Stagnarea politică relativă, cum am fi putut caracterizată situația pe dimensiunea reglementării transnistrene pe la începutul lui august, a fost spulberată de câteva evenimente – mai bine zis declarații ale unor persoane, mai mult sau mai puțin importante.
Scânteia a provocat-o Ministrul de externe al FR Serghei Lavrov, care a reiterat la un for a tineretului din Rusia cu genericul ”Teritoriul sensului”, poziția Moscovei vis-a-vis de problema transnistreană. Indiferent de faptul că declarațiile lui Lavrov sunt cunoscute, le repetăm, pentru a face primul comentariu. Potrivit ministrului, ”Federația Rusă nu a recunoscut Transnistria și în continuare o consideră parte componentă a Republicii Moldova, fie că cu anumite condiții ”. Evident, și condițiile sunt cunoscute: ”Rusia – spune Lavrov – e participant la negocieri în formatul ”5+2”, indicat a reglementa acest conflict în temeiul principiilor, coordonate de mulți ani în urmă. (Asta e principalul). Principiile sunt cunoscute – ele prevăd statut special pentru Transnistria în componența Republicii Moldova, cu condiția că Moldova își păstrează suveranitatea, nu va fi încorporată de alt stat, și va rămâne neutră, adică nu va adera la vreun careva bloc militar”. Evident, Lavrov a amintit că, în ultima clipă rămasă până la semnarea Memorandumului respectiv, ”colegii” din Bruxelles i-au interzis lui Vladimir Voronin, președintele RM de atunci, semnarea documentului deja parafat, ceea ce a și împiedicat soluționarea diferendului în 2003.
Deci, FR încearcă odată în plus să ne convingă că ”principiile de bază ale procesului de reglementare a diferendului nistrean ar fi fost coordonate”, că ele rămân în vigoare și tot ele vor fi aplicate și în cazul actualei runde de reglementare. Apare fireasca întrebare – cu cine au fost coordonate aceste principii, odată ce Memorandumul Kozak a rămas ne semnat? Or, Moscova ca de obicei, ne impune propriul punct de vedere, descriindu-l ca o poziție coordonată? Care ar fi scopul, odată ce în asemenea variantă efectul (reglementarea) nu poate fi atins? Să fie poziția dată coordonată cu Tiraspolul? Da, se cunoaște dependența totală a regiunii nistrene de voința Moscovei. Însă nu este această dependență totală și nezdruncinată.
Solicitat de corespondentul ”Nezavisimaia Gazeta” Svetlana Gamova să se expună pe marginea unei situații – cerința Chișinăului de a scoate posturile trupelor de grăniceri, plasate în zona de securitate, Vadim Krasnoselischii a declarat la 19 august curent, că această cerință a Chișinăului, Tiraspolul nu o va realiza. El a explicat că posturile formează ”hotarul de stat a Transnistriei, care nu poate fi demolat”. Fiind rugat să se expună pe marginea afirmațiilor lui I. Dodon potrivit cărora el intenționează în toamnă să discute cu Krasnoselischii ridicarea posturilor, iar pe parcursul anului viitor să ajungă în preajma reglementării problemei transnistrene, Krasnoselischii a declarat că nu are intenții a examina problema integrării în Republica Moldova, odată ce Transnistria este stat suveran și nu renunță la suveranitatea sa.
Tiraspolul nu numai că a replicat dur lui Lavrov, chiar și televiziunea locală ”statală” a redactat afirmațiile lui S. Lavrov, plasându-le în albia poziției sale. Practic, canalul TV transnistrean a pus pe post doar cele spuse de Lavrov referitor la tactica ”pașilor mici”, lucru extrem de favorabil regiunii transnistrene, și a omis completamente declarațiile lui referitoare la ”aderarea Transnistriei la RM, la condițiile acesteia”. Mai mult ca atât, S. Lavrov a declarat că, în ”baza acestui principiu – tactica ”pașilor mici”, funcționează procesul de negocieri în formatul ”5+2” – lucru la fel important pentru Tiraspol. De menționat că la moment nici un comentariu la discursul lui S. Lavrov nu a menționat momentul dat.
Dacă lăsăm poziția dată fără comentarii, ar însemna că suntem de acord cu ea și Chișinăul nu intenționează a debloca coșul politic al problemelor din agenda formatului. De-facto, cam așa și este. Explicând pentru ”Nezavisimaia gazeta” care ar putea fi agenda întâlnirii cu Krasnoselischii din toamna anului curent, I. Dodon a indicat problema bancară (relațiile structurilor bancare din ambele maluri ale Nistrului) și libertatea circulației cetățenilor în zona de securitate. El, odată în plus, a declarat că ”consideră posibilitatea ridicării de către regimul de la Tiraspol a posturilor de grăniceri, drept una destul de realistă”. De discutat poate și se va reuși, însă nu e clar, din care considerente reiese I.Dodon, promițând ridicarea posturilor? Referitor la afirmația lui Dodon de a obține ca în agenda formatului ”5+2” să apară problemele statutului politic al regiunii transnistrene, Krasnoselischii absolut convingător a declarat că ”Transnistria se ghidează în problema dată de rezultatele referendumului din 2006, în cadrul căruia mai mult de 90% dintre locuitori s-au pronunțat pentru suveranitatea regiunii în raport cu Moldova și pentru aderarea în perspectivă la FR. Dacă pe viitor va apare necesitatea de a verifica poziția populației, noi vom repeta referendumul”. Referitor la declarațiile lui S. Lavrov, Krasnoselischii a menționat că ministrul rus a spus ce spunea și anterior – nimic nou, la fel ca și relațiile noastre cu Moscova, rămân neschimbate.
Astfel, poziția a doi factori din cadrul procesului de negocieri – a FR și a Tiraspolului, rămâne fără schimbări. Varianta FR – reglementarea prin acordarea Transnistriei a unui statut special, cu condițiile de mai sus (neutralitatea și suveranitatea veșnică) ar părea la fel nerealizabilă, pornind de la poziția Tiraspolului. Cât ține de Moldova, lucrurile sunt mai complicate.
Prim-ministrul Republicii Moldova doamna Maia Sandu are părerea (expusă într-un interviu pentru agenția de știri TASS din FR), că ”pentru a soluționa problema transnistreană, deloc simplă, e nevoie de a face ordine”. Nu importă ce anume include această formulă – a ”face ordine”, important e că viziunea Prim-ministrului nu corespunde celei a Președintelui, care e dispus a continua tactica ”pașilor mici” – ceea ce ar însemna cedări și, probabil, nu numai în fața Tiraspolului, dar și a Moscovei. Cu cât aceste intenții vor deveni mai aproape de realizări, cu atât ”procesele tectonice” din temelia coaliției de guvernare la Chișinău, vor deveni tot mai periculoase. Fenomenul a fost observat și descris de aceeași Svetlana Gamova de la ”Nezavisimaia gazeta” în articolul ”Vizita lui Șoigu ar putea distruge coaliția de guvernare în Moldova” din 21 august curent. Ministrul apărării a FR S. Șoigu este invitat în Moldova pentru 24 august de omologul său moldovean Pavel Voicu. Posibil, consideră Gamova, ministrul moldovean a coordonat acțiunea sa cu Președintele Dodon, însă nu și cu Prim-ministrul. De aici și reacția dură a Prim-ministrului, potrivit căreia ministrul rus poate vizita Moldova doar ca persoană particulară. Potrivit lui Anatol Țăranu, la moment în Moldova putem vorbi despre o criză guvernamentală.
Reieșind din faptul că Președintele Dodon promovează ziua de 24 august (eliberarea de ocupația fascistă), iar guvernul condus de Prim-ministru Maia Sandu a declarat ziua de 23 august zi de doliu național, am putea constata, că această criză poartă un caracter politic, și reflectă relațiile cu Moscova ale componentelor alianței de guvernare.
Pornind de la aceste divergențe, riscăm să presupunem că Chișinăul nu are o agendă comună, obiectiv argumentată, referitoare la soluționarea diferendului nistrean.
Cât ține de partenerii de dezvoltare. Ceva mai devreme am presupus că există un plan de reglementare a conflictului transnistrean, artizanii căruia ar fi Moscova pe o parte și Occidentul Mare (împreună cu SUA), de altă parte. Argumentarea era destul de firavă și se baza pe teza potrivit căreia reglementarea transnistreană ar veni de comun cu cea din Serbia (Kosovo), lucruri văzute din categoria celor a căror soluționare ar fi în interesele tuturor și nu mai pot fi amânate. La Chișinău, spre deosebire de Kosovo, indiciile acestor intenții sunt foarte slabe – practic totul se reduce la atenția manifestată de SUA către depozitele de muniții ale Armatei Naționale din Florești, din care se face concluzia că ar avea loc tratative cu privire la utilizarea armamentul rusesc și, în consecință, reducerea trupelor ruse militare din regiune. La moment careva date suplimentare, care ar consolida teza, nu sunt. Cineva din comentatori a rămas înaripat de declarațiile lui Donald Trump și Emmanuel Macron, care s-ar fi pronunțat pentru reapariția Moscovei în cadrul G-7 (G-8), considerând că în schimb liderul Federației Ruse ar putea accepta anumite concesii, între care și a contribui la soluționarea diferendului nistrean. Da, el poate s-o facă în dimensiunile fixate de Serghei Lavrov – un nou Memorandum Kozak, factor, care deloc nu ne convine. Însă, mult mai realistă pare poziția lui Putin, expusă la 22 august curent. El a declarat că apariția în România și Polonia a sistemelor de apărarea antirachete ”îi obligă să reacționeze”. Care poate fi reacția Rusiei este clar, cum e clar și faptul că vor reacționa cei de la Moscova nu prin acordarea asistenței la reintegrarea teritorială a Republicii Moldova și evacuarea din ea a propriilor trupe militare.
Și, pentru final. Faptul că acțiunile Moscovei contribuie la dezmembrarea alianței de guvernare din Moldova e grav, nu necesită demonstrare suplimentară. Însă, contra reapariției FR în G-8 s-au pronunțat la Berlin și Londra. Asistăm la acutizarea relațiilor între liderii UE în interiorul sistemului european, de la care așteptăm susținere. Iată asta e grav pentru Moldova, odată ce preocupați de propriile probleme, partenerii de dezvoltare ar putea pierde interesul către Moldova.