Cineva spunea: să vezi și să nu crezi. Expresia de minune redă situația în cadrul tratativelor referitoare la reglementarea transnistreană, în special misiunea Federației Ruse în această ”așa numită reglementare”. La 21 martie curent, aflându-se la Tiraspol, Grigore Karasin, Secretar de stat la Ministerul de externe a Federației Ruse, a declarat, că ”procesul de identificare a deciziilor vitale necesită noi impulsuri”. Dacă traducem fraza Vice ministrului Karasin mot a mot, primim următoarea frază: ”De nou impuls e nevoie pentru a identifica o decizie vitală”. Să credem că reprezentantul Rusiei a avut în vedere o decizie finală? El a declarat că, ”pornind de la acordurile atinse în cadrul negocierilor în formatul ”5+2”, e necesar de obținut și realizarea acestora”. Probabil, pentru a consolida eforturile în direcția obținerii acestor noi rezultate, axate spre normalizarea situației în procesul de tratative, Tiraspolul inițiază și petrece la 30 martie curent un ”for științific”, cu genericul ”Ideologia românismului a condiționat dezbinarea și tragedia poporului între anii 1918 și 1990”. Oficial forul se numește ”O sută de ani de la anexarea Basarabiei de către România”. Informația, postată de AȘ ”Novosti Pridnestrovia” la 30 martie curent, are următorul conținut.
Expansiunea ideologiei românismului și discriminarea pe criteriile lingvistice, au condiționat apariția autoapărării politice, care s-a găsit exprimarea în primul rând în proclamarea în 1990 a ”Republicii moldovenești nistrene”. Pe când, istoria rezistenței acestor fenomene constituie mai mult de 150 de ani. Dar nici în prezent problema nu-și pierde din actualitate. Mișcarea unionistă, indiferent de o anumită exprimare de teatru, de condiționalitate vizibilă, în realitate ia amploare, și poate fi utilizată drept unealtă pentru a destabiliza situația în regiune. Evenimentele istorice, ce au avut loc acum 100 de ani, influența acestora asupra evoluțiilor politice în Pontul Nordic, au devenit subiect de analiză în cadrul conferinței ”științifice” – ”100 de ani de la anexarea Basarabiei de către România”. La masa rotundă, oferită de către facultatea de științe sociale a Universității Taras Șevcenco, și-au prezentat studiile ”cercetători” din Transnistria, Rusia, Serbia și Moldova. Scopul conferinței, organizată de către ”Societatea de istorie din Transnistria” și ”Institutul problemelor social-politice”, cum au anunțat organizatorii: a opri falsificarea istoriei și, aplicând fapte, a demonstra adevărul referitor la rezistența seculară ai acestor ideologii.
Potrivit Anei Volcova, consilier a președintelui, una din fondatoarele ideologiei secesionismului la Tiraspol, participantă la for: anume din aceste considerente, în Transnistria se acordă o atenție deosebită conservării ”memoriei istorice”. Potrivit ei, la Bender și în prezent nu sunt date uitării motivele și consecințele ”răscoalei din mai 1919” a feroviarilor ”contra ocupației române”. La o distanță de 70 de ani, ”transnistrenii din nou au reprimat românismul, și din nou ca arma în mână”.
Teza este dezvoltată de Igori Șornicov, director la ”Institutul problemelor social-politice”, care afirmă că ”tendințele expansioniste nu au dispărut, că astăzi din nou asistăm la o avalanșă a dispozițiilor româno-unioniste în Moldova; care vor fi consecințele acestei avalanșe spre finele anului este destul de problematic de prognozat”. În opinia lui Șornicov, românismul, în calitate de ideologie, există de mai mult de 150 de ani; această ideologie a adus la ocuparea Basarabiei, iar apoi și a Transnistriei (în anii 1941-1944). Și în prezent din România se aud pretenții referitor la aceste teritorii și la unele din Ucraina. Politica dată creează tensiune în zona aceasta a Europei, devenind de-facto o bombă cu efectul întârziat.
În ultimul timp Moldova a demonstrat o instabilitate deplină la capitolul gestionarea puterii de către stat. În ea există mari posibilități pentru realizarea tehnologiilor ”revoluțiilor de culoare”, care ar putea avea impas nedeterminat pentru Transnistria.
Prezent la for, Emilian Ciobu, fost ambasador a Republicii Moldova în România, a afirmat, că Moldova a simțit în permanență lipsa funcționarilor, în special de rang înalt, care ar fi dorit ”să facă, să consolideze statul”. Alegerea în Parlament este tratată în exclusivitate ca o modalitate eficientă pentru a se îmbogăți.
În opinia lui Sergiu Nazaria, profesor la Institutul de Stat de Relații Internaționale (așa a fost prezentat la Tiraspol), actuala putere în Moldova nu este suverană; ea nu protejează locuitorii, ci execută indicațiile din exterior. Potrivit lui Nazaria, Basarabenii, în marea sa majoritate, au purtat dispoziții pro-ruse. Însă, la următoarea întrebare a ziaristului ”Novosti Pridnestrovia” – de ce moldovenii nu au manifestat sentimentele lor pro-ruse și în 1989, așa cum au procedat transnistrenii și găgăuzii, Nazaria ar fi evitat un răspuns clar, menționând că subiectul nu constituie sfera lui de interese științifice.
Nicolae Babilunga, șeful catedrei istoriei Transnistriei a universității Taras Șevcenco din Tiraspol, s-a referit la ”rezistența, care a fost impusă de transnistreni ”naționaliștilor moldoveni și ocupanților români”. Potrivit acestui ”savant”, în 1918 România a anexat teritorii care aparțineau aliatului acesteia în perioadă Primului Război Mondial. Rusia a salvat România de ocupația deplină din partea Germaniei și Austro-Ungariei. (De răpirea de către Rusia a tezaurului românesc, Babilunga nu a amintit. I.L.). Cum declară Babilunga, Partidul Național, care ar fi pregătit ocupația (așa numește el aderarea Basarabiei la România), în 1917 nu se bucura de susținerea majorității populației, odată ce promovau un program discriminatoriu. Naționaliștii abordau problema supremației limbii moldovenești, în detrimentul faptului că, în conformitate cu recensământul din 1897, moldoveneasca era posedată doar de 47% din populația Regiunii. Potrivit lui Babilungă, programul Partidului național presupunea împroprietărirea cu pământ numai moldovenilor, ignorând la acest capitol alte popoare conlocuitoare. (Responsabilitatea pentru corectitudinea acestei afirmații revine lui Babilunga). Ca final al activității mișcării naționaliste în Basarabia, ar fi dezbinarea și tragedia poporului în 1918 și în 1990, a rezumat istoricul Babilunga.
În opinia lui Petr Șornicov, doctor în istorie, faptele demonstrează că locuitorii Basarabiei au depus o rezistență serioasă trupelor armate ale României. Intențiile forțelor românești a se instaura în stânga Nistrului se reprimau atât de structurile pro-bolșevice, cât și de adepții Albgardiștilor. În regiune, afirmă Șornicov, se sabota războiul civil; structurile politice inamice preferau se lupte contra intervențiilor, activând paralel, iar în unele cazuri și formând alianțe. Spre exemplu, în răscoala de la Bender, au participat reprezentanții structurilor care pe timpul războiului civil se aflau pe diferite părți ale baricadelor.
Din spicuirile respective, oferite de ”Novosti Pridnestrovia” (posibil, va urma o analiză mai detaliată), este clar că dezastrul economic, în care permanent se află regiunea transnistreană, condiționează și probleme serioase în ideologie. Afirmațiile respective, lipsite de logică și argumente, sunt la ele acasă nu doar la ”mese rotunde” de acest fel. Antiromânismul agresiv (putem spune chiar antiumanismul – Ion Leahu) se cultivă activ în regiune, se transformă într-un mod de gândire denaturat. Cum în 1812, fix astfel în 1940 și 1944 anume Rusia, aplicând forța, a încorporat teritoriile cunoscute. Pe atunci încă nu erau ONU (din Liga Națiunilor URSS a fost exclusă), nici Curtea de la Haaga, Nici CEDO, așa că Rusia rupea de peste tot unde putea. Însă, și pe vremuri, și în prezent vinovați sunt moldovenii (românii), care au comis ceva în 1918 și în 1941. Dar simpla idee că toate sunt consecințele actului războinic din 1812 este cu mare băgare de seamă ocolită.
Cu consecințele acestei mentalități ne confruntăm în oricare domeniu al activității societății transnistrene. Cele mai periculoase sunt cultivarea ideologiei revanșarde, disponibilitatea oricând de a aplica forța contra moldovenilor și românilor.
La 31 martie curent regimul secesionist marchează 26 de ani de la fondarea batalionului cu destinației specială (i se mai spune ”centru de operațiuni speciale”) a pretinsului minister de securitate. Nu are nici un rost măcar să trecem în revistă ”istoria glorioasă” a unității militare. E fals și propagandă. Cele mai monstruoase crime, comise de angajații structurii, sunt tratate ca fapte eroice ale ”militarilor, care se deosebesc prin calități ireproșabile morale, de luptă, cărora le sunt proprii patriotismul, devotamentul serviciului și jurământului”. Importantă e concluzia: ”La moment trupele cu destinației specială ale ”mgb-ului”, sunt un instrument efectiv pentru soluționarea problemelor propuse de conducerea departamentului și ”Președintele RMN”. Despre care misiuni, în afară de provocațiuni la adresa Republicii Moldova și cetățenilor acesteia, poate fi vorba? Regim nerecunoscut, autoritar, cu legislația pe deplin servilistă căpeteniilor. Nu e clar, care e scopul acestor subdiviziuni? Păcat că participanții la formatul ”5+2” odată nu au întrebat – care este necesitatea de a dispune de atâtea forțe speciale, în situația în care, dacă ne conducem de logica ”meselor rotunde” – gen cea examinată, unicul pericol pentru regim îl prezintă Moldova, iar de la un timp încoace, România.
Spre deosebire de participanții estici la clubul ”Formatul 5+2”, care nu înțeleg care e problema în militarizarea excesivă a regimului, și Ucraina – care vede, dar nu prea ridică vocea, Rusia la direct participă la procesul de consolidare a militarismului transnistrean.
Sfârșitul lunii martie a fost marcat de mai multe aplicații militare în câmp, efectuate de structurile militarizate transnistrene. Cum comunică ”Novosti Pridnestrovia” la 29 și 30 martie curent, angajații militari au demonstrat capacitățile de a trage la țintă. Odată ce s-au testat ofițerii la proba respectivă, exercițiul a fost petrecut în prezența lui Oleg Obrucicov, ”ministru al apărării”. Serviciul de relații cu mass-media al ”ministerului” a accentuat că, în pregătirea de luptă a ofițerului, cel mai important aspect este deprinderea de a trage eficient la țintă din ”kalașnikov”. Accentuăm, este vorba de ofițeri care organizează lupta. Putem presupune că armata transnistreană se pregătește pentru altercații, în care ofițerii vor trage la țintă din ”kalașnikov”.
La 30 martie mai găsim la același post ”Novosti Pridnestrovia” un amplu reportaj referitor la aplicații armate cu tragerea la țintă, efectuate la nivel de companie. Potrivit serviciului de presă al ”ministerului apărării”, la care face trimitere ”NP”, la antrenamente au participat: echipe de artileriști, de artileriști antiaerieni, de tanchiști și infanterie. Ca și recentele trageri, cele în cauză au fost supravegheate de ”ministrul” Obrucicov și adjunctul acestui Sergei Gerasiutenco.
Antrenamentul consta în ”respingerea atacului inamicului”. La trageri au participat toate formele de artilerie sus enumerate, inclusiv lansatoare de mine și tancuri. Infanteria a efectuat trageri în continuu.
O companie în forțele militare ale regimului conține cel puțin o sută de țintași. Tragerea ”în continuu” timp de 2-3 minute din ”kalașnikov” ar însemna – 1200 înmulțit cu o sută, ce ne ar da numărul de 120 mii de cartușe, trase la o singură aplicație. O asemenea risipă de bunuri materiale poate însemna orice, numai nu consolidarea încrederii reciproce între malurile Nistrului – nu.
Și, terminăm cu partenerii din Vest. Care, cum am relatat mai sus, ori nu văd militarizarea regiunii, ori nu consideră necesar a pune întrebări. Ba mai mult, unii încearcă să vadă în lup un bun paznic la stână. Potrivit ziarului rusesc ”Rossischaia gazeta”, care face referință la ziarul german „Bild am Sonntag”, Haiko Maas, ministrul de externe al Republicii Federale Germane, a expus o viziune destul de interesantă. ”Unitatea europenilor în politică față de Rusia a fost importantă din solidaritate cu Marea Britanie”. Totodată, consideră Ministrul de Externe de la Berlin, ”Noi avem nevoie de Rusia în calitate de partener la soluționarea conflictelor locale, pentru dezarmare și în calitate de sprijin al politicii ordinului multilateral”. Iată așa. Domnia sa este profund convins că, cu aportul Rusiei, ar putea fi soluționate conflictele locale – între care și cel din Republica Moldova. Să admitem că externele din Germania ar fi cunoscut altă destinație a militarizării regiunii secesioniste la Nistru, a altor obiective acestor pregătiri supra intense de luptă, în condițiile în care, de la 50 la 70 % de venituri bugetare a Transnistriei, sunt asigurate de Rusia? Poate, având experiența soluționării problemei cu apostilarea diplomelor, eliberate absolvenților instituțiilor nelegitime din regiune, formatul ”5+2” își propune să afle, așa, din curiozitate: de ce se trage în continuu într-o regiune unde se efectuează o operațiune de pacificare? De ce tragerile au loc în zona de securitate sau în imediată ei apropiere, lucru categoric interzis de actele Comisiei Unificate de Control? Și care ar fi sensul soluționării unor probleme concrete, de care au nevoie locuitorii malului stâng, cum ar fi plăcuțele de înregistrare a transportului auto, dacă intensitatea aplicațiilor militare nu scade, ba dimpotrivă, se majorează?