Relaţiile Chişinău-Tiraspol, care niciodată începând cu 1989 nu au fost nici pe departe prietenoase, indică semnale de agravare. Nu ne referim la renunţarea administraţiei secesioniste la negocieri în formatul 5+2, inutilitatea cărora este cunoscută tuturor. Se conturează ceva mult mai periculos, odată ce se „atentează la anumite aspecte, sacre” pentru administraţia secesionistă. Cel puţia asta reiese din declaraţia departementului de externe de la Tiraspol din 5 decembrie curent.
Potrivit textului, la 2 decembrie 2014, în zona de securitate ar fi fost răipit de către structurile de forţă un colaborator a vamei transnistrene, Alecsandru Subotin. Autorii declaraţiei comunică, că reţinerea lui Subotin ar fi fost motivată de acţiunile acestuia în favoarea Moscovei şi în detrimentul intereselor Republicii Moldova.
Apropo, la 4 decembrie curent, în cadrul întâlnirii delegaţiilor părţilor, membri ai Comisiei Unificate de Control, reprezentanţii Republicii Moldova au confirmat faptul reţinerii lui Subotin de către organele abilitate a Chişinăului. În comentariu la cele întâmplate, Oleg Beleacov, copreşedinte a CUC din partea regiunii separatiste, a declarat că Subotin îşi exercita funţiile de serviciu în teritoriul care a fost atribuit în gestiunea Transnistriei în 1992, când părţile au „delimitat teritoriile subordonate” -fapt, care nu contravine actelor CUC. Evident, este o fisură şi în acest redut transnistrean – sferele s-au împărţit în lumina denumirii Acordului de la Moscova, care sună „(…) în regiunea transnistreană a Republicii Moldova”; însă nuanţa dată la scurgerea a 22 de ani nu se prea ia în calcule. Se ţine cont de alte acte, cum ar fi acordul temporar între organele de interne a părţilor referitor la dreptul de activa în teritoriile aflate în gestiunea părţii respectivă. Cu referinţă la acest acord O. Beleacov a şi declarat, că „acţiunile Republicii Moldova provoacă anumite îngrijorări, ele contravin înţelegerilor existente şi ar putea serios destzabiliza situația în zona de securitate”.
Subotin este doar unul dintre mai mulţi de 70 de funcţionari transnistreni (între ei şi premierul Tatiana Turanschaia) contra cărora organele de anchetă moldoveneşti au intentat dosare penale cu acuzaţii aproximativ similare. Faptul că reprezentanţii transnistreni declară intentarea dosarelor penale şi reţinerea bănuiţilor drept o provocaţiune premeditată nu ne trezeşte careva emoţii. Din 1999 orice ar face Chişinăul, dacă nu corespunde viziunilor Tiraspolului, este considerat drept provocaţiune. Însă, nu putem nicicum ignora cea ce se spune în declaraţia Tiraspolului, şi anume: „urmărirea penală a funcţionarilor transnistreni contravine acordului din iunie 2012 între primele persoane ale părţilor referitor la clasarea dosarelor penale în privinţa funcţionarilor din Chişinău şi Tiraspol şi a Procesului verbal din 16 septembrie 2013, semnat de către reprezentanţii părţilor la fel la acest subiect”. Prevederile acestui proces verbal includ informarea reciprocă şi elaborarea unor mecanisme, care ar permite a regla situaţia cu dosarele penale. Însă, acordul nu este realizat, înţelegerile atinse nu se respectă.
Pornind de la constatările indicate, reprezentanţii regiunii declară că „consideră cele întâmplate cu Subotin o provocaţiune a RM, care are drept scop reactivarea conflictului armat, ce ar avea consecinţe imprevizibile nu numai pentru Zona de securitate, dar şi pentru întreaga regiune”. Cu această ocazie autorii documentului atenţionează la faptul, că în teritoriul controlat de regim locuiesc aproximativ 600 de funcţionari a RM şi oricăruia dintre ei, sau la toţi odată, pot fi înaintate acuzaţii de „trădare de patrie” şi „acordarea suportului unui stat străin în detrimentul intereselor Transnistriei”.
Reprezentanţii regiunii califică acţiunile Chişinăului drept „tentative directe de a provoca Transnistria la acţiuni de răspuns violente, inclusiv şi cu aplicarea armei. Cel puţin, consideră la Tiraspol, aceste concluzii ni se impun din acţiunea violentă comisă contra liderul tiraspolean E. Şevciuc la aerogara Chişinău, cu blocarea postului Varnița şi cu actuala situaţie cu Sobotin”. Autorii Declaraţiei înaintează o întrebare, care preci că nu-i va lăsa indiferenţi şi pe observatorii internaţionali: „În condiţiile în care consecinţele conflictului nu sunt reglate, cum poate fi acuzat cetăţeanul Transnistriei de trădare de Patrie de către Moldova”?
Cu ocazia dată, administraţia tiraspoleană comunică că „apelăm către partenerii de negocieri în formatul 5+2 cu propunerea de a reacţiona la activitatea provocatorie a Moldovei, pentru a evita eventualele consecinţe ireparabile”.
Transnistria propune Chişinăului neîntântîrziat să-l pună în libertate pe colaboratorul vamal Subotin, în caz contrar Tiraspolul îşi rezervă dreptul de aplica măsuri „proporţionale” pentru a proteja cetăţenii „republicii moldoveneşti nistrene”. „Sperăm că la Chişinău se conştientizează atât necesitatea înlăturării contradicţiilor existente pe cale paşnică, cât şi faptul că, în caz contrar, responsabilitatea pentru eventualele consecinţe o va purta partea Moldovenească”. „Scopul politicii trannsnistrene constă în atingerea unei colaborări deschise, cinstite şi de pe poziții de egalitate şi nicidecum – provocarea conflictelor”, cu aşa afirmare încheie documentul Departamentul relaţii externe.
Am redat textul declaraţiei practic mot-a-mot special pentru a demonstra caracterul profund al contradicţiilor implicate în „soluţionarea diferendului nistrean”. Este evidentă şi absolut înţeleasă dorinţa Chişinăului de a face ordine în teritoriul propriului stat, temporar aflat sub ocupaţie străină. În acest context, nu trezeşte nici o îndoială faptul că absolut toţi funcţionarii care servesc regimul secesionist, merită a fi traşi la răspundere, inclusiv penală. Însă, şi aici pornesc un şir de momente care trezesc mai degrabă nedumerire decât susţinere şi încurajare.
În prim plan e cazul să înţelegem ameninţările Tiraspolului de a recurge la „măsuri proporţionale” pentru a apăra „cetăţenii transnistreni” sunt vorbe de placul vorbelor, sau ceva real? Eu, cu exemple concrete, am demonstrat de multe ori şi în diferite platouri de televiziune, că Tiraspolul este disponibil a utiliza forţa de fiecare dată când consideră că acest pas e necesar. Şi a utilizat-o. Da, nu s-a ajuns la reluarea conflictului, însă asta deloc nu înseamnă că oricare următoare utilizare a violenţei nu va spulbera pacea. Oare acest lucru nu este cunoscut la Chişinău?
Da, este evident că Tiraspolul a devenit extrem de agresiv. Nivelul de agresivitate în raporturile cu Chişinăul şi partenerii în formatul 5+2 nu mai încape în careva limite. Păi cine a adus acest regim secesionist la masa de tratative şi a semnat procesul verbal, potrivit căruia „părţile sunt egale”? Da, egale la masa de tratative, însă era evident că aceasta „egalitate” va depăşi dimesiunile formatului. Iată că anume ei, exponenţii separatismului agresiv, se adresează partenerilor cu solicitarea de a „influenţa Chişinăul pentru a evita deraparea situaţiei către ceva imprevizibil şi ireparabil”. Tiraspolul la direct ameninţă cu aplicarea forţei (măsurile proporţionale) şi din start atribuie vina pentru conflict Chişinăului. La moment reacţii încă nu avem, dar ele vor urma, şi, neapărat, nu convenabile Chişinăului.
De ce nu convenabile Republicii Moldova? Nimeni nu doreşte excaladarea situaţiei în Moldova. Cu mult mai puţin declanşarea noului conflict. Astfel, putem presupune, că odată cu tensionarea situaţiei, Bruxellesul va stopa procedurile condiţionte de ratificarea Acordului de asociere. Nu se ştie cum va reacţiona şi Ucraina, de poziţia cărei depind tot mai mult evoluţiile în zona conflictului. Câteva zile în urmă, dintr-un penitenciar din Kiev a evadat un criminal-politician transnistrean, Dumitru Soin, care urma să fie extradat Chişinăului. Ucraina a preferat o doză de ruşine în loc de extrădarea către Chişinău a acestei persoane, în libertatea căreia e cointeresată Federația Rusă.
Partenerii ne susţin, însă Chişinăul nu înţelege că ei nu pot accepta un joc fără reguli. Dacă Transnistria este partener la negocieri, apoi el merită atitudinea respectivă. Dacă a devenit evident că cu un asemenea partener nu poate fi apropiată consolidarea teritorială şi reglementarea diferendului, la fel asupra noilor condiţii de joc e necesar a conveni cu partenerii, a identifica cu ei soluţile şi numai apoi a recurge la activităţi.
Sunt lucruri banale, însă cu atât mai mult ele nu pot fi ignorate. Doamna Natalia Gherman de la tribuna adunării ministeriale a OSCE promite regiunii statut special ce ar fi încurajat regimul să accepte integritatea teritorială. Declaraţia nu pare deloc argumentată pe fundalul celor făcute de D. Rogozin (pierderea Transnsitriei de către Moldova în cazul ratificării Acordului de liber schimb) şi a lui E. Şevciuc (disponibilitatea de a efectua încă un referendum pentru a demonstra suveranitatea şi independenţa regiunii faţă de Moldova). Se crează impresia că la Chişinău cunosc ceva, absolut necunoscut de Tiraspol, sau se lansează declaraţii nesusţinute de argumente. Lucru periculos şi lipsit de perspectivă.
Moldova nu va evolua în direcţia soluţionării diferendului nistrean, creând UE, OSCE şi altor prieteni noi dureri de cap pe lângă cele existente. Sperăm că în timpul apropiat, înainte de „acţiunile proporţionale” ale Tiraspolului, Chişinăul va face careva paşi serioşi, care vor stabiliza situaţia şi vor demonstra maturitatea politicii sale.
Ion Leahu.