La 20 martie curent, portalul de ştiri “Novosti PMR” (noutăţile transnistriei) a comentat pe larg întrunirea reprezentaţilor Chişinăului şi Tiraspolului Victor Osipov şi N. Ştanski. Ambii s-au arătat dispuşi pentru a porni procesul de tratative, ba a se implica în el personal pentru al urgenta şi a-i spori eficienţa. Spre examinare şi soluţionare în cadrul grupurilor de lucru se propun mai multe subiecte, dar prioritatea, conform declaraţiilor lui Osipov şi Ştanski, va fi acordată problemelor transportului, relaţiilor între instituţiile vamale şi, în mod exclusiv, cazului ce ţine de dosarele penal, intentate funcţionarilor de pe ambele maluri ale Nistrului. Evident că reprezentanţii Tiraspolului au şi prezentat argumente la poziţia sa – chipurile, unii din membri ai grupurilor de lucru nu pot traversa Nistrul, fiind în pericol de a fi reţinuţi.
Admitem că aşa şi este – însă sunt mai multe aspecte, analiza cărora ne deschide şi alte laturi ale acestei disponibilităţi a Tiraspolului de a lansa negocierile. La fel nu putem să nu remarcăm, că Tiraspolul este preocupat de propriile interese şi nu are el grijă de „reglementarea diferendului nistrean”. Avem în vedere că Tiraspolul nici nu admite discuţii la alte subiecte, cum ar fi statutul regiunii sau formatul operaţiunii de pacificare. Pare că momentele la care revenim în continuare, odată în plus demonsrează, că aşa şi este. Prima remarcă cu care aş vrea să încep, se află în ştirea referitor la întrunirea reprezentanţilor. Doamna “ministru de externe” de la Tiraspol a declarat, că reluarea negocierilor în formatul “5+2” necesită “crearea” unor condiţii, între care adoptarea preliminară a deciziilor grupurilor de lucru şi excluderea or căror forme de presiuni şi represalii – în prim cadru se referă la dosarele penale intentate de părţi sub aspecte politice.
Deci, doamna a declarat absolut tranşant, că Tiraspolul e cointeresat în unele decizii ale grupurilor de lucru în formatul «5+2». În cazul în care Chişinăul ar încerca deblocarea problemelor de bază, nu o interesează şi nu se va întruni. Bun, dar din care motiv Tiraspolul ar fi într-atât de cointeresat în deciziile ce vizează circuitul trenurilor marfare? Sau de ce mai mult timp erau indiferenţi la existenţa unor dosare penale, dar acum au focusat întregul proces la această problemă?
Pentru a înţelege esenţa, apelăm la materialul semnat de Serghei Ilicenco, ziarist, recent arestat de administraţia de la Tiraspol. În articolul „Aterizarea va fi complicată”, plasat la 16 martie şi preluat de portalul „AVA.md”, Ilicenco cu lux de amănunte descrie voiajul lui E. Şevciuc în Grecia, Cehia (Karlovi Vari) şi Chişinău. Careva afirmaţii categorice nu găsim, însă sunt suficiente şi momentele la care ziaristul atenţionează. La 13 martie la Karlovi Vari s-ar fi aflat la odihnă şi Vladimir Voronin. Cu această ocazie Ilicenco presupune că Şevciuc ar fi putut solicita o audienţă la Voronin pentru a puncta poziţiile la eventuala întrunire cu C. Gaburici. Aşa e sau nu, este greu de presupus. Sursele oficiale evită declaraţii ample de la întrunirea Gaburici-Şevciuc din 14 martie curent la Chişinău, astfel lipsindu-ne de posibilitatea de a concluziona: a fost sau nu premierul moldovean influenţat?
Ilicenco, în intenţiile sale de a pătrunde în esenţa formării relaţiilor Şevciuc-Voronin-Gaburici, îşi propune fireasca întrebare: cu ce ar putea el să-l cointereseze pe Voronin, ca acesta să-l influenţeze pe Prim-ministrul de la Chişinău? Şi îşi aminteşte, că la 10 martie Şevcic a fost prezent la lansarea în acţiune a uzinei metalurgice de la Rîbnița, care a staţionat mai mulţi ani. Uzina a fost cedată cu enorme datorii „statului” transnistrean de către fostul proprietar miliardarul rus Alişer Usmanov. Pentru relansarea uzinei au fost investiţi de investitori necunoscuţi 140 milioane dolari SUA, ban, care nu pot fi în Transnistria. Subiectul merită un interes şi, probabil, va fi discutat mai târziu. La moment încercăm să înţelegem, ce i-ar fi putut propune Şevciu lui Voronin? Ilicenco consideră că odată ce este pornită uzina metalurgică, Şevciuc ar fi vorbit despre misiunea de furnizor exclusiv de metal uzat (materie primă) care el i-o propune lui Voronin. Repetăm, sunt doar presupunerile lui Ilicenco, careva afirmaţii la acest capitol din alte surse nu sunt. Mai mult, cum relatează sursa „Newsmaker”, Gaburici în cadrul întrunirii i-a ascultat atent pe oaspeţii de la Tiraspol şi le-a urat drum bun, fără a face careva promisiuni. Ilicenco concluzionează foarte pesimist. Întrunirea cu Gaburici a finalizat fără succes, odată ce Tiraspolul nu mai are ce propune – regiunea fiind complet în incapacitate de a evolua. Nu putem exclud, că şi acest material al lui Ilicenco a contribuit la decizia autorităţilor de la Tiraspol de a-l încarcera. La moment este important altceva – în celulă ziaristul n-a observat câteva ştiri, care ne permit să presupunem că situaţia regiunii şi ai liderilor acesteia nu e atât de sumbră cum o descrie Ilicenco.
La 21 martie curent, cum relatează portalul deja citat „Novosti PMR”, Igori Paliţa, Preşedintele administraţiei regionale Odesa ar fi declarat că „Transnistria nu prezintă nici un pericol pentru Ucraina”. În cadrul conferinţei de presă au fost date şi explicaţii la subiect. Cum a declarat Paliţa, „în zona de frontieră cu Transnistria (nu cu Moldova – I.L.) sunt suficiente probleme, însă el personal deseori se întîlneşte cu conducerea regiunii, ceea ce îi şi permite excluderea pericolului”. (Care ar fi sensul şanţului săpat de ucraineni, dacă guvernatorul Odesei prin intermediul discuţiilor personale evită pericolul? – I.L).
Cineva sapă tranşee, dar cineva face comerţ. Recent, la o şedinţă a legislativului de la Tiraspol, E. Şevciuc a declarat că „Ucraina pentru Transnistria este un partener economic important”. Mai departe el a făcut declaraţii de dragul declaraţiilor, a spus că regiunea este „obligată a asigura capacităţile de luptă a forţelor sale militare, ce ar reduce din dorinţa unora în Ucraina a face declaraţii nefondate, referitor la agresivitatea Transnistriei”. Aceste declaraţii nu mai au valoare, odată ce dispunem de fapte. Dar faptele sunt următoare. La 27 martie curent, la Tiraspol este preconizată deschiderea noului supermarchet „Furchet”, care aparţine unei reţele de magazine cu aceeaşi denumire din Ucraina. Acordul referitor la construirea magazinului între administraţia regiunii şi „Furchet” a fost semnat în iunie 2013. Apariţia acestei reţele comerciale ar putea însemna că Şevciuc, cu concursul Ucrainei, comite încă o lovitură foarte sensibilă concernului „Şerif”, principalul său rival economic şi politic. Dar, şi asta la moment nu este important.
Importantă putem consideră informaţia, plasată la 25 martie curent, potrivit căreia la 21 martie curent în Emiratele Arabe Unite a avut loc semnarea unui acord de colaborare între regiunea transnistreană (a semnat directorul uzinei metalurgice Tolgat Baitaziev) şi compania arabă Brik-Oil-FZE, (cu participarea EMIRATES ISLAMIC BANK UAE), care prevedea investirea de către această companie în uzina metalurgică de la Râbniţa un volum de 140 milioane dolari SUA. Investiţiile vor avea forma de prestare a materiei prime, a ferului uzat, ce va permite întreprinderii a lansa procesul de activitate.
Iată acum tabloul a devenit mai clar. Tiraspolul, cu sau fără asistenţa din exterior, a găsit pentru uzina metalurgică manageri de provinență azeră şi adepţi ai religiei musulmane. Director, cum am mai menţionat, este Tolgat Baitaziev, iar adjunctul lui Seimur Ahundzada. Probabil, aceştia au stabilit relaţii cu companiile din Emirate şi au pornit procesul de producere. Se preconizează că investiţiile Emiratelor vor permite a dubla cantitatea metalului produs în comparaţia cu anul precedent.
Deci, regiunea a găsit un nou sponsor. Pentru a efectua la maximum relaţia, oficialii de la Tiraspol au nevoie de libera circulaţie. O parte de probleme se rezolvă prin Ucraina. Declaraţiile guvernatorului de la Odesa şi lansarea magazinului „Furchet” sunt dovezi elocvente. Însă mai e nevoie şi de alte libertăţi, care pot fi acordate doar de Moldova. Să nu ne grăbim cu concluziile, însă din declaraţiile lui Osipov şi Ştanski, nimic altceva nu se vede. Doar disponibilitatea Chişinăului de a autoriza circulaţia trenurilor (importarea ferului uzat şi exportarea metalului) şi clasarea dosarelor penale – deplasarea liberă a oficialilor transnistreni acolo unde vor dori.
Să nu uităm, că funcţionarea de altă dată a uzinei metalurgice a fost strâns legată, dacă nu condiţionată, de două aspecte criminale: exportul prin contrabandă a armamentului şi comercializarea frauduloasă a metalului produs în Rusia, sub acoperirea provenienţei moldoveneşti. SUA a acţionat RM în judecată pentru utilizarea preţurilor dumping la metal, ce ne-a costat amenzi usturătoare.
Şi de data aceasta avem mai multe întrebări, fără raspunsul la care nu am pute exclude caracterul criminal al afacerii. De unde EAU vor procura metalul? Ceva timp în urmă uzina procura metal din Kazahstan, dar a refuzat, odată ce transportarea la o asemenea distanţă înaintau tarife insuportabile. În condiţiile că se utiliza un transport (calea ferată) şi pe un teritoriu cu regim binevoitor regiunii. EAU au în apropiere doar nisip, metalul e la preţul aurului. Sau, poate că cu banii Emiratelor metalul se va procura din Ucraina, piaţa tradiţională a regiunii? Războiul a transformat în mormane de fer uzat multe mii de tone de arme, armament, obiecte industriale. Să fie aşa? La o asemenea concluzie ne înclină şi faptul că nici un ziarist din Chişinău n-a fixat voiajul în golf nu numai al directorului uzinei metalurgice şi adjunctului său, dar şi al altor doi participanţi la negocieri – Şevciuc şi Ştanski. Aceştia, cum au trecut neobservaţi? Or, de data aceasta Odesa a devenit receptivă?
Oricare ar fi situaţia reală, ea nu poate nu fi criminală. Dacă oamenii de afaceri din Emiratele Unite vor să facă business prin comercializarea metalului, de ce nu o fac cu un stat recunoscut, cum ar fi spre exemplu Luxemburg? Cu Transnistria fac cârdăşie doar cei care admit din start abateri grave de la normele legii.
Va fi foarte regretabil, dacă şi de această dată secesioniştii vor profita de indulgenţa Chişinăului, de dorinţa acestui a negocia, indiferent de situaţia reală, care se ascunde în spatele acestor tratative.
Ion Leahu.