Summitul de la Vilnus, în cadrul căruia se preconiza perfectarea formalităţilor de lansare a procedurii de aderare la UE a celor 4 state-membre ale „parteniatului estic”, va avea efecte mult mai modeste. La momentul semnării acestui material în cursa pro UE au rămas doar Chişinăul şi Tbilisi, pe când Kievul, Erevan şi Baku au abandonat perspectivele oferite de statutul de participant la acest sistem.
Indiferent de particularităţi, proprii oricărui stat în procesul de adoptare a deciziei, suntem de acord cu politologii care susţin că Chişinăul are de pierdut mult din schimbarea poziţiei altor state, factori ai „parteneriatului estic”.
Eventualele pierderi în domeniul economic. Indiferent de deciziile UE cu privire la deschiderea pieţelor europene pentru marfa moldovenească, efectele nu vor fi tot atât de rapide cum sunt aşteptările. Orice defecțiune la capitolul dat va fi din plin utilizată de Moscova, da data aceasta nu numai cu concursul Tiraspolului, dar şi al Kievului – pentru a efectua presiuni şi a reorienta cea ce mai numim economie a Moldovei, spre Est. Ca urmare, investiţiile reale nu vor veni, accesul la tehnologii moderne nu se va deschide.
Aspectele politice, în prim plan soluţionarea diferendului nistrean. Aici perspectivele devin şi mai sumbre. Pornind de la cele 30-35% procente de exporturi ale regiunii transnistrene în UE, am putut miza (în anumite condiţii), la crearea unui temei pentru reintegrare. Reintegrarea ar condiţiona stabilizarea situaţiei, terminarea cu batjocura care se numeşte „operaţiune de pacificare”, retragerea forţelor armate străine şi multe altele. Însă, conţinutul evenimentelor care constituie anul politic 2013, ne spulberă orice optimism în aspectul reglementării a conflictului.
Începem cu constatarea că forţele pozitive implicate în proces demonstrează o impotenţă catastrofală. UE, un actor de o valoare incontestabilă, şi-a redus activitatea la promisiunea de a deschide pieţele şi la tradiţionala asistenţă financiară. În rest – un comportament atât de incompetent, că de la o poştă se vedea indiferenţa. Ca exemplu – situaţia cu posturile de control migraţional. Cui trebuiesc acestea în acest moment? Oare de mâine devenim membri ai UE şi România va ridica sistemul său de control la hotarul cu Moldova (Transnistria)? De câștigat nu am câştigat nimic, dar am pierdut. Am dat posibilitate Tiraspolului să-şi impună condiţiile. Guvernul RM a dat în retragere când a declarat că controlul la aceste oficii va fi unul benevol (la ce bun el mai există?) şi, culmea, când a parafat la Kiev (în cadrul rundei ordinare a tratativelor în formatuil „5+2”) decizia protocolară referitoare la neaplicarea sancţiunilor administrative locuitorilor „regiunii transnistrene” care dispun de paşapoarte ruseşti şi ucrainene. Decizia s-a adoptat în prezenţa altor participanţi, ceea ce îi atribuie un caracter internaţional. Astfel, Rusia a reuşit să obţină o acoperire internaţională a unei decizii foarte controversate şi periculoase din punct de vedere al formării precedentului vicios. Concomitent, aspiraţiile UE de a avea un control al frontierelor în RM, râmân doar aspiraţii – factor care neapărat va fi utilizat pentru a tergiversa apropierea Chişinăului de UE.
OSCE rămâne o structură care evident pierde din capacităţile de a influenţa situaţia. Probabil, este cazul de a examina atent priorităţile acesteia şi a le reduce pentru a economisi sursele financiare alocate. Se cere o analiză şi a statului acestei organizaţii, pentru a o scoate din spaţiul criticilor unor organisme criminale cum ar fi regimul secesionist de la Tiraspol. Acuzaţiile aduse de către acest regim au fost mai puţin radicale, odată ce Preşidenţia o deţinut-o Ucraina, însă nici asta nu a evitat anumite avertizări la adresa Misiunii de la Chişinău. Nu trezeşte nici o îndoială perspectiva că grecii se vor „bucura” de dragostea Tiraspolului din plin. Din start se cere o reformă a OSCE de aşa natură, ca ea să nu fie supusă criticilor pentru ceea ce nu este capabilă să realizeze. Şi invers, dacă structura declară şi argumentează careva situaţii, alte organisme ar trebui să se implice atât în examinare, cât şi în prevenirea consecinţelor grave.
Pe parcursul anului 2013 în Zona de securitate au avut loc evenimente destul de grave. Partea rusă şi-a fortificat prezenţa militară. Nu a îndeplinit promisiunile de altă dată ce ţin de evacuarea tehnicii blindate de luptă. Ca urmare, reprezentanţii regimului secesionist au comis de 60 de ori diferite acţiuni provocatoare, care aveau mari posibilităţi de a se transforma în conflict armat (plasarea posturilor ilegale, reținerea cetăţenilor, etc.). Cele mai grave din punctul de vedere al eventualelor consecinţe sunt acţiunile administraţiei, cum ar fi: impunerea impozitelor şi plăţilor serviciilor comunale angajaţilor RM care locuiesc în teritoriul controlat de regim; decizia autorităţilor din Bender de a interzice circulaţia prin municipiu a angajaţilor poliţiei în uniformă, iar de la 1 decembrie – evacuarea în mod obligatoriu a inspectoratului poliţiei din Bender. La 27 noiembie curent, Procurorul transnistrean a emis o preîntâmpinare pe numele inspectorului poliţiei de la Bender prin care îi interzice efectuarea „în teritoriul transnistrean” efectuarea acţiunilor cu ordin operativ, reţinerea cetăţenilor „Republicii Moldoveneşti Nistrene”. În caz contrar, conform actului, „acţiunile funcţionarilor organelor respective alş RM, vor fi tratate în conformitate cu prevederile codului penal al RMN”.
Perspectivele guvernării de la Tiraspol. Runda de negocieri în formatul „5+2” de la Kiev a fost precedată de vizitele la Moscova a lui Şevciuc şi Ştanski. Doamna a avut întâlnire cu Gh. Carasin, secretat de stat, prim-vice ministru de externe a FR. Discipolii au însuşit lecţiile Moscovei – la tratative s-au discutat doar temele acceptate de către cei de la Tiraspol.
Evenimentele au avut loc în condiţiile unei lupte grele, date de Moscova la adresa Kievului, şi care – din nefericire pentru Chişinău – s-a finalizat cu succes. Probabil, adoptarea la Kiev a deciziei de aderare la Uniunea Vamală necesită doar timp, și nu prea mult. În aceste condiţii Tiraspolul va deveni şi mai agresiv. Problema nu constă în tentativa de a realiza declaraţiile lui Şevciuc referitoare la „divorţul civilizat”, pentru că el va renunţa la această teză, cel puțin pentru un timp. Problema e în aspiraţiile Moscovei de a valorifica investiţiile materiale şi financiare în aerodromul militar de la Tiraspol. Nu trezeşte nici o îndoială faptul că tratativele secrete între Putin şi Ianukovici au vizat şi acest subiect. Dar, vom vedea. Una e cert: dacă la Vilnius nu parafăm, subiectul va fi scos de ordinea zilei pentru mult timp.
Ion Leahu