Probabil, mai mulți experți au avut clipe interminabile de mirare, urmărind evoluțiile poziției Austriei în calitatea sa de Președinte a OSCE, la capitolul reglementarea transnistreană și, în special, referitor la activitatea formatului de negocieri ”5+2”. Nu putea să nu trezească sincerele simpatii decizia fermă a Vienei, potrivit căreia convocarea formatului era categoric condiționată de conținutul agendei ce se propunea, de prezența indiscutabilă a întrebărilor coordonate de către părți și propuse spre aprobarea înaltului for. Părea că Tiraspolul, ghidat din umbra de Moscova, nu mai rezistă presiunilor din partea participanților la negocieri, și va accepta spargerea ”coșului politic” – setului de probleme ce țin de statutul juridic al regiunii în componența Republicii Moldova (altfel spus, ceea ce este ”reglementarea transnistreană”).
Dar, a urmat aprobarea de către Chișinău a așa zisului ”Protocol de la Berlin”, care poate fi considerat o serie de cadouri oferite Tiraspolului, practic fără un careva efect esențial pentru interesele Moldovei. S-a promis că școlile Republicii Moldova vor plăti o taxă pentru chirie simbolică și nu se vor confrunta cu careva problem în activitatea lor. Vom vedea, la moment nimeni nu a declarat oficial că recunoaște legitimitatea aflării acestor instituții în stânga Nistrului. La fel cu terenurile arabile. Din start semnatarii Protocolului de la Berlin au renunțat categoric de a recunoaște dreptul de proprietate privată a fermierilor din Moldova asupra acestor terenuri. Unica ce s-a schimbat, s-a promis anularea impozitului funciar, mărimea căruia din start făcea inutilă absolut prelucrarea acestor pământuri. Din nou – s-a promis. Apostilarea diplomelor și reluarea relațiilor telefonice nu merită a fi examinate, odată ce ambele sunt nu numai că în detrimentul intereselor RM, dar cam puțin legale. Mai rămâne podul peste Nistru de la Gura Bâcului. Evident că acest pod salvează proiectul de includere a Republicii Moldova în circuitul de mărfuri european prin utilizarea celui de a nouălea coridor de transport paneuropean. În cel mai bun caz, se vor simplifica contactele între câteva sate de pe ambele maluri ale Nistrului. Pentru această simplificare Moldova va avea de plătit mult. Ea va fi impusă să accepte dislocarea în zona de securitate pe malul stîng al Nistrului a unui nou terminal vamal (însoțit de posture fixe ale trupelor de grăniceri, a miliției migraționale, a structurilor fiscale etc.), ce odată în plus va demonstra prioritatea regiunii rebele, care nu ține cont de normele stabilite în zona efectuării operațiunii de pacificare.
Se iscă întrebarea. Care a fost forța, care a convins Chișinăul să accepte aceste condiții dezavantajoase ale procesului de negocieri? Ar părea că e o enigmă. Nimic enigmatic. Încă la Viena, la conferința de presă reprezentantul Tiraspolului a declarat, că succesele respective sunt roada ”activităților efectuate de Moscova și Tiraspol”, cărora le-a reușit a convinge partenerii din exterior a influența Chișinăul. La momentul apariției acestor afirmații ele nu au trezit o atitudine serioasă. Părea că Tiraspolul, ca de obicei, exagerează, își asumă ca realizate cele dorite. Cu toate, că absolut nu era clar ce a influențat preșidenția austriacă a OSCE-ului a admite pentru examinare în formatul ”5+2” problemele ce nu țin de reglementarea politică a diferendului și deja au fost convenite între Chișinău și Tiraspol, și nu necesitau ”aprobarea” înaltului for? Cu atât mai puțin acordurile respective meritau superlativele atribuite acestora de către oficialii europeni: ”de o importanță regională”, ”europeană”, ba și ”mondială” în aspectul asigurării securității.
Și numai obținând accesul la documentele ce au apărut recent, în special la programul de activitate a noului cabinet al miniștrilor din Austria, am înțeles care-i motivul neafișat. Viena, guvernată de cabinetul lui Sebastian Kurz, intenționează să obțină scoaterea sancțiunilor, cărora UE a supus Rusia pentru ”situația” din Ucraina. Documentul, recent devenit cunoscut jurnaliștilor, prevede o activitate considerabilă pentru a lichida restricțiile. Astfel, Viena intenționează a dezamorsa tensionarea în relațiile FR-UE, condiționată de evenimentele în Ucraina. Inițiativa aparține Partidului Libertății, însă și Partidul popular conservator a lui Sebastian Kurz a susținut poziția dată.
Potrivit programului menționat, Austria motivează atitudinea sa către sancțiuni, în următorul mod: ”Evenimentele de ultima oră, criza migrațională, provocările terorismului, conflictul ruso-ucrainean și escaladarea situației în Occidentul apropiat, ne demonstrează elocvent că aceste evenimente afectează securitatea Austriei. Pornind de la cele expuse, ne propunem a contribui la activizarea colaborării în continentul european.” De menționat, că conflictul transnistrean nu și-a găsit locul în șirul punctelor ”fierbinți” monitorizate de Viena de pe pozițiile Președintelui OSCE. Viena, se spune în program, va contribui la dezescaladarea conflictului în Ucraina și în jurul acestuia. Posibil că situația din Moldova face parte ”din jurul”. Indiferent de faptul că Viena nu se declară în opoziție Bruxellesului și nu va solicita careva ”minuni” în procesul de ridicare a sancțiunilor impuse Federației Ruse, faptul că 8 miniștri în cabinetul lui Sebastian Kurz sunt pro-ruși, nu poate fi trecut cu atenția. UE încă nu o dată o să examineze relațiile cu Moscova. Și nu e cert, că actuala fermitate referitor la Rusia, se va păstra. Evident, pentru noi este vital important a înțelege, ce urmări ar avea ameliorarea relațiilor cu Moscova, spre care este orientată guvernarea Austriei.
În această ordine de idei, ne pare interesantă opinia lui Wiliam Hening, ex-ministru de externe al Marii Britanii, expusă în ajunul deplasării lui Boris Johnson, actualul șef al diplomației engleze la Moscova. ”Pentru noi importă unele aspecte ale eventualelor relații a Europei cu Moscova, care ne vizează.” Potrivit lui Hening, ar exista trei variante a relațiilor cu Moscova.
Primul – dușmănia interminabilă, care ar însemna că toate eforturile de apropiere ale acestor lumi au fost fără efect. Varianta e posibilă, dar nu înainte de a epuiza complet și altele.
Secundo. O mare afacere, în cadrul cărei Occidentul ar accepta cedări, între care a recunoaște că ”astfel de state, cum ar Georgia și Ucraina (probabil, în această listă este și Moldova), pe veci vor fi în subordinea Rusiei, indiferent ce își doresc popoarele acestor state. Varianta dată nu poate fi admisă, fără a viola principiile comunității democratice. Dar, nu se exclude să apară o provocare mult mai globală, care se ceară această victimă”.
Terțo. Aplicarea ”pașilor mici”, colaborarea în privința Coreei de Nord, Iranului, Orientului Apropiat.
Dar, să fim gata, că oricare aspirații vor finaliza cu dezamăgiri, cu noi neplăceri. Însă, varianta dată e una care poate fi recomandată. E potrivită pentru Europa, nu neapărat și pentru anumite state.
Analiza presei europene demonstrează că, indiferent de poziția oficială a UE referitor la Rusia, există interese care ar explica fragilitatea acestei unanimități europene. Matthew Karnitshnig face anumite explicații la acest capitol în cotidianul ”Politico” din 19 decembrie curent, intitulat ”Germania renaște visul lui Putin referitor la conductă”. Fenomenul se datorează revenirii social-democraților în guvernul Germaniei. Siegmar Gabriel, actualul ministru de externe al Germaniei, a confirmat că susține proiectul. În cadrul vizitei la Sankt-Petersburg, el a declarat că ”a venit timpul de a activiza colaborarea economică reciprocă. Noi întotdeauna am considerat Rusia cel mai veridic furnizor al gazelor naturale”. Oficial, Germania afirmă că ”Nord Stream-2” e un proiect comercial și guvernul nu ar avea prilejul a se implica”. Însă, Anders Fog Rassmusen, ex-secretarul general NATO, e încrezut că ”Nord Stream-2” nu este un proiect comercial. ”El este unul politic și are drept scop a face Europa mai dependentă de importurile de gaze din Rusia și a ocoli Ucraina și alți parteneri estici” (Moldova?).
Deci, dacă actualitatea nu este deloc plină de speranțe la o atitudine consecventă în tabăra partenerilor de dezvoltare, apoi în ceea ce ține de viitor, suntem martori oculari ai unei ofensive din partea oponenților. Recent (mai concret, la 15 decembrie 2017), la Roma, reprezentanții Tiraspolului au inaugurat ”Casa prieteniei Italia-Transnistria”. Nu uităm, în 2018 anume Italia va deține președinția în OSCE.
Prezintă un anumit interes componența participanților la acest eveniment. Deci, cum am menționat, la 15 decembrie curent, Vitalie Ignatiev și Iurie Cara (primarul de Bender) au participat la inaugurarea oficiului central al ”Casei de prietenie Italia –Transnistria” (rămâne de înțeles, că sunt și oficii de periferie). Au participat: Luigi Marina – senator de Italia, Matteo Pedjua – Președintele Asociației Italia – BRICS (Uniunea – Brazilia, Rusia, India, China și Republica Sudafricană), Mauro Murdji – ”ambasadorul?” Osetiei de Sud în Italia, reprezentanții mass-media. Evident, situația se cere examinată mai minuțios. Astfel, cele declarate de Ignatiev (pretinsul ministru de externe al Transnistriei), provoacă mari nedumeriri. El, la inaugurarea acestei instituții, a declarat: ”Sunt convins că prietenia reciprocă ar îmbogăți popoarele noastre. Cu această ocazie aduc mulțumiri partenerilor italieni, care au fondat ”Societatea de prietenie – Italia-Transnistria”, ce a dat posibilitatea de a petrece actuala măsură – inaugurarea ”Casei de prietenie”. Vitalie Ignatiev a menționat că proiectele, sonorizate în cadrul întrunirii, neapărat vor fi realizate în viitor. La rândul său, Igori Kamilli, ”Președintele Societății Culturale Italia-Transnistria”, a declarat că, cu aportul prietenilor din Transnistria, vor realiza toate intențiile care au fost propuse, pentru a aduce Transnistria în Italia și Italia în Transnistria.
Evenimentul nu a apărut din nimic. Mauro Murdji, ”ambasadorul” Osetiei de Sud în Italia, a comunicat, că a vizitat anterior Transnistria în componența delegației oficiale a provinciei italiene Marke. ”Ambasadorul” a promis că va acorda asistență la realizarea Acordului de colaborare între ”Ministerul de externe al Transnistriei” și ”Societatea Culturală Italia-Transnistria”. Un alt detaliu informativ ne îl prezintă lista structurilor informaționale, prezente la conferința de presă, oferită de Vitali Ignatiev în ”Oficiul central a Casei de Prietenie Italia-Transnistria”. Au asistat ziarele ”La Repubblica” și ”Il Manifesto”, Agențiile informaționale – ”Sputnik – Italia” și ”Eurasia News”. Nu trebui mare analiză ca să deducem, cine acordă principalul sprijin la ”promovarea” regiunii secesioniste în exterior. Poate Ministerul de externe al FR să afirme zilnic că FR ”recunoaște integritatea teritorială a Republicii Moldova”. Realitatea este alta – susținerea independenței acestei regiuni rebele în raport cu Moldova.
Italia este țara care preia de la Austria prezidenția în 2018 în OSCE. Cum am demonstrat mai sus, există suficiente argumente pentru a presupune că disponibilitatea Vienei de a convinge Chișinăul a realiza cele 5 poziții din Protocolul de la Berlin, ar avea tangențe cu simpatiile Austriei față de FR, cu disponibilitatea Austriei de a contribui la ridicarea sancțiunilor impuse Rusiei.
Afară de cele 5 poziții, Chișinăului i-a fost impusă realizarea încă a trei puncte, între care înmatricularea transportului auto (Tiraspolul deja se împotrivește plăcuților ”neutrale”), asigurarea transportării petrolului cu trenuri prin Ucraina și nu prin Moldova; și, cel mai dur – implementarea deciziilor adoptate. Cum am menționat anterior – Tiraspolul își dorește o schemă care ar permite punerea în acțiune a deciziei, indiferent dacă acceptă asta sau nu Chișinăul. În situația în care Tiraspolului i-au reușit cele de care vorbim, cine ne va garanta că și această tentativă nu se va încununa cu succes? În Italia activează multe persoane influente, care au relații amicale cu liderii de la Kremlin. Ei la fel nu sunt dispuși a aplica diferite acțiuni, care ar contribui la ”eliberarea” Rusiei de sancțiunile impuse. Activitatea acestei societăți de prietenie cu Transnistria ar extinde interesul populației către Rusia și sancțiunile impuse. Și faptul că regiunea este rebelă, că activitatea ei contravine normelor dreptului internațional, nu este luat în considerație.