Procesul de reglementare a consecințelor conflictului transnistrean este lipsit de dinamic pozitiv, dar suplimentat din plin de mai multe stranietăți, care deseori nu au nici o explicație logică. Am fi admis că guvernanții s-ar fi condus în acțiunile sale pe acest domeniu de anumite abordări, de am fi sesizat ceva schimbări – fie în acțiunile regimului separatist, fie în declarațiile liderilor acestuia. Dar, cât nu răsfoim pe o parte și alta evenimentele curente și de altă dată, nu vedem nimic pozitiv. Și de mulți ani. Probabil din aceste considerații o presă palidă, cu caracter de constatare a avut și evadarea din regiune a fostului ”președinte” Evghenii Șevciuc. A evadat, intenționând să evite răzbunarea, care neapărat ar fi constituit ani grei de pușcărie. Detaliile acestei situații le redăm după materialul din cotidianul rusesc ”Kommersant” din 29 iunie curent, semnat de Serghei Carpov de la TASS. Evident, expunea va fi completată cu materiale, care au fost scăpate de TASS, și cu anumite comentarii.
Sovietul Suprem transnistrean l-a lipsit de imunitate pe Evghenii Șevciuc, fost președinte al regiunii. Potrivit datelor din posesie, la momentul votării deciziei, Șevciuc deja era în dreapta Nistrului cu familia, ba a și reușit să facă declarații pe pagina sa din FB, potrivit cărora ar fost ”comandat” de către proprietarul firmei ”Șerif” Victor Gușan.
Șevciuc a cîștigat alegerile în decembrie 2011 în fața lui Igor Smirnov (președintele regiunii din 1991) și Anatolie Caminschi (președintele Sovietului Suprem, susținut masiv de Moscova). Mai departe autorul de la TASS menționează că Șevciuc nu ar fi avut probleme în relații cu Moscova, la ce noi ne rezervăm dreptul de a expune acest moment mai târziu.
La 28 iunie, procurorul transnistrean A. Gurețchii a solicitat Legislativiului lipsirea fostului președinte de imunitate, pentru a-l cerceta penal în cadrul a cinci dosare. Cum a relatat AS ”Novosti Pridnestrovia”, primul dosar vizează formarea fondului de stabilizare, în care s-a constatat lipsa a 7.5 milioane dolari SUA. Altul vizează scheme corupționale la uzina ”Biohim” din Bender. Al treilea ar fi examinat scheme de contrabandă. Al patrulea – primirea mitei pentru eliberarea inculpaților și al cincilea – reducerea cu 30% a pensiilor. Deputații au susținut acuzația și au acceptat lipsirea lui Șevciuc de imunitate. Fostul președinte nu este primul din fosta administrație, deferit justiției locale. Deja sunt reținuți și condamnați Nicolae Zemțov, fost șef la securitate; Iurie Ghervaziuc, fost șef la serviciul vamal; Eduard Kosovschii, fost președinte la Banca Centrală și Alexandru Leanca, adjunctul acestuia. Putem constata, spre deosebire de autorii de la TASS, că situația se repetă. În 2011, odată cu întronarea lui Șevciuc, au fost reținuți și puși sub acuzație Vladimir Antiufeev, șef la securitate, mai mulți angajați la interne, vamă, apărare etc. Astfel, pentru Șevciuc nu ar fi trebuit să fie surpriză decizia deputaților de a-l lipsi de imunitate; el, la timpul său, a procedat la fel. Respectiv, declarațiile lui, potrivit cărora ”ar fi fost comandat personal de Victor Gușan, pentru a fi ulterior lichidat; că puterea aplică metode de intimidare”, nu pot fi apreciate ca serioase. O echipă de escroci o schimbă pe precedenta și se asigură că ”foștii” nu vor împiedica. La ce? Este un moment important. De care anume crime este acuzat Șevciuc? Potrivit listei dosarelor instrumentate, nu este nimic politic, legat de relațiile cu Chișinăul sau alte state. Totul se plasează în spațiul delapidărilor banale. Și ce, este ceva nou? Or căpeteniile din structurile administrative până la Șevciuc nu au furat? Din care motiv el este presat atât de puternic, de fost nevoit, spre deosebire de Smirnov, să o dea cu evadarea. Cum am mai promis, vom analiza unele date, la care nu fac referință autorii materialelor din FR și Tiraspol. În special la momentul, în care se spune, că Șevciuc nu ar fi avut probleme în relațiile cu Moscova.
Vreau să amintesc că el a fost investit în funcție în decembrie 2011. Iar prima vizită la Moscova a efectuat-o la 18 iunie 2012, în cadrul căreia a avut întâlnire doar cu Dmitrii Rogozin. Și apoi, pe perioada mandatului, Rogozin a fost cel mai înalt demnitar rusesc cu care a contactat Șevciuc. Excepție poate fi considerată întâlnirea cu Patriarhul Rusiei Kirill, însă ea a avut loc în cadrul vizitei lui Kirill în Moldova și nu putea fi exclusă.
În rest, Moscova a manifestat către pseudo reformatorul Șevcic o atitudine destul de rece, indiferent de faptul că el a introdus elemente cardinale în situație, care ar fi consolidat ”statalitatea” transnistreană.
În 2007, fiind Președinte al Sovietului Suprem, Șevciuc a inițiat și a realizat anularea actelor adoptate de legislativul transnistrean în 1993, care constituiau temeiul eventualei reintegrări. De aici și pornește Șevciuc pe calea aprofundării separării de Chișinău. La 30 octombrie 2013 Șevciuc, în cadrul conferinței internaționale consacrate consolidării încrederii între malurile Nistrului, organizate de către Germania la Landshut, a formulat cunoscuta sa teză de soluționare a diferendului: ”divorțul civilizat”. Tot în 2013 Șevciuc la Moscova semnează cu Rogozin Memorandumul de colaborare, prin care sunt confirmate mai multe priorități în relațiile cu FR între care și identificarea legislației. Perspectivele evoluției Transnistriei în spațiul cultural rusesc au fost confirmate de Șevciuc în cadrul raportului, prezentat de el la ședința ”Clubului din Izbor”, cea mai șovină structură rusească, coordonată de Alexandru Prohanov.
Nu puteam să nu amintim și de relațiile lui Șevciuc cu malul drept. În 2013 el semnează cu Iurie Leancă, atunci Prim-Ministru a RM, Memorandumul cu privire la reluarea circulației trenurilor prin Transnsitria – document prin care s-au anulat deciziile anterioare, care indicau devamarea mărfurilor, în special a carboranților, importante de regiune, în exteriorul teritoriului vamal al RM. A fost un cadou colosal cartelului ”Șerif”, monopolist în comerțul cu acest gen de marfă.
Astfel, și această prea modestă trecere în revistă a faptelor, ce ține de activitatea lui Șevciuc, ne demonstrează că el nu a subminat interesele Moscovei, ale monopoliștilor locali, sau ale populației proruse locale. Decizia de a-l pedepsi ar putea să aibă două explicații. El a atacat interesele ”Șerifului”, însă acestea sunt atât de oribile, întrucât s-a decis de a utiliza careva fapte minore. Și, Moscova i-a amintit că în 2011 el nu a fost dorit de Kremlin, că a manifestat neascultare, lucru care nu se iartă.
Ei bun, asta totul ține de adversarii RM, de Moscova și Tiraspol. Ce e la Chișinău? Cu declarații oficiale la acest capitol deja au și evoluat Gheorghe Bălan, Vice-Primministru, și Eduard Harungen, Procuror General. Primul a declarat că între Tiraspol și Chișinău nu sunt acorduri care ar argumenta extrădarea, și, în situația, în care către Șevciuc nu ar avea careva întrebări justiția și organele de drept a RM, ”el poate să se afle în teritoriul RM cît dorește”. Vai, numai pedagogii și elevii școlilor din teritoriu au atâtea întrebări către acest individ. Domnul Bălan nu le cunoaște. Procurorul Harungen ne-a bucurat cu lecție gratuită la capitolul – extrădarea în aspectul normelor dreptului internațional. Bun, nu vreai să-l distribui organelor secesioniste, bravo. Dar tu, ca Procuror General, nu ai probleme la acest individ, care 5 ani a comis infracțiuni, în mod fraudulos livrând energia electrică în malul drept? Și nici pe departe nu numai asta? Să fie actuala putere la Chișinău atât de cinică, ca să accepte oferirea azilului acestui Șevciuc, fără a manifesta careva, fie și formale, intenții de a clarifica activitatea secesionistă a acestuia?
Aspectul dat posibil că nu ar fi provocat această reacție în societatea RM, dacă nu am fi martorii evoluției intențiilor separatiste, realizate în acompaniamentul afirmațiilor antimoldovenești.
La 30 iunie curent, actualul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselischii a făcut mai multe declarații pentru ”Ziarul Parlamentului” din FR, în cadrul interviului acordat corespondentului acestui ziar Dmitrii Olișevschii.
Majoritatea aspectelor abordate ține de stoparea procesului de negocieri și de rolul Moscovei, în special în impulsionarea acestui proces. Organizatorii interviului pentru prima dată au demonstrat că esența tratativelor cu Chișinăul nu mai este o careva reintegrare, ci doar același ”divorț civilizat”, promovat anterior de către Șevciuc. Constatând că anterior au avut loc acțiuni indicate a apropia malurile, Krasnoselischii își promovează propriile fapte. Și începe cu decizia de simplificare a legalizării cetățenilor RM în regiunea transnistreană. El cu patos ne comunică că, datorită acestui pas, cei din dreapta Nistrului pot veni în Transnistria, a se înregistra și a obține permis de ședere. Prioritatea ar constitui fenomenul că anterior procedura era destul de bolnăvicioasă pentru solicitanții din RM. Chișinăul timp de cîțiva ani gratis a împărțit la dreapta și la stânga cetățănia RM, care, printre altele, deschide o sumedenie de oportunități, și acest Krasnoselischii ne comunică că ne-a fericit cu simplificarea procedurii de a obține permis de ședere în rezervația transnistreană. El este conștient, că nu va urma o replică usturătoare la un asemenea comportament obraznic.
Din nou el a repetat declarațiile sale necorespunzătoare realității, că ar fi normalizat situația la școlile cu predare în baza alfabetului latin și în problema terenurilor arabile ale fermierilor din RM. Krasnoselischii, afirmă că aceste teritorii de-facto le aparțin lor, dar formal – beneficiarilor din dreapta Nistrului. Nu proprietarilor, cu titlurile în regulă, da beneficiarilor amorfi. Dacă se realiza propunerea avocaților din New-York și cazul era atacat la una din instanțele internaționale, nu mai facea Krasnoselischii binefaceri cu pământ ce nu le aparține, așa cum afirmă el, că a dispus liber acces ai acestor bineficiari, posibilitatea de a prelucra terenurile și a scoate marfa obținută. Minte, știe că nimeni nu va replica. A impozitat școlile ce activează în câmpul juridic moldovenesc într-atât, încât nu mai au surse pentru nimic altceva, dar declară în ziarul parlamentului din FR, că ”actuala impozitarea de ori mai mică ca cea moldovenească”.
A reiterat Krasnoselischii și situația cu negocierile la subiect, declarând că Tiraspolul se pronunță pentru negocieri, indiferent de format, iar Chișinăul de-facto a blocat necocierile. Noi înțelegem, că la blocadă s-a recurs pentru a avea mâinele libere și a organiza posturile comune la hotar cu Transnistria. Considerăm necesar a menționa, că cei care au inițiat blocada, vor pierde.
”Unele decizii ale Chișinăului sunt la direct periculoase, cum ar fi decizia Curții Constituționale de a declara pacificatorii ruși trupe de ocupație. Problema data în opinia unor de la Chișinău, ar putea avea și o soluție militară”. Absurd, nici un politician din Moldova nu a propus soluții militare pentru diferendul transnistrean. Odată ce Krasnoselischii recurge la asemenea insinuări, el realizează ordinul de la Moscova, care are nevoie de argumente, atât pe plan intern, cât și în raport cu Chișinăul. Nu în zădar impostorul președinte conclude: Este foarte periculos acest joc, axat la eliminarea Rusiei din regiune și a Transnistriei din procesul de negocieri.Noi nu acceptăm și nu vom permite.
Cum sunteți asistați de către instituțiile statului din FR? ”Lumea rusească pentru noi este o valoare inespirabilă. Ne unește istoria multiseculară, limba, cultura comune, biserica și valorile etico-morale. Pornind de asta, este evident că avem relații constante în Duma de stat, dispunând de 7 deputați, aleși de cetățenii FR, locuitori ai regiunii. La alegerile trecute din dreapta Nistrului la votare au participat 2 de mii de alegători, din Transnistria – 50 mii. Evident, că suntem auziți și ascultați.”
Dacă ați observat, în interviu nu și-a găsit loc o informație foarte importantă. Reluarea livrărilor de energie electrică pe malul drept – fenomen fără care regiunea se cufunda în colaps financiar-economic. Ei nu au deprinderea de a opera cu materiale, dacă acestea nu le sunt în favoare.
Vom vedea, care va fi finalul președinției lui Krasnoselischii. Insă și acum este clar, fără asistența Chișinăului, regimul nu poate exista. Rămâne doar un singur aspect neclarificat: poate fi formată situația, în care acest deziderat – dependența existenței regimului de Chișinău, să fie convertită în reintegrarea statului?