Acțiunile Chișinăului în cadrul negocierilor reglementării transnistrene din vara anului 2016 (protocolul de la Berlin) și din decembrie 2017 (protocolul de la Viena), ar fi absolut argumentate, sau cel puțin explicabile, dacă Moscova (Tiraspolul) ar fi replicat în aceeași tonalitate. Ar fi apreciat la justa valoare importanța pozițiilor acceptate de Republica Moldova anume în aspectul consolidării stabilității în regiune și formării condițiilor pentru lansarea procesului de tratative spre așa numitul ”coșul trei, cel politic”, care conține setul de probleme pentru soluționarea cărora se și poartă negocieri în acest nenorocit format ”5+2”. Îl calificăm nenorocit, odată ce de la 1998 încoace, când Tiraspolului i-a fost cedate drepturile de a perfecta juridic operațiunile de import-export, prin transmiterea a două ștampile ale Vamei de Stat a Republicii Moldova (precis, că este unicul caz în istoria omenirii), Moldova nu a mai comis asemenea acțiuni de auto umilință. Tiraspolul, în loc să se bucure de noile oportunități de existență în continuare, donate de ”partenerii la negocieri”, formulează noi teorii și noi politici de tratative, prin care deschis spulberă orice speranță a Chișinăului referitor la reintegrarea teritorială a Republicii Moldova. Tragedia momentului constă în faptul că, de data aceasta, Tiraspolul (cu mici și neimportante excepții) nici nu a fost adept al reintegrării. Există argumente în afara retoricii tiraspolene, care ne impun a privi cu nedumerire optimismul oficialilor de la Chișinău.
O confirmare la cele spuse o găsim în interviul, acordat de către Vadim Krasnoselischii jurnalistei Ala Gribiniuc de la cotidianului rusesc ”Zvezda” (”Steaua”), la 30 ianuarie 2018. O să traducem și o să comentăm răspunsurile lui Krasnoselischii.
– Cum apreciați importanța pacificatorilor ruși la începutul anilor 90 a secolului trecut și în prezent? Mai e nevoie de ei aici?
– Pacificatorii au oprit vărsarea de sânge. Timp de 25 de ani nu a fost pierdută nici o viață a militarilor sau a civililor în urma altercațiilor. Apreciem foarte înalt misiunea dată. În 2016 Sovietul Suprem a adoptat legea, care impune responsabilitate penală pentru contestarea caracterului pozitiv a misiunii de pacificare a Federației Ruse.
– Dar, Moldova are altă opinie la acest capitol?
– Da, acolo nimeni nu a fost pedepsit pentru provocarea conflictului armat în 1992. Nu se recunoaște gravitatea nenorocirii cauzate ”poporului transnistrean”. În loc să fie recunoscători pentru faptul că au oprit măcelul, Moldova intenționează să obțină o recompensă pentru ocupație (Face referință la declarația din 20 ianuarie a spicherului Andrian Candu referitor la intențiile de a apela către o structură competentă internațională, care va calcula pierderile cauzate de trupele ruse de ocupație). Eu le-aș propune colegilor din Moldova să-și asume responsabilitatea pentru declanșarea conflictului și a califica juridic acțiunea dată. Krasnoselischii consideră că activitatea respectivă a Chișinăului este lipsită de perspectivă de a fi realizată, ea doar complică și mai grav relațiile între Chișinău și Moscova – factor negativ și pentru Tiraspol. Noi am putea evolua în calitate de mediatori în vederea normalizării relațiilor între Moldova și Rusia. (Este foarte important acest moment. Krasnoselischii e convins că Tiraspolul ar fi calificat drept victimă a ”agresiunii moldovenești” de oricare instanță internațională. Subsemnatul nu o singură dată, începând cu anii 1995-1996 a propus apelarea către o instanță abilitată, anume pentru a demonstra argumentat rolul instigator a Rusiei și a regimului de la Tiraspol. Probabil, anume din perspectiva demonstrării argumentate a vinovăției Federației Ruse, Chișinăul și nu dă curs implicării justiției internaționale).
– În Transnistria se află Grupul Operativ de Trupe Ruse, militarii cărei asigură paza depozitelor de armament și muniții. Moldova în continuare nu recunoaște statutul acestor trupe? Cum Dumneavoastră apreciați prezența trupelor ruse în regiune?
– Nu putem spune că Moldova nu a formulat atitudinea către trupele ruse. Le consideră de ocupație. Din punctul lor de vedere, este și acesta un statut. Evident, că eu nu accept o asemenea definiție. GOTR este baza logistică a contingentului de pacificatori. (Definiția atribuită acestei grupări militare apare în mod voluntar și absolut ilegal. Nu există nici un document, semnat de partea moldovenească, în care ar fi determinate funcțiile GOTR, cu excepția acordului moldo-rus din 1994, potrivit căruia contingentul dat urmează a fi evacuat în FR). GOTR, continuă Krasnoselischii, asigură paza depozitelor, care constituie un pericol suficient pentru regiune. Evacuarea nu poate fi efectuată, utilizare pe loc este imposibilă, Așa că paza este necesară. (Realitatea. Evacuarea este posibilă. Ucraina ceva timp în urmă a reiterat disponibilitatea sa de a admite evacuarea. Retragerea armamentului nu se dorește de Rusia, care ar pierde un pretext pentru a avea aici contingentul militar. E posibilă și utilizarea, există diferite proiecte, însă Moscova nu acceptă nimic din motivele expuse deja).
– Transnistria de mai mulți ani este afectată prin utilizarea blocadelor, sancțiunilor. Cum vă reușește să asigurați suveranitatea, condițiile de trai a populației?
– Datorită opiniei și voinței poporului. Poporul a creat și păstrează acest stat. Problemele de existență se soluționează prin activitatea ”Președintelui”, ”Sovietului Suprem” și a ”Guvernului”. Activăm în diferite platouri, pentru a forma relații potrivite cu vecinii. El spune că în 2017 le-a reușit să mărească nivelul de producere în industrie, au majorat exporturile, o parte din care pleacă în statele UE, altă parte – în Comunitatea Vamală. Avem relații economice cu 80 de state. Este un fenomen, care demonstrează că economic ne putem autogestiona. Este un indiciu foarte important al suveranității noastre. (Evident, Krasnoselschii minte, știind că replica respectivă nu va ajunge la consumatorul informație din regiune. Prima: exporturile sau majorat, cum spune el, ca urmare a activizării proceselor în industrie. Astfel, ”blocada și sancțiunile” din partea Moldovei și a Ucrainei sunt povești de adormit copiii. La fel ca și autogestiunea economică. De ar cere FR plata pentru gazele naturale, care, fiind convertite în energie electrică, sunt comercializate la un preț exagerat în dreapta Nistrului, Transnistria nu ar avea mijloace pentru salarii, valută de schimb, și însuși 45-50% venituri la buget. Ba nu ar avea nici energie electrică pentru propriile necesități. De-facto, mai jos el personal asta indirect recunoaște).
– A afectat cumva acutizarea relațiilor ruso-ucrainene activitatea procesului de negocieri în formatul ”5+2”?
– Nu pot afirma că aceste probleme afectează procesul de negocieri. Statele respective s-au antrenat într-o mare luptă geopolitică. Noi nu ne dorim misiunea de ostatici ai acestei confruntări. Evident că ne orientăm în exclusivitate spre Rusia, dar nu evităm și normalizarea relațiilor cu vecinii – Moldova și Ucraina. Intenționăm să stabilim și să dezvoltăm cu aceste state relații de bună vecinătate.
– Ce a condiționat selectarea Rusiei în calitate de partener strategic?
– Avem totul comun – istoria, sistemul de valori, cultura. Regretabil, dar vecinii noștri au mers pe calea titulaturii. O națiune domină. În opinia noastră, o asemenea abordare a modului deformare a relațiilor interne interetnice e fără efect pozitiv. Din acest motiv a locui cu Moldova într-un stat comun pentru noi – transnistrenii – e imposibil. La noi locuiesc reprezentanți a 32 de națiuni și toți sunt egali, se bucură de aceleași drepturi. La fel e și în Rusia – locuiesc 192 de națiuni, fără a evidenția națiunea titulară. Iată asta – egalitatea în drepturi, istoria și cultura comună, au și determinat alegerea Rusiei în calitate de partener strategic de către Transnistria. (În regiunea secesionistă transnistreană domină limba rusă. Limba moldovenească și ucraineană sunt aplicate în unele localități la nivel de uz neoficial. Limba moldovenească este studiată în câteva școli generale și la o singură facultate la universitatea din Tiraspol: la litere, secția ”limba moldovenească”. Astfel, utilizarea limbii moldovenești este limitată în demisiunile – câteva școli, o grupă academică la universitate și din nou aceleași școli. Plus un ziar săptămânal și câte o emisiune zilnică la radioul și televiziunea locală. Nivelul dat de aplicare a limbii moldovenești nici de cum nu poate fi calificat ca ”egal” cu volumul în care este aplicarea limba rusă. Aș dori să înțeleg, de ce multiplele delegații ale statelor europene, vizitând regiunea și discutând cu căpeteniile acesteia, nu au manifestat o simplă curiozitate – cum este realizată faimoasa afirmație referitor la egalitatea celor trei limbi oficiale în regiune?
– Care sunt relațiile ruso-transnistrene actuale?
– De ordine, evidențiez patru direcții în relațiile bilaterale cu Rusia, fie care a fost detaliat discutată și aranjată în cadrul discuțiilor cu domnul Vice-ministru de externe a FR Grigorii Carasin și Vice-prim-ministrul FR Dmitrii Rogozin. Primul vector e politico-diplomatic, odată ce Rusia e garant în procesul de negocieri. Cel secund – colaborarea militară. Se referă la activitatea pacificatorilor, GOTR. Al treilea – colaborarea în domeniul cultural, de studii. Instruirea transnistreană este deplin implementată în cea din FR. Declarația cu privire la aderarea la ”pacea rusească” trebuie completată cu acțiuni concrete. Noi visăm în limba rusă. Vectorul al patrulea e cel economic. Noi intenționăm să accedem pe piețele Rusiei, și, respectiv, Transnistria prezintă interes pentru FR. (Cel mai mare și mai concret – ca să nu-i spunem unic – interes l-a manifestat fiul procurorului FR Ceaica, care intenționează să lanseze aici operațiuni cu criptovalută, datorită prețuirilor mici la energia electrică). Evident, a spus Krasnoselischii, se vorbește și referitor la asistența financiară. În special pentru segmentul vulnerabil a populației. Solicităm și credite, pentru a impulsiona întreprinderile în activitate.
– Guvernarea de la Chișinău propune planul de reglementare a diferendului – evacuarea trupelor militare ale FR; statut de autonomie pentru Transnistria în componența Moldovei. E acceptabil?
– Nu, aceste condiții pentru noi nu pot fi acceptabile. Chișinăul le propune pentru a evita acuzațiile de pasivitate. Ne promit că vor păstra și vor respecta neutralitatea, dar la Chișinău este deschis biroul reprezentativ al NATO. Eventualele aplicații militare cu NATO nu vor contravine statului RM de neutralitate? Doar trupele ruse afectează această neutralitate? Nu, noi nu credem promisiunilor și preferăm să conservăm actualul statut a regiunii.
– În perspectivă, ar fi posibilă integrarea Transnistriei cu Moldova?
– La moment asemenea perspective nu există. De la formarea ”RMN” s-au scurs 27 de ani. Moldova a ratat toate șansele care au avut loc pentru a reintegra țara. Noi am venit cu multe propuneri, multe variante. De fie care dată ni s-a refuzat. Concluzia – să fim independenți. Ce pe noi ne aranjează.
Deci, in detrimentul acordurilor atinse la Berlin și Viena, Tiraspolul rămâne ferm pe poziția independenței. În principiu, aici nu este nimic nou. Tiraspolul, cu excepția anilor 2002 și 2003 (când s-a lansat procesul de formare a Constituției statului-comun, și a fost prezentat ”Memorandumul Kozac”, nici nu a admis o altă variantă. Care e diferența?
Primul bloc constă în faptul, că teza ”suveranității” regiunii transnistrene este admisă în diferite platouri internaționale. Ea este ascultată și nu se afirmă că un asemenea subiect nu poate figura în discursurile participanților la procesul politic de reglementare a diferendului nistrean. Însă ea figurează, și reprezentanții Tiraspolului tot mai des sunt tratați ca subiect egal în drepturi cu Chișinăul. S-a realizat fenomenul, la care subsemnatul a atenționat de mai mulți ani: egalitatea în drepturi la masa de tratative, atribuită contrar normelor dreptului internațional, s-a extins lent în abordarea situației în ansamblu nu numai de către reprezentanții regiunii, dar și de către partenerii la negocieri. Vitalie Ignatiev, pretinsul ministru de externe a regiunii, afirmă la 28 ianuarie într-un interviu pentru presa locală, că ”accesul Tiraspolului în platourile internaționale permite evitarea presiunilor. Tiraspolul a obținut posibilitatea a demonstra că Moldova nu mai este un stat de succes; că ideea refacerii unui stat unitar în hotarele Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești nu mai este realizabilă. Pentru a soluționa consecințele conflictului este nevoie de a modifica modul de abordare ai acesteia. Pornind de la faptul că suntem recunoscuți în calitate de parte egală în drepturi la negocieri, trebuie să convingem partenerii să ne acorde atenția respectivă”. El a declarat, că în anul ce vine (2018) ”reglementarea transnistreană v-a fi în atenția ONU, dar nu așa cum se dorește la Chișinău. De data aceasta se v-a ține cont de poziția Tiraspolului”.
Am putea a ne liniști cu gândul că nu Ignatiev formează agenda ONU. Dacă nu am ști că, practic săptămânal, Tiraspolul este vizitat de reprezentanții statelor-acreditate în Moldova; că ceva timp în urmă structurile Consiliului Europei nu se interesa de evoluțiile conflictului transnistrean întru atât, ca să invite reprezentanții regimului secesionist la audieri la ședința oficială a subcomitetului alături de oficialii statului legitim – Republica Moldova..
Ideea atribuirii suveranității regiunii rebele (rebeliunea cărei se cam uită), ar putea fi examinată ca o soluție pentru a termina cu un conflict periculos la hotarul Uniunii Europene. Posibil primul pas spre o asemenea dezlegare, a fost făcut la 25 noiembrie curent la Paris, în cadrul ședinței subcomitetului pentru soluționarea conflictelor a APCE. Funcționarii europeni au acceptat a audia aberațiile reprezentantului Tiraspolului nu doar referitor la ”argumentarea suveranității transnistrene”, dar și referitor la controlul mixt la hotarul moldo-ucrainean, și au decis a se familiariza mai detaliat cu situația respectivă. În funcție de acțiunile reale, efectuate de structurile Consiliului Europei, vom putea prognoza și prioritățile selectate de acest organ în procesul de reglementare transnistreană.
Astfel, putem constata că Moscovei i-a reușit activizarea dinamicului a situației în relațiile Chișinău-Tiraspol, în favoarea sa. S-a aplicat factorul extern, despre care vorbea activ Chișinăul, însă mai departe de vorbe nu se mișca. Partenerii de dezvoltare activ și insistent participă la formarea agendei, deseori contribuind la includerea aspectelor de care este cointeresat în exclusivitate Tiraspolul. La fel, acești parteneri promovează și implementarea indiscutabilă a acestor decizii. Cel mai elocvent aspect este cel ce ține de plăcuțele de înmatriculare a transportului auto transnistrean, participant la traficul internațional, care, conform acordului de la Viena, va fi realizat în februarie curent. Altfel Moldova se plasa în poziția de obstrucționist, care refuză a-și respecta angajamentele. Mult mai grave consecințe ar putea avea implicarea partenerilor în evoluțiile procesului de efectuare a controlului mixt la hotar cu Ucraina, lucru promis de către participanții la întrunirea de la Paris din noiembrie 2017. Realizarea acestor intenții la direct ar afecta suveranitatea și independența Republicii Moldova.