimba lucrurile, dovadă este obținerea acordului ONU de a examina adresarea referitor la ilegalitatea prezenței forțelor armate a FR în teritoriul Moldovei. Însă, care vor fi efectele acestei ”lupte” nu se știe, pe când protocoalele semnate sunt o realitate palpabilă, care real poate fi considerată și ca una pozitivă.
- Pentru procesul de reglementare / reintegrare, perspectiva unor investiții străine în regiunea transnistreană este de bun augur, sau dimpotrivă acestea ar consolida autoritatea și legitimitatea liderilor de la Tiraspol?
Practic, de la crearea regimului secesionist, intențiile guvernării de a transforma regiunea într-o ”Elveție pe Nistru” nu au fost cu succes. Din contra, au falimentat majoritatea ramurilor, rămânând doar cele de care era cointeresată Rusia, cum ar fi electroenergetica. Stagnarea proiectului ”Novorosia”, realizarea căruia ar fi deschis accesul direct a FR către Transnistria, a generat o nouă situație. A devenit actuală susținerea Tiraspolului în intențiile acestuia de a deveni atractiv pentru investitorii din exterior, inclusiv și din Occident. Transformarea dată a fost recepționată în procesul de negocieri, ca mai apoi să fie extinsă și asupra altor domenii. La 5 iunie curent Tiraspolul este vizitat de 18 reprezentanți ai Misiunilor diplomatice, acreditate în Moldova. Scopul acțiunii – a familiariza reprezentanții statelor respective cu ”potențialul enorm investițional” al Transnistriei. Indiferent care vor fi ecourile, este important că ambasadorii au mers la Tiraspol, au gustat divin și icre negre de produs local. Misiunea nu ar fi putut avea loc în situația când negocierile ar fi stagnat, pe când ”succesele” la tratative au creat posibilitatea acestei acțiuni de PR. Alexandru Martânov, ”prim-ministru” al regiunii, a menționat că atragerea investițiilor este preocuparea de bază a guvernării. ”Statele care se vor în evoluție pozitivă, creează climă benefică pentru investitori”. Și nimic referitor la poziția Moldovei, de parcă Transnistria deja este absolut suverană și independentă. Independentă întru atât, că promite investitorilor care vor investi în regiune, transmiterea în proprietate de bunuri materiale, actualmente proprietate de stat, care este folosită în procesul de producție. Astfel, dezvoltarea economică a regiunii, în special datorită investițiilor străine, ar consolida evident autoritatea regimului, și l-ar legitimiza. Factorul dat nu trezește mare îngrijorare Chișinăului, dat fiind faptul unui grad mic de realizare. În regiune e criză demografică, nu este forță de muncă. Fondurile fixe ale industriei sunt uzate și depășite de timp. Astfel, regiunea nu are ce propune în mod real investitorului în afară de anumite înlesniri. Altceva, că Tiraspolul intenționează și mai departe să folosească avantajele oferite Republicii Moldova de către Uniunea Europeană, în special preferințele individuale comerciale. Chișinăul nu ar trebui să admită asta. În special, în aspectul actualelor relații cu Tiraspolul. Recent, aceste relații au fost expuse de către Vitalie Ignatiev într-un interviu pentru portalul Eastbook.eu. Alisa Deneca, corespondent la portal, l-a întrebat cum vede el viitorul regiunii, la care Ignatiev a declarat că, din punct de vedere juridic, s-a făcut destul de mult pentru obținerea suveranității. La moment mai examinăm experiența Cehoslovaciei, pentru a realiza divorțul civilizat. ”Statul nostru” există deja de 28 de ani. Este un termen suficient pentru a afirma că suntem un stat împlinit, capabil a supraviețui, stat susținut de populație. Suntem o realitate de care deja trebuie ținut cont.
- Deschiderea spre spațiul economic european, precum și reglementarea unor facilității pentru regiunea transnistreană, care decurg din semnarea protocoalelor de la Berlin 2016 și Viena 2017, sunt o formă soft de temperare și apropiere față de politica transnistreană în sensul reintegrării cu pași mici, sau dimpotrivă – reprezintă rezultatul unei percepții eronate sau interesate asupra situației din regiunea transnistreană a partenerilor europeni și implicit o distanțare fată de scopul inițial al reglementării?
În principiu, am răspuns la întrebarea dată. Deschiderea spre spațiul economic european este orice, numai nu politica transnistreană în sensul reintegrării cu pași mici. De integrare nu este vorba. Textual, punctele 6 și 7 ale protocolului de la Roma demonstrează că autorii nu vor să țină cont de realitate. ”Mediatorii și observatorii au salutat angajamentele Părților de a finaliza realizarea acordurilor cu privire la utilizarea terenurilor agricole din raionul Dubăsari până la data de 1 august 2018, precum și asigurarea lansării unui mecanism care prevede participarea mijloacelor de transport din Transnistria în traficul rutier internațional din data de 1 septembrie 2018. Mediatorii și observatorii, de asemenea, au salutat angajamentul asumat de Părți la Roma de a conveni până la sfârșitul lunii iunie 2018 o „foaie de parcurs” concretă privind realizarea acordului cu privire la organizarea cooperării în domeniul telecomunicațiilor și de a începe aplicarea rapidă a acesteia într-o strânsă coordonare cu toți partenerii implicați”.
În punctul șapte se spune că participanții reuniunii au reamintit despre necesitatea punerii în aplicare a punctelor 5 din Protocolul de la Berlin din 2 – 3 iunie 2016 și din Protocolul de la Viena din 27 – 28 noiembrie 2017, precum și a punctului 5 din Protocolul cu privire la utilizarea terenurilor agricole din raionul Dubăsari și de a confirma deciziile luate în acest context. Participanții nu vor să recunoască, că procesul de asigurare a accesului fermierilor la terenurile arabile este foarte anevoios. Nu există nici o garanție că anul acesta proprietarii vor începe prelucrarea terenurilor, mai mult ca precis că termenul 1 august pentru eliberarea permisiunilor de prelucrare nu va fi respectat. La fel, nu există garanții că odată reluat, procesul agricol nu va fi din nou întrerupt prin deciziile administrației de la Tiraspol, suspiciune provocată de intențiile regimului secesionist a limita termenul valabilității a unei permisiuni cu 5 ani. Din care motiv, dacă este vorba de terenuri deja împroprietărit?
Absolut toate acordurile, semnate în cadrul ședințelor în formatul ”5+2”, fie referitor la apostilarea diplomelor, sau eliberarea plăcuțelor cu conținut ”neutru” de înregistrare a transportului auto, îndepărtează malurile și contribuie la consolidarea ”suveranității” transnistrene. Deciziile sunt destul de superficial legate de legislația RM. Chișinăul a operat anumite modificări în legislația RM, care justifică apostilarea documentelor de studii, însă Tiraspolul doar a luat act. Careva schimbare în relațiile reciproce, care ar viza o eventuală apropiere cu Moldova, nu mai vorbind de integrare, nu vor urma.
Ba mai mult, majoritatea acordurilor semnate între 2017 și 2018 au în sine un potențial puternic exploziv. Deja și oficialii chișinăuieni afirmă că sunt impuși a solicita atenția partenerilor la negocieri asupra problemelor condiționate de aceste acorduri. Este vorba de construcția terminalului vamal la trecerea peste Nistru (localitatea Bîcioc), fapt prin care sunt grav încălcate mai multe norme, impuse de operațiunea de menținere a păcii. Este semnificativ că delegația FR inițial s-a pronunțat contra construcției, ca mai apoi să se alăture în aprecieri, reprezentanților Tiraspolului. Misiunea OSCE la fel este deranjată de abordarea Chișinăului, odată ce tensionarea situației (inevitabilă) în zona de securitate, ar putea pune sub semnul întrebării eficiența acordurilor atinse. Și, din nou, vinovat va fi găsit Chișinăul, care, fiind ”inconsecvent”, a subminat procesul.
Explicația o putem găsi în faptul că UE nu și-a respectat poziția de altă dată, potrivit căreia Transnistria urma să fie lipsită de preferințele comerciale personale, în caz că nu-și modifică legislația comercial-fiscală (nu aplică TVA). Tiraspolul a ignorat preîntâmpinarea la subiect în 2017 și în 2018. Nu a operat modificările solicitate de UE și în prezent, explicând prin imposibilitatea acestui pas din punct de vedere a conținutului legislației în ansamblu. În alte cazuri Bruxellesul ar fi mult mai dur, iar Tiraspolului i se fac cedări. Foarte posibil că acest aspect, care ar putea face Tiraspolul mult mai operant în negocieri și în relații cu Moldova integral, nu se aplică cu buna voința Chișinăului.
- În perioada imediat următoare ne putem aștepta la semnarea unor noi înțelegeri între părți care să surprindă?
Tiraspolul intenționează să semneze mai multe acorduri, între care: referitor la libera circulație; referitor la activitatea bancară, referitor la conexiunea sistemelor de telecomunicații și altele. Cum am demonstrat, Chișinăul începe a descifra pericolele care sunt ascunse în aceste acorduri, însă dispune de foarte mic spațiu de manevră. Prin comportamentul său indulgent, reprezentanții RM și-au creat situația că oricum ar proceda, ei sunt în pierdere. Practic, Chișinăul are la dispoziție un comportament din două variante: 1 refuză să semneze documentele impuse, și din nou devine etichetat drept neoperant, obstacol în procesul de ”reglementare”; 2 acceptă agenda propusă, ca mai apoi să încerce să demonstreze inoportunitatea semnării. Fiți de acord, situația e una penibilă. Potrivit unor afirmații ale funcționarilor implicați în proces, Chișinăul se înclină spre refuzarea noilor acorduri până nu vor fi clarificate pozițiile cu cele deja semnate. Experiența perioadei de la 2016 trezește anumite dubii la acest subiect.
Ca să totalizăm. În 2017 procesul de negocieri a obținut o nouă evoluție de care Chișinăul nu era pregătit. Tactica ”pașilor mici” a fost schimbată cu agenda prealabil coordonată de părți – Moldova și regiunea transnistreană. Tiraspolul a venit cu un program amplu, ambalat în ”prioritatea respectării” solicitărilor și doleanțelor populației. Partenerii la negocieri cu mare entuziasm au acceptat aceste propuneri, efectuând presiuni și asupra Chișinăului. Iar Tiraspolul consecvent se mișcă spre Rusia. Vitalie Ignatiev, așa zisul ministru de externe, nu ratează nici o posibilitate (care i se acordă destul de des), pentru a afirma poziția regiunii. La 06/06/18 întru un interviu la care ne am mai referit, pentru portalul Eastbook.eu, el declară că ”Noi construim un stat independent cu eventuala aderare la Rusia”.
Unicul aspect, care rămâne enigmatic la moment în această confruntare politică – care și ai cui interese alimentează tactica dată a Chișinăului. Adevărul ar putea fi destul de descurajator.